Recurs. Latura civilă disjunsă. Culpă concurentă a victimei stabilită cu autoritate de lucru judecat. Reducerea corespunzătoare a despăgubirilor
| Comentarii |
|
Latura penală a cauzei a fost soluţionată prin hotărâre definitivă, prin care s-a stabilit că, în producerea accidentului partea civilă a avut o culpă concurentă de 70%.
Soluţionând latura civilă, instanţa nu poate obliga inculpatul decât la plata despăgubirilor corespunzătoare părţii de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Secţie penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 335 din 10 mai 2013
Prin sentinţa penală nr. 40 din 1.03.2013, Judecătoria Aleşd a admis în parte acţiunea formulată de partea civilă M.I.R. şi l-a obligat pe inculpatul P.P.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente A.P.P.P.S. să plătească părţii civile M.I.R., suma de 4.500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 8.000 euro cu titlu de daune morale, respingând ca nefondate restul pretenţiilor.
A constatat judecătoria că, prin încheierea dată în şedinţa publică din data de 14.09.2012, în dosarul penal nr. 171/177/2012, instanţa, în baza art. 3201alin. (5) C.proc.pen., a dispus disjungerea acţiunii civile exercitată în cauza penală de către partea civilă M.I.R. împotriva inculpatului P.P.I. motiv pentru care s-a format dosarul nr. 1905/177/2012.
Constituirea de parte civilă a fost formulată de către partea civilă M.I.R. împotriva inculpatului P.P.I. şi A.P.P.P.S. în calitate parte responsabilă civilmente, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro în lei la data plăţii efective şi obligarea inculpatului la plata unei rente.
Pentru termenul de judecată din data de 14.12.2012, partea civilă a depus la dosar o precizare la constituirea de parte civilă, prin care arată că suma de 500.000 euro solicitată prin constituirea de parte civilă, reprezintă: 5.000 euro - despăgubiri materiale constând în contravaloarea unei proteze de sold + intervenţia chirurgicală de montare + şedinţe de fizio-kinetoterapie, 500 euro - despăgubiri materiale constând în contravaloarea unei perechi de cârje, 1.500 euro - despăgubiri materiale constând în contravaloarea unei scaun cu rotile, 493.000 euro - despăgubiri materiale pentru suferinţa fizică şi psihică cauzată.
De asemenea. a solicitat o rentă viageră lunară al cărui cuantum îl precizează ca fiind valoarea salariului minim net pe economie de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivare arată că în urma accidentului, a rămas cu o infirmitate locomotorie şi nu se poate deplasa decât cu ajutorul unei proteze sau scaun cu rotile, piese pe care nu le poate achiziţiona, deoarece nu deţine resurse materiale suficiente şi, pentru acest motiv, a solicitat aceste sume de bani.
Arată că nu va putea munci pentru a-şi câştiga existenţa din cauza incapacităţii de muncă în care se află în urma accidentului şi pentru acest motiv a solicitat renta viageră.
Referitor la despăgubirile morale, consideră că sunt justificate faţă de tragedia fizică şi psihică suferită, având în vedere că a rămas cu o infirmitate permanentă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 143/2012, pronunţată de Judecătoria Aleşd, în dosarul penal nr. 171/177/2012, definitivă prin nerecurare la data de 19.10.2012, s-a dispus condamnarea inculpatului P.P.I. pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 3201alin. (7) teza I C.proc.pen., la o pedeapsă de 1 lună închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, conform art. 81 C.pen., pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi o lună.
În fapt s-a reţinut că, în data de 27.09.2011, inculpatul P.P.I. a executat cu un buldo-excavator lucrări de amenajare a unor drumuri forestiere neaccesibile autovehiculelor în zona muntoasă a localităţii Munteni, ca angajat al A.P.P.P.S.
În timp ce desfăşura această activitate, la faţa locului şi-a făcut apariţia partea vătămată, M.I.R., aflată în stare avansată de ebrietate şi având asupra sa o sticlă de ţuică. Cu toate că inculpatul a avertizat-o pe partea vătămată să se îndepărteze din preajma utilajului rugând-o chiar să plece acasă, aceasta a rămas în preajma utilajului în timp ce acesta se afla în mişcare.
Astfel, în momentul în care inculpatul a pornit buldo-excavatorul şi s-a deplasat cu acesta, iniţial în faţă, circa 7 metri, după care dând cu spatele, încă 2 metri, a trecut cu şenilele peste piciorul stâng al părţii vătămate.
În tot acest timp la faţa locului s-au aflat şi martorii S.I. şi B.L. care s-au aflat în faţa buldo-excavatorului şi care nu au văzut-o de asemenea pe partea vătămată în timpul cât a stat în spatele buldo-excavatorului, însă au confirmat întreaga stare de fapt expusă mai sus.
În conformitate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 2693/II.i./b/19 din data de 30.09.2011 (filele 15-18 dosar), partea vătămată M.I.R. a suferit leziuni vindecabile în 90 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, viaţa acesteia a fost pusă în pericol şi, ca urmare a amputaţiei posttraumatice, acesta prezintă o infirmitate permanentă. Referitor la modalitatea de producere a leziunilor s-a arătat că aceasta au avut loc prin comprimarea victimei între două planuri dure (componente ale unui buldozer şi sol).
În cursul cercetărilor penale s-a stabilit în baza buletinului de analiză toxicologică nr. 1755 din 28.09.2011 că alcoolemia părţii vătămate la data producerii acestui accident a fost de 3,10 grame la mie.
Instanţa a reţinut că culpa cea mai însemnată în producerea accidentului aparţine victimei M.I.R. care la momentul respectiv, cu toate că a fost atenţionată de inculpat pentru a părăsi locul unde acesta manevra buldo-excavatorul, nu s-a conformat acestei solicitări, punându-se singur în pericol, completată de starea avansată de ebrietate în care s-a aflat. Astfel, instanţa a apreciat că în proporţie de 70% culpa revine victimei în producerea accidentului.
Având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (1) C.proc.pen., conform cărora, „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”, instanţa de fond, dând eficienţă acestei dispoziţii legale, s-a rezumat a cerceta cauza doar sub aspectul celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie reglementată în art. 998-999 C.civ., respectiv existenţa unui prejudiciu şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului (dovedită în baza sentinţei penale la care s-a făcut referire mai sus) şi prejudiciu.
Pornind de la prevederile art. 998 C.civ., care dispune că orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, ale art. 999 care prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”, instanţa reţine următoarele:
S-a reţinut calitatea de parte responsabilă civilmente a A.P.P.P.S. în calitate de comitent al prepusului său, inculpatul P.P.I., fundamentul răspunderii acestuia constând în situaţia că legea îl consideră pe acesta a fi garantul intereselor victimei, oferind victimei posibilitatea concretă de a obţine repararea promptă şi integrală a prejudiciului suferit, punând-o pe victimă la adăpost de pericolul unei eventuale insolvabilităţi a prepusului. Raportul de prepuşenie are ca izvor principal în această situaţie contractul de muncă şi calitatea de salariat al inculpatului faţă de A.P.P.P.S. care l-a angajat, iar răspunderea acesteia din urmă se întemeiază pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C.civ.
Referitor la prejudiciul patrimonial, instanţa a reţinut că acesta dă dreptul victimei de a cere autorului faptei ilicite la repararea lui, dacă sunt întrunite două condiţii: să fie cert şi să fie nereparat.
În acest sens, instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză constând în declaraţiile martorului S.A.I.
Astfel, din declaraţia acestui martor instanţa reţine că, după accidentul rutier în care a fost implicată partea civilă M.I.R., pentru faptul că acesta nu se putea îngriji singur, martorul i-a oferit ajutor primindu-l în locuinţa sa din localitatea Oşorhei şi îngrijindu-l pe o perioadă de 6 luni. A fost necesară achiziţionarea unei proteze, pentru care martorul a achitat suma de 4.500 lei, însă s-a dovedit a fi ineficientă, întrucât partea civilă avea probleme medicale şi la celălalt picior.
Martorul a mai arătat că în prezent partea civilă se află la domiciliul său din localitatea Munteni, de îngrijirea sa ocupându-se un asistent medical din cadrul primăriei de domiciliu, iar pentru deplasare aceasta foloseşte un cărucior şi un cadru ajutător.
Înscrisurile depuse de partea civilă prin apărătorul său care se referă la preţul unui scaun cu rotile vor fi înlăturate de instanţă în contextul în care, după cum s-a arătat mai sus, partea civilă deţine un astfel de mijloc ajutător deplasării sale.
În ceea ce priveşte cheltuielile materiale anticipate privind achiziţionarea unei proteze de şold însoţită de intervenţia chirurgicală de montare, de şedinţe de fiziokinetoterapie şi cele referitoare la intenţia de achiziţionare a unei perechi de cârje, instanţa constată că partea civilă nu a dovedit prin niciun mijloc de probă contravaloarea acestor cheltuieli, prejudiciul în acest caz neputând fi evaluat în prezent, motiv pentru care instanţa urmează să considere aceste pretenţii nefondate.
Privitor la renta viageră solicitată de partea civilă, instanţa a respins această pretenţie, întrucât pe de o parte, partea civilă beneficiază în prezent de serviciile unui asistent social din cadrul primăriei de domiciliu şi de o pensie pentru persoane cu handicap, iar pe de altă parte, această obligaţie ar fi prea oneroasă pentru inculpat şi partea responsabilă civilmente, în contextul în care după cum s-a reţinut în sentinţa penală nr. 143/2012 a Judecătoriei Aleşd, culpa în producerea accidentului revine în proporţie de 70% părţii civile M.I.R.
Totodată, instanţa a constatat că partea civilă M.I.R. a suferit un prejudiciu moral urmare a faptei ilicite comise de inculpatul P.P.I. constând în suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă, în acest sens elocvent fiind conţinutul certificatului medico-legal din a cărui conţinut rezultă că partea civilă a suferit leziuni vindecabile în 90 de zile de îngrijiri medicale şi o infirmitate permanentă, dar şi culpa victimei în producerea accidentului.
Pentru acest motiv, instanţa a apreciat că suma de 8.000 euro reprezintă o compensare rezonabilă pentru traumele suferite de partea civilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs partea civilă M.I.R., inculpatul P.P.I. şi partea responsabilă civilmente A.P.P.P.S.
Prin recursul declarat, partea civilă M.I.R. a solicitat să se caseze sentinţa în sensul de a se dispune majorarea cuantumului despăgubirilor acordate, fără însă a-l motiva sau a depune ulterior motive scrise de recurs şi nici concluzii în termenul de pronunţare acordat în cauză în acest sens.
Inculpatul a solicitat să se caseze sentinţa în sensul de a se înlătura obligarea sa de la plata daunelor morale. S-a susţinut că cererea părţii civile, de obligare a inculpatului recurent la plata daunelor morale este de-a dreptul imorală, ţinând seama de culpa acesteia în producerea accidentului. S-a mai arătat că, aşa cum rezultă şi din probele administrate în cauză, părţii civile recurente i s-a cerut în nenumărate rânduri să plece de la faţa locului şi că în mod evident accidentul s-a datorat culpei acestuia.
Partea responsabilă civilmente recurentă a solicitat să se caseze sentinţa în sensul reducerii daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul recurent în solidar cu partea responsabilă civilmente recurentă, în raport de culpa de 70% a părţii civile şi a neglijenţei şi stării de ebrietate în care aceasta s-a aflat. De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului recurent în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 8.000 euro cu titlul de daune morale, fără a se dispune plata acesteia în echivalentul în lei.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856şi art. 38514 C.proc.pen., sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 3859C.proc.pen., Curtea a constatat că aceasta este legală, dar netemeinică sub aspectul cuantificării daunelor materiale şi morale la plata cărora a fost obligat inculpatul recurent în solidar cu partea responsabilă civilmente recurentă, considerente pentru care recursurile declarate de aceste părţi vor fi admise potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 C.proc.pen., câtă vreme, prin sentinţa penală nr. 143 din 28.09.2012, definitivă prin nerecurare, prin care s-a soluţionat latura penală a cauzei, s-a stabilit că inculpatul recurent are o culpă de 30% în producerea accidentului, iar partea vătămată recurentă o culpă concurentă de 70%.
În speţă, cum fapta comisă de inculpatul recurent constituie în acelaşi timp infracţiune, cât şi delict civil, se pune problema cumulului dintre cele două forme de răspundere juridică: răspunderea penală şi răspunderea civilă delictuală.
În ceea ce priveşte această din urmă răspundere, judecătoria a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului recurent, respectiv existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa culpei celui ce a cauzat prejudiciul.
De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998-999 C.civ. din 1864, accidentul producându-se în data de 27 septembrie 2011, ulterior intrării în vigoare a actualului Cod civil, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii fiind guvernată de legea în vigoare la momentul comiterii faptei ilicite.
De asemenea, corect s-a stabilit şi că, atâta vreme cât inculpatul recurent este angajatul A.P.P.P.S. şi, în momentul producerii accidentului, îşi exercita atribuţiile de serviciu, efectuând lucrări în zona muntoasă a localităţii Munteni, respectiv amenaja un drum forestier neaccesibil autovehiculelor, în cauză suntem în prezenţa unui raport de prepuşenie, angajatorul având calitatea de parte responsabilă civilmente.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale şi morale, Curtea va reţine că în mod corect prima instanţă a acordat suma de 4.500 lei cu titlul de daune materiale, deoarece doar această sumă a fost dovedită, respingând justificat restul cheltuielilor solicitate cu acest titlu.
De asemenea, şi suma de 8.000 euro, cu titlul de daune morale, a fost corect stabilită în raport de suferinţele fizice şi psihice susceptibil a fi fost cauzate părţii civile recurente prin fapta ilicită, în raport şi de împrejurarea că aceasta a rămas cu o infirmitate permanentă.
Cu toate acestea şi, deşi regula o constituie repararea integrală a prejudiciului cauzat, există şi o excepţie de la această regulă, respectiv cumulul de culpe între victimă şi autorul accidentului, victima neputând fi integral despăgubită în cazul în care are o culpă concurentă cu cea a autorului, despăgubirea făcându-se în acest caz în raport de gradul culpei autorului.
Şi actualul cod civil conţine o dispoziţie în acest sens, prin art. 1371 alin. (1) stabilindu-se că, în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciul pe care o pricinuit-o.
Cum prin hotărârea prin care s-a soluţionat latura penală a cauzei s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că inculpatul recurent a avut o culpă de doar 30% în producerea accidentului, Curtea apreciază că se impune reducerea proporţională a sumelor acordate cu titlul de daune materiale şi morale de prima instanţă în raport cu gradul culpei, inculpatul recurent neputând răspunde decât pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., s-au admis recursurile declarate de inculpat şi de partea responsabilă civilmente şi s-a casat sentinţa în sensul că s-a redus cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul recurent în solidar cu partea responsabilă civilmente recurentă în favoarea părţii civile recurente de la 4.500 lei la 1.350 lei, respectiv cuantumul daunelor morale de la 8.000 euro la 2.400 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective.
În raport de soluţia dată recursurilor formulate de inculpat şi de partea responsabilă civilmente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., s-a respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă care, în baza art. 192 alin. (2) C.proc.pen., a fost obligată să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs, în raport de dispoziţiile art. 192 alin. (3) C.proc.pen., restul cheltuielilor judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
