Mandatul european de arestare. Refuz de punere în executare a acestuia
| Comentarii |
|
Se impune refuzarea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la 30.10.2008 de Tribunalul Circumscripţiei Judiciare din Gorzow - Departamentul 2 Penal, în dosarul II Kop 222/08, pe numele persoanei solicitate M.S. pentru următoarele considerente:
Prescripţia executării pedepsei, conform legii române, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române, este un motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 şi care se regăseşte şi în dispoziţiile art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI.
În prezenta cauză ne aflăm în situaţia unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum redus (5 luni închisoare), din care persoana solicitată a executat o mare parte în detenţie preventivă.
De la rămânerea definitivă a hotărârii (21.11.1998) şi până în prezent a trecut o perioadă foarte mare de timp (peste 14 ani), astfel încât nu se mai justifică o predare a persoanei solicitate, pentru executarea unui rest de pedeapsă de câteva săptămâni de închisoare, faptele având o gravitate redusă, iar persoana solicitată neavând alte condamnări în antecedente.
Pe de altă parte, dacă s-ar proceda la predare şi la arestarea provizorie a persoanei solicitate, aceasta ar executa o parte din restul sancţiunii în procedura de predare, ţinând cont de condiţiile tehnice care intervin.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Sentinţa nr. 153 din 12 august 2013
Prin sentinţa penală nr. 153/12.08.2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. 900/44/2013, în baza art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI şi art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, a fost refuzată punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 30.10.2008 de autorităţile judiciare poloneze, respectiv Tribunalul Circumscripţiei Judiciare din Gorzov Wlkp - Departamentul 2 Penal, în dosarul II Kop 222/08, pe numele persoanei solicitate M.S. A fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea F. luată faţă de persoana solicitată M.S. prin încheierea de şedinţă din 5.08.2013, dosarul nr. 900/44/2013. S-a dispus ca onorariul apărătorului din ofi ciu în sumă totală de 400 lei (200 lei la Parchetul Curţii de Apel Galaţi şi 200 lei la Curtea de Apel Galaţi) să fi e virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat M.M.). S-a dispus ca onorariul tradu cătorului-interpret Bourceanu Carmen-Iulia, în sumă de 100,68 lei, să fi e virat către aceasta de către Biroul contabilitate din cadrul Curţii de Apel Galaţi. De asemenea, s-a dispus ca, după rămânerea defi nitivă a prezentei hotărâri, câte o copie după aceasta să fi e comunicată persoanei solicitate, organelor şi instituţiilor prevăzute de art. 145 alin. (21) C.proc.pen.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a avut în vedere următoarele:
Prin adresa nr. 5480/II/5/2013 din 5.08.2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a comunicat instanţei alerta şi mandatul european de arestare emise de Tribunalul Circumscripţiei Judiciare din Gorzow - Departamentul 2 Penal, la data de 30.10.2008, faţă de persoana solicitată M.S., pentru săvârşirea infracţiunii de falsifi care şi trafi care de acte ofi ciale prevăzută de art. 13 alin. (1) coroborat cu art. 264 alin. (1) C.pen. polonez. Prin încheierea de şedinţă din 5.08.2013, s-a luat faţă de persoana solicitată M.S. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat următoarele:
Pe numele persoanei solicitate M.S., autorităţile judiciare poloneze, respectiv Tribunalul Circumscripţiei Judiciare din Gorzow - Departamentul 2 Penal, au emis un mandat european de arestare, în dosarul II Kop. Mandatul a fost emis în vederea executării unei pedepse de 5 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa Tribunalului districtual din Slibice din 12.11.1998, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 13 parag. 1 coroborat cu art. 264 parag. 1 C.pen. polonez. S-a ataşat şi dosarul nr. 98/44/2009 al Curţii de Apel Galaţi, care vizează acelaşi mandat european de arestare, iar conform înscrisurilor din acesta, reiese că persoana solicitată M.S., încălcând legea, a încercat să traverseze graniţa statului Polonia-Germania la Swiecko şi a produs în timpul controlului vamal un paşaport fals, pe numele Suwala Tomasz, dar nu a reuşit să îşi atingă scopul, deoarece a fost oprit de Poliţia de Frontieră Poloneză.
Sentinţa de condamnare a devenit defi nitivă la 21.11.1998, iar persoana solicitată a executat şi o perioadă de detenţie temporară de la 28.08. până la 13.11.1998. Conform legislaţiei române, faptele au corespondent în infracţiunile prevăzute de art. 291 şi 20 C.pen.
în referire la art. 112 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2002. Conform art. 126 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C.pen., executarea pedepsei de 5 luni închisoare este prescrisă în legislaţia română, însă această prescripţie nu este atinsă în statul polonez. Persoana solicitată a fost audiată în instanţă şi a declarat că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare poloneze şi nici cu executarea pedepsei în România. În raport cu toate situaţiile menţionate anterior, instanţa a apreciat că se impune refuzarea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la 30.10.2008 de Tribunalul Circumscripţiei Judiciare din Gorzow - Departamentul 2 Penal, în dosarul II Kop 222/08, pe numele persoanei solicitate M.S.
Prescripţia executării pedepsei, conform legii române, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române, este un motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 şi care se regăseşte şi în dispoziţiile art. 4 din Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI.
Curtea a reţinut că în prezenta cauză se afl ă în situaţia unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum redus (5 luni închisoare), din care persoana solicitată a executat o mare parte în detenţie preventivă. De la rămânerea defi nitivă a hotărârii (21.11.1998) şi până în prezent a trecut o perioadă foarte mare de timp (peste 14 ani), astfel încât nu se mai justifi că o predare a persoanei solicitate, pentru executarea unui rest de pedeapsă de câteva săptămâni de închisoare, faptele având o gravitate redusă, iar persoana solicitată neavând alte condamnări în antecedente. Pe de altă parte, a apreciat că, dacă s-ar proceda la predare şi la arestarea provizorie a persoanei solicitate, aceasta ar executa o parte din restul sancţiunii în procedura de predare, ţinând cont de condiţiile tehnice care intervin. Nu au fost de neglijat nici cheltuielile aferente procedurii de predare, care sunt evitate prin aplicarea textelor legale arătate. O soluţie similară a fost pronunţată şi prin sentinţa penală nr. 38/11.03.2009 a Curţii de Apel Galaţi. Faţă de cele arătate, instanţa a refuzat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 30.10.2008 pe numele persoanei solicitate M.S.
Nemaiexistând nici un temei de fapt şi de drept, de restricţionare a libertăţii de circulaţie, instanţa a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea F. luată faţă de persoana solicitată M.S. prin încheierea de şedinţă din 5.08.2013, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 139 alin. (2) C.proc.pen.
(Judecător Marian Aur Mircea)








