Rejudecarea procesului. Aplicarea legii penale mai favorabile. S
| Comentarii |
|
Schimbarea încadrării juridice a faptei. Prescripţia răspunderii penale. Consecinţe deosebit de grave
Potrivit dispoziţiilor art. 5221 alin. (2) C.proc.pen., rejudecarea procesului penal în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare este supusă regulilor ce guvernează revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, menţionate sub art. 408-409 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător.
Ca urmare, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei se face conform normelor de procedură privind judecata în primă instanţă, deci sunt incidente dispoziţiile art. 13 C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cât şi acelea prevăzute de art. 334 C.proc.pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, respectiv art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. b) C.pen. privind intervenţia prescripţiei speciale a răspunderii penale.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 138 din 17 iulie 2013
Prin sentinţa penală nr. 149/18.04.2012 a Tribunalului Prahova, rejudecându-se cauza, în fond, după extrădare, conform art. 5221 C.proc.pen. combinat cu art. 405-408 C.proc.pen., s-a anulat sentinţa penală nr. 348/15.12.1999 pronunţată de aceeaşi instanţă, defi nitivă prin decizia penală nr. 122/20.03.2000 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţându-se o nouă hotărâre.
Cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice pentru fapta comisă în luna februarie 1998, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3)-(5) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., în aceea prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., s-a respins ca neîntemeiată.
Drept urmare, s-a dispus condamnarea acestuia la pedepsele de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C.pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru înşelăciune având consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3)-(5) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., faptă din februarie 1998, prejudiciu în sumă de 253.584.3654 lei şi 3 ani închisoare pentru înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C.pen., faptă din decembrie 1997, prejudiciu 4.800.000 ROL, ambele cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C.proc.pen. Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b), art. 35 C.pen.
s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, urmând ca, în fi nal, inculpatul să execute 7 (şapte) ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C.pen., cu excepţia dreptului de a alege. S-a menţinut starea de arest, iar în baza art. 88 C.pen. s-a dedus din durata pedepsei de executat deţinerea începând cu data de 4.06.2012, la zi.
Pentru a hotărî astfel, în fapt, s-a reţinut că prin emiterea unei fi le cec fără provizion bancar, în perioada 1902.1998-20.02.1998 inculpatul a cauzat părţii vătămate - persoană juridică, un prejudiciu în suma de 253.584.365 ROL, reprezentând contravaloarea unor cantităţi de motorină ridicate cu facturi, în numele agentului economic administrat. De asemenea, prin crearea aparenţei de rudă apropiată cu proprietarul unui apartament, în luna decembrie 1997 acesta a reuşit să încheie un contract de închiriere cu partea vătămată persoană fi zică, determinând-o să accepte convenţia şi să-i plătească suma de 4.800.000 ROL.
1. Încadrarea juridică dată faptei comise în luna februarie 1998, respectiv înşelăciune, având consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (3)-(5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., este nelegală. Potrivit dispoziţiilor art. 5221alin. (2) C.proc.pen., cum în mod constant s-au interpretat în jurisprudenţa internă, rejudecarea procesului penal, în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, este supusă regulilor ce guvernează revizuirea hotărârilor judecătoreşti defi nitive, menţionate sub art. 408-409 din acelaşi cod, ce se aplică în mod corespunzător. Din cuprinsul acestui ultim text de lege, rezultă că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, rejudecarea cauzei se face conform normelor de procedură privind judecata în primă instanţă, deci sunt incidente atât dispoziţiile art. 13 C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cât şi acelea prevăzute de art. 334 C.proc.pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare. În speţă, este de necontestat că în luna februarie 1998, inculpatul apelant a comis fapta de înşelăciune în paguba părţii civile persoană juridică, pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 954/P/1999 din 24.09.1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Reţinându-se existenţa vinovăţiei în condiţiile expuse prin actul de sesizare, în primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 348/15.12.1999 pronunţată de aceeaşi instanţă, defi nitivă prin decizia penală nr. 122/20.03.2000 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. Conform principiilor arătate în art. 13 alin. (1) C.pen., care sunt de strictă interpretare, în cazul în care de la data săvârşirii unei infracţiuni până la judecata defi nitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, instanţele judecătoreşti sunt obligate să aplice făptuitorului legea cea mai favorabilă. Din conţinutul art. 146 C.pen. rezultă că ulterior lunii februarie 1998, cuantumul pagubei materiale ce atrage caracterul de „con se cinţe deosebit de grave” al unei infracţiuni, a suferit o serie de modifi cări, fi ind majorat succesiv de la suma de 200.000 ROL (O.U.G. nr. 207/2000), la suma de 1.000.000.000 ROL (Legea nr. 456/2001), respectiv 2.000.000.000 ROL, iar la data adoptării sentinţei penale apelate, conform art. 1 pct. 51 din Legea nr. 278/2006 prin aceasta se înţelege un prejudiciu material mai mare de 200.000 RON (echivalentul a 2 miliarde ROL).
În raport de cele ce preced, Curtea constată că faţă de data consumării actelor materiale (februarie 1998), infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului s-a încadrat corect din punct de vedere juridic în dispoziţiile art. 215 alin. (2), (4) şi (5) C.pen., atât de procuror, cât şi la judecata cauzei în primul ciclu procesual, deoarece prejudiciul produs părţii civile - persoană juridică, a fost în sumă de 226.138.285 ROL, deci mai mare de 50.000.000 ROL, aşa cum prevedeau dispoziţiile art. 146 C.pen., republicat, cu modifi cările aduse prin Legea nr. 140/1996. Având în vedere regulile procedurale penale ce reglementează rejudecarea procesului după extrădare, conform art. 13 C.pen., prima instanţă era datoare să observe că la momentul rejudecării procesului în baza art. 5221 C.proc.pen., încadrarea juridică dată la fi nalizarea urmăririi penale şi confi rmată prin hotărârile judecătoreşti anulate, respectiv înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave incriminată de art. 215 alin. (2), (4) şi (5) C.pen., nu mai este legală. Aceasta, întrucât până la închiderea dezbaterilor din şedinţa publică de la 18.04.2013, când s-a rejudecat în fond prezenta cauză, sub acest aspect au intervenit o serie de legi mai favorabile, ultima stabilind că prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 RON (echivalentul a 2 miliarde ROL). Considerentele judecătorului fondului, cât şi parchetului, invocate în justifi carea menţinerii încadrării juridice iniţiale, ca fi ind deduse din conţinutul Deciziei nr. VIII/05.02.2007 a I.C.C.J -Secţiile Unite - dată în interesul legii, din această perspectivă sunt greşite şi evidenţiază neobservarea aspectului esenţial că ultima are în vedere aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor intrate sub puterea lucrului judecat prin hotărâri defi nitive, în condiţiile art. 14 şi 15 C.pen., iar nu situaţiile în care cauza se afl ă în curs de judecată în primă instanţă conform art. 5221 raportat la art. 405 alin. (1) C.proc.pen. Rezultând aşadar că sub acest aspect sentinţa primei instanţe este nelegală, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., se va admite apelul declarat de inculpat şi desfi inţându-se în parte, în latură penală pe fond, în baza art. 334 se va schimba încadrarea juridică a faptei comise în luna februarie 1998, din înşelăciune având consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (3)-(5) C.pen., în înşelăciune în convenţii prevăzute de art. 215 alin. (3) şi (4) C.pen., cu aplicarea art. 13 C.pen. coroborat cu art. 3201alin. (7) C.proc.pen.
2. Fapta inculpatului constând în aceea că în decembrie 1997, prin folosirea de calităţi mincinoase, a indus în eroare partea vătămată persoană fi zică, determinând-o să încheie şi să execute obligaţiile asumate într-o convenţie locativă, având drept urmare cauzarea unei pagube în sumă 4.800.000 ROL (480 RON), s-a încadrat corect prin hotărârea atacată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C.pen. La exercitarea propriului examen jurisdicţional, funcţie şi de noua încadrare juridică a infracţiunii privind partea vătămată persoană juridică, se constată însă, că, deşi prin probele administrate s-a dovedit existenţa faptelor şi vinovăţiei, în prezent, inculpatul nu mai poate fi condamnat pentru vreuna dintre acestea, deoarece răspunderea penală este înlăturată de intervenţia prescripţiei speciale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (3) şi (4) C.pen. cu aplicarea art. 13 C.pen., infracţiunea de înşelăciune în convenţii este pedepsită cu închisoarea de până la 15 ani. Cum actele materiale, ca şi prejudiciile suferite de cele două persoane vătămate s-au consumat în decembrie 1997, respectiv februarie 1998, conform art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. b) C.pen. şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1092/20.12.2012, publicată la 31 ianuarie 2013, prin recunoaşterea şi în acest caz a incidenţei dispoziţiilor art. 13 C.pen. privind aplicarea legii mai favorabile, se constată că în luna decembrie 2012, respectiv februarie 2013, s-au împlinit termenele de câte 15 ani privind prescripţia specială a răspunderii penale. În atare situaţie rezultă că, nelegal, prin sentinţa adoptată în rejudecare, prima instanţă a condamnat inculpatul pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C.pen. comisă în decembrie 1997 contra părţii vătămate persoană fi zică, prejudiciu în sumă de 480 lei (RON), iar în raport de noua încadrare juridică dispusă la judecata apelului, acesta nu mai poate fi condamnat nici pentru fapta din februarie 1998 privind partea vătămată persoană juridică, prejudiciu în sumă de 25.358,43 lei (RON).
Drept consecinţă, se va proceda la desfi inţarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C.proc.pen. coroborat cu art. 121,art. 122 alin. (1) lit. b) şi art. 13 C.pen. se va înceta procesul penal pornit prin rechizitoriul nr. 954/P/1999 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, constatându-se că până la judecata defi nitivă a cauzei a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (4) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. şi art. 13 C.pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C.pen., cu aplicarea art. 13 C.pen., stabilite în sarcina apelantului inculpat.
(Judecător Elena Negulescu)
