Menţinerea greşită a stării de recidivă în contextul aplicării legii penale mai favorabile, nefiind îndeplinite condiţiile art.41 alin.1 Noul Cod penal.

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia Penală Decizie nr. 11/C din data de 20.03.2014

Prin sentința penală nr. 242 din 3 februarie 2014 a Judecătoriei Baia Mare s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată ca urmare a sesizării din oficiu de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Baia Mare cu privire la condamnatul Vlonga Ștefan.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În considerentele sentinței s-a reținut faptul că în privința condamnării dispuse prin sentința penală nr. 422/17.12.2013 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin nerecurare la data de 06.01.2014 s-a arătat, că numitul Vlonga Ștefan a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare pentru comiterea unei pluralități de infracțiuni în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal din 1969.

Această pluralitate este formată din pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 din Codul penal din 1969 și pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 - 82 Cod penal care se compune din:

- pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 alin.1 Cod penal

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal

- 300 lei amendă pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal.

Aplicând regulile art. 83 alin.1 din Codul penal din 1969, instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni închisoare, în final condamnatul având de executat o pedeapsă totală de 1 an și 3 luni închisoare.

S-a mai arătat că potrivit noului Cod penal infracțiunea de lovire sau alte violențe este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă, infracțiune de amenințare prevăzută de art. 206 este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă, infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 lit. b, d este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin.1 pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Raportat la infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, comisia a apreciat că nu este aplicabil art. 41 alin.1 Cod penal corespondent al art. 37 lit. a Codul penal din 1969 întrucât pedeapsa aplicată trebuia să fie mai mare de 1 an închisoare astfel s-a solicitat a fi reținută starea de pluralitate intermediară prevăzută de art. 44 alin.1 Cod penal și nu cea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 41 alin.1 Cod penal și, în consecință, aplicându-se regulile art. 44 alin.2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, pedepsele să fie contopite, iar pedeapsa aplicată să fie de 1 an și 1 lună închisoare.

S-a mai arătat că acesta a început executarea pedepsei la data de 09.01.2014.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În ceea ce privește pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului instanța a constatat că aceasta a rezultat în urma aplicării unui tratament sancționator special prevăzut de art. 83 Cod penal.

Mai mult, potrivit art. 15 din același act normativ, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a noului Cod penal și, de asemenea, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei inclusiv sub aspectul revocării și anulării acestuia este cel prevăzut de Codul din 1969.

Având în vedere că pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 noul Cod penal prezintă relevanță doar modificările limitelor de pedeapsă nu și alte condiții de care depinde sancționarea infractorului și constatând că în speța de față pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite nu depășesc limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, instanța a respins sesizarea comisiei.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe au formulat contestație condamnatul și Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Contestatorul-condamnat a arătat în cuprinsul contestației sale că această comisie i-a dat "aviz favorabil"; cu privire la legea penală mai favorabilă, iar în ședința publică din 11 martie 2014 a solicitat a i se aplica legea mai favorabilă, a fi pus în libertate, a i se aplica o amendă și a arătat că susține motivele din contestație ale parchetului.

În cuprinsul motivelor care au stat la baza contestației formulate de parchet acesta a solicit a se reduce pedeapsa de la 1 an 3 luni închisoare la 1 an o lună sau a se constata că acesta nu a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, ci de pluralitate intermediară ceea ce are efecte asupra situație sale juridice (eventuală grațiere, etc.).

Parchetul și-a motivat contestația cu aceea este greșită reținerea ideii potrivit căreia nu sunt pedepse în considerarea stării de recidivă sau de pluralitate intermediară cele rezultante în cazul persoanelor cărora li s-a revocat suspendarea condiționată. Starea de pluralitate trebuie reținută numai că vechiul Cod penal a instituit un regim mai sever - regim care potrivit noului cod se aplică recidivei postcondamnatorii. În cazul pluralității intermediare noul cod prevede o modalitate de calcul mai blândă și a modificat-o și în cazul revocării suspendării sub supraveghere (singura suspendare a pedepsei pe care a păstrat-o).

Normele de drept material cu privire la care se aplică legea mai favorabilă trebuie interpretate ca norme autonome (se încadrează aici pluralitățile de infracțiuni - recidivă, concurs, pluralitate intermediară și revocările de suspendări).

Pentru aplicarea legii mai favorabile în faza de executare trebuie comparată situația condamnatului definitivă ca urmare a aplicării vechilor norme de drept material cu cea a aceleiași persoane aplicând normele de drept material noi în mod autonom (maximul sancțiunilor pe care instanța i le-ar fi putut aplica dacă situația sa juridică s-ar fi născut după intrarea în vigoare a noilor coduri, atât primul termen al pluralității, cât și al doilea ar fi fost comise după 1 februarie 2014). Deși situațiile tranzitorii nu sunt avute în vedere, iar comparația amintită de instanță trebuie făcută între art. 83 din vechiul Cod penal și pluralitatea aplicabilă fiecărei situații juridice după caz.

Art. 15 din Legea nr. 187/2012 reglementează o situație tranzitorie (a persoanelor care la 1 februarie 2014 s-au aflat înăuntrul termenului de încercare al unei pedepse suspendate condiționat) deci se aplică doar pentru situațiile de lege mai favorabilă din timpul procesului avute în vedere de art. 5 din Cod penal. Acest text are în vedere doar suspendările condiționate ce vor fi revocate, nu și cele care au fost definitiv judecate și revocate. Acest fapt rezultă din aceea că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 face trimitere expres și limitativ la alin. 1, limitând sfera de aplicare a situațiilor tranzitorii. Doar prin analogie s-ar putea extinde acest articol și la situațiile prevăzute de art. 6 Cod penal. Analogia e permisă doar "in favorem"; astfel că prin extinderea acestei interpretări nu se poate ajunge la o concluzie defavorabilă condamnatului.

În cazul persoanelor cu o pedeapsă care a fost suspendată condiționat ce constituie primul termen al pluralității de maximum 1 an prin interpretarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 în sens neconvențional și deci neconstituțional se poate ajunge la concluzii diferite în situații aparent identice. Astfel dacă se aplică regimul revocării suspendării condiționate în situațiile tranzitorii se generează o inechitate față de persoanele care prin excluderea de la art. 6 Cod penal raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012 sunt judecate definitiv înainte de 1 februarie 2014 cărora li se aplică art. 44 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal. Această inechitate trebuie rezolvată prin aprecierea alin. 2 al. art. 15 din Legea nr. 187/2012 în favoarea celor care se află în situațiile tranzitorii menționate.

Și în cazul situațiilor tranzitorii prevăzute de art. 15 din Legea nr. 187/2012 alin. 2 trebuie interpretat în sensul că se referă doar la regimul suspendării, nu la cel al revocării. Suspendările începute înainte de 1 februarie 2014 își mențin regimul cu privire la motive și condițiile de revocare, nu și cu privire la calculul pluralității de infracțiuni într-o atare situație specială.

Acest calcul se face în mod obișnuit cu privire la fiecare pluralitate intermediară sau recidivă, modalitate de calcul care este în concepția noul Cod penal și prevăzută pentru situații mai grave decât cea a suspendării condiționate sau în cazul persoanelor care sunt condamnate la o pedeapsă de maximum 1 an înainte de 1 februarie 2014, se sustrag de la executarea pedepsei, înăuntrul termenului de prescripție mai comite o faptă, fiind apoi condamnate definitiv pentru cele două infracțiuni.

Nu se poate interpreta extinctiv art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru agravarea situațiilor din art. 6 Cod penal.

În caz de revocare a suspendării condiționate trebuie aplicate regulile generale de la pluralitatea de infracțiuni altfel art. 15 din Legea nr. 187/2012 se aplică și art. 6 Cod penal pentru a echivala două situații juridice aparent identice, însă această echivalare e în defavoarea condamnatului definitiv - fapt nepermis de jurisprudența C.E.D.O.

Mai mult, dacă ar fi de acord cu aplicarea regimului suspendării condiționate în și în ceea ce privește regimul de calcul special al pedepselor, în caz de revocare a suspendării condiționate, situațiile juridice sunt doar aparent identice, fiind însă distincte. Mai exact, norma tranzitorie are în vedere situația aplicării legii mai favorabile în timpul judecății (art. 5 Cod penal), iar situația similară condamnatului Vlonga Ștefan din sesizare, este apreciabilă sub imperiul art. 6 Cod penal, acesta fiind în faza executării deci după o condamnare definitivă. Se reamintește că în situația art. 6 Cod penal trebuie făcută o comparație între sancțiunile ce se execută definitiv și situația persoanei căreia i se aplică noile norme de drept material cu privire la întreaga sa situație juridică, adică ca și cum ar fi comis toate faptele sub auspiciile noii legi (atât primul termen cât și al doilea termen al pluralității - lege care în cazul de față nu prevede pedepse cu suspendare ci doar amânarea aplicării pedepsei sau pedeapsa cu suspendarea sub supraveghere, în ambele cazuri fiind o modalitate de calcul a pluralității mai blândă decât cea propusă prin interpretarea art. 15 din Legea nr. 187/2012).

Cu toate că prin interpretarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 se poate ajunge la ideea că se aplică cumulul aritmetic situațiilor tranzitorii, creându-se o situație de tratament distinct între persoanele cărora li se aplică art. 5 Cod penal și cele cărora li se aplică art. 6 Cod penal, această diferențiere este și era permisă și nici nu este sau nu va fi singura. Însăși modalitatea de apreciere a celor două situații este distinctă ca și algoritm, raportat la aceste două faze ale procesului penal, existând mai multe elemente care nu pot fi avute în vedere în cazul art. 6 Cod penal și care sunt deduse judecății în cazul art. 5 Cod penal (circumstanțiere, existența plângerii prealabile, existența cauzelor justificative etc.).

În consecință, aplicând regulile art. 44 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopind cele două pedepse de 1 an închisoare și 3 luni închisoare executabile, se ajunge la o pedeapsă de 1 ani și o lună închisoare.

Observând că pedeapsa efectiv aplicată în executarea căreia se află Vlonga Ștefan este de 1 ani și 3 luni, deci mai mare decât limita de 1 an și o lună calculată conform regulilor autonome prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, în cauză trebuie făcută aplicarea art. 6 alin. 1 Cod penal.

Examinând sentința penală contestată, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 422 din 17 decembrie 2013 a Judecătoriei Vișeu de Sus contestatorului-condamnat Vlonga Ștefan i s-a aplicat pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 83 Cod penal, i s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare ce i s-a aplicat prin sentința penală nr. 13/11.01.2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cumulată de 1 an 3 luni închisoare în regim de detenție în condițiile prevăzute de art. 71, 64 lit. a Cod penal.

Această sentință a rămas definitivă prin nerecurare.

Infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din vechiul Cod penal se regăsește în prezent în art. 193 alin. 2 din noul Cod penal pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 6 luni - 5 ani închisoare sau amendă. Întrucât pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată de judecătorie nu depășește maximul special, nu poate fi redusă.

Având în vedere faptul că, potrivit art. 41 alin. 1 din noul Cod penal, primul termen al recidivei îl poate constitui doar o infracțiune pentru care pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă este mai mare de 1 an, iar, în speță, contestatorului-condamnat i s-a aplicat prin sentința penală nr. 13/2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus pedeapsa de 1 an închisoare, starea de recidivă urmează a fi înlăturată.

Conform art. 15 din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza vechiului Cod penal se menține și după intrarea în vigoare a noului Cod penal, iar regimul ei (inclusiv cu privire la revocarea sau anularea ei ) este cel prevăzut de vechiul Cod penal.

Față de acest text legal, văzând și faptul că Judecătoria Vișeu de Sus a dispus executarea pedepsei de 1 an închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 13/2012 a aceleiași instanțe nu ca urmare a aplicării instituției recidivei, ci a altei instituții - cea a revocării suspendării condiționate a executării ei, în mod legal prima instanță a menținut dispoziția Judecătoriei Vișeu de Sus privind revocarea suspendării condiționate a executării acestei pedepse. Prin urmare, s-a menținut pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 422/2013 a Judecătoriei Vișeu de Sus.

Pentru toate aceste considerente contestațiile parchetului și ale condamnatului au fost admise potrivit dispozitivului acestei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa, iar onorariu avocatului numit din oficiu în sumă de 100 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Menţinerea greşită a stării de recidivă în contextul aplicării legii penale mai favorabile, nefiind îndeplinite condiţiile art.41 alin.1 Noul Cod penal.