Neprezentarea condamnatului la datele fixate de Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere. Revocarea suspendării sub supraveghere. Cercetare prealabilă a motivelor neprezentării

Conform înscrisurilor ataşate la dosarul cauzei rezultă că, începând cu anul 2007, deci înainte de sesizarea instanţei de judecată cu acţiunea penală soluţionată prin sentinţa penală nr. 274/30.09.2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea, recurentul şi-a stabilit domiciliul în Italia, ţară unde a desfăşurat, în mod licit, activităţi lucrative, nefiind prezent la niciun termen de judecată şi nici la pronunţarea sentinţei menţionate. Toate demersurile efectuate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru localizarea condamnaţilor s-au soldat cu un eşec, din informaţiile obţinute rezultând că cei doi sunt plecaţi din ţară din anul 2007. În consecinţă, organul desemnat cu supravegherea avea cunoştinţă de faptul că recurentul nu a fost informat cu privire la măsurile de supraveghere impuse recurentului şi nu a comunicat acestuia programul de supraveghere elaborat, întrucât acesta era plecat din ţară, şi aceasta în condiţiile în care recurentul nu era supus niciunei interdicţii de a părăsi ţara şi având dreptul de a munci pe teritoriul oricărui stat, diligenţele organului de supraveghere fiind minime. În aceste condiţii, nu se poate reţine că recurentul, cu rea-credinţă, nu s-ar fi supus măsurilor de supraveghere impuse prin hotărârea de condamnare, nefiind astfel îndeplinite condiţiile impuse de art. 447 C.proc.pen. pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată recurentului prin sentinţa penală nr. 274/30.09.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea.

Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Decizia nr. 787 din 2 decembrie 2010

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 119/14.04.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2797/88/2009, s-a admis sesizarea judecătorului delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Tulcea de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpaților D.V. și G.D.C. prin sentința penală nr. 274/2008 a Tribunalului Tulcea.

în temeiul art. 447 C.proc.pen., cu referire la art. 864alin. (2) C.pen., s-a revocat suspendarea executării pedepselor de 2 ani închisoare sub supraveghere, aplicată inculpatului D.V. și de 3 ani închisoare sub supraveghere aplicată inculpatului G.D.C. prin sentința penală nr. 274/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea și dispune executarea în întregime a pedepselor în regim de detenție.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26.11.2009, judecătorul delegat la compartimentul de executări penale din cadrul Tribunalului Tulcea a sesizat Tribunalul Tulcea cu revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților G.D.C. și D.V. prin sentința penală nr. 274/30.09.2008 a Tribunalului Tulcea.

în motivarea sesizării, judecătorul delegat a arătat că demersurile consilierilor responsabili de caz pentru localizarea condamnaților s-au soldat cu un eșec, din informațiile obținute rezultând că cei doi sunt plecați din țară din anul 2007, fără a li se cunoaște destinația, nesocotind astfel condițiile de supraveghere stabilite de instanță.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de fond nr. 290/88/2008 al Tribunalului Tulcea, informarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, procese-verbale, nota de constatare întocmită de același serviciu.

Prin sentința penală nr. 274/30.09.2008, Tribunalul Tulcea i-a condamnat pe inculpații D.V. și G.D.C. la pedepse rezultante de 2 ani și respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpatul D.V. și de 5 ani pentru inculpatul G.D.C.

Cei doi condamnați au intrat în evidența Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea la data de 3.03.2009.

Consilierul responsabil de caz a încercat localizarea condamnaților, deplasându-se la domiciliile celor doi, contactându-le familia, luând legătura cu autoritățile din localitatea de domiciliu (primărie, poliție).

De asemenea, au fost contactați avocații care i-au reprezentat pe cei doi condamnați în cursul judecății.

Demersurile consilierului de probațiune au evidențiat faptul că cei doi condamnați sunt plecați din România din anul 2007, fără a se cunoaște țara în care se află în prezent.

A mai rezultat că D.V. nu a ținut legătura cu familia sa, iar cu familia celuilalt nu s-a putut lua legătura, mama condamnatului G.D.C. plecând în străinătate cu fiul său (adresa nr. 8731/2009 a I.P.J. Tulcea).

Din nota de constatare din 5.05.2009 a rezultat că avocatul condamnatului a înștiințat consilierul de probațiune că acesta are cunoștință de condamnarea suferită, inclusiv despre obligațiile pe care le are de respectat, însă intenția sa este de a nesocoti condițiile de supraveghere solicitate de instanță.

Tribunalul i-a citat pe cei doi condamnați cu mandate de aducere la mai multe termene de judecată, însă nu s-au prezentat în fața instanței, procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere confirmând că aceștia sunt plecați în străinătate.

Toate aceste înscrisuri demonstrează că intimații cu rea-credință nu au respectat măsurile de supraveghere stabilite de instanță.

Potrivit art. 864alin. (2) C.pen., dacă cel condamnat nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

împotriva sus-menționatei sentințe a formulat recurs condamnatul D.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: în mod greșit instanța de fond a admis sesizarea judecătorului delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Tulcea de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului D.V. și a revocat suspendarea executării pedepselor de 2 ani închisoare sub supraveghere, aplicată acestuia, reținând, în mod greșit că petentul condamnat cu rea-credință nu și-ar fi îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința penală nr. 274/30.09.2008 a Tribunalului Tulcea.

în acest sens se relevă că petentul condamnat nu a fost prezent la niciun termen de judecată acordat în cauza care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința penală nr. 274/30.09.2008 după cum nu a fost prezent nici la pronunțarea acestei sentințe.

Se arată că, începând cu luna martie 2007, petentul condamnat este înregistrat fiscal în Italia; mai mult, cererea s-a depus din anul 2006, dovedind că desfășoară activități lucrative în acea țară, având domiciliul în Italia.

Față de această situație, recurentul nu a avut cunoștință de hotărârea de condamnare ce s-a pronunțat împotriva sa.

La dosarul cauzei s-au depus procesul-verbal de identificare, declarare sau stabilire de domiciliu, contract de închiriere cu uz locativ, scrisoare de angajare, certificat de atribuire de Cod fiscal și carte de identitate, acte emise de autoritățile italiene.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, conform art. 38514 C.proc.pen., din perspectiva criticilor formulate, în limitele prevăzute de art. 3856 alin. (1) și (2) C.proc.pen., Curtea constată:

Reținem că recursul petentului condamnat a fost formulat în condițiile art. 365 C.proc.pen., respectiv recursul peste termen, fiind formulat în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei de 2 ani închisoare, după revocarea suspendării sub supraveghere a acesteia prin sentința penală nr. 119/14.04.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea.

Prin sentința penală nr. 274/30.09.2008, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa rezultantă de 2 ani cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpatul D.V. și de 5 ani pentru inculpatul G.D.C.

Față de inculpat s-au stabilit măsurile de supraveghere impuse de art. 863 lit. a)-d) C.pen., organ însărcinat cu supravegherea fiind stabilit Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Reținem, conform înscrisurilor atașate la dosarul instanței de recurs că, începând cu anul 2007, deci înainte de sesizarea instanței de judecată cu acțiunea penală soluționată prin sentința penală nr. 274/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, recurentul și-a stabilit domiciliul în Italia, țară unde a desfășurat, în mod licit, activități lucrative, nefiind prezent la niciun termen de judecată și nici la pronunțarea sentinței menționate.

Toate demersurile efectuate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru localizarea condamnaților s-au soldat cu un eșec, din informațiile obținute rezultând că cei doi sunt plecați din țară din anul 2007.

în consecință, organul desemnat cu supravegherea avea cunoștință de faptul că, recurentul nu a fost informat cu privire la măsurile de supraveghere impuse recurentului și nu a comunicat acestuia programul de supraveghere elaborat întrucât acesta era plecat din țară, și aceasta în condițiile în care recurentul nu era supus nici unei interdicții de a părăsi țara și avea dreptul de a munci pe teritoriul oricărui stat, diligențele organului de supraveghere fiind minime.

în aceste condiții, nu se poate reține că recurentul cu rea-credință nu s-ar fi supus măsurilor de supraveghere impuse prin hotărârea de condamnare, nefiind astfel îndeplinite condițiile impuse de art. 447 C.proc.pen. pentru a se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată recurentului prin sentința penală nr. 274/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea.

Față de cele reliefate, apreciem criticile formulate ca întemeiate, fapt pentru care Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., va admite recursul declarat de condamnatul D.V., va casa sentința penală recurată și, rejudecând, va dispune în temeiul art. 447 C.proc.pen. și art. 864 alin. (2) C.pen., respingerea sesizării judecătorului delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Tulcea privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului D.V. prin sentința penală nr. 119/14.04.2010 a Tribunalului Tulcea. Se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 167/04.05.2010 emis de Tribunalul Tulcea în baza sentinței penale nr. 119/14.04.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea și se va dispune punerea de îndată în libertate dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Se vor înlătura din hotărâre dispozițiile contrare prezentei decizii.

în temeiul art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în procesul penal rămân în sarcina acestuia.

(Judecător Eleni Cristina Marcu)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Neprezentarea condamnatului la datele fixate de Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere. Revocarea suspendării sub supraveghere. Cercetare prealabilă a motivelor neprezentării