Recurs declarat împotriva sentinţei prin care s-a luat act de retragerea contestaţiei la executare. Inadmisibilitate
Comentarii |
|
Potrivit art. 3851alin. (1) lit. f) C.proc.pen., sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale pot fi atacate cu recurs. Însă, din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale alin. (4) al aceluiaşi articol, rezultă că, în cazul în care contestaţia la executare a fost retrasă, împotriva sentinţei prin care s-a luat act de retragere nu se mai poate declara recurs.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 641 din 16 noiembrie 2010
Prin sentința penală nr. 202/15.09.2010, Tribunalul Satu Mare a luat act de retragerea contestației la executare formulate de către contestatorul I.M., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea.
Prin contestația la executare formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 5.08.2010, contestatorul I.M. a invocat existența unui incident în executarea condamnării de 8 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. în drept, contestatorul nu a invocat dispoziții legale.
La termenul de judecată din data de 15.09.2010, contestatorul I.M., fiind prezentat în fața instanței în stare de arest, a declarat în mod expres că renunță la contestația formulată.
Având în vedere manifestarea voință a contestatorului I.M., Tribunalul a luat act de retragerea contestației la executare, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs condamnatul.
în ședința publică din 16.11.2010, procurorul de ședință a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de către condamnat.
Curtea, examinând excepția invocată, a constatat că aceasta este fondată și o va admite ca atare, în raport de următoarele:
Potrivit art. 3851alin. (1) lit. f) C.proc.pen., sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale pot fi atacate cu recurs.
însă, din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale alin. (4) al aceluiași articol, rezultă că, în cazul în care contestația la executare a fost retrasă, împotriva sentinței prin care s-a luat act de retragere, nu se mai poate declara recurs.
De altminteri, Curtea a reținut că, prin contestația formulată, deși a invocat cazul prevăzut de art. 461 lit. a) C.proc.pen., contestatorul face referire la faptul că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, respectiv că s-a dispus în mod greșit încadrarea juridică a faptei.
Astfel fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C.proc.pen., a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de condamnat care, în baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C.proc.pen., a fost obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru apărătorul din oficiu.