Nerespectarea termenului de recurs. Cerere pentru repunere în termen
| Comentarii |
|
Nu se justifică repunerea în termenul de recurs a inculpatului care la data pronunţării hotărârii presta servicii într-o ţară străină în baza unui contract de prestări de servicii, acesta având posibilitatea de a trimite declaraţia de recurs întrucât cunoştea împrejurarea că instanţa a soluţionat cauza (fiind prezent în instanţă la data dezbaterilor).
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 931 din 4 noiembrie 2011
Prin sentința penală nr. 106 din 27.05.2011, Judecătoria Negrești-Oaș, în baza art. 345 alin. (2) C.proc.pen. cu aplicarea art. 3201alin. (7) C.proc.pen., l-a condamnat pe inculpatul B.O. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
în baza art. 71 C.pen. i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni stabilit conform art. 82 C.pen.
în baza art. 71 alin. (5) C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
în baza art. 359 C.proc.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen.
în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul sa plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.
A reținut judecătoria că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș din data de 16.03.2011, a fost trimis în judecată inculpatul B.O., reținându-se că acesta a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
în fapt, s-a reținut că în data de 20.01.2011 agenți ai poliției de frontieră l-au depistat pe inculpat conducând un autoturism pe un drum public situat pe raza localității Boinești, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu deținea permis de conducere, fiindu-i suspendat exercițiul dreptului de a conduce.
Inculpatul a solicitat înainte de începerea cercetării judecătorești ca judecarea cauzei să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, declarând totodată că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina lui.
Instanța de fond a admis cererea inculpatului și după examinarea actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală a reținut următoarele:
Fiind ascultat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că își menține declarația dată în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale și că a condus autoturismul doar pe o distanță de 600 m și, respectiv, că alte autoturisme nu erau angajate în trafic pe sectorul de drum pe care el a condus, astfel că nu a fost pusă în pericol siguranța circulației rutiere.
Potrivit declarației la care inculpatul face trimitere în declarația sa din faza urmăririi penale, acesta recunoaște că în data de 20.01.2011 a fost depistat de agenți de poliție conducând un autoturism pe un drum public din localitatea Boinești și că știa că exercițiul dreptului de a conduce autoturismul i-a fost suspendat începând cu data de 1.12.2010.
Așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de urmărire penală, inculpatului i s-a adus la cunoștință de către Formațiunea Poliției rutiere a orașului Negrești-Oaș că începând cu data de 19.01.2011 i s-a suspendat exercițiul dreptului de a conduce pe drumul public un autoturism.
Coroborând declarația inculpatului cu datele cuprinse în comunicarea emisă către inculpat de către Formațiunea Poliției rutiere, instanța de fond a reținut că inculpatul se face vinovat de fapta de a fi condus în data de 20.01.2011 pe drumul public un autoturism, deși avea suspendat exercițiul dreptului de a conduce.
S-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare.
Alături de pedeapsa principală a închisorii instanța i-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
Constatând că pedeapsa închisorii aplicată inculpatului nu este mai mare de 3 ani și că inculpatul nu mai are în trecutul său alte condamnări la pedeapsa închisorii și apreciind că se poate obține reeducarea inculpatului și fără ca acesta să fie privat de libertate, instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului.
Stabilind potrivit art. 82 C.pen. un termen de încercare a inculpatului de 2 ani și 10 luni, instanța i-a atras atenția acestuia că săvârșirea altei infracțiuni în termenul de încercare va conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului instanța de fond a avut în vedere în primul rând limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de acesta reduse cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor art. 3201alin. (7) C.proc.pen.
Apoi instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei inculpatului, împrejurarea că inculpatul a încălcat în repetate rânduri normele ce reglementează circulația pe drumurile publice, împrejurare ce rezultă din fișa de cazier auto a acestuia, atitudinea inculpatului în raport cu fapta sa, vârsta acestuia și nivelul lui de educație.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A solicitat inculpatul, în temeiul dispozițiilor art. 3853cu referire la art. 364 C.proc.pen., repunerea în termenul de recurs, susținând că, deși a fost prezent la dezbaterea cauzei în fond, pronunțarea hotărârii a fost amânată de două ori și că, în perioada 15.05. - 15.06.2011, a fost plecat la muncă în Ungaria, sens în care s-a obligat să depună la dosarul cauzei copia contractului de muncă.
A solicitat să fie admis recursul și, în principal, să se dispună achitarea sa, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.proc.pen., achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, deoarece fapta nu există, în raport de faptul că toate suspendările dreptului de a conduce au fost anterioare datei de 24.11.2008, când s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului recurent. S-a apreciat că, în aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 103 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul avea dreptul de a conduce.
în subsidiar s-a cerut să se caseze sentința în sensul de a i se aplica o amendă penală sau în sensul reducerii cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată de prima instanță.
în termenul de pronunțare inculpatul recurent a depus la dosar contractul individual de muncă pe care l-a încheiat cu SC I.O. SRL Satu Mare, precum și contractul de prestări servicii încheiat între SC S.T. SRL Satu Mare și SC I.O. SRL Satu Mare, potrivit căruia prestatorul, respectiv angajatorul inculpatului recurent, SC I.O. SRL, se obliga să presteze către beneficiar servicii în domeniul instalații sanitare în Ungaria, durata contractului de prestare de servicii fiind stabilită pentru perioada 1.05.2011 - 30.06.2011, cu posibilitate de prelungire prin acte adiționale.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a excepției invocate, pe baza actelor depuse la dosar, Curtea a constatat că recursul declarat de către inculpat este tardiv.
Astfel, așa cum rezultă din actele de la dosar, inculpatul recurent a fost prezent în data de 13.05.2011 în fata instanței de fond, dată la care a fost audiat și când s-a dezbătut cauza în fond. Inculpatul a fost asistat de apărătorul său ales.
într-adevăr, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru 20.05.2011, apoi pentru 27.05.2011, dată la care a pronunțat sentința penală atacată.
Inculpatul B.O., prin apărătorul său ales, a declarat recurs abia în data de 21.06.2011, deci cu depășirea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 3853C.proc.pen.
în ședința publică din 1.11.2011, inculpatul recurent a solicitat sa fie repus în termenul de recurs, deoarece a încălcat termenul de declarare a acestuia datorită unei cauze temeinice de împiedicare, invocând faptul că a fost plecat la muncă în Ungaria.
Or, din actele depuse de către inculpatul recurent la dosar nu rezultă că într-adevăr inculpatul recurent s-ar fi aflat în prezența unei cauze temeinice de împiedicare, ținând seama de faptul că a fost prezent în fața primei instanței (13.05.2011) și a declarat recursul (21.06.2011) pe durata executării contractului de prestări de servicii, respectiv 1.05.2011 - 30.06.2011.
Astfel fiind, câtă vreme, pe durata derulării acestui contract, inculpatul recurent s-a putut deplasa în țară pentru a se prezenta în fața instanței de fond și a putut lua legătura cu apărătorul său ales, care a declarat, chiar dacă tardiv, recursul, nu se poate aprecia că suntem în prezența unui caz temeinic de împiedicare.
Mai mult de atât, este știut faptul că potrivit art. 3852 cu referire la art. 362 C.proc.pen., recursul poate fi declarat pentru inculpat și de către apărătorul acestuia.
Fata de cele ce preced, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 3853alin. (2) cu referire la art. 364 C.proc.pen. considerent pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C.proc.pen., a respins ca tardiv recursul inculpatului care, în baza art. 192 alin. (2) C.proc.pen., a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
