Omorul comis cu premeditare. Caracterizare. Consecinţe.
| Comentarii |
|
Premeditarea cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare şi preparatoare executării proiectului.
Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile care se iau de inculpat pentru crearea condiţiilor necesare realizării lui.
Hotărârea de a ucide o persoană este luată, în cazul premeditării, din timp. Instanţa trebuie să stabilească, de la caz la caz, trecerea unei anume perioade de timp în care hotărârea de ucidere s-a aflat sub control raţional, devenind chibzuinţă. Făptuitorul cumpăneşte asupra modului în care va săvârşi omorul, asupra mijloacelor care-i stau la dispoziţie şi a celor pe care va trebui să le mai pregătească.
Actul meditativ este deci specific şi el coincide cu voinţa fermă de a suprima viaţa persoanei, alegând în acelaşi timp momentul şi locul unde va săvârşi actul.
Achiziţionarea cuţitului chiar la data comiterii infracţiunii şi înainte de săvârşirea omorului, comunicarea intenţiei de suprimare a vieţii victimei către mai multe persoane, după care se demonstrează fără echivoc că inculpatul invită victima la discuţii, în urma cărora îi aplică mai multe lovituri cu corpul tăietor înţepător,dovedeşte că fapta are caracter premeditat.
Decizia penală nr. 51/A/08.04.2008
Prin sentinţa penală nr.128 din 19 decembrie 2007 A Tribunalului Sălaj s-a dispus condamnarea inculpatului B.V. în baza art.174, 175 lit.a, c, i C.pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare şi interzicerea drept prev.de art.64 lit. a, b C.pen. pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a, b C.pen.
S-a menţinut măsura arestării preventive şi s-a dedus prevenţia începând cu data de 30.08.2007.
S-a constatat că partea vătămată L.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău suma de 99,60 lei cheltuieli de spitalizare, iar părţii civile Serviciul de Ambulanţă Sălaj suma de 247,66 lei.
S-a dispus confiscarea unui cuţit corp delict care se află la Biroul de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare şi 1000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată L.L..
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost trimis în judecată inculpatul B.B. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art.174,175 lit. a,c,i C.pen.
S-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul, cu premeditare, şi-a înţepat în stradă cu un cuţit, soţia, în mod repetat, în abdomen, leziuni care au dus la decesul acesteia.
Din actele şi lucrările dosarului: proces verbal de sesizare f.2; proces verbal de cercetare la faţa locului f.4; raport de constatare medico-legală f.16-18; planşe foto f.19-30; declaraţii inculpat f-31-35 şi f.56 (dosar 2458/07); declaraţii martor f.37-44 şi f.57-64 instanţa a reţinut următoarele:
În data de 29.08.2007, orele 20,30, dispeceratul I.P.J. Sălaj a fost sesizat telefonic de către B.S., lucrător în cadrul B.P.R. Zalău, că în timp ce rula cu autoturismul de serviciu pe D.N. E-81 în zona Munţilor Meseş, a găsit o persoană de sex feminin căzută pe partea dreaptă a sensului de mers Ciumărna Zalău, în stare de inconştienţă, motiv pentru care a solicitat intervenţia Serviciului de Ambulanţă Zalău pentru a fi transportată la spital.
În urma investigaţiilor medicale s-a constatat că victima prezenta multiple înţepături cu un obiect tăietor-înţepător în zona inimii, plămâni, abdomen şi braţe, motiv pentru care a fost necesară intervenţia chirurgicală, dar aceasta a decedat.
Din probele administrate a rezultat că în data de 29.08.2007, în jurul orelor 17,00-18,00, inculpatul B.V. se deplasa pe raza municipiului Zalău. După ce în prealabil îşi cumpărase un cuţit, a sunat-o telefonic pe B.N.C, soţia sa, de 17 ani, care se găsea la un bar unde lucra. Aceştia se deplasează împreună cu un taxi spre localitatea Treznea, iar când ajung în zona pădurii Meseş, coboară din taxi, mergând în pădure. Între inculpat şi victimă are loc o ceartă, motivul fiind gelozia soţului, ceartă care are loc aproximativ două ore, iar la un moment dat victima fuge din pădure pe şosea, iar inculpatul o urmează.. După ce a ajuns-o, inculpatul îi aplică mai multe lovituri de cuţit, după care o abandonează, dispărând de la locul faptei.
După comiterea faptei inculpatul i-a dat telefon mamei victimei spunându-i "du-te la spital” că am lovit-o pe N. cu un cuţit. În acea noapte inculpatul s-a deplasat în oraşul Tăşnad unde a fost găsit de organele de poliţie.
Anterior comiterii faptei inculpatul a afirmat în mod repetat că o va omorî pe victimă datorită geloziei, fapt rezultat din probele de la dosar, respectiv din declaraţiile martorilor.
Din raportul de expertiză medico-legală a rezultat că moartea victimei este violentă. Ea se datorează şocului hemoragic, consecinţa hemoragiei externe şi interne cu hemopneumotorace drept, hemoragie stânga şi hematom retroperitoneal, prin plăgi tăiat-înţepate toracice penetrante.
Leziunile s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corp tăietor-înţepător (posibil cuţit corp delict).
Între leziunile traumatice constatate la autopsie şi decesul victimei există legătură directă de cauzalitate. Decesul poate data din 29.08.2007.
Comiterea infracţiunii de către inculpat a fost dovedită prin declaraţia acestuia, el recunoscându-şi fapta, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, raport de constatare medico-legală.
Mama victimei L.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare.
În ce priveşte persoana inculpatului din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, a rezultat că prezintă tulburări de personalitate de tip instabil. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Conform art.118 lit.b Cod procedură penală s-a dispus confiscare cuţitului folosit la comiterea faptei.
Împotriva inculpatului prin încheierea penală nr.33/C din 30 august 2007 dosar nr. 2091/84/2007 a Tribunalului Sălaj, s-a dispus arestarea preventivă pe 29 zile, până la 27.09.2007, ora 15,45, iar prin încheierea penală nr.37/C din 20 septembrie 2007,dosar nr.2258/84/2007 şi încheierea din 21 septembrie 2007, s-a prelungit măsura arestării preventive până la 26. 10. 2007, ora 15,45.
În şedinţa publică din 21 noiembrie 2007 întrebată fiind, partea L.L. a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, nu are nici o pretenţie de la inculpat.
Inculpatul a recunoscut şi regretat fapta săvârşită dar susţine că a fost orbit de gelozie şi determinat de atitudinea soacrei sale care a intervenit în căsnicia lor.
Fapta inculpatului care cu premeditare şi-a înţepat în stradă soţia, cu un cuţit, în mod repetat cauzându-i leziuni ce au dus la decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de art.174,175 lit.a,c,i C.pen. pentru care instanţa l-a condamnat la 18 (optsprezece) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b C.pen. pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a, b C.pen.
În baza art. 350 C.proc.pen. măsura arestării preventive s-a menţinut, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia începând cu data de 30. 08. 2007.
S-a constatat că partea vătămată L.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art.14 alin.1, art.15 alin.1 C.proc.pen., coroborat cu prev. art. 313 din O.U. 72/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău suma de 99,60 lei cheltuieli de spitalizare, iar părţii civile Serviciul de Ambulantă Sălaj suma de 247,66 lei.
În baza art.118 lit.b C.pen., s-a dispus confiscarea unui cuţit - corp delict care se află la Biroul de Corpuri Delicte a Tribunalului Sălaj.
În ceea ce priveşte cererea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării art.175 lit.a Cod penal, solicitarea aceasta nu a putut fi primită de instanţă atâta vreme cât, din probele administrate rezultă fără dubiu că inculpatul şi-a pregătit fapta prin gesturi şi cuvinte care au dus în cele din urmă la acest deznodământ tragic.
Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel partea vătămată L.L. şi inculpatul B.V..
Prin apelul său, partea vătămată a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului faţă de împrejurarea că fiica sa, victima infracţiunii comise de inculpat era minoră şi ca atare experienţa sa de viaţă în privinţa căsătoriei era redusă, precum şi faţă de circumstanţele concrete în care inculpatul a comis fapta care denotă un pericol social sporit al infracţiunii şi al făptuitorului.
Inculpatul prin apărătorul ales a apreciat că se impune admiterea apelului său, desfiinţarea soluţiei primei instanţei în privinţa reţinerii art.175 lit.a C.pen., infracţiunea nefiind comisă cu premeditare, ea având un caracter spontan. Solicită ca în urma înlăturării agravantei de la lit.a a art.175 C.pen. să se procedeze la reducerea pedepsei aplicate.
Curtea examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la apelul inculpatului:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Tribunalul a administrat materialul probator indicat în rechizitoriul parchetului, pe baza căruia a reţinut judicios starea de fapt, vinovăţia inculpatului, elementele constitutive ale infracţiunii şi încadrarea juridică a acesteia.
Pentru existenţa premeditării, ca circumstanţă agravantă a infracţiunii de omor, este necesară îndeplinirea cumulativă a cel puţin două condiţii, şi anume: luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp acţiunea agresivă, iar hotărârea mai dinainte luată trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire a infracţiunii, cum ar fi obţinerea de informaţii în legătură cu victima, pândirea acesteia, procurarea de mijloace ori căutarea de complici.
Prima cerinţă, nu presupune numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea hotărârii de a săvârşi infracţiunea şi exteriorizarea acesteia, ci, şi o chibzuire suficientă şi o pregătire de natură a înlesni săvârşirea infracţiunii.
Premeditarea cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare şi preparatoare executării proiectului.
Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic şi chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile care se iau de inculpat pentru crearea condiţiilor necesare realizării lui.
Hotărârea de a ucide o persoană este luată, în cazul premeditării, din timp. Instanţa trebuie să stabilească, de la caz la caz, trecerea unei anume perioade de timp în care hotărârea de ucidere s-a aflat sub control raţional, devenind chibzuinţă. Făptuitorul cumpăneşte asupra modului în care va săvârşi omorul, asupra mijloacelor care-i stau la dispoziţie şi a celor pe care va trebui să le mai pregătească.
Actul meditativ este deci specific şi el coincide cu voinţa fermă de a suprima viaţa persoanei, alegând în acelaşi timp momentul şi locul unde va săvârşi actul.
Premeditarea, ca element circumstanţial al infracţiunii de omor calificat, nu presupune numai trecerea unui oarecare interval de timp de la luarea hotărârii până la exteriorizarea ei, ci şi o chibzuire suficientă şi o pregătire de natură a înlesni comiterea faptei. Ea este, aşadar, caracterizată, pe de o parte, printr-o chibzuire activă, iar, pe de altă parte, prin meditare asupra aspectului tactic demonstrat prin însuşi felul în care a fost realizată infracţiunea.
Raportând conţinutul apelului inculpatului la actele şi probele din dosar, la modul de administrare, curtea constată că apelul acestuia nu este fondat, fapta fiind comisă cu premeditare, deoarece martorii audiaţi nemijlocit în faţa Tribunalului Sălaj respectiv N.I., L.M.L., P.R.Ş. atestă la unison că inculpatul le-a spus personal “nu am ce face, până la urmă o omor” - fiind vorba despre soţia acestuia, dovedindu-se că încă de la data de 14 august 2007, acesta purta un cuţit asupra sa.
În aceste condiţii, achiziţionarea cuţitului, posibil altul, chiar la data comiterii infracţiunii, 29 august 2007, înainte de săvârşirea omorului, comunicarea intenţiei de suprimare a vieţii victimei către mai multe persoane, după care se demonstrează fără echivoc că inculpatul invită victima la discuţii, în urma cărora îi aplică mai multe lovituri cu corpul tăietor înţepător, fapta are caracter premeditat.
Este demonstrat în speţă, fără putinţă de dubiu că inculpatul era orbit de gelozie, suspectând-o pe victimă că ar întreţine relaţii extraconjugale cu martorul C.F.M. Chiar şi la audierea din faţa instanţei de apel a confirmat că anterior uciderii acesteia cu câteva zile i-ar fi aplicat şi o palmă soţiei sale tot datorită acestor suspiciuni, de relaţii extraconjugale cu martorul de mai sus, inculpatul susţinând că aceste aventuri ale soţiei sale erau notorii în comunitatea unde locuiau.
Atât mama victimei - partea vătămată L.L., cât şi martorii P.R., L.M. şi N.I. arată că inculpatul a afirmat public că urmează să o ucidă pe victimă, că nu are altă variantă, prin aceasta fiind demonstrată indubitabil hotărârea de a ucide victima, care astfel a fost anterioară săvârşirii infracţiunii, iar apoi această hotărâre s-a materializat în achiziţionarea cuţitului la data de 29 august 2007.
Practica judiciară în materie este constantă în acest sens atestând că “omorul nu poate fi considerat spontan, ci premeditat, în sensul art.175 lit.a C.pen., atunci când, în urma unor deliberări, inculpatul şi-a făurit un plan de executare, pe care ulterior l-a îndeplinit”.
Probaţiunea testimonială demonstrează fără dubiu că după ce inculpatul a luat hotărârea de a ucide victima, le-a comunicat-o persoanelor din anturajul său, şi-a achiziţionat un cuţit în acest scop după care, şi-a invitat soţia să efectueze o deplasare în afara localităţii de domiciliu pentru a-şi clarifica problemele conjugale. Cu ocazia
deplasării prin pădurea Meseşului, auzind că victima vrea să-l părăsească şi să divorţeze, inculpatul suferind şi de tulburare de personalitate de tip instabil, cu cuţitul achiziţionat anterior i-a aplicat mai multe lovituri în zona toracelui, cauzându-i decesul.
În speţă, existenţa premeditării rezultă din aceea că inculpatul - nemulţumit de faptul că soţia sa intenţiona să părăsească domiciliul conjugal pentru un alt bărbat şi să introducă acţiune de divorţ - , după ce a invitat-o la o deplasare de agrement prin pădurea Meseşului, a atras-o într-un loc mai retras, unde i-a aplicat mai multe lovituri în regiunea gâtului şi a toracelui cu un cuţit de dimensiuni mari, impropriu a fi purtat în mod obişnuit asupra unei persoane.
Esenţiale în cazul de faţă pentru reţinerea premeditării sunt: împrejurarea că inculpatul a avut timp suficient pentru a reflecta asupra acţiunii pe care urma să o comită, comunicarea către mai multe persoane a intenţiei sale de ucidere a victimei, faptul că el şi-a procurat în acest timp arma de care s-a folosit, precum şi invitarea victimei într-un loc retras pentru a o ucide.
Faţă de cele expuse mai sus, este evident că omorul a fost comis în condiţiile premeditării, neputând fi primit acest motiv de apel.
În privinţa încadrării juridice a faptei este de remarcat că în mod judicios instanţa de fond a reţinut şi agravanta de la lit.c, victima având calitatea de soţie a inculpatului, de asemenea, şi cea de la lit.i, fapta fiind comisă în public, respectiv în apropierea şoselei care ducea la Zalău, E 60, loc care prin destinaţie este accesibil publicului, expresie definită în art.152 C.pen.
Curtea reţinând că omorul este calificat, a apreciat că fapta comisă de inculpat împotriva soţiei sale, căreia i-a curmat cu violenţă viaţa, antrenează şi răspunderea sa penală, care trebuie să fie corespunzătoare, încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieţii, astfel că nu se poate proceda la reducerea sancţiunii aplicate de către Tribunalul Sălaj.
Aşa fiind, nici sub aspectul individualizării judiciare a sancţiunii, apelul inculpatului nu este fondat, fiind respins în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.
Cu privire la apelul părţii vătămate:
Este de remarcat că în faţa primei instanţe partea vătămată L.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Cu toate acestea, a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe doar sub aspectul laturii penale a cauzei cerând majorarea pedepsei aplicate inculpatului, faţă de modul cum a fost concepută şi realizată infracţiunea împotriva fiicei sale, victimă minoră în vârstă de 17 ani.
Potrivit art.72 din C.pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului
de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.
Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier şi suferă de tulburare de personalitate de tip instabil.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Individualizarea sancţiunii trebuie efectuată şi prin prisma datelor ce ţin de sănătatea mentală a celui în cauză. La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptei, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.
Fapta unui soţ de a-şi ucide în asemenea împrejurări soţia, este neîndoielnic gravă, apreciată ca atare şi de legiuitor care reglementează şi sancţionează ca o variantă calificată o asemenea activitate.
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, dar nu pot fi scăpate din vedere - în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal - , elementele de mai sus, care susţin în afara oricărei îndoieli concluzia că acţiunea infracţională a inculpatului în vârstă de 37 de ani s-a derulat în condiţiile unei tulburări puternice - gelozia - , chiar unei disperări, căreia nu i-a putut face faţă.
Această realitate coroborată cu suferinţa organică şi psihică respectiv tulburarea de personalitate de tip instabil, care dă un specific cu totul deosebit circumstanţelor faptei, unită cu poziţia inculpatului în cursul procesului penal, cu vârsta lui şi o redusă experienţă de viaţă justifică şi impune menţinerea pedepsei
acordate de prima instanţă, apreciată ca îndestulătoare pentru reeducarea celui în cauză şi faţă de exigenţele prevenţiei generale.
Aşa fiind, în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen. s-au respins ca nefondate atât apelul părţii vătămate, cât şi al inculpatului, apreciindu-se ca legală şi temeinică sentinţa Tribunalului Sălaj.
În baza art.350 C.proc.pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului Brumar
Vasile.
Cum în cauză, temeiul arestării îl constituie disp.art.148 alin.1 lit.f C.pro.pen. şi acesta nu a dispărut, iar în cursul judecăţii în primă instanţă s-a stabilit vinovăţia inculpatului urmează a se constata că se impune necesitatea menţinerii În continuare a măsurii arestării preventive.
Săvârşirea acestei infracţiuni, precum şi modalitatea de comitere a acesteia denotă un potenţial criminogen ridicat şi un pericol social major.
În concluzie, existenţa cazului de arestare prev.de art.148 lit.f Cod proc.pen. este pe deplin probat, aşa încât revocarea măsurii preventive a arestării nu se impune.
Întrucât infracţiunea săvârşită denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de altfel, condamnat la 18 ani de închisoare de către instanţa de fond, se impune menţinerea stării de arest pe parcursul soluţionării apelului, persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art.160b cod proc.pen. cât şi prevederile art. 5 pct.1 lit. a şi c din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a menţinut starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs. Franţa).
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Sălaj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În privinţa pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracţiune de omor calificat constând în uciderea soţiei sale. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa.
Este adevărat că, într-o societate democratică, şi dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.
Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.
Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanţei, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuţie în
fiecare caz în contradictoriu şi după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii.
În baza art.381 C.proc.pen.şi art.88 C.pen.s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv începând cu data de 30 august 2007 şi până la zi.
