Plângerea împotriva ordonanţei procurorului. Neefectuarea de acte de cercetare penală. Imposibilitatea verificării legalităţii ordonanţei atacate.

Consecinţe.

Prin plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 278/1 C.proc.pen., instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

Pentru a se putea verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată, parchetul trebuie să stabilească situaţia de fapt exactă (dată, faptă, loc, făptuitor), încadrarea juridică corespunzătoare, dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute şi apoi să verifice, în raport de toate aceste date, dacă a intervenit sau nu prescripţia răspunderii penale şi pentru care fapte anume.

Neindividualizând faptele şi făptuitorul, parchetul a dat o soluţie nelegală în cauză, consecinţa fiind desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea efectuării actelor premergătoare sau a actelor de urmărire penală conform art.278¹ alin.8 lit.b C.proc.pen.

Sentinţa penală nr. 72/18.06.2008

Prin plângerea adresată în data de 25.09.2007 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj petentul D.Gh. a solicitat trimiterea în judecată în urma efectuării urmăririi penale a numitului C.V., avocat în cadrul Baroului Sălaj, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. şi ped. de art.246 C.pen. şi evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 pct. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

Plângerea a fost motivată arătându-se că făptuitorul a acordat asistenţă juridică numitelor S.V. şi M.L. (în prezent decedată) în cauza nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău, atât la judecata în fond, cât şi în căile e atac, persoane cu care petentul a avut mai multe litigii, că în mod inexplicabil făptuitorul a determinat schimbarea completului de judecată a cauzei nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău şi că, deşi a susţinut încasarea unui onorariu avocaţial în sumă de 30.000.000 lei vechi pe parcursul judecării cauzei şi s-a dispus de către instanţă obligarea sa la plata acestei sume către susnumitele, la dosarul cauzei nu există decât o chitanţă doveditoare a încasării unui onorariu în sumă de 1.000.000 lei vechi.

Prin rezoluţia nr. 352/P/2007 din 6.03.2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză în temeiul art. 228 al. 1 şi art. 10 lit. d C.proc.pen., cu motivarea că avocatul nu poate fi subiect activ al infracţiunii prev. de art. 246 C.pen. deoarece nu are calitatea de funcţionar, făptuitorul exercitând o profesie liberală, iar la dosarul cauzei există acte care dovedesc toate cheltuielile efectuate de numitele S.V. şi M.L., ceea ce a condus la concluzia că nu există date sau indicii ale comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.

Împotriva rezoluţiei rezoluţia nr. 352/P/2007 din 6.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, petentul a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar prin rezoluţia nr. 279/II/2/2008 din

7.04.2008 procurorul general a respins plângerea ca neîntemeiată, arătând că din conţinutul dosarului nr. 2174/2004 al Judecătoriei Zalău rezultă că nu sunt întemeiate afirmaţiile petentului cu privire la sumele încasate de făptuitor de la numitele S.V. şi M.L., nu există indicii ale comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prin neînregistrarea în totalitate a sumelor încasate şi nu se impune efectuarea de cercetări suplimentare, iar avocatul nu poate fi subiect al infracţiunii prev. de art. 246 C.pen. deoarece nu are calitatea de funcţionar în sensul art. 147 C.pen.

Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe art.278¹ C.proc.pen. petentul D.Gh. a formulat plângere potrivit art. 278/1 C.proc.pen., înregistrată iniţial la Parchet de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 18.04.2008 şi remisă acestei instanţe spre competentă soluţionare la data de 22.04.2008.

Petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la Parchetul Curţii de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale, respectiv a efectuării actelor premergătoare sau actelor de urmărire penală conform art. 278¹ alin. 8 lit. b C.proc.pen. împotriva numitului C.V., avocat în cadrul Baroului Sălaj, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 C.pen. şi evaziune fiscală cu motivarea că soluţia atacată nu se fondează pe probele existente la dosar.

Curtea, examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Plângerea adresată instanţei de judecată competente, prin care persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art.275-278 din Codul de procedură penală, are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art.278¹ din Codul de procedură penală, de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, investeşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei atacate.

Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă, regimului căilor ordinare de atac şi, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este investită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art.278¹ alin.8 din Codul de procedură penală.

Curtea reţine că plângerea petentului este fondată întrucât pentru a se putea verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată, parchetul ar fi trebuit să stabilească situaţia de fapt exactă (dată, faptă, loc, făptuitor), încadrarea juridică corespunzătoare, dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute şi apoi să verifice, în raport de toate aceste date, dacă a intervenit sau nu prescripţia răspunderii penale şi pentru care fapte anume.

Astfel, conform art. 224 C.proc.pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, acte preced începerea urmăririi penale şi sunt efectuate anume în vederea acestei începeri.

Examinând dosarul cauzei, se constată că în speţă nu s-a efectuat nici un act premergător, nici un act de urmărire penală, deşi se impunea verificarea tuturor împrejurărilor reclamate de petent.

Astfel, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală se constată lipsa argumentaţiei neîntrunirii elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, singura menţiune fiind cea a existenţei probelor privind suportarea unor cheltuieli de către numitele S.V. şi M.L., constatare care, din perspectiva conţinutului laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală (neplata taxelor şi impozitelor, neînregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor, etc.), nu este în măsură să răspundă cerinţei privind efectuarea de acte de cercetare şi nici a unei argumentări corespunzătoare, după cum nu poate susţine concluzia că prin aceasta se probează lipsa indiciilor privind comiterea de către făptuitor a infracţiunii de evaziune fiscală prin neînregistrarea în totalitate a sumelor încasate.

Totodată, este de menţionat faptul că, în esenţă, persoana interesată sesizează organele abilitate cu o stare de fapt, a cărei realitate trebuie verificată, acestor organe revenindu-le în final sarcina încadrării juridice, nefiind ţinuţi astfel de încadrarea juridică indicată de petent.

Raportat la cele expuse se observă că, sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 246 C.pen., starea de fapt reclamată de petiţionar, respectiv schimbarea completului de judecată în cauza nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău, nu a fost în nici un fel verificată pentru a se constata dacă această împrejurare a fost sau nu reală şi, în caz afirmativ, care a fost motivul şi dacă făptuitorul a fost sau nu implicat prin utilizarea de mijloace frauduloase, astfel cum susţine petentul.

Se poate întâmpla ca în momentul când organul de urmărire penală este sesizat despre săvârşirea unor fapte penale, datele existente cu privire la infracţiunile reclamate să fie insuficiente pentru începerea urmăririi penale, dar în acest scop este necesar a fi chemat petiţionarul pentru a putea completa datele printr-o declaraţie dată în faţa organului de urmărire penală, ba mai mult, procurorul trebuie să-i pună în vedere ca acesta să probeze faptele reclamate.

Din verificarea lucrărilor dosarului se observă că petentul nu a fost audiat de procuror şi nici nu a fost citat în acest scop.

Petiţionarul de la bun început a arătat că face referire la acte din dosarul nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău, impunându-se analizarea susţinerilor susnumitului pe baza acestor acte, însă aceste aspecte nu au fost cercetate deloc de către procurorul de caz.

Astfel, la dosarele Judecătoriei Zalău, Tribunalului Sălaj şi al Curţii de Apel Cluj se regăsesc delegaţiile avocaţiale emise de petent, delegaţii pe care sunt consemnate onorariile pretins încasate, dar care nu sunt însoţite şi de chitanţele aferente. Ori tocmai această împrejurare este invocată de către petent, împrejurare care nu a fost supusă verificării de către procuror.

În prezenta cauză, a fost încălcat şi principiul egalităţii armelor care se aplică atât în relaţiile dintre părţile din cadrul unui proces penal, cât şi în relaţiile dintre acestea şi Ministerul Public, şi implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi sau procurorului posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiţii care să nu o plaseze într-un net dezavantaj în raport cu adversarul său.

Respectarea dreptului la un proces echitabil garantat de art.6 din Convenţia Europeană impune ca procurorul să aducă la cunoştinţa apărării toate mijloacele de probă administrate în favoarea sau în defavoarea petiţionarului. Ca excepţie, restrângerea acestui drept al apărării poate fi justificată, în caz de strictă necesitate, în considerarea securităţii naţionale, a necesităţii de a proteja martorii, sau de a păstra secretul metodelor prin care poliţia investighează anumite infracţiuni. În

aceste cazuri însă, este necesară luarea unor măsuri eficiente pentru a contrabalansa aceste restricţii, în măsura în care ele nu pot fi evitate. (Hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 în cauza Rowe şi David contra Marii Britanii; Hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 în cauza Jasper contra Marii Britanii; Hotărârea CEDO din 26 martie 1996 în cauza Doorson contra Olandei şi Hotărârea CEDO din 24 iunie 2003 în cauza Dowsett contra Marii Britanii).

Articolul 6 din Convenţia Europeană încălcat în speţă, garantează în integralitatea sa dreptul persoanei de a fi prezentă efectiv în cadrul procesului penal, ce include nu numai dreptul de a fi prezent, ci şi dreptul de a fi ascultat şi a urmări desfăşurarea procedurii.

Prezentarea în faţa procurorului, precum şi la proces a unei persoane indiferent de calitatea pe care o are, are o importanţă deosebită atât din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cât şi al necesităţii de a verifica exactitatea afirmaţiilor sale şi de a le confrunta cu declaraţiile celorlalte părţi, cât şi cu cele ale martorilor sau cu actele scrise. (Hotărârea CEDO din 23 noiembrie 1993 în cauza Poitrimol contra Franţei).

În cauză, nici făptuitorul nu a fost citat, nu a fost audiat şi nu a fost încunoştinţat asupra actelor şi lucrărilor dosarului. Este adevărat în la dosarul nr. 352/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj există un înscris semnat de făptuitor şi intitulat ”Notă” (f. 11), însă acest act nu face dovada că făptuitorul a fost audiat de către procuror atâta timp cât înscrisul nu este semnat şi de acesta din urmă şi nu prezintă număr de înregistrare astfel că nu se poate concluziona că dreptul la apărare a petentului a fost respectat.

Prin urmare, aşa cum în executarea supravegherii activităţii de cercetare penală, procurorul constată că nu sunt întrunite condiţiile din alin. 4 al art.228 C.proc.pen. şi restituie actele organului de cercetare penală pentru a fi completate (art.228 alin.5 C.proc.pen.), tot astfel va proceda şi curtea, constatând că rezoluţia procurorului confirmată prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu permit luarea unei hotărâri judecătoreşti, care trebuie să fie motivată în fapt şi în drept cu descrierea fiecărei fapte, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică corespunzătoare.

Atâta vreme cât procurorul are în mod expres recunoscut, în textul art.228 alin.5 C.proc.pen., dreptul de a cere completarea actelor de cercetare penală organului abilitat prin lege să le efectueze, cu atât mai mult şi fără a fi nevoie de un text special, instanţa de judecată poate cenzura în acelaşi mod actele de urmărire penală sau actele premergătoare efectuate de procuror, care în speţa de faţă lipsesc.

A aprecia altfel, ar însemna golirea de conţinut a dispoziţiilor art.278¹ C.proc.pen. şi a limita cenzura instanţei doar asupra unor anumite soluţii adoptate de procuror, evitându-se controlul judiciar asupra celor date în baza unor incomplete sau inexistente acte de cercetare şi urmărire penală, ceea ce în mod vădit nu putea fi în intenţia legiuitorului, plângerea adresată instanţei, în temeiul art. 278¹ C.proc.pen., având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale în integralitatea ei.

Prezentarea în faţa procurorului precum şi la proces a unei persoane indiferent de calitatea pe care o are, are o importanţă deosebită atât din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cât şi al necesităţii de a verifica exactitatea afirmaţiilor sale şi de a le confrunta cu declaraţiile celorlalte părţi, cât şi cu cele ale martorilor sau cu actele scrise. (Hotărârea CEDO din 23 noiembrie 1993 în cauza Poitrimol contra Franţei).

Pentru aceste motive, constatând că rezoluţia atacată nu conţine elemente de fapt şi de drept în raport de care să se poată aprecia legalitatea soluţiei adoptate, în speţă neefectuându-se nici un act premergător, nici un act de urmărire penală, nedepunându-se în probaţiune actele la care a făcut referire petentul, în baza art.278¹ alin.8 lit.b C.proc.pen. Curtea a admis plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei rezoluţia nr. 352/P/2007 din 6.03.2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, confirmată prin rezoluţia nr. 279/II/2/2008 din 7.04.2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Pe cale de consecinţă, a dispus desfiinţarea acestor rezoluţii şi trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorul Ciortea Vasile sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra persoanelor prev. şi ped. de art. 246 C.pen. şi evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 pct. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 278/1 al. 8 lit. b teza II C.proc.pen., Curtea a dispus efectuarea următoarelor acte premergătoare: audierea petentului şi a făptuitorului; verificarea susţinerii privind schimbarea completului de judecată în cauza nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău şi, în caz afirmativ, a condiţiilor şi motivelor care au determinat această împrejurare; depunerea în probaţiune de către făptuitor a chitanţelor privind încasarea onorariilor avocaţiale aferente delegaţiilor de la f. 146 şi 203 din dos. nr. 2174/2004 a Judecătoriei Zalău, f. 260 din dos. 2543/2004 a Tribunalului Sălaj şi f. 246 din dos. nr. 261/2005 a Curţii de Apel Cluj; verificarea înregistrării în contabilitate a acestor chitanţe şi plata impozitelor aferente.

Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.

Liberarea provizorie este însă facultativă pentru instanţă, care o va dispune şi în raport cu celelalte elemente privind temeinicia cererii.Îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 160² C.proc.pen. nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub

control judiciar, instanţa având posibilitatea ca, în funcţie de circumstanţele cauzei şi datele ce-l caracterizează pe inculpat să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi realizat sau nu prin liberare provizorie.

Or, natura şi gravitatea faptelor presupus a fi comise de către inculpatul-recurent şi pentru care este cercetat - fapte de corupţie, - 24 de acte materiale, precum şi forma continuată, calitatea în care inculpatul recurent a acţionat reclamă menţinerea stării privative de libertate a acestuia si impun concluzia că privarea acestuia de libertate este necesară pentru a

se asigura buna desfăşurare a procesului penal.

DECIZIA PENALĂ NR. 673/R/13.09.2010

Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr. 404 din 2 septembrie 2010, în baza în baza art. 160^8a al. 6 C.p.pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut ca la data de 24.08.2010 instanţa a fost sesizată cu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6 din Legea 78/2000.

În susţinerea acestei cereri s-a arătat că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 28.07.2010 şi în privinţa sa sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, câtă vreme pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este cercetat este sub 18 ani închisoare şi nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de

probă sau prin alte asemenea fapte iar faţă de împrejurarea că a revenit asupra poziţiei sale iniţiale şi a recunoscut comiterea faptei, precum şi faţă de circumstanţele de ordin personal şi lipsa antecedentelor penale nu rezultă date în sensul că prezintă pericol pentru ordinea publică, iar gravitatea faptei de care este învinuit nu poate justifica respingerea unei atare cereri. În plus, s-a arătat că urmărirea penală este aproape finalizată iar desfăşurarea în continuare a procesului penal nu poate fi afectată prin lăsarea în libertate a inculpatului care se obligă să respecte obligaţiile impuse de instanţa de judecată.

Prin încheierea penală nr.101/28.07.2010, Curtea de Apel Cluj, prin admiterea recursului împotriva încheierii penale nr.73/C/22.07.2010 a Tribunalului Cluj, prin care sa respins propunerea parchetului de arestare preventivă a inculpatului şi s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.D., cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6 din Legea 78/2o0o, pe o durată de 20 de zile, în temeiul art.143, 148 lit.f şi 149¹ C.p.pen.

Luând faţă de inculpat măsura arestului preventiv instanţa a reţinut că există la dosar probe şi indicii temeinice ale săvârşirii de către inculpat a infracţiunii pentru care este cercetat, în ciuda declaraţiei inculpatului care iniţial nu a recunoscut comiterea faptei, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 143 C.p.pen. şi totodată, a constatat că este incident cazul reglementat de art.148 lit. f C.p.pen., respectiv inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare iar la dosar există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Sub aspectul stării de fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A.D. că în cursul lunii iunie 2010, fiind director la Grupul Şcolar D.N., a pretins şi primit de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 300 şi 9000 euro, promiţând că prin influenţa pe care o are faţă de membrii Comisiei de bacalaureat îi va ajuta să promoveze probele scrise.

De precizat este faptul că la data de 23.08.2010 prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A.D. privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6 din Legea 78/2000, pentru 6 acte materiale comise în sesiunea septembrie 2009, fiind pusă în mişcare acţiunea penală pentru această faptă.

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.D. din două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 al. 2 C.pen., pentru 24 acte materiale din sesiunile septembrie 2009 şi iunie 2010.

Conform art. 160¹ C.p.pen. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiţii, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracţiunilor intenţionate, cum este cazul în speţă, nu trebuie să fie sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani şi cealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 160² al. 1 şi 2 C.p.pen.

Fără îndoială, sesizată cu o astfel de cerere instanţa de judecată nu analizează subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea ori menţinerea măsurii arestării

preventive, pentru că instituţia liberării provizorii pleacă de la premisa existenţei unei stări de arest preventiv luată cu respectarea legii şi în mod temeinic, pentru că în caz contrar s-ar pune problema revocării acesteia, însă pe de altă parte nu este mai puţin adevărat că, atât în situaţia în care se discută luarea ori menţinerea arestului preventiv, cât şi atunci când se discută temeinicia unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar sunt avute în vedere aproximativ aceleaşi împrejurări.

Trebuie precizat faptul că, instanţa investită cu soluţionarea unei astfel de cereri, constatând că sunt îndeplinite aceste cerinţe, va analiza cererea sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 160² al. 1 şi 2 C.p.pen. nu obligă instanţa în a-l pune în libertate pe inculpat.

În acest caz concret, se poate observa că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă nu depăşeşte 18 ani închisoare iar pe de altă parte, nu au rezultat date în sensul cerut de art. 160² al. 2 C.p.pen.

Chiar în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate, este necesară examinarea prezentei cereri sub aspectul oportunităţii sau al temeiniciei sale, conform art. 160^8a al. 2 C.p.pen. care prevede că instanţa admite cererea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 160² al. 1 şi 2 C.p.pen. nu obligă instanţa de judecată investită cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar la admiterea unei astfel de cereri, ci instanţa de judecată examinează cererea sub aspectul temeiniciei sale, aceasta în raport de anumite criterii care, deşi nu au fost indicate în mod expres de legiuitor au fost identificate în literatura şi practica judiciară, ca referindu-se la circumstanţele ce ţin de natura şi gravitatea faptei sau faptelor comise, precum şi la circumstanţele ce privesc persoana inculpatului.

În acest context s-a arătat că la momentul arestării sale inculpatul era cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă comisă la nivelul anului 2010, ulterior cercetările fiind extinse pentru aceeaşi faptă, comisă la nivelul anului 2009, deci se reţin actualmente în sarcina inculpatului un număr considerabil de acte materiale comise în sesiunea septembrie 2009 şi respectiv sesiunea 2010, infracţiunea comisă având o gravitate sporită, împrejurare reflectată nu doar în limitele pedepsei prevăzute de lege, dar şi în circumstanţele concrete ale comiterii ei, în acest sens fiind avute în vedere, modalitatea concretă de săvârşire, pregătirea şi amploarea activităţii infracţionale desfăşurate, consecinţele produse şi numărul mare de persoane atrase în această activitate.

Circumstanţele personale ale inculpatului, în concret lipsa antecedentelor penale, vârsta şi pregătirea profesională sau faptul că, la un moment dat pe parcursul cercetărilor şi după ce a negat orice implicare infracţională, a găsit de cuviinţă să îşi recunoască faptele nu pot constitui, argumente viabile în sensul admiterii unei astfel de cereri, circumstanţele privitoare la activitatea infracţională desfăşurată de inculpat justificând concluzia că lăsarea acestuia în libertate nu este oportună, iar schimbarea poziţiei procesuale a inculpatului nu denotă decât încercarea sa de a obţine şi pe această cale eliberarea sa şi nicidecum, asumarea deplină a responsabilităţii sale ori conştientizarea gravităţii faptei comise.

Mai mult, s-a susţinut că inculpatul este o persoană serioasă, cu o pregătire profesională deosebită, aflat la o vârstă apreciabilă iar din aceste motive ar trebui cercetat în stare de libertate.

S-a considerat, dimpotrivă că argumentele invocate susţin teza menţinerii inculpatului în stare de arest preventiv, pentru că, dacă o persoană cu asemenea „calităţi” şi-a asumat participarea la un plan infracţional atât de ingenios, soldat cu fraudarea chiar a examenului de bacalaureat, într-un centru situat într-un oraş cu prestigiu din punct de vedere educaţional, fără nici o reţinere pe parcursul a doi ani

consecutiv, atunci ce s-ar putea pretinde persoanelor care nu au beneficiat de educaţie, nu au avut acces la aceasta şi ajung să comită fapte antisociale pentru că nu au cu ce se hrăni sau cu ce să-şi hrănească familia.

S-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate nu este oportună nici din perspectiva impactului mediatic deosebit, iar împrejurarea că urmărirea penală este aproape finalizată de asemenea, nu interesează la acest moment.

Aşadar, faţă de argumentele invocate s-a apreciat că în acest caz concret, nu se justifică liberarea provizorie a inculpatului, sens în care în baza art. 160^8a al. 6 C.p.pen. instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D..

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul A.D., solicitând casarea acesteia ca netemeinică şi nelegală întrucât deşi toate condiţiile prev. de lege sunt îndeplinite în cauză, instanţa de fond în mod nelegal i-a respins cererea. Recurentul, raportat la situaţia sa personală, fiind la prima confruntare cu legea penală, având o atitudine sinceră, precum şi un domiciliu stabil, urmând a se prezenta la solicitările instanţei, a cerut admiterea căii de atac promovate.

Analizând încheierea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a apreciat că recursul inculpatului este nefondat.

Astfel, într-adevăr, formal toate condiţiile prev. de art.160² C.pr.pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză.

Din analiza prevederilor art. 160² C.pr.penală, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.

Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave, luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infractiuni şi îşi va îndeplini obligatiile ce i se impun.

În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).

Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul A.D., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, şi în pofida poziţiei iniţial nesincere, urmată apoi de colaborarea cu organele judiciare, avută de inculpat şi a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.

Curtea apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea sa sub control judiciar, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei.

Din coroborarea acestor texte rezultă aşadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (şi care evident în această speţă sunt îndeplinite), mai trebuie şi ca această cerere să fie întemeiată.

În acest context analizând cererea inculpatului, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, raportat la presupunerea rezonabilă şi a indiciilor temeinice precum şi a datelor existente din care ar rezulta că recurentul ar fi comis infractiunile.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat preventiv la 28 iulie 2010 de către Curtea de Apel Cluj pe o durată de 20 de zile, de la 28 iulie la 16 august 2010, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prev.de art.257 C.pen.cu aplicarea art.41, 42 C.pen.rap.la art.6 din Legea 78/2000 constând în aceea că în cursul lunii iunie 2010, în calitate de director la Grupul Şcolar "Didactica Nova” a pretins şi primit de la mai multe persoane, sume de bani cuprinse între 300 şi 9000 euro, promiţând că prin influenţa pe care o are faţă de membrii Comisiei de bacalaureat, îi va ajuta să promoveze probele scrise.

De precizat este faptul că la data de 23.08.2010 prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul A.D. privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., rap. la art.6 din Legea 78/2000, pentru 6 acte materiale comise în sesiunea septembrie 2009, fiind pusă în mişcare acţiunea penală pentru această faptă.

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.D., din două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 257 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 al. 2 C.pen., pentru 24 acte materiale din sesiunile septembrie 2009 şi iunie 2010.

Faţă de cele relevate mai sus, curtea apreciază că lăsarea în libertate a recurentului, prin admiterea cererii de liberare sub control judiciar este inoportună la acest moment procesual, în condiţiile în care din momentul arestului preventiv al acestuia, au trecut cca 2 luni de zile, s-a prelungit starea de arest preventiv a acestuia, nu s-a finalizat urmărirea penală, după terminarea acesteia urmând a fi sesizată instanţa competentă.

Curtea apreciază că buna desfăşurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului şi că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligaţii sau garanţii, ar provoca o reală tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanţelor naţionale cât şi cu a celor europene aşa cum rezultă şi prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei -13 dec.2005 şi Georgieva contra Bulgariei - 3 iulie 2008.

Examinarea şi admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută în art.160⁸ C.proc.pen.şi face parte din dispoziţiile comune în cadrul Secţiunii V privind liberarea provizorie sub control judiciar. Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.

Liberarea provizorie este însă facultativă pentru instanţă, care o va dispune şi în raport cu celelalte elemente privind temeinicia cererii.

În acest sens, dispoziţiile art.160⁹ alin.1 C.proc.pen.prevăd că atunci când cererea este neîntemeiată, instanţa o respinge.

Îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art.160² C.proc.pen.nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa având posibilitatea ca, în funcţie de circumstanţele cauzei şi datele ce-l caracterizează pe inculpat să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi realizat sau nu prin liberare provizorie.

Or, natura şi gravitatea faptelor presupus a fi comise de către inculpatul-recurent şi pentru care este cercetat - fapte de corupţie, - 24 de acte materiale, precum şi

forma continuată, impun concluzia că privarea acestuia de libertate este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal.

Mai mult, modalitatea în care se presupune că au fost comise faptele, urmările acestora, nu sunt de natură să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Având în vedere că urmărirea penală nu este finalizată, că în cauză sunt inculpate mai multe persoane pentru fapte de corupţie, că iniţial inculpatul a avut o poziţie procesuală de nerecunoaştere a implicării sale în actele infracţionale, după care a colaborat cu organele judiciare, justifică momentan menţinerea sa în stare de arest, nefiind oportună liberarea sub control judiciar.

Având în vedere că în materia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune nu operează autoritatea lucrului judecat, nimic nu îl împiedică pe inculpatul-recurent să formuleze o nouă cerere, după sesizarea instanţei de judecată şi verificarea legalităţii sesizării acesteia, conform art.300¹ C.proc.pen.

Natura infracţiunilor presupus a fi săvârşite şi calitatea în care inculpatul recurent a acţionat reclamă, de asemenea, menţinerea stării privative de libertate a acestuia. Pe de altă parte, în contextul întăririi atitudinii de combatere a corupţiei, presupus a fi comise de către cadre didactice, persoane care trebuie să vegheze la educarea cetăţenilor, manifestarea de clemenţă din partea instanţelor judecătoreşti faţă de cei prinşi şi deduşi judecăţii ar echivala cu un act de injustiţie socială.

Asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a încheierii recurate, Curtea în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b C.proc.pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.

Văzând disp.art.192 al.2 C.pr.pen., inculpatul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plângerea împotriva ordonanţei procurorului. Neefectuarea de acte de cercetare penală. Imposibilitatea verificării legalităţii ordonanţei atacate.