ordin de protecţie. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 113 C din data de 05.02.2016

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta … împotriva pârâtului …, având ca obiect emitere ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat Preșcoviță Andreea Maria și avocat din oficiu Zărnescu Alina Alexandra, reprezentând pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată că este primul termen cu părțile legal citate și procedează la legitimarea reclamantei, aceasta prezentând C.I. seria XC nr…, C.N.P….

Instanța pune în discuție competența în soluționarea cauzei.

Apărătorii părților și reprezentantul parchetului arată că Judecătoria Onești este competentă a soluționa prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art.25 din Legea 217/2003, instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.

Apărătorii părților arată că estimează durata soluționării cauzei la termenul de azi, iar reprezentantul parchetului arată că lasă la apreciere.

Instanța potrivit dispozițiilor art.238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 7 zile și nefiind chestiuni prealabile de discutat, acordă cuvântul pentru formularea probelor.

Avocat Preșcoviță solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și cu 2 martore, respectiv … și …, prezente la sediul instanței.

Avocat Zărnescu solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Reprezentantul parchetului solicită proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și cu martorele … și … ca fiind admisibile și putând duce la soluționarea cauzei și procedează la audierea martorelor prezente, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate la dosar.

Nefiind alte cereri de formulat, în temeiul art.244 Cod procedură civilă instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru fond.

Avocat Preșcoviță consideră că sunt îndeplinite condițiile instituirii unui ordin de protecție, existând acte de violență psihică, insulte, agresiuni asupra obiectelor din casă, pârâtul este brutal, îi stinge lumina reclamantei, televizorul, nu achită utilitățile, întreținerea și cu toate acestea îi spune reclamantei că nu are nici un drept în casă, reclamanta se simte amenințată, speriată, se teme pentru viață, a fost lovită, iar comportamentul pârâtului este de natură a-i provoca temere. Actul de violență în familie provoacă prejudicii psihice. Cu privire la situația de fond, cum ar fi suportarea cheltuielilor în cazul introducerii unor acțiuni de divorț sau de partaj, acestea presupun costuri mari, reclamanta a avut fata la facultate, s-a ocupat în exclusivitate de cheltuieli, pârâtul nu a acceptat nimic. La momentul de față s-a ajuns la apogeu, reclamanta se teme pentru viața ei. Pentru respectarea dispozițiilor Legii 217/2003 drepturile victimei sunt încălcate, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii cum a fost formulată, evacuarea pârâtului din locuință, limitarea dreptului de a se apropia de reclamantă, a lua în considerare lipsa de interes a pârâtului care nu s-a prezentat în instanță, acesta având senzația că nimic nu i se poate întâmpla.

Avocat Zărnescu Alina arată că pentru instituirea unui ordin de protecție trebuie să existe o stare conflictuală. Nu există violență în sensul prevăzut de lege. În ceea ce privește demnitatea umană, aceasta trebuie să existe și pentru pârât. Nu sunt indicii grave, motiv pentru care solicită respingerea cererii.

În replică, avocat Preșcoviță arată că nu se poate vorbi de o demnitate a pârâtului care deja și-a făcut o relație extraconjugală, pericolul actual există, situația persistă de mult timp, iar starea de pericol este actuală.

În replică, avocat Zărnescu arată că dacă pârâtul are o relație extraconjugală, nu se impune emiterea unu ordin de protecție.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii, emiterea unui ordin de protecție.

Dezbaterile fiind terminate, instanța reține cauza spre soluționare.

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.02.2016 sub nr. 397/270/2016 reclamanta …, cu domiciliul în …, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul …, cu domiciliul în …, emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului în sensul evacuării temporare a acestuia din locuință, de a limita dreptul de folosință a acestuia doar asupra unei părți a locuinței comune, de a fi obligat acesta la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă, față de locul de muncă și de domiciliul acesteia și în sensul interzicerii pârâtului a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul din anul 1986 și că au împreună o fată care este majoră și care este anul I la master. Pârâtul are o relație extraconjugală pe care o recunoaște cu nonșalanță. Situația a degenerat, în prezent conviețuirea a devenit imposibilă, manifestările pârâtului afectându-i integritatea emoțională și sănătatea fizică, reclamanta trăind într-o stare de tensiune permanentă. Pârâtul este violent verbal, o umilește pe reclamantă, adeseori pe fondul consumului de alcool. O amenință că o va da afară din casă, dă buzna în camera ei, îi stinge televizorul și lumina, provocându-i stări de tensiune și de suferință psihică.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 217/2003.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003.

În dovedirea cererii reclamanta a depus un proces verbal de predare-primire a locuinței și certificatul de căsătorie.

Pârâtul nu a depus întâmpinare și, deși legal citat, nu s-a prezentat la instanță pentru a combate susținerile reclamantei.

La termenul din data de 05.02.2016 instanța, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 din Codul de procedură civilă, a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Părțile s-au căsătorit în data de 26.07.1986 (certificatul de căsătorie fiind depus la fila 13 dosar), iar din căsătoria acestora a rezultat un copil care în prezent este major.

Prin cererea formulată reclamanta … a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului în sensul evacuării temporare a acestuia din locuință, de a limita dreptul de folosință a acestuia doar asupra unei părți a locuinței comune, de a fi obligat acesta la păstrarea unei distanțe minime față de reclamantă, față de locul de muncă și de domiciliul acesteia și în sensul interzicerii pârâtului a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.

Din declarația martorei …, propusă de reclamantă, instanța reține că cei doi soți locuiesc în str. … chiar în spatele magazinului unde lucrează martora. Pârâtul are o relație extraconjugală de mai mulți ani, fiind văzut de martoră cu aceeași persoană de mai multe ori, relație pe care în prezent nu o mai ascunde. A arătat martora că pârâtul, de față cu ea, făcea comparații între reclamantă și cealaltă persoană spunând că nu arată ca ea, că nu face treabă ca ea. După ce a primit citația în data de 3 februarie pârâtul a trecut pe la magazinul unde lucrează martora și i-a spus să soția lui a divorțat de el, ceea ce l-a bucurat foarte mult. Pârâtul cumpără de multe ori mâncare de la magazinul în care lucrează martora, însă nu o duce acasă, aspect pe care îl cunoaște de la reclamantă. Pârâtul o domină psihic pe reclamantă care s-a schimbat foarte mult în ultimii trei ani, în sensul că aceasta este o persoană speriată, nu crede nici că are dreptul la o parte din apartamentul în care locuiește. Martora a văzut-o pe reclamantă bătută, aceasta spunându-i martorei că îi este frică să mai stea în casă cu pârâtul, ultimul incident având loc în 23 sau 24 ianuarie.

Din declarația martorei …, propusă tot de reclamantă, instanța reține că cei doi soți au o fată de 24 de ani care se află în Brașov la studii, fată de care martora a avut grijă de când aceasta avea doi ani. Încă de atunci martora, care a stat în casa celor doi pentru aproximativ cinci ani cu mici întreruperi, a observat că pârâtul era foarte dur, că avea un comportament violent chiar și fizic față de reclamantă, consuma băuturi alcoolice. De patru ani pârâtul are o relație extraconjugală, martora văzând-o pe persoana cu care are această relație. Cei doi au făcut totul de la zero, au făcut toate lucrurile în timpul căsătoriei, însă în prezent pârâtul se comportă ca și când totul ar fi al lui, de exemplu dacă reclamanta dorește să se uite la televizor, pârâtul îl închide.

Apărătorul din oficiu al pârâtului nu a propus probe în apărare, cu excepția înscrisurilor de la dosar.

Conform art. 4 lit. a din Legea nr. 217/2003 prin violență verbală se înțelege "adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare";, iar conform lit. b din același articol prin violență psihologică se înțelege "impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar";.

Coroborând declarațiile martorilor arătate mai sus, instanța reține că în prezent între părți există o stare foarte tensionată, din cele expuse rezultând o violență verbală, dar și psihologică a pârâtului față de reclamantă, comportamentul pârâtului fiind de natură a provoca reclamantei suferințe psihice, emoționale, psihologice și chiar umilințe, mai ales în contextul în care pârâtul are o relație extraconjugală de mai mulți ani și, de față cu soția și alte persoane (martora …), face comparații între reclamantă și persoana cu care are această relație, situație în care apreciază că la acest moment se impune a fi instituite anumite măsuri specifice ordinului de protecție.

Conform art. 23 din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție poate fi solicitat în scopul înlăturării unei stări de pericol, ceea ce presupune ca pericolul să fie iminent.

Caracterul urgent al unui ordin de protecție rezultă și din posibilitatea prevăzută de legiuitor la art. 27 alin. 5 din aceeași lege, conform căruia în caz de urgență deosebită, instanța poate emite ordinul de protecție chiar în aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților.

Astfel, față de cele arătate, urmează a se dispune evacuarea pârâtului … din locuința din …, pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, a fi obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 20 de metri față de reclamantă pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, la păstrarea unei distanțe de minim 20 de metri față de locul de muncă al reclamantei pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri și la păstrarea unei distanțe de minim 20 de metri față de domiciliul reclamantei din …, pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri. De asemenea, se va dispune interzicerea pentru pârât a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta, pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Având în vedere măsurile ce urmează a fi dispuse, va fi respins ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privind limitarea dreptului de folosință al pârâtului doar asupra unei părți a locuinței comune.

Astfel, față de cele arătate, în temeiul art. 27 din Legea nr. 217/2003, instanța va admite în parte cererea privind emiterea ordinului de protecție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea privind emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta …, CNP …, cu domiciliul în …, în contradictoriu cu pârâtul …, cu domiciliul în ….

Dispune evacuarea pârâtului … din locuința din …, pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 20 de metri față de reclamantă pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 20 de metri față de locul de muncă al reclamantei pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Obligă pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 20 de metri față de domiciliul reclamantei din …, pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Dispune interzicerea pentru pârât a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta, pentru o durată de trei luni de la data pronunțării prezentei hotărâri.

Respinge ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privind limitarea dreptului de folosință al pârâtului doar asupra unei părți a locuinței comune.

Executorie.

Cu apel în 3 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2016, ora 13.30.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ordin de protecţie. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)