Organele abilitate să se pronunţe cu privire la prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara în timpul urmăririi penale
| Comentarii |
|
Potrivit art. 1451alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2) C.proc.pen. prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara se dispune, în cursul urmăririi penale, de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Secţia penală, Încheierea nr. 6 din 31 ianuarie 2008
Prin încheierea nr. 15 din 12.01.2008 Tribunalul Suceava a admis propunerea formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava și în temeiul art. 1451 combinat cu art. 145 alin. (2) C.proc.pen. a prelungit pe o durată de 30 de zile măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpați.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 67R din 21.12.2007 Curtea de Apel Suceava a admis recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea lor preventivă, s-a revocat această măsură și în temeiul art. 136 alin. (4) raportat la art. 1451 C.proc.pen. s-a luat față de inculpați măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Prin referatul nr. 38 D/P/2007 din 10.01.2008 DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava a solicitat Tribunalului Suceava prelungirea acestei măsuri cu motivarea că subzistă temeiurile care au stat la baza luării ei.
Apărătorii inculpaților au invocat cu ocazia dezbaterii cauzei, inadmisibilitatea introducerii unei astfel de cereri la instanță, întrucât dispozițiile art. 145 alin. (2) C.proc.pen., aplicabile în cauză, nu prevăd posibilitatea instanței de a dispune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, acest fapt fiind atributul procurorului.
Instanța de fond a respins excepția invocată cu motivarea că dispozițiile art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2) C.proc.pen. prevăd că în cursul urmăririi penale durata măsurii obligării de a nu părăsi țara nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când este prelungită în condițiile legii, în caz de necesitate și numai motivat.
Deși potrivit tezei a II-a din acest alineat prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, aceasta este posibilă atunci când măsura a fost luată inițial de procuror.
Or, în speță, instanța a fost cea care a luat această măsură.
Recursurile declarate de inculpați, prin care au reiterat excepția invocată la instanța de fond a fost admis, iar propunerea DIICOT a fost respinsă ca inadmisibilă.
Potrivit art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2) C.proc.pen., în cursul urmăririi penale prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi țara se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Această dispoziție legală a fost introdusă prin Legea nr. 356/2006 tocmai pentru eficientizarea termenelor privind măsurile preventive luate față de inculpați în cursul urmăririi penale.
Textul de lege menționat prevede expres cui revine competența de a dispune prelungirea măsurilor prevăzute de art. 145 și art. 1451 C.proc.pen., astfel încât orice altă interpretare bazată pe raționamente deductive sau analogii contravine dispozițiilor legale.
Nu se poate susține că prin prelungirea duratei măsurii prevăzute de art. 1451 C.proc.pen. dispusă de procuror în conformitate cu art. 145 alin. (2) C.proc.pen. se confirmă o măsură luată de instanța de judecată deoarece și aceasta o poate lua numai pe o perioadă maximă de 30 de zile.
Prelungirea se dispune în caz de necesitate și numai motivat având în vedere dispozițiile art. 136 C.proc.pen., pentru o perioadă care se calculează de la data expirării măsurii anterioare și nu mai mult de 30 de zile.
