Plângere împotriva actelor de urmărire penală. Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Termenul de introducere a plângerii când prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetu
Comentarii |
|
Încălcarea termenului de 20 zile la care se referă art. 2781alin. (2) C.proc.pen. nu atrage de plano constatarea tardivităţii plângerii, având în vedere că nu este un termen de decădere.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 94 din 19 februarie 2008
Prin sentința penală nr. 532 din 21.12.2007, Tribunalul Constanța, secția penală, a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C.proc.pen., plângerea formulată de petenta SC MR SA Constanța prin reprezentant D.C., ca tardivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut următoarele:
Petenta SC MR SA a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1234/P/2005 din 30.03.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin care s-a dispus în temeiul art. 10 lit. b) C.proc.pen., neînceperea urmărirea penală față de făptuitoarea M.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (5) C.pen., art. 2151 alin. (1) C.pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 246 C.pen. și art. 35 alin. (1) din Legea nr. 22/1969 întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Tribunalul examinând actele și lucrările dosarului a constatat că plângerea este tardivă raportându-se la data când petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior celui care a pronunțat rezoluția contestată.
Petenta a formulat plângerea la procurorul ierarhic superior la data de 4.05.2007, plângere care nu a fost soluționată în termenul de 20 zile prevăzut de art. 277 C.proc.pen.
Coroborând prevederile art. 2781 alin. (1) și (2) C.proc.pen., instanța de fond a stabilit că și în situația în care procurorul ierarhic superior în soluționarea plângerii în termen, petentul are obligația de a se adresa instanței în termenul de 20 zile de la data când procurorul ierarhic superior trebuia să soluționeze plângerea sa.
în speță, plângerea trebuia adresată instanței până la data de 14.06.2007 inclusiv.
Prin nerespectarea acestui termen, petenta este decăzută din dreptul de a se mai adresa instanței. Se invocă prevederile art. 185 C.proc.pen. în susținerea acestei soluții instanța invocă jurisprudența Curții Constituționale.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta SC MR SA pentru rejudecarea fondului.
Verificând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, Curtea în opinie majoritară, constată:
Petenta SC MR SA, a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 219/II/2/2007 a Procurorului de pe lângă Tribunalul Constanța, pronunțată la data de 20.08.2007.
Plângerea este întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C.proc.pen.
Această rezoluție este de fapt a Prim Procurorului de pe lângă Tribunalul Constanța, prin care s-a respins plângerea petentei împotriva rezoluției nr. 1234/P/2005 din 30.03.2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
în susținerea plângerii se solicită și desființarea rezoluției nr. 1234/30/03/2007.
Tribunalul Constanța a apreciat că plângerea formulată împotriva acestei rezoluții este tardivă, având în vedere prevederile art. 2781 alin. (1) și (2) C.proc.pen. coroborate cu prevederile art. 277 C.proc.pen. și art. 185 C.proc.pen.
S-a concluzionat că termenul de 20 zile stabilit prin textele de lege mai sus menționate este un termen de decădere.
Curtea apreciază că termenul de 20 zile la care se referă art. 2781 alin. (2) C.proc.pen. nu este unul procedural, astfel cum a fost definit de art. 185 C.proc.pen. și prin urmare, nici nu produce consecințele prevăzute de acest articol.
Acest termen este un termen legal prevăzut în favoarea părții care a formulat plângerea la procurorul ierarhic superior și care are dreptul la rezolvarea cazului său într-un termen rezonabil (stabilit de legiuitor de 20 zile).
După expirarea acestui termen, partea poate promova plângere la instanță în temeiul art. 2781 alin. (1) C.proc.pen., iar nu în sensul că neexercitarea acestui drept în termen de 20 zile de la data când trebuia soluționată plângerea, ar atrage decăderea, cu consecința respingerii plângerii ca tardivă.
Legiuitorul a prevăzut în art. 278 alin. (31) C.proc.pen. (modificare adusă prin Legea nr. 356/2006) obligația procesuală de a comunica rezoluțiile sau ordonanțele persoanei care a făcut plângerea. Prevăzând această obligație pentru procuror este evident că termenul de promovarea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 2781 C.proc.pen., curge de la data comunicării, iar nu de la data expirării termenului de 40 zile de la depunerea plângerii la procurorul ierarhic superior. Apreciem că astfel se dă eficiență scopului pentru care a fost prevăzută procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată. Astfel dreptul părții la acces efectiv în fața unei instanțe independente și imparțiale capătă conținut.
De asemenea, dacă s-ar aprecia că pentru procuror termenul de 20 zile pentru soluționarea plângerii este un termen de recomandare, iar pentru parte un termen de decădere s-ar impune obligații disproporționate.
CEDO a decis în jurisprudența sa că efectivitatea dreptului la acces la un tribunal impune ca exercițiul acestuia să nu fie afectat de existența unor obstacole sau impedimente de drept sau de fapt, ce ar fi de natură să-i pună în discuție însăși efectivitatea. în considerarea celor mai sus prezentate, curtea consideră că plângerea formulată de petenta SC MR SA, împotriva rezoluției nr. 1234/P/2005 din 30.03.2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, nu este tardivă.
întrucât Tribunalul Constanța nu a analizat-o, nu a exercitat controlul jurisdicțional, sentința penală nr. 532 din 21.12.2007 a Tribunalului Constanța a fost casată și dosarul a fost trimis acestei instanțe pentru rejudecare.