Pedepasa complementară. Interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator.

Pedepasa complementară. Interzicerea dreptului de a fi tutore saucurator.Interzicerea dreptului prev. de art.64 alin.1lit.e Cod penal, se aplică ţinându-seseama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, depersoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă saucuratelă. Săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, nu poate duce la concluzia căinculpatul nu poate fi un bun curator. De asemenea, pentru a interzice exercitareaunor drepturi este necesar ca acestea să existe, or, inculpatul cu privire la care s-aupronunţat curator.

(Curtea de apel Piteşti - secţiapenală şi pentru cauze cu minori şi de familie - decizia penalănr.118/R din 25 februarie 2007)

Prin sentinţa penală nr.605 din 3 mai 2006, pronunţată deJudecătoria Horezu, judeţul Vâlcea, a fost condamnat inculpatul la 6 aniînchisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208,209 lit.a,e,g şi i cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal şi 4 ani închisoare pentrusăvârşirea infracţiunii prev. de art.192 alin.2 Cod penal. In baza art.33, 34Cod penal, au fost contopite cele două pedepse, dispunând executareacelei mai grele de 6 ani închisoare, în condiţiile prev. de art.57 Cod penal,şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a-c şi e Cod penal.

S-a dedus pedeapsa executată în stare de reţinere şi arestpreventiv şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare cătrestat. S-a menţinut starea de arest preventiv şi a fost obligat inculpatul laplata despăgubirilor civile către părţile civile.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, împreunăcu o altă persoană, inculpatul a sustras bunuri din gospodăria mai multorpărţi civile.

Prin decizia penală nr.242/A din 1 noiembrie 2006,pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că, în baza art.334 Cod pr.penală,s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de furt calificat şiinfracţiunea de violare de domiciliu, într-o singură infracţiune de furtcalificat prev. de art.208, 209 lit.a, e, g şi i cu aplic.art.41 alin.2 şi art.37lit.b Cod penal, texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatulla 6 ani închisoare.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că inculpatul apătruns în domiciliul părţilor civile, prin efracţie.

Prin decizia penală nr.118/R din 22 februarie 2007,pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul inculpatului, s-aucasat în parte decizia şi sentinţa, în sensul înlăturării aplicării art.64 lit.eCod penal, menţinându-se doar interzicerea drepturilor prev. de art.64lit.a-c Cod penal.

Curtea a apreciat, în mod corect, că în cauză inculpatul nu arecalitatea de tutore sau curator, pentru că în baza art.71 alin.2 Cod penal,nefiind îndeplinite nici condiţiile de la alin.3 al aceluiaşi text de lege,pentru a fi lipsit de dreptul prev. de art.64 alin.1 lit.e Cod penal.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Pedepasa complementară. Interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator.