PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI PARCHETULUI DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ .PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE. EFECTE.
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la numărul 6022 /2007, persoana vătămată D.L.F. a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 Cp.Susţine persoana vătămată, că, în ziua de 15.08.2006, numitul N.M., primar al Com. T., i-a telefonat să se prezinte la Primărie să ridice laptele praf cuvenit pentru un copil nou - născut,iar după ce p.văt.a intrat în birou, acesta a asigurat uşa de acces cu cheia şi a întreţinut, prin forţă raport sexual cu partea vătămată., Ulterior. N.M., i-a cerut părţii vătămate să nu relateze nimănui cele întâmplate şi i-a înmânat suma de 200 lei.Pentru că, în săptămânile ce au urmat, N.M. i-a telefonat de mai multe ori, a mers la Primărie în ziua de 29.09.2006, în jurul orei 17.00 şi i-a solicitat să înceteze apelurile telefoniceExaminând dosarul de urmărire penală, instanţa a constatat că susţinerile persoanei vătămate nu se coroborează cu situaţia de fapt ce a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză.Martorii audiaţi au declarat că,în ziua în care partea vătămată D.L.pretinde că numitul N.M.. ar fi săvârşit fapta penală, fiind o sărbătoare legală şi ziua onomastică a acestuia şi a secretarului, după ora 13.00- 13.30, salariaţii Primăriei, împreună şi cu cele două persoane, au participat la o masă festivă organizată la sediul instituţiei, într-o încăpere alăturată biroului primarului, până în jurul orei 16.30- 17.00. După aceea, primarul a plecat într-o altă localitate, unde are domiciliul, însoţit de o altă funcţionară a Primăriei. Instanţa a reţinut că persoana vătămată a formulat plângere după o lună şi jumătate de la data presupusei fapte penale şi nu s-a putut face o examinare medicală care să stabilească eventualele urme de violenţă pe corpul victimei sau urme biologice.Prin urmare, în raport de probele dosarului, instanţa a constatat că prezumţia de nevinovăţie a numitului N.M. nu a fost înlăturată, şi de aceea, nu putea fi trimis în judecată.Totodată, instanţa a precizat că, potrivit art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană acuzată de o infracţiune, este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită,
În consecinţă, prin Sent. pen. nr. 60/6.03.2007, Judecătoria Caracal a respins plângerea şi a menţinut Rezoluţia Parchetului de netrimitere în judecată a numitului N.M.,ca fiind legală şi temeinică, respectând prezumţia de nevinovăţie, prezumţie relativă ce nu a fost însă răsturnată, din actele premergătoare efectuate nerezultând temeiuri în vederea începerii urmăririi penale.