Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
Comentarii |
|
Judecătoria CÂMPINA Sentinţă penală nr. 111 din data de 09.04.2013
Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:
Prin plângerea înaintată Judecătoriei C și înregistrată sub nr. …/204/2013 petenții S I V, S E A, C M S au solicitat desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din data de 28.12.2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul P.
În motivarea plângerii, petenții arătat că sunt în fapt nevinovați și solicită audierea martorului C M pentru a se lămuri toate detaliile în legătură cu evenimentul din data de 15.01.2009.De asemenea au solicitat anularea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea plângerii, petenții au depus la dosar, în copie, un set de documente medicale f. 25-27
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, fiind atașat dosarul de urmărire penală nr. …/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța reține următoarele:
Prin plângerea prealabilă din data de … , M P a solicitat tragerea la răspundere penală a învinuiților S I V, S E A, C M S pentru infracțiunile prev de art 180 alin 2, 192 alin 2 C.pen și 193 C.pen, întrucât în cursul zilei de …, orele 9 aceștia au pătruns fără drept în curtea locuinței sale situată în B unde au agresat-o astfel: Ș I V cu un băț. C M S și Ș E A cu o cărămidă și pietre, fapt pentru care a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința.
Prin ordonanța din data de … în dosarul nr…/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților S I V, S E A, C M S, în baza art. 262 pct. 2 lit. a C.proc.pen. coroborat cu art. art. 10 lit. b1 și d C.proc.pen, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev de art 180 alin 2 c.pen și violare de domiciliu prev de art 192 alin 2 C.pen, petenților fiindu-le câte o amendă administrativă în cunatum de 1000 lei.De asemenea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților pentru infracțiunea de amenințare prev de art 193 c.pen , întrucât lipsește latura obiectivă.
În motivarea ordonanței s-a arătat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, consecințele produse și faptul că C M S nu a mai avut condamnări penale anterioare, iar în ceea ce îi privește pe Ș I V și Ș E A lipsa stării de recidivă.
Împotriva acestei ordonanțe, petenții au formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C,care a formulat cerere de abținere în cauză. Fiind admisă cererea de abținere, plângerea petenților împotriva ordonanței …./P/2009 a fost soluționată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul P în sensul respingerii ca neîntemeiată prin rezoluția ../II/2/2012,din data de ..12.2012 reținându-se în motivare că soluția adoptată corespunde cerințelor de legalitate și temeinicie, fiind în concordanță cu materialul probator administrat.
În urma analizei întregului material probator administrat în cauză, instanța reține că singura dovadă directă a participării petenților la comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu care face obiectul dosarului penal în discuție este declarația martorului C M. Din declarațiile date pe parcursul cercetărilor (filele 23, 24dosar 178/P/2009), reiese că acesta nu a asistat în mod direct la activitatea concretă de lovire a părții vătămate,sau la pătrunderea fără drept a petenților în curtea părții vătămate M P, afirmațiile acestuia referitoare la faptul că partea vătămată a fost lovită de C M S fiind rezultatul preluării spuselor părții vătămate care i-a indicat că fusese lovită de persoana anterior menționată. Singurul aspect perceput în mod direct de către martor îl constituie escaladarea gardului dintre proprietățile M P și Ș de către Ș I V în momentul în care martorul a ieșit din casă și a găsit-o pe M P aflată la pământ.
Pentru a se putea antrena răspunderea a unei persoane pentru săvârșirea unei fapte chiar dacă lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni este nevoie de stabilirea în concret, pe bază de probe, a contribuției respectivei persoane la comiterea respectivei fapte. Or, în speță există un grad mare de incertitudine cu privire la comiterea faptelor de către petenți, incertitudine care le profită acestora și care împiedică demersurile penale pornite împotriva acestora.
În speță, din probatoriul administrat nu reiese cu certitudine participarea petenților la comiterea faptei de lovire a numitei M P. Faptul că certificatul medico-legal …/2009 atestă faptul că aceasta a suferit leziuni ce necesită pentru vindecare 14/15 zile de îngrijiri medicale care s-au produs prin lovire activă cu corp dur, iar pârâta a declarat că lovirea sa a fost săvârșită de către cei 3 petenți nu constituie probe suficiente care să determine concluzia că cei trei petenți sunt autorii faptei de lovire.
Privitor la faptele celor 3 petenți de a pătrunde fără drept în curtea părții vătămate, martorul C M nu a constatat personal decât faptul că Ș I V escalada gardul comun dintre proprietate părții vătămate și cea a lui Ș D precum și situația că la momentul ieșirii sale din casa în curte nu se afla nimeni. În ceea ce îi privește pe ceilalți 2 petenți acesta a afirmat că C M S se afla în interiorul proprietății ȘD, în timp ce Ș A E a apărut mai târziu.
Nu vor fi avute în vedere susținerile petenților în sensul ca martorul C M este lipsit de discernământ și declarațiile acestuia așadar nu pot fi reținute ca având valoare probatorie, întrucât actele medicale depuse la dosarul cauzei reprezintă doar o fișă de observație a martorului întocmită de către un medic neurolog și nu atestă lipsa discernământului martorului.f.25-26
Instanța are în vedere și împrejurarea că petenții au negat constant participarea la comiterea faptelor, iar în urma confruntărilor învinuiților cu persoana vătămată .f.54-59 nu a rezultat o altă situație de fapt.
În contextul împrejurărilor reținute, instanța apreciază că temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a petenților C M S și Ș A E, Ș I V ar fi trebuit să fie art. 262 pct. 2 lit. a C.proc.pen. coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. c C.proc.pen. (fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat) în ceea ce privește infracțiunea prev de art 180 alin 2 c.pen, și nu art. 262 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b C.proc.pen. și art. 10 lit. b1 C.proc.pen, cum în mod greșit s-a dispus prin ordonanța atacată. În ceea ce îl privește pe Ș I V raportat infracțiunea prev de art 192 alin 2 C.pen temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penala este corect, în timp ce pentru C M S și Ș A E temeiul juridic al soluției de scoatere de sub urmărire penală ar fi trebuit să fie art. 262 pct. 2 lit. a C.proc.pen. coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. c C.proc.pen.
În legătură cu modalitatea în care se poate schimba temeiul juridic al soluției de scoatere de sub urmărire penală în plângerea formulată de învinuit împotriva ordonanței Parchetului, instanța arată că dispozițiile art. 278 ind.1 alin. 8 din Codul pe procedură penală, nu reglementează ipoteza în care plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată este făcută de către învinuit, iar temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ nu a fost corect reținut.
În acest caz, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2781 alin. 8 lit. c din Codul pe procedură penală, întrucât s-ar încălca principiul "non reformatio in pejus"; privind neagravarea situației în propria cale de atac, petentul, dobândind ulterior, după reținerea cauzei spre judecare, calitatea de inculpat, pe care nu a avut-o în cursul urmăririi penale. Acest text de lege este aplicabil doar în situația în care se constată că soluția de netrimitere în judecată este neîntemeiată și se impunea o soluție diametral opusă, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecat În aceste condiții, trebuie admis că, în ipoteza când probatoriul este complet și nu se impune trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, judecătorul are posibilitatea să schimbe temeiul de drept al soluției dispuse de procuror, în cadrul aplicării dispozițiilor art. 2781 alin. 8 lit. b din Codul de procedură penală. O asemenea concluzie este în deplină concordanță cu prevederile art. 21 din Constituția României și cu interpretarea dată art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care este garantat accesul liber la justiție, în sensul că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în condițiile garantării dreptului la un proces echitabil.
In acest sens este și decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care este obligatorie pentru instanțe.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte plângerea formulată de petenții C M S, Ș EA, Ș I V, și, în baza art. 278 1 alin. 8 lit. b C.proc.pen., va desființa în parte ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei amenzi cu caracter administrativ pronunțată la data de .. în dosarul de urmărire penală nr. /P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C și confirmată prin rezoluția /II/2/2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul P în sensul că va dispune schimbarea temeiului de drept al soluției cu privire la petenții C M S, Ș E A, Ș I V din art. 262 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b C.proc.pen. și art. 10 lit. b1 C.proc.pen, , în art. 262 pct. 2 lit. a C.proc.pen. coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. c C.proc.pen privitor la infracțiunea prev de art 180 alin 2 c.pen. De asemenea va desființa în parte rezoluția sus menționată în ceea ce privește infracțiunea prev de art 192 alin 2 C.pen, pentru C M S și Ș A E și va dispune schimbarea temeiului juridic al soluției de scoatere de sub urmărire penală în art. 262 pct. 2 lit. a C.proc.pen. coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. c C.proc.pen.
Pe cale de consecință, va desființa măsura de obligare a petenților C M S și Ș A E la plata amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei și la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 lei fiecare.
Va menține celelalte dispoziții ale soluțiilor atacate.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Judecător,
CIMPOIAȘU TANISLAV CARMEN ANDREEA