Plângere împotriva soluţiei de clasare dispuse de procuror în temeiul art. 16 lit. c) C.pr.pen.
| Comentarii |
|
Cerere de schimbare a temeiului clasării din art. 16 lit. c) în art. 16 lit. a) - fapta nu există. Respingere ca nefondată
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală, încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 676 din 5 noiembrie 2014
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată că prin plângerea înregistrată în termenul legal prevăzut de art.340 C.p.p., petentul A.B.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că soluţia de clasare dispusă faţă de acesta prin rechizitoriul întocmit de DNA -Serviciul Teritorial Oradea la data de 2.09.2014, în dosarul nr..../2013, soluţie menţinută prin ordonanţa nr..../25.09.2014 a procurorului şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, este netemeinică şi nelegală şi pe cale de consecinţă, să se dispună schimbarea temeiului de drept a soluţiei de clasare din art.16 alin.1 lit.c - în sensul că nu există probe că petentul a săvârşit infracţiunea, în art. 16 alin.1 lit.a C.p.p., constatându-se că fapta imputată petentului nu există.
În motivarea plângerii sale, petentul a învederat faptul că soluţia pronunţată este în contradicţie cu starea de fapt reţinută în cauză şi cu probele administrate în cursul urmăririi penale, întrucât din discuţiile purtate între denunţătoare şi petent, nu rezultă că acesta ar fi primit suma de 15.000 euro, de la B.E. pentru a-i corupe pe judecătorii X şi Z. de la Curtea de Apel Oradea, în vederea punerii în libertate a numitului U.V., iar pe de altă parte, înregistrările efectuate de denunţătoare cu telefonul său mobil sunt contradictorii şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Examinând plângerea formulată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a dispoziţiilor legale în materie, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de DNA - Serviciul Teritorial Oradea la data de 2.09.2014, în dosarul nr..../2013 s-a dispus, în baza art.16 alin.1 lit.c C.p.p. clasarea cauzei penale având ca obiect comiterea de către petent a infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art.291 alin.1 C.p., cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 C.p., soluţia fiind menţinută, ca urmare a respingerii plângerii petentului, prin ordonanţa nr..../din 25.09.2014 a procurorului şef serviciu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Oradea.
Pentru a dispune astfel, s-a apreciat de către procurorul de caz că, în urma probatoriului administrat, nu s-a înlăturat orice dubiu cu privire la vinovăţia petentului A.B.C.-Ioan, adoptându-se astfel o soluţie de netrimitere în judecată în considerarea principiului „in dubiopro reo”.
Procurorul de caz, a învederat că nu este în posesia unor probe suficiente, care să confirme că petentul A.B.C. ar fi comis infracţiunea de trafic de influenţă faţă de magistraţii X. şi P.M..
Susţinerile petentului în sensul că fapta de care este acuzat nu există, iar denunţătoarea
B.E. nu cunoaşte personal niciun aspect cu privire la presupusul trafic de influenţă ce îi este imputat, este combătută prin denunţul numitei B.E. din 24.09.2013, de la parchet, unde aceasta la fila nr. 174 u.p. învederează următoarele: ”în 25.08.2011, ziua în care a avut loc şedinţa de judecată a lui U.V. la Curtea de Apel Oradea, m-am prezentat acolo şi am avut o întâlnire cu avocatul A.B.C., căruia i-am remis într-un plic suma de 12.000 euro, pe care A.B.C. i-a scos din plic, i-a numărat, i-a împărţit în două şi am înţeles din gestul său că fiecare dintre judecătorii X şi Z. vor primi câte 6.000 euro, în cursul aceleiaşi zile de 25.08.2011. Am fost şi eu prezentă în sala de judecată, iar instanţa era formată din judecătorii X şi Z. ce au pronunţat sentinţa de admitere a cererii lui U.V., de punere în libertate”.
Aceleaşi împrejurări le relevă denunţătoarea B.E. şi în declaraţia de la DNA Oradea, din 2.10.2013, învederând textual :”în dimineaţa de 25.08.2011, m-am întâlnit cu avocatul A.B.C. la o terasă din faţa Palatului de Justiţie şi i-am confirmat că am banii la mine. După aceea, am intrat în sediul instanţei împreună, am urcat la etajul II, unde erau birourile Curţii de Apel, iar acolo avocatul A.B.C. m-a chemat într-un loc retras şi mi-a cerut să îi dau banii. În acel moment, am scos din poşetă un plic în care aveam diferenţa de bani până la 20.000 euro, respectiv suma de
6.000 euro în bancnote de 500 şi l-am dat avocatului A.B.C.. Acesta a scos banii din plic, i-a numărat, şi mi-a spus să mai pun 4.000 euro astfel încât să le dea câte 5.000 euro la fiecare dintre cei doi judecători, respectiv X. Şi Z.. Apoi, avocatul A.B.C. a împărţit cei 10.000 euro în două, după care i-a pus într-o carte pe care o avea asupra lui. După ce a primit de la mine cei 10.000 euro, avocatul A.B.C. a intrat într-un birou, unde cred că erau judecătorii. Pentru a-i dovedi lui U.V. că i-am dat banii avocatului A.B.C., am înregistrat discuţiile pe care le-am avut cu acesta atât în faţa barului din parc, cât şi cea de pe holul instanţei când i-am remis banii. M-am reîntâlnit cu avocatul A.B.C., după terminarea şedinţei de judecată şi el m-a asigurat că problema este rezolvată şi să aştept pronunţarea. Din afirmaţia avocatului A.B.C., am înţeles că a remis judecătorilor X şi Z. suma de bani, în schimbul căreia cei doi magistraţi îl vor pune în libertate pe U.V.”.
Aserţiunile şi susţinerile denunţătoarei din 2.10.2013 din faţa DNA-S.T. Oradea, au fost reluate şi menţinute integral în declaraţia acesteia din 10.12.2013, în faţa aceloraşi procurori.
Susţinerile denunţătoarei se coroborează cu declaraţiile numitului U.V. şi parţial cu declaraţiile numitei C.R..
Faţă de poziţia avocatului A.B.C. şi a numitului X., care au uzat de dreptul la tăcere, procurorii au dispus clasarea cauzei în baza art. 16 lit.c C.proc.pen., considerând că nu există probe suficiente că aceste persoane au săvârşit infracţiunile reclamate de denunţătoare, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Judecătorul de cameră preliminară de la Curte, apreciază că singurul temei al răspunderii penale este săvârşirea unei infracţiuni. Existenţa infracţiunii implică în mod necesar săvârşirea unei fapte care prezintă anumite trăsături caracteristice.
Inexistenţa faptei presupune, în mod logic şi inexistenţa infracţiunii şi, în consecinţă, apare imposibilitatea fundamentării obiective a tragerii la răspundere penală. Prin reglementarea cazului de stingere a acţiunii penale cuprins în art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., legiuitorul a avut în vedere situaţia în care, fapta nu există în materialitatea sa, cu alte cuvinte, nu a fost săvârşită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare.
În art. 16 alin. 1 lit.a C.proc.pen., codul are în vedere inexistenţa unei fapte în materialitatea ei.
Prin decizia penală nr. 1 din 2002, s-a statuat de către CSJ că, „primirea de foloase, dar nu pentru a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, ci într-un scop licit, constituie temeiul pentru achitare din lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, iar nu pentru că fapta nu există, deoarece fapta constând în primirea de foloase există în materialitatea ei, dar nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii”.
În legătură cu schimbarea temeiului de clasare, formulat de petent, judecătorul de la Curte reţine următoarele:
Motivul invocat, constând în inexistenţa faptei, nu are corespondent în probele dosarului, acestea convergând indubitabil către confirmarea existenţei infracţiunii, în condiţiile cerute de latura obiectivă.
De altfel, pentru a putea invoca clasarea întemeiată pe art.16 lit.a C.pr.pen., petentul ar fi trebuit să dovedească că nu a existat o faptă în materialitatea ei şi nu neapărat penală.
Ori, în cauză, petentul a avut mai multe întâlniri şi discuţii cu denunţătoarea B.E., în scopul coruperii judecătorilor X şi Z. de la Curtea de Apel Oradea, astfel că soluţia de clasare solicitată, fundamentată pe acest temei de drept, este neîntemeiată, nesprijinindu-se pe argumente de natură a zdruncina încrederea curţii în justeţea probatoriilor administrate.
Ca urmare, aplicând aceste principii speţei de faţă se constată că, în mod corect s-a reţinut ca temei de clasare art.16 lit.c C.p.p., fapta existând în materialitatea ei, în sensul că există indicii că petentul a primit suma de bani de la denunţătoare, fără însă a se putea stabili cu certitudine vinovăţia acestuia, respectiv scopul coruperii judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, neexistând probe certe că petiţionarul ar fi comis infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost cercetat.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 341 alin.6 lit.a C.p.p., constatând legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate, va respinge ca nefondată plângerea petentului A.B.C..
În baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. (Judecător Delia Purice)
