pretentii. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 27 din data de 09.01.2015
Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 27
Ședința publică din 09 Ianuarie 2015
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta SC P. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru reclamantă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat xx, pentru reclamantă, a invocat instanței că pârâta a achitat debitul, solicitând admiterea în parte a acțiunii, cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu acest litigiu.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată, la data de 17.10.2014, la Judecătoria Târgu - Jiu sub nr. 14805/318/2014*, reclamanta SC P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL , pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2480 lei, reactualizată cu indicele de inflație la data plătii efective, sumă care reprezintă contravaloarea facturii 24/08.08.2014; obligarea pârâtei la plata sumei de 7440 lei, reactualizată cu indicele de inflație la data plații efective, sumă care reprezintă contravaloarea facturii 22/07.08.2014, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în data de 24.06.2013, între RNP - APNF și Asociația SC C. SRL și SC P. SRL s-a încheiat contractul nr. 184/24.06.2013 (înregistrat la pârâtă sub numărul 2166 din 24.06.2013) de proiectare și de execuție de lucrări pentru realizarea Centrului de vizitare a Parcului Național…., iar art. 1.1 din contract, prevede că executantul (SC C. SRL și SC P. SRL ) se obligă să proiecteze, să execute, să finalizeze și să remedieze orice defecte ale lucrărilor de proiectare și execuție a centrului de vizitare a Parcului național Defileul Jiului și să predea lucrarea executată conform obligațiilor asumate prin contract. SC P. SRL a asigurat asistență tehnică pe toată perioada de derulare a lucrărilor, în calitatea de proiectant, fiind emisă în acest sens factura 24/08.08.2014, în sumă totală de 2480 lei, sumă pe care pârâta refuză cu rea-credință să o achite.
La data de 03.07.2013, reclamanta precizează că între Comuna Di și Asocierea SC C. SRL și SC P. SRL a fost încheiat contractul de proiectare și lucrări, iar conform dispozițiilor art. 4.1 din acest contract, executantul ( SC C. SRL și SC P. SRL ) se obliga să îndeplinească și să finalizeze serviciile și lucrările de « îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii în Comuna Di, județul Dolj », reclamanta asigurând asistență tehnică pe toată perioada de derulare a lucrărilor, în calitatea sa de proiectant, emițând în acest sens factura 22/07.08.2014 în sumă totală de 7440 lei, sumă pe care pârâta refuză cu rea-credință să o achite.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, facturile nr. 24/2014 și 22/2014, contract de proiectare și execuție de lucrări, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 218/27.06.2014, contract de proiectare și lucrări nr. 82 din 03.07.2013, proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 165/11.08.2014 (filele 7 - 37).
La data de 10.11.2014, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii deoarece, la data de 10.11.2014, pârâta a achitat, conform ordinului de plată nr 601, suma de 9.920 lei ce se compune din suma de 2480 lei (contravaloarea facturii nr 24/08.08.2014), suma de 7440 lei (contravaloarea facturii nr. 22/07.08.2014).
La data de 23.11.2014, reclamanta a răspuns la întâmpinare, arătând că pârâta a achitat debitul ce face obiectul prezentei acțiuni, dar nu poate fi primită solicitarea acesteia de a se respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect întrucât nu s-au achitat cheltuielile de judecată ce se compun din taxa de timbru și onorariu de avocat, cheltuieli datorate de pârâtă întrucât plata debitului este făcută după înregistrarea acțiunii pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Între RNP xxx - Administrația Parcului National xxxx RA și Asociația SC C. SRL și SC P. SRL s-a încheiat contractul nr. 184/24.06.2013 (înregistrat la pârâtă sub numărul 2166 din 24.06.2013) de proiectare și de execuție de lucrări pentru realizarea Centrului de vizitare a Parcului Național Defileul Jiului, iar art. 1.1 din contract, prevede că executantul (SC C. SRL și SC P. SRL ) se obligă să proiecteze, să execute, să finalizeze și să remedieze orice defecte ale lucrărilor de proiectare și execuție a centrului de vizitare a Parcului național Defileul Jiului și să predea lucrarea executată conform obligațiilor asumate prin contract, obligații ce au fost îndeplinite de către reclamanta care a emis în acest sens factura 24/08.08.2014, în sumă totală de 2480 lei.
Între Comuna Dio.. și Asocierea SC C. SRL și SC P. SRL a fost încheiat contractul de proiectare și lucrări, iar conform dispozițiilor art. 4.1 din acest contract, executantul (SC C. SRL și SC P. SRL ) se obliga să îndeplinească și să finalizeze serviciile și lucrările de «îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea și adaptarea agriculturii în Comuna Dio…, județul Dolj », reclamanta asigurând asistență tehnică pe toată perioada de derulare a lucrărilor, în calitatea sa de proiectant, fiind emisă în acest sens factura 22/07.08.2014 în sumă totală de 7440 lei.
Pârâta nu a achitat sumele menționate în facturile nr. 24/2014 și 22/2014 decât după promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv la data de 10.11.2014, conform ordinului de plată nr 601, deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile stipulate în convenția încheiată între părți, astfel că pârâta este de drept în întârziere, potrivit art. 1523 alin.2 lit. d C.civil.
Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1350 cod civil, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 453 C.proc.civilă raportat la art. 1523 alin.2 lit. d C.civil, reținându-se culpa procesuală a pârâtei, instanța va admite în parte acțiunea în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, constatând achitat debitul principal, conform OP nr. 601/ din 10.11.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC P. SRL cu sediul procesual ales la ….., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL cu sediul în ……, județul Gorj,
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Constată achitat debitul principal, conform OP nr. 601/ din 10.11.2014.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 Ianuarie 2015, la Judecătoria Târgu-Jiu.
PREȘEDINTE
Grefier