Punere sub interdicţie. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia); Minori
Comentarii |
|
Judecătoria GURA HUMORULUI Sentinţă civilă nr. 492 din data de 22.05.2015
Reclamanta TN, în contradictoriu cu pârâtul TC și Autoritatea Tutelară GH, a solicitat punerea sub interdicție a pârâtului TC și numirea reclamantei ca tutore al acesteia.
Instanța a reținut că din ancheta socială și actele medicale depuse la dosar rezultă că pârâtul TC nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, astfel că acțiunea este întemeiată și o admite.