RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Despăgubiri. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 70/CA din data de 19.01.2015
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Despăgubiri
-Art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/ 2006
La data de 22.08.2007 Comisia Județeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele mamei reclamantei Hotărârea cu nr. 70.
Prin Hotărârea nr. 70/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de 266.836,22 lei, compensații bănești pentru bunurile pe care le-a deținut în proprietate, în localitatea Lipnic - Basarabia, abandonate și sechestrate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
În ceea ce privește prematuritatea cererii de plată, prima instanță a reținut în mod corect incidenta dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr.528/2013, privind neconstituționalitatea prevederilor OUG 10/2013 privind plata eșalonată a despăgubirilor în termen de 10 ani.
Referitor la actualizarea despăgubirilor cu coeficientul de inflație, s-a constatat că plata primei tranșe de 40% a devenit exigibilă la data de 25.03.2014, plată neonorată de către recurentă iar în anul următor reclamanta este îndreptățită la plata diferenței de 60% din totalul despăgubirilor, prima instanță a făcut în mod legal aplicarea prev. art. 18 alin.6 din HG 1120/2006, conform cărora suma achitată beneficiarilor se actualizează cu indicele de inflație din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de I.N.S., față de luna decembrie a anului anterior.
Interpretarea recurentei că această actualizare se referă doar la cea de a doua tranșă este eronată, textul legal nefăcând o astfel de trimitere.
Decizia nr. 70/CA/ 19. 01. 2015 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar 7142/ 111/ CA/ 2013
Prin sentința nr. 3342 /CA/3.04.2014 Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de reclamanta B.G., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și în consecință:
A obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 266.836,22 lei cu titlu de despăgubiri pentru bunurile imobile rămase în Basarabia, localitatea Lipnic, proprietatea mamei acesteia, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul de inflație existent la data plății compensației.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare arată că temeiul art. 483 si urm., din Noul Cod de procedură civilă, consideră Sentința civilă nr. 3342/2014, ca fiind netemeinică si nelegală.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 70/2007, solicită să se constate că cererea este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/20141, arată că, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, "se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului - Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 70/22.08.2007 emisă de către Comisia Județeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza Dumitru și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În ceea ce privește obligarea sa la actualizarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 70/2007, cu indicele de inflație la data plății efective, face următoarele precizări:
În cazul în care plata despăgubirilor nu a fost suspendată, așa cum s-a prevăzut prin O.U.G. nr. 10/2014, instanța ar trebui să aibă în vedere prevederile art. 10 alin (2) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, (...); plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești (...)".
Iar în conformitate cu prevederile art. 18 alin (6) din H.G. 1120/2006, actualizarea se face, "în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior".
Având în vedere termenul imperativ de 1 an în care urmează a se face plata despăgubirilor sumelor mai mici de 50.000 lei, ori a primei tranșe dintr-o despăgubire mai mare de 50.000 lei, acest interval de timp a fost apreciat de legiuitor ca neglijabil pentru a actualiza sumele cuvenite beneficiarilor. În consecință, pentru a nu se crea o discriminare între beneficiarii care au primit sumele integral și cei care primesc plata în două tranșe, s-a prevăzut actualizarea sumelor din cea de-a ll-a tranșă, actualizare care se referă la perioada cuprinsă între scadența primei tranșe și data achitării efective a celei de-a ll-a tranșe.
Așadar, având în vedere că Hotărârea nr. 70/2007 a fost emisă în data de 22.08.2007, termenul de plată al celei de-a ll-a tranșe a fost scadent la data de 22.08.2009, actualizarea ar trebui făcută după data scadentă.
În drept a invocat dispozițiile art. 483 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1120/2006, O.U.G. nr. 10/2014.
Prin întâmpinarea formulată de intimată se solicită respingerea recursului si a apărărilor invocate.
Cu privire la prematuritatea invocată de autoritate arată că autoritatea însăși a stabilit cuantumul despăgubirilor acum peste șapte ani și de atunci au trecut toate scadențele stabilite prin actul administrativ susmenționat. Invocarea unui act normativ din 2014 prin care să se motiveze neplata unor restante tot din culpa autorității, este cel puțin o dovadă de rea-intenție.
Împrejurarea că statul trebuie să își clarifice situația financiară și să își fundamenteze măsurile prin care să se facă plățile de despăgubiri, a fost invocată și în cursul anului 2012, 2013, etc. De la data stabiliri acestor despăgubiri, statul trebuia și putea să facă balanțele anuale ale sumelor pe care însăși ea le-a stabilit și ca atare să aloce aceste resurse în funcție de aceste balanțe, ceea ce nu s-a făcut cu rea intenție declarată. în condițiile în care aceste drepturi sunt drepturi de proprietate așa cum însăși autoritatea recunoaște în recursul declarat (de altfel în consonanță cu practica CEDO), atunci nu există nici un temei pentru blocarea restituirii acestor drepturi pentru că suspendarea sau lipsirea de efecte juridice a dreptului de proprietate sunt expres și limitativ prevăzute în constituție și legile organice privind proprietatea - Codul civil. Ca atare nici o ordonanță de urgență nu poate modifica aceste principii și norme de drept fundamental care privesc pe de o parte întinderea iar pe de alta limitele restrângerii dreptului de a exercita atributele dreptului de proprietate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța a apreciat recursul declarat de recurentul A.N.R.P. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 22.08.2007 Comisia Județeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele mamei reclamantei Hotărârea cu nr. 70.
Prin Hotărârea nr. 70/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma de 266.836,22 lei, compensații bănești pentru bunurile pe care le-a deținut în proprietate, în localitatea Lipnic - Basarabia, abandonate și sechestrate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
În ceea ce privește prematuritatea cererii de plată, prima instanță a reținut în mod corect incidenta dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr.528/2013, privind neconstituționalitatea prevederilor OUG 10/2013 privind plata eșalonată a despăgubirilor în termen de 10 ani.
Referitor la actualizarea despăgubirilor cu coeficientul de inflație, s-a constatat că plata primei tranșe de 40% a devenit exigibilă la data de 25.03.2014, plată neonorată de către recurentă iar în anul următor reclamanta este îndreptățită la plata diferenței de 60% din totalul despăgubirilor, prima instanță a făcut în mod legal aplicarea prev. art. 18 alin.6 din HG 1120/2006, conform cărora suma achitată beneficiarilor se actualizează cu indicele de inflație din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de I.N.S., față de luna decembrie a anului anterior.
Interpretarea recurentei că această actualizare se referă doar la cea de a doua tranșă este eronată, textul legal nefăcând o astfel de trimitere.
Pentru aceste aspecte recursul declarat de recurentă este nefondat și a fost respins în baza art. 496 cod procedură civilă.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
