Recurs la încheierea prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive. Consecinţele soluţionării după expirarea prelungirii anterior dispuse în cauză
| Comentarii |
|
În cursul urmăririi penale măsura arestării preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori în caz de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale.
Secţia penală, Încheierea din 25 februarie 2009
Prin încheierea de ședință din 20.02.2009 a Tribunalului Galați, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 155 și art. 159 C.proc.pen., prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților C.J., C.B. și F.C. pentru o durată de 23 de zile, de la data de 22.02.2009 și până la data de 16.03.2009.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților că, la sfârșitul anului 2008, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu alte persoane, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009, acționând în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat alte persoane să introducă ilegal în România din Republica Moldova, prin alte puncte decât cele de frontieră și prin trecerea ilegală a frontierei de stat, diverse cantități de țigări.
Instanța de fond a mai reținut că materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual conturează existența grupării infracționale cu caracter organizat care se ocupă cu contrabanda de țigări din Republica Moldova, nefiind fondate susținerile apărătorului inculpaților referitoare la inexistența acestor indicii temeinice.
Sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C.proc.pen., față de inculpații C.J., C.B. și F.C., în sensul că pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor, împrejurările în care au fost comise, numărul mare de persoane implicate, caracterul organizat al operațiunilor ilicite și forma continuată a faptei de contrabandă, precum și starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele acuzate de asemenea infracțiuni ar fi în libertate.
Inculpații C.J. și F.C. nu sunt la primul impact cu legea penală, așa cum rezultă din fișele de cazier, fiind conturată o anumită perseverență infracțională a acestora.
în concluzie, Tribunalul a apreciat că se impune privarea de libertate în continuare a inculpaților și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru încă 30 de zile.
împotriva încheierii mai sus arătate, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.J., C.B. și F.C. solicitând, în principal, a se constata că măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 21.02.2009, iar, în subsidiar, să se revoce măsura preventivă luată față de ei întrucât la dosar nu există probe care să susțină acuzațiile ce li s-au adus de organele de anchetă.
Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856alin. (3) C.proc.pen., Curtea constată că aceasta este legală și temeinică și că în mod justificat s-a dispus în cauză prelungirea măsurii arestării preventive a tuturor inculpaților, întrucât la dosar există dovezi în susținerea acuzațiilor ce li se aduc, probe ce au fost indicate pe larg de prima instanță, iar măsura arestării este necesară pentru definitivarea activității de urmărire penală.
Astfel, inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni extrem de grave, iar amploarea activității infracționale, numărul mare de persoane implicate și valoarea ridicată a prejudiciului sunt motive care impun ținerea în continuare a inculpaților în stare de detenție preventivă.
Totodată, se constată că prelungirea măsurii arestării preventive este oportună și pentru continuarea cercetărilor în bune condiții, întrucât în cauză urmează a se efectua numeroase acte de cercetare penală față de inculpații recurenți, dar și față de alte persoane implicate în activitatea infracțională a grupului constituit de inculpați.
în ceea ce privește susținerile inculpaților referitoare la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.
Astfel potrivit art. 140 alin. (1) C.proc.pen., măsurile preventive încetează de drept:
a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160b alin. (1), dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen;
b) în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare.
Din cele mai sus arătate, rezultă că în cursul urmăririi penale măsura arestării preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori în caz de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale.
Cum în speță nu s-a dispus scoaterea sau încetarea urmăririi penale, rămâne de stabilit dacă la momentul judecării prezentului recurs termenele prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare au expirat sau nu pentru a se clarifica chestiunea invocată de inculpați.
în acest sens, se reține că inculpații au fost arestați preventiv la data de 21.01.2009 pe o durată de 30 de zile, până la data de 21.02.2009 și că, în cauză, prin încheierea recurată, s-a dispus prelungirea stării de arest de la data de 22.02.2009 până la data de 16.03.2009.
Așa fiind și având în vedere că, potrivit art. 159 alin. (9) C.proc.pen., recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare, rezultă că la data soluționării prezentului recurs, 25.02.2009, termenul stabilit de organele judiciare pentru măsura arestării nu expirase pentru a se considera că a această măsură a încetat de drept astfel cum au solicitat inculpații.
Este adevărat că, potrivit art. 159 alin. (8) teza finală C.proc.pen., recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, iar prin decizia nr. 25/2.06.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că sintagma folosită de legiuitor „înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate” are caracter imperativ și nu de recomandare și că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, însă este de remarcat că textul mai sus arătat nu vine să stabilească un termen prevăzut de lege pentru măsurile preventive, în sensul art. 140 alin. (1) C.proc.pen., ci un termen imperativ de soluționare a recursului declarat împotriva încheierilor privind prelungirea arestării preventive.
Cu alte cuvinte art. 159 alin. (8) teza finală C.proc.pen., în interpretarea obligatorie dată de înalta Curte de Casație și Justiție, nu dispune că măsura arestării încetează de drept în situația în care recursul nu se soluționează în interiorul duratei arestării anterior stabilite, ci instituie o obligativitate de soluționare cu celeritate a unei astfel de căi de atac. Această obligație îndreptățește instanța de recurs de a lua toate măsurile pentru soluționarea cauzei în termenul stabilit, inclusiv prin desemnarea unui apărător din oficiu în situația în care avocatul ales lipsește, chiar justificat, și poate atrage răspunderea disciplinară în situația în care nerespectarea termenului este imputabilă organelor judiciare, dar nu poate constitui în nici un caz un motiv de punerea în libertate a inculpaților care tergiversează declararea unei căi de atac în vederea depășirii termenului arestării anterior stabilit.
în speță, Curtea reține că inculpații prezenți la pronunțarea încheierii din 20.02.2009, ora 17:45 au declarat că se mai gândesc dacă declară sau nu recurs, iar declarațiile de recurs au fost formulate prin apărătorul ales la data de 21.02.2009, însă nu există nici o dovadă că acesta în încercat să le depună la sediul instanței (chiar dacă ziua respectivă era nelucrătoare, arhiva instanțelor are desemnate persoane de permanență pentru astfel de cazuri urgente), avocatul alegând să trimită declarațiile prin poștă, acestea fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Galați abia la data de 23.02.2009, când termenul arestării anterioare era deja depășit cu două zile.
Procedând în acest mod, inculpații au pus instanțe de control judiciar în imposibilitatea respectării dispozițiilor art. 159 alin. (8) teza finală C.proc.pen., considerând că, astfel, măsura arestării preventive va încetat de drept.
Cum această situație nu este imputabilă organelor judiciare, ci exclusiv inculpaților și cum nesoluționarea recursului declarat împotriva încheierii de prelungire înainte de expirarea duratei arestării anterior dispuse nu atrage, așa cum s-a arătat mai sus, încetarea de drept a măsurii arestării preventive, Curtea a constatat că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și le-a respins ca atare.
