Recurs. Motive de recurs. Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi

Recurs. Motive de recurs. Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

C. pr. pen. - art. 3859 pct. 10

Cererea inculpatului de a se înlătura/reduce daunele morale la care a fost obligat de către instanţa de fond, constituie o cerere esenţială, în sensul art. 3859 pct. 10 C. pr. pen.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia nr. 599 din 24 mai 2006

Curtea de Apel Timişoara a admis recursul inculpatului împotriva deciziei Tribunalului Arad nr. 126 din 9 martie 2006 pe care a casat-o în latura civilă, trimiţând cauza spre rejudecare în apel.

Tribunalul a omis să se pronunţe asupra motivului de apel ce se referea la înlăturarea sau diminuarea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat prin sentinţa nr. 251 din 25 ianuarie 2006 a Judecătoriei Arad.

Această cerere este una esenţială pentru inculpat, iar omisiunea instanţei de ase pronunţa asupra ei constituie motivul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 10 C. pr. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recurs. Motive de recurs. Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi