refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 44 din data de 03.03.2016
Prin rechizitoriul nr…../P/2015 din 15.12.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal și înregistrat sub nr. …/207/2015 pe rolul Judecătoriei Caracal, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului D. T. I. pentru săvârșirea infracțiunii de " refuzul său sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge, prev.de art.337 alin.1 C.p.
Examinându-se actele de urmărire penală efectuate in dosarul nr…./P/2015 s-a reținut în fapt prin rechizitoriu că la data de 26.06.2015 lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Rutiere Drăgăneșt-Olt l-au depistat pe inculpatul D. T. I. în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare OT-92-….. care emana halenă alcoolică și la solicitarea organelor de poliție a refuzat testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice.
Astfel, inculpatul a arătat că în data respectivă a plecat din parcarea magazinului Penny, cu autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare OT.92….., după ce anterior consumase 200 ml votcă având intenția de a se deplasa către domiciliul său, dar, când a plecat cu autoturismul, l-a lovit pe acesta de o bordură, după care a mers 200 m și a coborât din autoturism, moment în care a fost oprit de către organele de poliție, inculpatul recunoscând faptul că a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de mostre biologice, motivând că a parcurs o distanță foarte scurtă.
S-a menționat în rechizitoriu că fiind audiat in cauză martorul V. L. G. , a menționat acesta că a mers în data respectivă împreună cu inculpatul în autoturismul condus de acesta din urmă, din zona parcări situată în spatele fostului "Fisc" din localitate, au traversat str. Col. Năstase Ion, s-au deplasat pe str. Păltiniș după care au traversat intersecția cu Str. N. Titulescu și s-au oprit în spatele barului "Valentina", unde inculpatul i-a solicitat " să fugă" cu el din locul respectiv până în spatele Poștei din localitate unde au fost opriți de organele de poliție care i-au condus la sediul Poliției orașului Drăgănești-Olt.
Prin actul de sesizare al instanței s-a mai reținut de asemenea că, in cauză a fost audiat și martorul B. F. G. care a precizat că în noaptea respectivă, in jurul orelor 02:00 a observat cum un echipaj al Poliției Rutiere a plecat în urmărirea unui autoturism ai cărui ocupanți au fugit, iar acesta împreună cu organele de politie au constatat că autoturismul era marca Daewoo Matiz de culoare roșie cu nr. de înmatriculare OT-92-…. și la scurt timp, după plecarea organelor de poliție martorul a observat cum autoturismul mai sus menționat era condus de inculpatul D. T. I. , care a fost din nou urmărit de organele de poliție, a încercat să fugă din locul respectiv, însă a fost prins de către polițiști în spatele Poștei din localitate.
Martorul a precizat că l-a recunoscut pe șoferul autoturismului ca fiind inculpatul D. T. I. , care în momentul depistării a avut comportament ciudat și emana un puternic miros de alcool, fiind condus la sediul poliției.
Situația de fapt astfel cum a fost descrisă mai sus, rezultă din procesul
verbal de constatare a infracțiuni flagrante ( fila 5);declarațiile martorilor B. F. G. și V. L. G. , (f.21, 22); declarație suspect/inculpat: D. T. I. (f. 14, 20).
Prin actul de sesizare a instanței s-a precizat în drept, fapta inculpatului D. T. I. , care la data de 29.06.2015, a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare OT.09…… și a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a arătat prin rechizitoriu că în cauză nu au fost luate măsuri preventive.
În ceea ce privesc datele referitoare la inculpat s-a menționat că acesta are vârsta de 20 de ani, de cetățenie română, studii - ,stagiul militar neîndeplinit, fără loc de muncă și fără ocupație, iar din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând comiterea faptei.
Cu privire la datele referitoare la urmărirea penală s-a reținut că la data de 29.06.2014, organele de cercetare penală din cadrul IPJ Olt - Poliția orașului Drăgănești-Olt s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de " refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge,"; prev. de art.337 C.p. și la data de 28.09.2014, s-s dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul D. T. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de " refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge prev.de art.337 C.p., iar la data de 07.10.2015, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul D. T. I. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de " refuzul său sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge prev.de art.337 C.p.
Referitor la latura civilă s-a arătat că infracțiunea prev. de art. 337 alin. 1 Cp. este o infracțiune de pericol care nu este susceptibilă de acordarea unor despăgubiri civile, motiv pentru care această cauză nu prezintă latură civilă.
Constatând că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și că există probele necesare și legal administrate, precum și că fapta de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, există, a fost săvârșită de către inculpat și că acesta răspunde penal, în temeiul art. 327 lit. a C.p.p. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului D. T. I. fiul lui I… și N.., născut la 12.01.1995 in Mun. Slatina, Jud. Olt, domiciliat în corn. Stoicănești, str. A…, nr. 7, Jud. Olt, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale, , pentru săvârșirea infracțiunii de"refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge prev. de art. 337 alin. 1 Cp., iar în temeiul art. 329 din C. proc. pen., prezentul rechizitoriu însoțit de două copii și de dosarul cauzei s-a înaintat Judecătoriei Caracal competentă să judece cauza în fond, potrivit art. 35 alin. 1 și art. 41 alin. 1 lit. a C.p.p.
Conform prevederilor art. 274 al.1 C.p.p. s-a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei.
S-a reținut că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, profilul moral și de personalitate al inculpatului, actele de urmărire penală efectuate, trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
Prin rezoluția din 4 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. 2 C.pr.p. s-a dispus a se comunica inculpatului D. T. I. , copia certificată a rechizitoriului cu nr…./P/2015 din data de 15 decembrie 2015 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge prev. de art. 337 alin. 1 C.p..
În conformitate cu dispozițiile art. 342 C.pr.p., s-a mai dispus a se comunica inculpatului faptul că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.344 alin.2 prin aceeași rezoluție s-a dispus a se aduce la cunoștință inculpatului dreptul de a-și angaja un apărător și faptul că în termen de cel mult 20 de zile de la primirea rechizitorului și celorlalte dispoziții din rezoluție, poate formula cereri și invoca excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
În raport cu cele mai sus menționate, prin încheierea nr.14 din 11 februarie 2016, în temeiul art. 346 alin.2 C.pr.p. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr…./P/2015 din 15.12.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal privind pe inculpatul D. T. I. , fiul lui I. și N., născut la data de 12.01.1995 în municipiul Slatina, județul Olt, domiciliat în comuna Stoicănești, str.A., nr.., județul Olt, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale, ., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de ,, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge";prev. de art.337 alin.1 C.p.; legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Prin aceeași încheiere s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul D. T. I. și citarea acestuia, pentru termenul din data de 3 martie 2016.
În ședința publică din data de 03.03.2016, fiind prezent, inculpatul D. T. I. a declarat că își menține declarațiile date în cursul cercetării și urmării penale, cu precizarea că știe pentru ce a fost trimis în judecată și recunoaște săvârșirea faptei penale, își însușește în totalitate probele administrate în faza de cercetare și urmărire penală, nu dorește administrarea altor probe cu excepția actelor în circumstanțiere și este de acord să presteze muncă în folosul comunității neremunerată în eventualitatea aplicării unei pedepse prin care să fie obligat la prestarea unei asemenea munci.
Având în vedere declarația de recunoaștere a faptei de către inculpat cu ocazia audierii în ședință publică, instanța a admis cererea acestuia de judecare în condițiile art.374 alin.4 C.pr.p..
La termenul din 3 martie 2016 inculpatul prin avocat a depus la dosar în copie certificată următoarele înscrisuri: caracterizare nr.730/29.02.2016 întocmită de Primăria comunei Stoicănești, județul Olt; adresa nr.638019/03.03.2016 emisă de Secția de Poliție Rurală nr.7 Dăneasa; diploma de bacalaureat; caracterizare nr.2/01.03.2016 emisă de S.C. A. S.R.L.; adeverința nr.3/02.03.2016 emisă de S.C. C. S.R.L.; împuternicire avocațială.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și declarațiile inculpatului, instanța a constatat că situația de fapt a fost corect reținută în rechizitoriu.
S-a reținut astfel că la data de 26.06.2015 lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Rutiere Drăgăneșt-Olt l-au depistat pe inculpatul D. T. I. în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare OT-92-…. care emana halenă alcoolică și la solicitarea organelor de poliție a refuzat testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice.
Chiar inculpatul a arătat că în data respectivă a plecat din parcarea magazinului Penny, cu autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare OT.92…., după ce anterior consumase 200 ml votcă având intenția de a se deplasa către domiciliul său, dar, când a plecat cu autoturismul, l-a lovit pe acesta de o bordură, după care a mers 200 m și a coborât din autoturism, moment în care a fost oprit de către organele de poliție, recunoscând faptul că a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de mostre biologice, motivând că a parcurs o distanță foarte scurtă.
Fiind audiat in cauză martorul V. L. G. , a menționat acesta că a mers în data respectivă împreună cu inculpatul în autoturismul condus de acesta din urmă, din zona parcării situată în spatele fostului "Fisc" din localitate, au traversat str. Col. Năstase Ion, s-au deplasat pe str. Păltiniș după care au traversat intersecția cu Str. N. Titulescu și s-au oprit în spatele barului "Valentina", unde inculpatul i-a solicitat " să fugă" cu el din locul respectiv până în spatele Poștei din localitate unde au fost opriți de organele de poliție care i-au condus la sediul Poliției orașului Drăgănești-Olt.
În cauză a fost audiat și martorul B. F. G., care a precizat că în noaptea respectivă, în jurul orelor 02:00 a observat cum un echipaj al Poliției Rutiere a plecat în urmărirea unui autoturism ai cărui ocupanți au fugit, iar acesta împreună cu organele de poliție au constatat că autoturismul era marca Daewoo Matiz de culoare roșie cu nr. de înmatriculare OT-92-.. și la scurt timp, după plecarea organelor de poliție martorul a observat cum autoturismul mai sus menționat era condus de inculpatul D. T. I. , care a fost din nou urmărit de organele de poliție, a încercat să fugă din locul respectiv, însă a fost prins de către polițiști în spatele Poștei din localitate, precizând martorul că l-a recunoscut pe șoferul autoturismului ca fiind inculpatul D. T. I. , care în momentul depistării a avut comportament ciudat și emana un puternic miros de alcool, fiind condus la sediul poliției.
Fapta inculpatului D. T. I. , constând în aceea că la data de 26.06.2015 a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare OT-92-…. și a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și recoltarea de mostre biologice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de " refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev.de art.337 alin.1 C.p..
Sub aspectul laturii obiective, acțiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul și la solicitarea organelor de poliție a refuzat testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice, constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.337 alin.1 C.p..
Urmarea imediată a acestei acțiuni a constat în starea de pericol pe care a reprezentat-o conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în aceste condiții, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, din analiza materialului probator, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție, fapta fiind săvârșită cu intenție directă sau indirectă, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și chiar dacă nu a urmărit producerea sa a acceptat posibilitatea producerii, conform art.16 alin.3 din Codul penal.
Circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea dedusă judecății reflectă o atitudine de sfidare a ordinii de drept, inculpatul conducând pe drumurile publice un vehicul cu toate că știa că înainte consumase băuturi alcoolice și la solicitarea organelor de poliție a refuzat testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice, punând astfel în pericol grav siguranța circulației și a participanților la trafic.
La individualizarea pedepsei care urmează a fi stabilită inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art.396 alin.10 raportat la art.374 alin.4 C.pr.p., întrucât acesta a recunoscut fără rezerve fapta săvârșită, și va scădea limitele pedepselor prevăzute pentru această infracțiune cu o treime potrivit art. 396 alin.10 C.pr.p..
De asemenea, la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului D. T. I. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev.de art.337 alin.1 C.p..
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța v-a avea în vedere și persoana inculpatului, care este tânăr, are un loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale conform copiei de pe cazierul judiciar depus la dosarul cauzei, precum și atitudinea inculpatului, care a fost sincer în fața organelor judiciare, recunoscând în totalitate fapta săvârșită și regretând-o.
Raportat la aceste criterii, instanța apreciază că se impune ca inculpatului D. T. I. să i se aplice o pedeapsă cu închisoarea.
Având în vedre circumstanțele reale și personale ale cauzei și limitele de pedeapsă stabilite de instanță, instanța apreciază că în ceea ce privește cuantumul pedepsei cu închisoarea se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai îndepărtată de minimul stabilit prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.p., respectiv aceea de 2 ani închisoare, deoarece conducând autovehiculul pe drumurile publice, cunoscând că în înainte de a urca la volan consumare băuturi alcoolice și la solicitarea organelor de poliție a refuzat testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice, a pus în pericol grav siguranța circulației și a participanților la trafic.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea acestei pedepse în regim de detenție, și cu toate că nu este necesară aplicarea imediată a unei astfel de pedepse, se impune supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată, în scopul reformării atitudinii acestuia față de ordinea de drept și normele de conviețuire socială, astfel că se va aplica în cauză inculpatului instituția de individualizare judiciară prevăzută de art. 83 C.p., respectiv aceea a amânării aplicării pedepsei.
Instanța a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.83 alin.1 din Codul penal, întrucât: pedeapsa stabilită este închisoarea de 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, astfel încât, raportat la persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, se apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Totodată, instanța constată că în cauză nu există niciunul dintre cazurile prevăzute de art.83 alin.2 din Codul Penal în care nu se poate dispune aplica amânarea aplicării pedepsei.
Astfel, în baza art. 83 C.p., urmează să amână aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 84 C.p., care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.
De asemenea, în baza art. 85 alin. 1 C.p., urmează să oblige inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă;să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 83 alin. 4 C.p., urmează să atragă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C.p..
Văzând dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.p., instanța urmează să oblige pe inculpatul D. T. I. la plata către stat sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Posta 31.03.2016