Revizuire. Condiţii. Invocarea altor cazuri decât cele prevăzute de lege. Inadmisibilitate
Comentarii |
|
Judecătoria CRAIOVA Sentinţă penală nr. 661 din data de 01.03.2013
Revizuire. Condiții. Invocarea altor cazuri decât cele prevăzute de lege. Inadmisibilitate
Potrivit art. 394 alin. 1 C.p.p. privind cazurile de revizuire, revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat actele de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea erorilor judiciare. Ea vizează hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.
Revizuentul M. P. a criticat sentința învocând faptul că starea de fapt reținută contravine probelor existente la dosar, în sensul că nu a existat nici un scandal. Acest ultim aspect, susține revizuentul, este confirmat de martorii audiați în cauză. De asemenea, revizuentul a învederat că instanța a dispus condamnarea în lipsa unei cercetări judecătorești amănunțite.
Instanța reține că revizuentul a formulat recurs împotriva sentinței penale cu nr. 2935/24.11.2011 a Judecătoriei Craiova cu motivarea că probele administrate nu dovedesc acuzațiile care i se aduc (fila 21 dosar xxx/215/2012 a Curții de Apel Craiova)
Din analiza motivului de revizuire invocat de revizuent în cuprinsul cererii, instanța retine că acesta nu se subscrie niciunuia dintre cazurile prev. de art. 394 alin.1 lit.a -e C.p.p., potrivit cărora pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă.
Prin decizia LX (60)/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din c. pr. pen. este inadmisibilă.
Judecătoria Craiova - Secția penală - Sentința penală nr. 661/01.03.2013
Prin cererea de revizuire înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, revizuentul M. P. a solicitat revizuirea sentintei penale nr. 2935/24.11.2011 a Judecătoriei Craiova pronunțată în dosarul nr. xxx/215/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1194/22.05.2010 a Curții de Apel Craiova.
În motivarea în fapt a cererii, revizuentul a criticat sentința penală apreciind că este nelegală întrucât starea de fapt reținută contravine probelor administrate.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În cauză, a fost întocmit referatul nr. 2143/III6/2012 din 07.02.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se arată că motivele de revizuire invocate de către revizuent nu se încadrează în motivele legale prevăzute de art. 394, alin. 1, literele a - e C. proc. pen, cererea fiind astfel inadmisibilă.
Analizând lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Prin sentința penală nr. 2935/24.11.2011 a Judecătoriei Craiova pronunțată în dosarul nr. xxx/215/2010, modificată prin decizia penală nr. 1194/22.05.2010 a Curții de Apel Craiova, s-a dispus condamnarea inculpatului M. P. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru 2 infracțiuni prev. de art. 239 alin. 1, 2,5 din c. În temeiul 71 C.p i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. A fost dedusă prevenția de la 29.05.2009 la 02.06.2009. S-a luat act că părțile vătămate P. C. și P. G. L. nu s-au constituie părți civile în procesul penal. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare catre stat.
În conformitate cu art. 402 C.p.p, instanta sesizată cu judecarea cererii de revizuire a dispus atașarea dosarului nr. xxx/215/2010 al Judecătoriei Craiova.
Potrivit art. 394 alin. 1 C.p.p. privind cazurile de revizuire, revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat actele de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea erorilor judiciare. Ea vizează hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.
Examinând prezentul dosar și analizând motivele invocate în cererea de revizuire, se constată următoarele:
Revizuentul M. P. a criticat sentința învocând faptul că starea de fapt reținută contravine probelor existente la dosar, în sensul că nu a existat nici un scandal. Acest ultim aspect, susține revizuentul, este confirmat de martorii audiați în cauză. De asemenea, revizuentul a învederat că instanța a dispus condamnarea în lipsa unei cercetări judecătorești amănunțite.
Instanța reține că revizuentul a formulat recurs împotriva sentinței penale cu nr. 2935/24.11.2011 a Judecătoriei Craiova cu motivarea că probele administrate nu dovedesc acuzațiile care i se aduc (fila 21 dosar xxx/215/2012 a Curții de Apel Craiova)
Din analiza motivului de revizuire invocat de revizuent în cuprinsul cererii, instanța retine că acesta nu se subscrie niciunuia dintre cazurile prev. de art. 394 alin.1 lit.a -e C.p.p., potrivit cărora pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă.
Prin decizia LX (60)/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din c. pr. pen. este inadmisibilă.
În consecință, întrucât motivele invocate de către revizuent în cererea dedusă judecății nu se încadrează în cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege, în temeiul art. 403 alin.1, 3 C.p.p., instanța va respinge cererea de revizuire.
Văzând art. 192 alin. 2 C. proc. pen. instanța va obliga pe revizuentul M. P. la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.