Revizuire. Jurisprudență Revizuire
Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Sentinţă penală nr. 15 din data de 08.10.2013
Sentinta penala nr. 15
Data : 8 OCTOMBRIE 2013
Autor: Ivan Popa Daniela
Domeniu asociat: Revizuire
Titlu :
Deliberând asupra cauzei penale de față;
Prin referatul nr. 127/III/6/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C:O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești s-a trimis spre soluționare cererea de revizuire formulată de condamnatul P.G. V., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, cu privire la sentința penală nr. 351/21.10.2011 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penala nr. 2845/18.09.2012 a I.C.C.J.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.5938/105/2013.
În motivarea cererii, condamnatul arată că este nemulțumit de modalitatea de individualizare a pedepsei, în esență că în mod greșit i s-a aplicat o pedeapsă cu executare în regim privativ de libertate, față de contribuția sa efectivă în cadrul grupului și având în vedere și împrejurarea că liderul grupului a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării.
În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul de fond nr. 4270/105/2011 al Tribunalului Prahova.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 351/21.10.2011 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr. 4270/105/2011, s-a dispus condamnarea inculpatul P. G. V., în baza art.7 al.1 din Legea 39/2003 cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, rap la art. 74 al 1 lit a și c și art. 76 Cod procedură penală , infracțiune de aderare la grup infracțional organizat, faptă din perioada 2009-2010, la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare.
În baza art.65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit..a,b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-au aplicat dispozițiile art.71 cod penal raportat la disp. art. 64 literele a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 26 Cod penal rap. la art. 49 din legea 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, rap la art. 74 al 1 lit a și c și art. 76 Cod procedură penală, complicitate la infracțiunea de împiedicare a funcționării unui sistem informatic prin modificarea de date informatice, faptă din perioada 2009-2010, a fost condamnat același revizuient la pedeapsa de 2( doi) ani și 2 ( două) luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele arătate mai sus și s-a dispus executarea pedepsei cea mai grea, aceea de 3(trei) ani închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 literele a și b cu excepția drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.
S-au aplicat disp. art.71 cod penal raportat la disp. art. 64 literele a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege.
În temeiul disp. art. 88 cod penal s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 13.04.2011 la zi .
În baza disp. art.861 alin.1 Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului.
În baza disp. art.862 Cod Penal, termenul de încercare se va compune din durata pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2(doi) ani, acesta fiind in final de 5(cinci) ani.
În baza disp. art.86/3 alin.1 Cod Penal pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu;
b) să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, in prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședință sau locuință și despre orice deplasare care depășește 8(opt) zile, precum și întoarcerea din deplasare;
c) să comunice Serviciului de Probațiune precizat schimbarea locului de muncă și justificarea acestei schimbări;
d) să comunice aceluiași serviciu de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza disp. art.359 alin.3 Cod Pr.Penală s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre de la data rămânerii definitive a acesteia și la Poliția Municipiului Ploiești.
În baza disp. art.71 alin.5 Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.
În baza disp. art. 350 alin.2 litera b Cod Proc.Penală s-a dispus punerea de îndată in libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu numărul 80/U/2011 emis de Tribunalul Prahova in baza încheierii nr. 16/14.04.2011 pronunțată in dosarul nr. 3543/105/2011 al aceleiași instanțe, dacă nu este reținut sau arestat in altă cauză.
Pentru a pronunța hotărârea sus-menționată s-a reținut că începând cu anul 2009 condamnatul a desfășurat activități infracționale din sfera criminalității informatice în cadrul unui grup infracțional organizat la care a aderat la începutul acestui interval.
În cadrul grupării, în baza unei rezoluții infracționale unice, în anul 2009, a facilitat activitatea altor membri ai grupării de a introduce și modifica date informatice în sistemele informatice aparținând Western Union (înregistrându-se în acest interval 13 astfel de atacuri informatice asupra sistemelor informatice din Madrid) cauzându-se prin aceste mijloace un prejudiciu de aproximativ 80.000 de dolari acestei companii.
Prin decizia penală nr. 2845/18.09.2012 a I.C.C.J. a fost admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T. împotriva sentinței, pedeapsa aplicată condamnatului fiind majorată la 3 ani și 4 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.
Potrivit disp. art.393 c.pr.p., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă a cauzei.
Din analiza disp. art.394 lit.a-e cod pr.penală rezultă că revizuirea poate fi cerută atunci când :
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei;
- un martor, un expert sau un expert a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau există două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, care nu se pot concilia.
Din conținutul prevederilor menționate, rezultă caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Cererea de revizuire se soluționează în două etape, respectiv etapa admiterii în principiu în care se verifică dacă cererea de revizuire îndeplinește condițiile în care poate fi exercitată, referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii și termenul de introducere, această fază privind examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 403 alin. 1 C.p.p., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu
În practica judiciară a instanței supreme (decizia nr.60/24.09.2007 a I.C.C.J.) s-a precizat că în această etapă instanța nu verifică fondul cauzei, în situația în care cererea de revizuire nu se întemeiază pe vreunul din cazurile prevăzute de disp. art.394 c.pr.p., urmând să o respingă, ca inadmisibilă.
În speță, motivele invocate de către revizuient este acela al greșitei individualizări a pedepsei, sub aspectul modalității de executare a acesteia, acest motiv nu poate fi încadrat în nici unul dintre cazurile arătate anterior, fiind de altfel o împrejurare care poate fi avută în vedere doar cu prilejul judecării fondului unei cauze, iar nu cu prilejul promovării unor căi extraordinare de atac.
De altfel, împotriva aceleiași sentințe condamnatul P. G. V. a mai formulat și alte cereri de revizuire invocând aceleași motive, ultima cerere fiind respinsa ca inadmisibilă prin sentința penala nr. 14/19.09.2013 a Tribunalului Prahova.
Față de aceste considerente, instanța urmează să constate inadmisibilitatea cererii de revizuire.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., instanța urmează să oblige condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.