Sentinţa penală - drept penal- art. 220 al.1 c.p. cu aplic. art. 41 al. 1 c.p.
Comentarii |
|
Judecătoria CĂLĂRAŞI Sentinţă penală nr. 161 din data de 14.07.2016
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
DREPT PENAL- Art. 220 al.1 C.p. cu aplic. art. 41 al. 1 C.p.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 161/14 Iulie 2016
Fapta inculpatului de a întreține rapoarte sexuale cu persoana vătămată minoră, aflată în imposibilitate de a-și exprima voința , din pricina discernământului în formare, faptă care a fost săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe.
Prin rechizitoriul nr. 706P/2014 din 26.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea a fost trimis în judecată inculpatul S. F. C., pentru săvârșirea infracțiunii de "act sexual cu un minor" , prev. de art. 220 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p.
S-a reținut prin actul de sesizare al instanței, fapta inculpatului care în noaptea de 15/16.06.2014 a întreținut relații sexuale normale cu persoana vătămată minoră M. G.,în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta acesteia.
Din declarațiile inculpatului, ale persoanei vătămate, ale martorilor ,din certificatul medico-legal, din procesul verbal de efectuare percheziție informatică,instanța a reținut următoarea situație de fapt: în data de 15.06.2014 la locuința familie M. a avut loc o petrecere cu ocazia zilei de naștere a numitei M. Ioana ,mama persoanei vătămate. La acea petrecere a participat și inculpatul , acesta fiind un apropiat al familiei. În timpul mesei s-a discutat la un moment dat problema căsătoriei de principiu a persoanei vătămate minore, mama acesteia spunând că ea nu este de acord cu o astfel de situație deoarece fiica ei este elevă în clasa a VII-a , nu are nici măcar 15 ani și că mai întâi ar trebui să termine liceul. La discuție a asistat și inculpatul, fiind liniște, persoanele aflate la masă comunicând cu ușurință.
În cursul nopții 15/16.06.2014 M. Ioana, mama persoanei vătămate, a observat că fiica ei lipsește de acasă și a chemat toate rudele pentru a o căuta. În jurul orei 3, acestea au găsit-o singură pe o stradă lăturalnică, plângând și după ce s-a liniștit le-a povestit rudelor că în acea noapte s-a întâlnit cu inculpatul, că au mers la o locuință a unui prieten al acestuia și că de comun acord au întreținut relații sexuale, după care acesta i-a spus să plece. Totodată aceasta i-a spus anterior consumării actului sexual că încă nu are 15 ani și că este încă elevă la școala generală. A doua zi, familiile celor doi s-au înțeles ca inculpatul să o ia de nevastă, însă la două-trei zile după înțelegere,perioadă în care fata a locuit acasă la inculpat, din diverse motive, referitoare la " cinstea fetei"; , cei doi s-au despărțit.
Persoana vătămată a fost examinată medico legal stabilindu-se că aceasta prezintă deflorare completă recentă ce poate data din 16.06.2014, că nu prezintă urme de violență și că dezvoltarea psihosomatică este corespunzătoare vârstei.
În faza de urmărire penală persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Au fost invocate cererii și excepții împotriva actului de sesizarea al instanței , respectiv cu privire la administrarea probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, însă prin încheierea pronunțată la data de 3.06.2015 de Judecătoria Zimnicea , rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 115 din 3.07.2015 a Tribunalului Teleorman , acestea au fost respinse , constatându-se legalitatea sesizării instanței ,a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispunându-se începerea judecății.
În cauză s-a formulat cerere de strămutare , iar prin SP nr. 150 din 30.09.2015 a CAB a fost admisă și s-a strămutat soluționarea cauzei la Judecătoria Călărași, fiind menținute actele îndeplinite în procedura de cameră preliminară.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei călărași, la data de 24.03.2016 , sub nr. 5…./2/2015, dispunându-se citarea părților.
La data de 11.04.2016 persoana vătămată, asistată de mama sa M. Ioana, a învederat că înțelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei, reprezentând daune morale , iar în susținerea acesteia a depus la dosarul cauzei o adeverință de elev, dar și o evaluare psihologică .
Inculpatul ,la termenul din 5.05.2016, a arătat că nu este de acord cu cerere de despăgubiri civile, întrucât nu se face vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa și a precizat că nu are alte probe de administrat, în afara martorilor audiați în faza de urmărire penală , depunând prin apărătorul său,practică judiciară în materie.
Partea civilă a solicitat audierea și a martorului G. Gelu Dan, rezultat din dezbateri, el fiind unchiul minorei , dar și prieten al inculpatului .
Instanța a admis probele așa cum au fost solicitate de părți și a procedat la audierea martorilor indicați în rechizitoriu , dar și a martorului solicitat de partea civilă.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată , acesta declarând că nu a cunoscut vârsta persoanei vătămate.
El a solicitat a fi achitat arătând în principal pentru că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, iar în subsidiar,învederând că există o cauză justificativă, respectiv consimțământul persoanei vătămate.
Instanța a respins cererile de achitare formulate de inculpat ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente : deși acesta a invocat în mod constant faptul că nu a avut cunoștință de vârsta persoanei vătămate totuși probele administrate în cauză denotă contrariul. Astfel, din declarațiile tuturor martorilor audiați , inclusiv din declarația inculpatului , reiese cu certitudine faptul că el este de aproximativ 2 ani un apropiat al unchiului persoanei vătămate,martorul G. Gelu Dan, cei doi întâlnindu-se destul de des și chiar înnoptând unul la celălalt. De altfel chiar în această calitate de prieten a participat la grătarul organizat cu ocazia zilei mamei persoanei vătămate. Mai mult decât atât , martorul Grecu locuiește în apropierea locuinței persoanei vătămate,acesta afirmând în declarația dată că deși personal nu a discutat cu inculpatul despre vârsta nepoatei sale , bănuiește că știa că nepoata sa este mică, elevă în clasa a VII-a .În plus, având în vedere comunitatea mică în care locuiesc persoana vătămată și inculpatul, la care se adaugă relația de prietenie apropiată a acestuia cu unchiul ei, ca și faptul că s-a aflat de multe ori în familia acesteia, cu diverse ocazii, conduc la concluzia că el știa foarte bine, dacă nu neapărat vârsta, măcar faptul că este elevă la școala gimnazială. De altfel, inculpatul, în declarația dată în fața instanței, recunoaște că a avut cunoștință de faptul că este minoră, însă a crezut că are 16-17 ani. Aceste afirmații nu pot fi însă primite și cu atât mai puțin reținute, fiind evident că ele sunt făcute doar cu scopul de a-l disculpa,în condițiile în care, dacă ar fi avut această vârstă, persoana vătămată nu ar mai fi avut cum să frecventeze cursurile gimnaziale și ar fi trebuit să fie deja înscrisă la cursurile liceale,care nu există în comună. Ori, în condițiile în care el știa că este minoră,că frecventează cursurile școlare din comună nu se poate susține că nu a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv intenția directă. Chiar și dacă nu s-ar fi gândit anterior la vârsta reală a acesteia, în ziua incidentului,la grătarul ce a avut loc în curtea locuinței familiei persoanei vătămate , a avut loc o discuție , purtată în glumă despre căsătoria acesteia, mama persoanei vătămate ripostând și spunând că este prea mică, că are doar 14 ani și că mai întâi trebuie să își termine liceul și apoi să se mărite .
Martorii M. Ștefania și B.C. Sorin, prezenți la discuție, au învederat că inculpatul a auzit-o mai mult ca sigur în condițiile în care stătea chiar lângă mama persoanei vătămate, iar la masă nu era gălăgie,nefiind muzică. Este adevărat că martorul G. nu a auzit această discuție,însă nu înseamnă că ea nu s-a purtat sau că nu a fost auzită nici de inculpat. În plus, din declarația persoanei vătămate și a martorei M. reiese că persoana vătămată era prietenă cu inculpatul de aproximativ 1 lună,că aceasta i-ar fi comunicat că are vârsta de 14 ani, iar el i-ar fi promis că va avea grijă de ea și că o va duce și la școală.
Ca atare,inculpatul este cert că a știut în momentul în care a întreținut relații intime persoana vătămată, vârsta acesteia și și-a asumat consecințele faptelor sale.
Nu se poate reține nici existența vreunei cauze justificative, sub forma consimțământului persoanei vătămate cu privire la săvârșirea faptei, câtă vreme legiuitorul a urmărit prin incriminarea acestei infracțiuni,care se desfășoară cu consimțământul victimei și nu împotriva voinței acesteia, să ocrotească persoanele minore cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani, pe considerentul că datorită vârstei fragede consimțământul exprimat nu este valabil, echivalând cu lipsa lui, ceea ce face ca fapta să încalce libertatea și inviolabilitatea sexuală a acesteia .
Din probele administrate în cauză,instanța apreciază că în drept, fapta inculpatului care în noaptea de 15/16.06.2014 a întreținut relații sexuale normale cu persoana vătămată minoră, în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "act sexual cu un minor" , prev. de art. 220 alin. 1 C.p..
În speță, latura obiectivă a infracțiunii este dată de raportul sexual firesc ce a avut loc între inculpat cu consimțământul victimei în vârstă de 14 ani, iar cea subiectivă rezidă din faptul că el a săvârșit fapta cu intenție directă, cunoscând la momentul comiterii ei vârsta reală a fetei.
La individualizarea pedepsei aplicate,instanța a avut în vedere gravitatea faptei comise de acesta, consecințele produse , modalitatea concretă în care a săvârșit-o, precum și faptul că inculpatul este tânăr , nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii , că își câștiga existența lucrând ca tâmplar, dar și că nu se află la prima încălcare a legii penale.
Astfel, din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese faptul că prin S.P. nr.9 din 25.01.2011 a Tribunalului Teleorman, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, cu aplic. art. 81 V. C.p. ,pentru săvârșirea infracțiunii privind traficul de droguri.
Întrucât după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an a săvârșit o nouă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an , până la împlinirea termenului de reabilitare , urmează a se reține în sarcina sa starea de recidivă prev. de art. 41 al. 1 N. C.p.
Având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, dar și cele personale ale inculpatului, mai sus reținute, instanța urmează a-l condamna în baza textului lege mai sus menționat, conform legii penale noi, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 al. 1 N.C.p. , cu aplic. art. 41 N.C.p., la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Întrucât fapta ce constituie primul termen al recidivei a fost comisă pe legea veche în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 15 din leg. 187/2012 ce stipulează că suspendarea condiționată a executării pedepsei este supusă dispozițiilor referitoare la revocare , prevăzută de aceasta .
Astfel, în baza art. 15 al.2 din Legea 187/2012 raportat la art. 83 C.p. urmează a revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin S.P. nr. 9 din 25.01.2011 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă la data de 8.02.2011,prin neapelare și a dispune executarea în întregime a acesteia , pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentință,el urmând a executa în total o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 72 N.C.P. urmează a deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință durata prevenției de la 24.09.2010 la 28.10.2010,din sentința penală mai sus menționată.
Infracțiunea de act sexual cu un minor impune, prin gravitatea ei și interzicerea exercitării unor drepturi, ca pedeapsă complementară, astfel că în baza art. 67 al.1 N.C.P. urmează a interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei aplicată prin prezenta .
În art.65 al.1 N.C.P. urmează a interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a și b N.C.P., pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.
Soluționând latura civilă a cauzei,în baza art. 25 și 397 N.C.P.P. rap. la art.1357 și urm. C. civ. urmează a admite în parte cererea de despăgubiri civile, formulată de partea civilă M. Florina Gabriela, asist. de mama sa M. Ioana și a obliga inculpatul la plata către acestea a sumei de 3000 lei,cu acest titlu, reprezentând daune morale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere faptul că prin fapta lui ilicită , inculpatul a produs, cu vinovăție, un prejudiciu părții civile, care nu a fost recuperat, existând legătură de cauzalitate, între fapta comisă și prejudiciul cauzat, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale.
În ceea ce privește fapta ilicită,instanța reține că aceasta constă în fapta inculpatului de a întreține rapoarte sexuale cu persoana vătămată minoră, aflată în imposibilitate de a-și exprima voința, din pricina discernământului în formare, faptă care a fost săvârșită cu vinovăție sub forma intenției directe. În ceea ce privește prejudiciul moral,instanța reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art.1391 cod civil potrivit cărora:"; în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. "Raportat la aceste prevederi,instanța a avut în vedere suferința provocată persoanei vătămate ,care în mod evident a fost traumatizată psihic, întrucât după raportul sexual , conform declarațiilor martorilor M. , B. și G., acesta a gonit-o din locația unde avuseseră relații intime, fiind găsită de familia sa în stare de șoc ,iar apoi dusă la camera de gardă .Ulterior, ea a avut câteva zile în care a fost foarte supărată , a plâns și a urmat și o consiliere psihologică, inclusiv în cadrul școlii, pentru reechilibrare emoțională și stimă de sine, așa cum rezultă din evaluarea psihologică depusă la dosar , dar și din declarația martorei M.
Instanța a cenzurat însă pretențiile solicitate apreciind că acestea sunt excesive în condițiile în care persoana vătămată a mers de bună voie cu inculpatul și a întreținut relații intime cu acesta, familiile celor doi convenind chiar să-i căsătorească și chiar a locuit cu acesta câteva zile după incident, despărțindu-se din cauza unor neînțelegeri între părinți .
Și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul astfel stabilit și fapta ilicită rezultă din probele administrate mai sus,fiind astfel întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, considerente în raport de care instanța a stabilit că în mod evident a avut loc o restrângere a posibilităților de viață socială ale persoanei vătămate,ce necesită acordarea unei compensații bănești corespunzătoare sub formă de daune morale.