Stabilirea locuinţei minorei . Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1771 din data de 14.11.2017

Prin cererea înregistrată la data de … pe rolul Judecătoriei P. N. sub nr. de dosar …, reclamanta L. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie stabilită locuința minorei M. B.M. la domiciliul reclamantei, autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de mamă, pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de întreținere și să fie suplinit consimțământul pârâtului pentru ca minora să poată călători în străinătate și să-i fie eliberat pașaportul.

A arătat reclamanta că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul și a rezultat copilul B. M., născută la data de 02.09.2011.

L-a cunoscut pe pârât în Italia și au locuit împreună în perioada 2010- 2012, iar în aprilie 2012 reclamanta a revenit în țară împreună cu minora și au locuit la părinții reclamantei.

Pârâtul și-a neglijat obligația de întreținere a minorei, nu avea grijă de aceasta nici când stătea acasă.

În vara anului 2012 s-a împăcat cu pârâtul, dar pentru o perioadă scurtă de timp deoarece acesta a manifestat același comportament ca și până atunci, astfel că s-au despărțit definitiv.

De la acel moment și până în prezent, pârâtul a vizitat copilul o dată sau de două ori și mama pârâtului a trimis pachete pentru copil.

În ce privește cererea de suplinire a consimțământului pârâtului cu privire la eliberarea pașaportului minorei și circulația acesteia în străinătate, s-a arătat că mătușa și bunica copilului lucrează în străinătate și i-a cerut pârâtului să-și dea acordul ca minora să-și viziteze rudele, dar acesta a refuzat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 400, 496,499, 503 Cod civil.

În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și audierea a doi martori.

s-a făcut dovada de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 80 de lei.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

A arătat pârâtul că relația cu reclamanta a durat până în 2015, că nu este adevărat că ar fi consumat băuturi alcoolice și a vizitat copilul de fiecare dată când nu a fost plecat să lucreze.

De asemenea, nu este adevărat că reclamanta dorește ca minora să își viziteze rudele, în realitate reclamanta este certată cu aceste rude.

Prin urmare se impune admiterea cererii reconvenționale și stabilirea domiciliului copilului la tată, iar autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către tată.

De asemenea, s-a mai solicitat suplinirea consimțământului reclamantei pentru aceleași chestiuni ca și în cazul cererii reclamantei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 400, 496,499, 503 Cod civil.

În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și audierea a doi martori.

Prin sentința civilă nr. … Judecătoria P. N. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M.

Pe rolul Judecătoriei M. cauza a fost înregistrată la data de 07.12.2016 sub același număr de dosar.

s-a administrat proba cu înscrisuri și testimonială pentru ambele părți.

Din actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În urma relației de concubinaj a părților a rezultat copilul M. B. M., născută la data de …

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile martorilor, reiese că părțile nu mai locuiesc împreună, iar minora locuiește împreună cu bunicii materni, iar reclamanta este plecată să lucreze în A..

Din ancheta psihosocială efectuată la domiciliul reclamantei reiese că imobilul în care locuiește minora prezintă condiții bune de locuit, iar mama sa trimite periodic bai pentru întreținerea copilului.

Părinții reclamantei au declarat la momentul efectuării anchetei că bunica paternă îi trimite ocazional copilului suma de 50 de euro.

Mama reclamantei a arătat că fiica sa a locuit împreună cu copilul la domiciliul ei până în anul 2016 când a fost nevoită să plece să lucreze în străinătate.

În privința pârâtului a arătat martora că acesta ține legătura telefonic cu minora și bunica maternă i-a dat diferite sume de bani.

Deoarece pârâtul lucrează în străinătate, nu s-a putut efectua ancheta psihosocială la domiciliul său.

Martorul audiat la solicitarea pârâtului a arătat că pârâtul se preocupă de copil și că lucrează în străinătate, fiind plecat din țară pe perioade de 3-4 luni.

Potrivit art. 496 cod civil "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi.

(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.

(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile";.

Având în vedere că minora a locuit dintotdeauna cu mama ei, că este atașată de aceasta, că pârâtul a precizat la ultimul termen de judecată că este de acord ca minora să continue să locuiască împreună cu mama sa, iar aceasta se ocupă de copil, astfel cum rezultă din ancheta psihosocială, va fi admisă cererea și va fi stabilit domiciliul copilului la locuința reclamantei.

Instanța mai are în vedere și faptul că în prezent mama copilului lucrează în străinătate, dar până în urmă cu aproximativ un an de zile a locuit cu minora și plecarea a avut loc pentru a lucra și a avea venituri.

De asemenea, instanța mai constată că părintele la care copilul nu locuiește continuă să aibă obligații față de acesta, astfel că va fi obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei de la data introducerii acțiunii și până la majorat.

În ce privește exercitarea autorității părintești, instanța constată că în cauză nici una dintre părți nu a indicat motivele pentru care aceasta ar trebui exercitată doar de unul dintre părinți și nici nu a rezultat din probatoriu existența vreunui caz excepțional care să justifice o astfel de măsură, astfel că se va dispune ca autoritatea să fie exercitată în comun de părinți.

În legătură cu suplinirea consimțământului pârâtului, instanța are în vedere faptul că unul din drepturile copilului este și acela de a călători liber în țară sau străinătate, precum și faptul că este firesc să i se permită copilului să cunoască întreaga familie a mamei și să aibă relații cu aceasta.

Pentru toate aceste considerente, va fi admisă cererea reclamantei, va fi respinsă cererea pârâtului și va fi obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Stabilirea locuinţei minorei . Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)