SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI, ÎN CAZUL COMITERII INFRACŢIUNII DE ABANDON DE FAMILIE, PREV. DE ART. 305 LIT. C COD PENAL.
Comentarii |
|
Dacă cel condamnat pentru infracţiunea de abandon de familie cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvârşeşte din nou în cursul termenului de încercare o infracţiune de abandon de familie - iar în cursul judecăţii acestei din urmă infracţiuni îşi îndeplineşte obligaţiile - instanţa va pronunţa şi pentru această faptă o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei fară să poată revoca suspendarea acordată pentru condamnarea anterioară.
Prin sentinţa penală nr. 312 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei Brăila în baza disp. art. 305 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul M.G. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.
In baza art. 305 alin. 5 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1132/1999 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 373 din 13 iulie 1999 a Tribunalului Brăila pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 305 lit. c Cod penal, aceasta urmând să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin hotărârea nr. 312 din 6 februarie 2002; în total s-a dispus ca inculpatul să execute 1 an şi 10 luni închisoare.
S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 Cod penal pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
Conform art. 189 şi art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Partea vătămată M. M. este căsătorită cu inculpatul M. G., dar sunt despărţiţi în fapt. Din căsătoria acestora au rezultat minorele M. M. M., născută la 3 mai 1995 şi M.G.D., născută la 3 mai 1995. Prin sentinţa civilă nr. 4504/1998 a Judecătoriei Brăila inculpatul a fost obligat să plătească către partea vătămată în favoarea celor două minore suma de 220.000 lei lunar cu titlu de întreţinere, începând cu 11 iunie 1998 şi până la majoratul acestora.
Inculpatul şi-a îndeplinit această obligaţie până în luna iunie 1999 când a sistat efectuarea plăţii pensiilor de întreţinere, motiv pentru care la 17 octombrie 2000, partea vătămată a formulat plângere, constituindu- se parte civilă cu suma de 3.520.000 lei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel M.G. arătând că în faţa instanţei de control judiciar va proba faptul că a achitat integral restanţele privind pensia de întreţinere datorată, dar cu toate că a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-şi susţine calea de atac.
Prin decizia penală nr. 173 din 22 martie 2002 a Tribunalului Brăila s-a respins ca nefondat apelul inculpatului, reţinându-se că instanţa de fond în baza probelor administrate în cauză şi faţă de poziţia procesuală a inculpatului de a nu se prezenta la nici un termen de judecată, a făcut o corectă încadrare juridică şi individualizare a pedepsei, având în vedere că numitul M.G. a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1132/ 1999 a Judecătoriei Brăila tot pentru infracţiunea de abandon de familie prev. de art. 305 lit. c Cod penal cu aceleaşi părţi vătămate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.G., care a făcut dovada plăţii pensiei de întreţinere restantă.
Partea vătămată a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare şi pe care s-a făcut menţiunea să confirme instanţei despre primirea pensiei restante.
La termenul stabilit pentru soluţionarea recursului, inculpatul a fost prezent, lipsă partea vătămată, dar a cărei procedură de citare a fost îndeplinită conform cu cerinţele legale.
La dosar inculpatul a depus la fda 3 copie după mandatul poştal cu care a făcut dovada plăţii pensiei de întreţinere restante în sumă totală de 7.000.000 lei.
în aceste condiţii, recursul inculpatului a fost admis în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, s-au casat în parte ambele hotărâri şi, în rejudecare, s-a procedat conform disp. art. 305 alin. 4 Cod procedură penală potrivit cărora „dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecăţii, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa în cazul în care stabileşte vinovăţia, pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 Cod penal.
în consecinţă s-a înlăturat din sentinţă pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal în conformitate cu disp. art. 305 alin. 4 Cod penal şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate de 1 an închisoare pe durata termenului de încercare de 3 ani.
(decizia penală nr. 354/R/07.05.2002)