Furt elemente de la sisteme de irigatii. Recidivisti.
Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 535/26.07.2000 a Judecătoriei Tecuci, au fost condamnaţi inculpaţii S.F.E. şi C.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 lit. a, d, C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. b, şi c, şi art. 76 lit. c, C.pen. iar ca modalitate de executare, privarea de libertate.
In fapt s-a reţinut că cei doi inculpaţi (din care S.F.E. - recidivist cu 37 lit. b, C.pen.) au sustras în mai multe rânduri diverse elemente de la sistemele de irigaţii.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C!M., solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81-82 C.pen., apel respins ca nefondat.
Prin decizia penală nr. 148/P/2004, Curtea a admis recursul declarat de inculpat şi, în rejudecare, a dispus, în baza art. 81-82 C.pen, suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.M.
S-a apreciat că tratarea sub aspectul pedepselor aplicate celor 2 inculpaţi, fară a ţine seama că unul este recidivist, creează impresia unei activităţi superficiale de individualizare a pedepsei.
Sancţiunile aplicate celor doi inculpaţi trebuiau diferenţiate, cel puţin sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, pentru a se păstra un aspect echitabil între gradul de vinovăţie şi asprimea pedepsei aplicate.
(decizia penală nr. 148/R/2004 )