talharie art. 233 N.c.p. Jurisprudență Infracţiuni contra proprietăţii

Judecătoria CRAIOVA Sentinţă penală nr. 5838 din data de 12.12.2014

Titlu: talharie art. 233 N.c.p.

Tip speță: sentință penala

Număr speță: 5838

Data speță: 12.12.2014

Domeniu asociat: infractiuni contra patrimoniului.

Deliberand asupra cauzei penale deduse judecatii constată urmatoarele;

La data de 20 iunie 2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. ……/215/2014 rechizitoriul nr……/P/2014 din data de 19 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova prin care au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpații:

- B.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (două infracțiuni), tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen., furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. și furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

P.M.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen. (două infracțiuni) și complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 233 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

V.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.

Prin același rechizitoriu, În baza art. 327 lit. b C.p.p. rap la art. 314 alin. 1 lit. a C.p.p. rap. la art. 315 alin. 1 lit. b, alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. d C.p.p. rap. la art. 27 C.pen., s-a dispus clasarea cauzei cu privire la făptuitorii minori A.I. și A.V., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen..

De asemenea, în baza art. 327 lit. b C.p.p. rap la art. 314 alin. 1 lit. a C.p.p. rap. la art. 315 alin. 1 lit. b, alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. c C.p.p., s-a dispus clasarea cauzei cu privire la V.C. și P.M.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen. (fapta din data de 02.06.2014).

În actul de sesizare, în esență s-a reținut următoarea situație de fapt:

1. La data de 16.04.2014, inculpata B.R. a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, D.D.F., situată ……după care a intrat în garaj și a sustras bicicleta marca VENTURE, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 700 de lei.

2. La data de 25.04.2014, inculpata B.R. a pătruns în uscătoria blocului C.., situat pe str. Înfrățirii din Craiova, folosind chei potrivite, și a sustras bicicleta marca HERCULES, aparținând persoanei vătămate, I.I.A., cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 500 de lei.

3. La data de 18.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul P.M.A., l-a ajutat pe făptuitorul minor A.I. să valorifice la amanetul SC ANCA ALIN&ALINA SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, B.E.M., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitorul minor A.I..

4. La data de 19.05.2014, în jurul orei 17.30, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul P.M.A., aflându-se pe str. Al. I. Cuza din Craiova, inculpata B.R. a sustras, prin exercitarea de acte de violențe, respectiv smulgere, lățișorul din aur aparținând persoanei vătămate, R.A.M., după care i l-a remis inculpatului P.M.A., acesta ajutând-o să-l valorifice la amanetul SC DryGold SRL.

5. La data de 20.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul V.C., l-a ajutat pe făptuitorul minor A.I. să valorifice la amanetul SC V&I AMANET IFN SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, O.M., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitorul minor A.I..

6. La data de 23.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul P.M.A., a ajutat-o pe făptuitoarea minoră A.V. să valorifice la amanetul SC ANCA ALIN&ALINA SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, T.I., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitoarea minoră A.V..

7. La data de 01.06.2014, în jurul orei 13.00, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul V.C., aflându-se pe str. Basarabia din Craiova, inculpata B.R. a sustras, prin exercitarea de acte de violențe, respectiv smulgere, lănțișorul din aur aparținând persoanei vătămate, B.A., după care i l-a remis inculpatului V.C., acesta ajutând-o să-l valorifice la amanetul SC EMY AMANET SRL.

8. La data de 02.06.2014, inculpata B.R. a sustras de la persoana vătămată B.M.E., lănțișoare care prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere.

Starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței a fost probată cu: declarații, suspect, inculpat V.C.; declarații, suspect, inculpat P.M.A.; declarații, suspect, inculpat B.R.; declarație persoană vătămată D.D.F.; declarație persoană vătămată I.I.A.; declarație persoană vătămată B.E.M.; declarație persoană vătămată O.M.; declarație persoană vătămată T.I.; declarație persoană vătămată B.A.; declarație persoană vătămată R.A.M.; declarație persoană vătămată B.M.E.; declarație martor M.M.C.; declarație martor M.V.; declarație martor C.E.D.; declarație martor I.L.D.; declarație martor B.G.; declarație martor B.R.C.; declarație martor L.O.D.; procesul verbal de vizionare a înregistrărilor video, procese verbale de identificare a persoanelor; procese verbale de identificare a obiectelor; proces-verbal de reconstituire; planșa fotografică; înscrisuri; procese verbale ridicare-predare bunuri.

În cursul judecății,

Apărătorul ales……, pentru inculpații P.M.A. și V.C. a depus la dosarul cauzei delegația avocațială cu nr. 415299 (fila 7 vol. I dosar instanță)

Apărătorul ales …….pentru inculpatul P.M.A. l a depus la dosarul cauzei delegația avocațială cu nr. 415954 (fila 30 vol. I dosar instanță)

Inculpata B.R. a fost asistată de apărător desemnat din oficiu I.E., conform delegației nr…../2014 (fila 6, 37 vol. I dosar instanță).

Prin încheierea din data de 16 iulie 2014, definitivă prin neexercitarea căii de atac, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. a constata legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr…./P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, privind pe inculpații: B.R., V.C., P.M.A. și a dispus începerea judecății cauzei privind pe cei trei inculpați.

În motivarea încheierii, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr…./14.07.2014 avocatul ales …..apărător al inculpatului P.M.A. a solicitat restituirea cauzei la Parchet pentru remedierea neregularităților întocmirii rechizitoriului întrucât în cauză au fost încălcate disp. art. 505 c. pr. pen. întrucât atunci când inculpata minoră B.R. a fist audiată nu au fost citați reprezentanții legali și nici reprezentanții Direcției de Protecție socială. De asemenea, a învederat că declarația inculpatului V.C. dată la data de 03.06.2014 nu este semnată de acesta.

Conform art. 345 alin. 1 c. pr. pen, judecătorul de cameră preliminară este obligat să se pronunțe asupra excepțiilor invocate prin încheiere.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că cererea formulată de avocatul ales L.B., apărător al inculpatului P.M.A. este neîntemeiată, pentru motivele ce urmează:

Art. 505 alin. 1 c. pr. pen. prevede că atunci când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului se citează părinții acestuia…precum și direcția generală de asistență socială.

Art. 281 c. pr. pen. prevede limitativ cazurile de nulitate relativă, printre ele neregăsindu-se și lipsa citării părinților inculpatului minor sau lipsa citării reprezentantului direcției generale de asistență socială.

Rezultă că lipsa citării persoanelor mai sus menționate ar putea atrage o nulitate relativă.

Însă, art. 282 alin. 2 c. pr. pen. prevede că nulitatea relativă poate fi invocată de un inculpat atunci când există un interes procesual propriu.

Ori, în cazul de față lipsa citării părinților și a reprezentanților direcției generale de asistență socială putea fi invocată de către inculpata B.R., în cazul în care ar fi demonstrat o vătămare și nu de către alt inculpat.

În ceea ce privește declarația dată de inculpatul V.C. la data de 03.06.2014 judecătorul de cameră preliminară constată că la fila 435 volumul I dup există declarația acestuia, semnată pe față de inculpat, dar nesemnată pe verso de acesta.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că cel care ar fi putut invoca aceste aspecte era numai inculpatul V.C., întrucât această împrejurare se circumscrie disp. art. 282 alin. 2 c. pr. pen. care reglementează nulitatea relativă.

Însă, cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că declarația lui V.C. este semnată pe ambele fețe de către inculpat, nu este menționat vreun motiv care l-ar fi împiedicat pe inculpat să semneze, ceea ce conduce la concluzia că a fost o omisiunea a organelor judiciare.

Pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară a constatat că cele invocate de apărător nu se referă la neregularitatea actului de sesizare. Judecătorul de cameră preliminară a constatat că excepțiile invocate de ales L.B., apărător al inculpatului P.M.A. sunt vădit neîntemeiate.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că inculpații B.R. și V.C. nu au invocat excepții sau cereri.

Prin înscrisul înregistrat sub nr……/22.09.2014 persoana vătămată O.M. a solicitat restituirea bijuteriei sustrase (fila 170 vol. I dosar instanță).

Prin înscrisul depus la dosarul cauzei în ședința publică din data de 26.09.2014, de către apărătorul ales A.A.pentru persoana vătămată B.M., aceasta din urmă a învederat că nu se constituie parte civilă (fila 192 vol. I dosar instanță).

În ședința publică din data de 26.09.2014 persoanele vătămate R.A.M. (fila 193 vol. I dosar instanță) și B.A. fila 194 vol. I dosar instanță), T.I. (fila 195 vol. I dosar instanță) au solicitat restituirea bijuteriei sustrase.

În ședința publică din data de 17.10.2014 persoana vătămată O.M. (fila 215 vol. I dosar instanță) a solicitat restituirea bijuteriei sustrase.

În ședința publică din data de 17.10.2014 persoana vătămată B.M.E. (fila 216 vol. I dosar instanță) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000 de lei reprezentând contravaloarea bijuteriei sustrase.

În ședința publică din data de17.10.2014, în temeiul art. 374 alin. 1 Cpp, instanța a constata că este primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită, astfel că s-a dispus să se dea citire actului de sesizare.

În temeiul art. 374 alin. 2 Cpp, președintele a explicat inculpaților B.R., V.C., P.M.A., în ce constă învinuirea ce li se aduce, i-a încunoștințat pe aceștia cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-li-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări părților vătămate, martorilor și celorlalte părți.

Potrivit art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, instanța a pus în vedere inculpaților B.R., V.C., P.M.A. ca pot solicita ca judecata sa aibă loc numai pe baza probelor administrate in cursul urmăririi penale si al înscrisurilor prezentate de părți, daca recunosc in totalitate faptele reținute in sarcina lor, situație în care, în ipoteza condamnării sau amânării aplicării pedepsei limitele pedepsei se reduce cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii.

Instanța a dispus ca inculpații să fie audiați separat.

Inculpata B.R., personal, a arătat că a luat cunoștință de dreptul prezentat, consimțind să dea o declarație de recunoaștere a vinovăției și a solicitat să fie judecată potrivit procedurii simplificate.

În temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 379 alin. 2 Cpp, instanța a procedat la ascultarea inculpatei B.R. sub aspectul recunoașterii faptelor reținute in sarcina sa, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 212 vol. I dosar instanță)

In temeiul art. 378 alin. 4 Cpp, instanța a dat citire în parte declarației inculpatei B.R., întrucât acesta nu își mai aducea aminte anumite fapte și împrejurări.

Instanța a pus în discuție solicitarea inculpatei privind judecarea potrivit procedurii simplificate.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul a arătat că este de acord cu judecarea inculpatei B.R. potrivit procedurii simplificate.

Apărătorul din oficiu, av. I.E. pentru inculpata B.R., având cuvântul, a arătat că este de acord cu judecarea inculpatei potrivit procedurii simplificate.

Instanța se va pronunța cu privire la cererea formulată de inculpata B.R., privind judecarea acesteia potrivit procedurii simplificate, după administrarea tuturor probelor.

Inculpații V.C., P.M.A., având pe rând cuvântul, au învederat instanței că nu doresc să se prevaleze de disp. art. 396 alin. 10 Cpp rap. la art. 375 alin. 1 Cpp.

Întrucât V.C., P.M.A. nu au solicitat ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate având în vedere că în rechizitoriu nu a fost reținută starea de provocare, instanța a procedat la judecarea cauzei potrivit dreptului comun.

In temeiul art. 378 Cpp rap. la art. 379 alin. 2 Cpp, instanța a procedat la ascultarea inculpaților V.C., P.M.A., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (fila 213 și 214 vol. I dosar instanță)

In temeiul art. 379 alin. 4 Cpp, s-a dat citire declarațiilor inculpaților B.R., V.C., P.M.A., întrucât aceștia au fost audiat separat.

La interpelarea instanței, apărătorul ales, av. G.M.pentru inculpații V.C. și P.M.A., a arătat că contestă declarațiile martorilor A.I., A.V. și M.F. date in faza de urmărire penală.

Prin adresa cu nr. 77684/11.11.2014 Serviciul de probațiune Dolj a înaintat referatul de evaluare al inculpatei B.R. (fila 131 vol. II dosar instanță).

În ședința publică din data de 14.11.2014, în prezența doamnei Alina Toncea din cadrul SGASPC au fost audiați martorii minori A.I. (fila 154 vol. II dosar instanță), A.V. (fila 152 vol. II dosar instanță) și M.F. (fila 153 vol. II dosar instanță).

Instanța reține următoarea situație de fapt:

1. La data de 24.04.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitului D.D.F. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustrasă bicicleta (fila 121 vol. I dup)

În fapt, la data de 16.04.2014, inculpata B.R. a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, D.D.F., situată în Craiova, pe str……., după care a intrat în garaj și a sustras bicicleta marca VENTURE, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 700 de lei.

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a obiectelor, încheiat la data de 06.05.2014, persoana vătămată, D.D.F., a identificat bicicleta sustrasă la data de 16.04.2014.

Inculpata B.R. a recunoscut comiterea faptei atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul judecății.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1447/A1 din data de 28.05.2014, numita B.R. are discernământul faptelor și al consecințelor lor format și îl avea și la data comiterii faptei, respectiv 16.04.2014.

Persoana vătămată, D.D.F., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, întrucât și-a recuperat prejudiciul (fila 124 vol. I dup).

2. La data de 06.05.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitei I.I.A. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustrasă bicicleta. (fila 138 vol. I dup)

La data de 25.04.2014, inculpata B.R. a pătruns în uscătoria blocului …..situat pe str. Înfrățirii din Craiova, folosind chei potrivite, și a sustras bicicleta marca HERCULES, aparținând persoanei vătămate, I.I.A., cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 500 de lei.

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a obiectelor, încheiat la data de 07.05.2014, persoana vătămată, I.I.A., a identificat bicicleta sustrasă la data de 25.04.2014.

Inculpata B.R. a recunoscut comiterea faptei atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul judecății.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1447/A1 din data de 28.05.2014, numita B.R. are discernământul faptelor și al consecințelor lor format și îl avea și la data comiterii faptei, respectiv 25.04.2014.

Persoana vătămată, I.I.A., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, întrucât și-a recuperat prejudiciul. (fila 140 vol. I dup)

3. La data de 22.05.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitei B.E.M. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustras, prin exercitarea de acte de violență, un lănțișor din aur. (fila 153 vol. I dup)

La data de 18.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul P.M.A., l-a ajutat pe făptuitorul minor A.I. să valorifice la amanetul SC ANCA ALIN&ALINA SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, B.E.M., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitorul minor A.I..

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a persoanelor, încheiat la data de 22.05.2014, persoana vătămată, B.E.M., l-a identificat de pe planșa fotografică pe numitul A.I. ca fiind persoana care în data de 18.05.2014 a deposedat-o de lănțișorul din aur prin exercitarea de acte de violență (fila 172 vol. I dup).

De asemenea, potrivit conținutului procesului verbal de identificare a obiectelor, încheiat la data de 23.05.2014, persoana vătămată, B.E.M., a identificat lănțișorul din aur de care a fost deposedată la data de 18.05.2014, prin exercitarea de acte de violență (fila 167 vol. I dup).

Din conținutul contractului de împrumut nr. 9020 din data de 18.05.2014, rezultă că inculpatul P.M.A. a amanetat la SC ANCA ALIN&ALINA SRL lănțișorul persoanei vătămate, B.E.M.. (fila 177 vol. I dup).

Instanța va înlătura declarația inculpatului P.M.A. în sensul că nu a cunoscut că bijuteria sustrasă provine dintr-o infracțiune întrucât această susținere este contrazisă de aspectele reținute în procesul-verbal de consemnare a declarației martorului minor A.I. (fila 181 vol. I dup), dată în prezența unui reprezentant al DAGSPC.

De asemenea, instanța are în vedere că în mod frecvent inculpatul P.M.A. amaneta bijuterii care proveneau dintr-o infracțiune comise de minori cu vârste foarte fragede. De asemenea, se mai are în vedere și faptul că acest inculpat și-a manifestat disponibilitatea de a achita caselor de amanet contravaloarea bijuteriilor pentru a putea fi restituite persoanelor vătămate. Or, din moment ce acesta și-a susținut nevinovăția, instanța apreciază că nu avea nici un motiv pentru care acest inculpat să procedeze de această manieră.

De asemenea, instanța va înlătura și declarația martorului minor A.I. dată în fața instanței (fila 154 vol. II dosar instanță) care nu a mai recunoscut că i-ar fi spus inculpatului P.M.A. că bijuteria sustrasă provine dintr-o infracțiune, întrucât este contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate în cauză și indicate mai sus, iar pe de altă parte minorul nu a putut oferi o explicație plauzibilă cu privire la schimbarea atitudinii sale procesuale.

Prin înscrisul depus la dosarul cauzei în ședința publică din data de 26.09.2014, de către apărătorul ales A.A.pentru persoana vătămată B.M., aceasta din urmă a învederat că nu se constituie parte civilă (fila 192 vol. I dosar instanță).

4. La data de 22.05.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitei R.A.M. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustras, prin exercitarea de acte de violență, un lănțișor din aur. (fila 192 vol. I dup)

La data de 19.05.2014, în jurul orei 17.30, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul P.M.A., aflându-se pe str. Al. I. Cuza din Craiova, inculpata B.R. a sustras, prin exercitarea de acte de violențe, respectiv smulgere, lățișorul din aur aparținând persoanei vătămate, R.A.M., după care i l-a remis inculpatului P.M.A., acesta ajutând-o să-l valorifice la amanetul SC DryGold SRL.

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a persoanelor, încheiat la data de 22.05.2014, martorul I.L.D. a identificat-o de pe planșa fotografică pe inculpata B.R. ca fiind persoana care în data de 19.05.2014 a deposedat-o de lănțișorul din aur prin exercitarea de acte de violență pe persoana vătămată R.A.M.. (fila 201 vol. I dup)

Conform procesului verbal de vizionare a înregistrărilor video suprinse de camera de supravheghere a D.R.Y. GOLD IFN SRL, în data de 19.05.2014, la ora 18:59:56, inculpatul P.M.A. a prezentat angajatei casei de amanet menționate un lănțișor pentru a-l amaneta . (fila 209 vol. I dup)

Din conținutul contractului de amanet nr. 4235 din data de 19.05.2014, rezultă că inculpatul P.M.A. a amanetat la SC D.R.Y. GOLD IFN SRL lănțișorul persoanei vătămate, R.A.M. (fila 218 vol. I dup)

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a persoanelor, încheiat la data de 29.05.2014, persoana vătămată, R.A.M., a identificat-o de pe planșa fotografică pe inculpata B.R. ca fiind persoana care în data de 19.05.2014 a deposedat-o de lănțișorul din aur prin exercitarea de acte de violență. (fila 194, 222 vol. I dup)

De asemenea, potrivit conținutului procesului verbal de identificare a obiectelor, încheiat la data de 29.05.2014, persoana vătămată, R.A.M., a identificat lănțișorul din aur de care a fost deposedată la data de 19.05.2014, prin exercitarea de acte de violență. (fila 194, 222 vol. I dup)

În cauză a fost efectuată reconstituirea, ocazie cu care, potrivit procesului verbal încheiat în data de 28.05.2014, inculpata B.R. a condus organele de cercetare penală pe str. Al. I. Cuza din Craiova, indicând locul în care a smuls persoanei vătămate lănțișorul, după care a arătat că a fugit către Calea București.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1656/A1 din data de 30.05.2014, numita B.R. are discernământul faptelor și al consecințelor lor format și îl avea și la data comiterii faptelor: 19.05.2014.

Instanța va înlătura declarația inculpatului P.M.A. în sensul că nu a cunoscut că bijuteria sustrasă provine dintr-o infracțiune întrucât această susținere este contrazisă de declarația inculpatei B.R. (fila 212 vol. I dosar instanță)

De asemenea, instanța are în vedere că în mod frecvent inculpatul P.M.A. amaneta bijuterii care proveneau dintr-o infracțiune comise de minori cu vârste foarte fragede. De asemenea, se mai are în vedere și faptul că acest inculpat și-a manifestat disponibilitatea de a achita caselor de amanet contravaloarea bijuteriilor pentru a putea fi restituite persoanelor vătămate. Or, din moment ce acesta și-a susținut nevinovăția, instanța apreciază că nu avea nici un motiv pentru care acest inculpat să procedeze de această manieră.

În ședința publică din data de 26.09.2014 persoana vătămată R.A.M. (fila 193 vol. I dosar instanță) a solicitat restituirea bijuteriei sustrase.

5. La data de 27.05.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitei O.M. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustras, prin exercitarea de acte de violență, un lănțișor din aur. (fila 266 vol. I dup)

La data de 20.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul V.C., l-a ajutat pe făptuitorul minor A.I. să valorifice la amanetul SC V&I AMANET IFN SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, O.M., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitorul minor A.I..

În cauză a fost efectuată reconstituirea, ocazie cu care, potrivit procesului verbal încheiat în data de 22.05.2014, făptuitorul minor A.I. a condus organele de cercetare penală în zona Pieței Centrale din Craiova, indicând locul în care a smuls persoanei vătămate lănțișorul, după care a arătat că a fugit.

Din conținutul contractului de amanet nr. 241 din data de 20.05.2014, rezultă că inculpatul V.C. a amanetat la SC V&I AMANET IFN SRL lănțișorul persoanei vătămate, O.M.. (fila 289 vol. I dup)

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a obiectelor, încheiat la data de 26.05.2014, persoana vătămată, O.M., a identificat lănțișorul din aur de care a fost deposedată la data de 20.05.2014, prin exercitarea de acte de violență. (fila 300 vol. I dup)

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a persoanelor, încheiat la data de 26.05.2014, persoana vătămată, O.M., l-a identificat de pe planșa fotografică pe făptuitorul minor, A.I., ca fiind persoana care în data de 20.05.2014 a deposedat-o de lănțișorul din aur prin exercitarea de acte de violență.

Instanța va înlătura declarația inculpatului V.C. în sensul că nu îl cunoștea pe minorul A.I. (fila 213 vol. I dosar instanță) întrucât această susținere este contrazisă de aspectele reținute în procesul-verbal de consemnare a declarației martorului minor A.I. (fila 219, 278 vol. I dup), dată în prezența unui reprezentant al DAGSPC.

De asemenea, instanța are în vedere că inculpatul V.C. a mai amanetat și cu alte ocazii bijuterii care proveneau dintr-o infracțiune comise de minori cu vârste foarte fragede. De asemenea, se mai are în vedere și faptul că acest inculpat și-a manifestat disponibilitatea de a achita caselor de amanet contravaloarea bijuteriilor pentru a putea fi restituite persoanelor vătămate. Or, din moment ce acesta și-a susținut nevinovăția, instanța apreciază că nu avea nici un motiv pentru care acest inculpat să procedeze de această manieră.

De asemenea, instanța va înlătura și declarația martorului minor A.I. dată în fața instanței (fila 154 vol. II dosar instanță) care nu a mai recunoscut că i-ar fi spus inculpatului V.C. că bijuteria sustrasă provine dintr-o infracțiune, întrucât este contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate în cauză și indicate mai sus, iar pe de altă parte minorul nu a putut oferi o explicație plauzibilă cu privire la schimbarea atitudinii sale procesuale.

Prin înscrisul înregistrat sub nr. 62048/22.09.2014 persoana vătămată O.M. a solicitat restituirea bijuteriei sustrase (fila 170 vol. I dosar instanță).

6. La data de 27.05.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitei T.I. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustras, prin exercitarea de acte de violență, un lănțișor din aur. (fila 238 vol. I dup)

La data de 23.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul P.M.A., a ajutat-o pe făptuitoarea minoră A.V. să valorifice la amanetul SC ANCA ALIN&ALINA SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, T.I., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitoarea minoră A.V..

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a obiectelor, încheiat la data de 30.05.2014, persoana vătămată, T.I., a identificat lănțișorul din aur de care a fost deposedată la data de 23.05.2014, prin exercitarea de acte de violență.

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a persoanelor, încheiat la data de 29.05.2014, persoana vătămată, T.I., a identificat-o de pe planșa fotografică pe numita A.V. ca fiind persoana care în data de 23.05.2014 a deposedat-o de lănțișorul din aur prin exercitarea de acte de violență. (fila 248 vol. I dup)

Din conținutul contractului de împrumut nr. 9041 din data de 23.05.2014, rezultă că inculpatul P.M.A. a amanetat la SC ANCA ALIN&ALINA SRL lănțișorul persoanei vătămate, T.I.. (fila 254 vol. I dup)

În cauză a fost efectuată reconstituirea, ocazie cu care, potrivit procesului verbal încheiat în data de 28.05.2014, făptuitoarea minoră A.V. a condus organele de cercetare penală pe Calea București din Craiova, indicând locul în care a smuls persoanei vătămate lănțișorul.

Instanța va înlătura declarația inculpatului P.M.A. în sensul că nu a cunoscut că bijuteria sustrasă provine dintr-o infracțiune întrucât această susținere este contrazisă de aspectele reținute în procesul-verbal de consemnare a declarației martorului minor A.V. (fila 257 vol. I dup), dată în prezența unui reprezentant al DAGSPC.

De asemenea, instanța are în vedere că în mod frecvent inculpatul P.M.A. amaneta bijuterii care proveneau dintr-o infracțiune comise de minori cu vârste foarte fragede. De asemenea, se mai are în vedere și faptul că acest inculpat și-a manifestat disponibilitatea de a achita caselor de amanet contravaloarea bijuteriilor pentru a putea fi restituite persoanelor vătămate. Or, din moment ce acesta și-a susținut nevinovăția, instanța apreciază că nu avea nici un motiv pentru care acest inculpat să procedeze de această manieră.

De asemenea, instanța va înlătura și declarația martorului minor A.V. dată în fața instanței (fila 154 vol. II dosar instanță) care nu a mai recunoscut că i-ar fi spus inculpatului P.M.A. că bijuteria sustrasă provine dintr-o infracțiune, întrucât este contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate în cauză și indicate mai sus, iar pe de altă parte minorul nu a putut oferi o explicație plauzibilă cu privire la schimbarea atitudinii sale procesuale.

În ședința publică din data de 26.09.2014 persoana vătămată T.I. (fila 195 vol. I dosar instanță) a solicitat restituirea bijuteriei sustrase.

7. La data de 03.06.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitei B.A. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustras, prin exercitarea de acte de violență, un lănțișor din aur. (vol. I fila 306 dup)

La data de 01.06.2014, în jurul orei 13.00, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul V.C., aflându-se pe str. Basarabia din Craiova, inculpata B.R. a sustras, prin exercitarea de acte de violențe, respectiv smulgere, lănțișorul din aur aparținând persoanei vătămate, B.A., după care i l-a remis inculpatului V.C., acesta ajutând-o să-l valorifice la amanetul SC EMY AMANET SRL.

În cauză a fost efectuată reconstituirea, ocazie cu care, potrivit procesului verbal încheiat în data de 03.06.2014, inculpata B.R. a condus organele de cercetare penală pe str. Basarabia din Craiova, indicând locul în care a smuls persoanei vătămate lănțișorul, după care a arătat că a fugit către str. Bătrânilor.

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a obiectelor, încheiat la data de 12.06.2014, martorul B.G., a identificat lănțișorul din aur de care a fost deposedată persoana vătămată la data de 01.06.2014, prin exercitarea de acte de violență. (vol. I fila 336 dup)

Din conținutul contractului de amanet nr. 8478 din data de 01.06.2014, rezultă că inculpatul P.M.A. a amanetat la SC EMY AMANET SRL lănțișorul persoanei vătămate, B.A.. (vol. I fila 342 dup)

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1766/A1 din data de 05.06.2014, numita B.R. are discernământul faptelor și al consecințelor lor format și îl avea și la data comiterii faptelor din 01.06.2014.

Instanța va înlătura declarația inculpatului V.C. în sensul că nu a cunoscut că bijuteria sustrasă provine dintr-o infracțiune întrucât această susținere este contrazisă de declarația inculpatei B.R. (fila 212 vol. I dosar instanță)

De asemenea, instanța are în vedere că inculpatul V.C. a mai amanetat și cu alte ocazii bijuterii care proveneau dintr-o infracțiune comise de minori cu vârste foarte fragede. De asemenea, se mai are în vedere și faptul că acest inculpat și-a manifestat disponibilitatea de a achita caselor de amanet contravaloarea bijuteriilor pentru a putea fi restituite persoanelor vătămate. Or, din moment ce acesta și-a susținut nevinovăția, instanța apreciază că nu avea nici un motiv pentru care acest inculpat să procedeze de această manieră.

În ședința publică din data de 26.09.2014 persoana vătămată B.A. (fila 194 vol. I dosar instanță) a solicitat restituirea bijuteriei sustrase.

8. La data de 03.06.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrată plângerea numitei B.M.E. prin care a sesizat faptul că i-a fost sustras, prin exercitarea de acte de violență, un lănțișor din aur. (fila 344 vol. I dup)

La data de 02.06.2014, în jurul orei 21.30, inculpata B.R. prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, a sustras lănțișoarele din aur aparținând persoanei vătămate.

Potrivit conținutului procesului verbal de identificare a persoanelor, încheiat la data de 06.06.2014, persoana vătămată, B.M.E., a identificat-o de pe planșa fotografică pe inculpata B.R., ca fiind persoana care în data de 02.06.2014 a deposedat-o de lănțișorul din aur prin exercitarea de acte de violență. (fila 353 vol. I dup)

În cauză a fost efectuată reconstituirea, ocazie cu care, potrivit procesului verbal încheiat în data de 03.06.2014, inculpata B.R. a condus organele de cercetare penală pe str. Nicolae Bălcescu , apoi pe Calea Bucureștidin Craiova, indicând locul în care a smuls persoanei vătămate lănțișorul, după care a arătat că a fugit către Piața Centrală.

Inculpata B.R. a recunoscut comiterea faptei atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul judecății.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1766/A1 din data de 05.06.2014, numita B.R. are discernământul faptelor și al consecințelor lor format și îl avea și la data comiterii faptelor din 02.06.2014.

În drept,

În ceea ce o privește pe inculpata B.R..

1. Fapta inculpatei B.R., care la data de 16.04.2014, a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, D.D.F., situată în Craiova, pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 16, după care a intrat în garaj și a sustras bicicleta marca VENTURE, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (pct. 1 rechizitoriu)

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acțiunea de luare a bicicletei aparținând persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia și cu scopul de a o însuși pe nedrept. Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate. Raportul de cauzalitate între acțiunea inculpatei și urmarea imediată există.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatei față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art. 16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

În ceea ce privește reținerea circumstanței agravante de la art. 229 alin. 2 lit. b C.pen., aceasta este motivată de faptul că infracțiunea de furt s-a produs prin violarea domiciliului.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 2 lit. b C. pen..

2. Fapta inculpatei B.R., care la data de 25.04.2014, a pătruns în uscătoria blocului C16 A situat pe str. Înfrățirii din Craiova, folosind chei potrivite, și a sustras bicicleta marca HERCULES, aparținând persoanei vătămate, I.I.A., cauzând, astfel, un prejudiciu în valoare de 500 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.. (pct. 2 rechizitoriu)

Elementul material al laturii obiective s-a realizat prin acțiunea de luare a bicicletei aparținând persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia și cu scopul de a o însuși pe nedrept. Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate. Raportul de cauzalitate între acțiunea inculpatei și urmarea imediată există.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatei față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art. 16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

În ceea ce privește reținerea circumstanței agravante de la art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., aceasta este motivată de faptul că infracțiunea de furt s-a produs prin efracție.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. d C. pen..

3. Fapta inculpatei B.R., care la data de 19.05.2014, în jurul orei 17.30, aflându-se pe str. Al. I. Cuza din Craiova, a sustras, prin exercitarea de acte de violențe, respectiv smulgere, lățișorul din aur aparținând persoanei vătămate, R.A.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.. (pct. 4 rechizitoriu)

Prin sustragerea de către inculpată a lănțișorului din aur aparținând persoanei vătămate, prin folosirea de violențe, s-a adus atingere atât relațiilor sociale privind patrimoniul privat cât și relațiilor sociale referitoare la integritatea corporală a persoanei. Din mijloacele de probă administrate rezultă că între elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, astfel cum a fost săvârșită de inculpată și urmarea imediată din cadrul laturii obiective a infracțiunii, constând în producerea unei pagube patrimoniului persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale, există cu certitudine raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatei față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art. 16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen..

4. Fapta inculpatei B.R., care la data de 01.06.2014, în jurul orei 13.00, a sustras, prin exercitarea de acte de violențe, respectiv smulgere, lățișorul din aur aparținând persoanei vătămate, B.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (pct. 7 rechizitoriu)

Prin sustragerea de către inculpată a lănțișorului din aur aparținând persoanei vătămate, prin folosirea de violențe, s-a adus atingere atât relațiilor sociale privind patrimoniul privat cât și relațiilor sociale referitoare la integritatea corporală a persoanei. Din mijloacele de probă administrate rezultă că între elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, astfel cum a fost săvârșită de inculpată și urmarea imediată din cadrul laturii obiective a infracțiunii, constând în producerea unei pagube patrimoniului persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale, există cu certitudine raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatei față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art. 16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen..

5. Fapta inculpatei B.R., care la data de 02.06.2014, în jurul orei 21.30, a sustras, prin exercitarea de acte de violențe, respectiv smulgere, lățișoarele din aur aparținând persoanei vătămate, B.M.E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (pct. 8 rechizitoriu)

Prin sustragerea de către inculpată a lănțișorului din aur aparținând persoanei vătămate, prin folosirea de violențe, s-a adus atingere atât relațiilor sociale privind patrimoniul privat cât și relațiilor sociale referitoare la integritatea corporală a persoanei. Din mijloacele de probă administrate rezultă că între elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, astfel cum a fost săvârșită de inculpată și urmarea imediată din cadrul laturii obiective a infracțiunii, constând în producerea unei pagube patrimoniului persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale, există cu certitudine raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatei față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art. 16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpata a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Întrucât infracțiunea a fost săvârșită noaptea, se va reține în sarcina inculpatului circumstanța agravantă de la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., referitoare la săvârșirea faptei în timpul nopții, deoarece noaptea oferă împrejurări deosebit de favorabile pentru săvârșirea infracțiunii, când, datorită întunericului, făptuitorul poate sustrage mai ușor bunuri, cu mai puține riscuri de a fi descoperit.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen..

Întrucât faptele descrise au fost săvârșite de către inculpata B.R., născută la data de 08.02.1999, la vârsta de 15 ani, se vor aplica dispozițiile art. 113 și urm. C.pen.

În ceea ce privește solicitarea inculpatei B.R. de aplicare a disp. art. 396 alin. 10 c. pr. pen. instanța apreciază că o astfel de cerere nu este admisibilă întrucât acest text de lege prevede că atunci "Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime."

De asemenea, art.. 114 c. pen.care reglementează Consecințele răspunderii penale, prevede că:

(1) Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Instanța constată că art. 396 alin. 10 devine aplicabil numai atunci când se dispune condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei. Ori, față de minori nu se poate dispune condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei, deoarece minorilor nu se poate aplica pedeapsă ci numai măsură educativă, așa cum prevede art. 114 c. pen.

Având în vedere aceste aspecte instanța va respinge cererea formulată de inculpata B.R. de aplicare a dispozițiilor art. 374 alin. 4 c. pr. pen. rap. la art. 396 alin. 10 teza ultimă din c. pr. pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P.M.A.

1. Fapta inculpatului P.M.A., care la data de 18.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, l-a ajutat pe făptuitorul minor A.I. să valorifice la amanetul SC ANCA ALIN&ALINA SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, B.E.M., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitorul minor A.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen..(pct. 3 rechizitoriu)

Prin înțelegerea inculpatului P.M.A. cu făptuitorul minor A.I. (autor) și prin ajutarea făptuitorul minor menționat să valorifice bunul sustras prin exercitarea de acte de violență, este realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de participație improprie la tâlhărie. Urmarea imediată o reprezintă producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale. Între elementul material și urmarea imediată există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului P.M.A. față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art.16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen.

Instanța va reține în sarcina inculpatului P.M.A. circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen, respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, întrucât, pe tot parcursul judecății inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita către casele de amanet contravaloarea bijuteriilor sustrase și care ulterior au fost amanetate.

2. Fapta suspectului P.M.A., care la data de 19.05.2014, în jurul orei 1730.30, în baza unei înțelegeri prealabile, a ajutat-o pe inculpata B.R. să valorifice la amanet, lănțișorul din aur aparținând persoanei vătămate, R.A.M., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către inculpata B.R., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 233 C.pen.. (pct. 4 rechizitoriu)

Prin înțelegerea inculpatului P.M.A. cu inculpata minoră B.R. și prin ajutarea inculpatei minore menționate să valorifice bunul sustras prin exercitarea de acte de violență, este realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la tâlhărie. Urmarea imediată o reprezintă producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale. Între elementul material și urmarea imediată există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului P.M.A. față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art.16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 233 C.pen..

Instanța va reține în sarcina inculpatului P.M.A. circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen, respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, întrucât, pe tot parcursul judecății inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita către casele de amanet contravaloarea bijuteriilor sustrase și care ulterior au fost amanetate.

3. Fapta inculpatului P.M.A., care la data de 23.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, a ajutat-o pe făptuitoarea minoră A.V. să valorifice la amanetul SC ANCA ALIN&ALINA SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, T.I., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitoarea minoră A.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen.. (pct. 6 rechizitoriu)

Prin înțelegerea inculpatului P.M.A. cu făptuitoarea minoră A.V. (autor) și prin ajutarea făptuitoarei minore menționate să valorifice bunul sustras prin exercitarea de acte de violență, este realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de participație improprie la tâlhărie. Urmarea imediată o reprezintă producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale. Între elementul material și urmarea imediată există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului P.M.A. față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art.16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen..

Instanța va reține în sarcina inculpatului P.M.A. circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen, respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, întrucât, pe tot parcursul judecății inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita către casele de amanet contravaloarea bijuteriilor sustrase și care ulterior au fost amanetate.

În ceea ce-l privește pe inculpatul V.C.

1. Fapta inculpatului V.C., care la data de 20.05.2014, în baza unei înțelegeri prealabile, l-a ajutat pe făptuitorul minor A.I. să valorifice la amanetul SC V&I AMANET IFN SRL, lănțișorul din aur cu pandantiv aparținând persoanei vătămate, O.M., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către făptuitorul minor A.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen. (pct. 5 rechizitoriu)

Prin înțelegerea inculpatului V.C. cu făptuitorul minor A.I. (autor) și prin ajutarea făptuitorul minor menționat să valorifice bunul sustras prin exercitarea de acte de violență, este realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de participație improprie la tâlhărie. Urmarea imediată o reprezintă producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale. Între elementul material și urmarea imediată există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului V.C. față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art.16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de participație improprie la tâlhărie, prev. de art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 233 C.pen..

Instanța va reține în sarcina inculpatului V.C. circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen, respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, întrucât, pe tot parcursul judecății inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita către casele de amanet contravaloarea bijuteriilor sustrase și care ulterior au fost amanetate.

În sarcina inculpatului se va reține recidiva postexecutorie, prev. de art. 43 alin. 5 c. pen. întrucât prin s.p….26.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă la data de 05.04.2005 prin d.p. 9/16.03.2005 a Curții de Apel Craiova, inculpatul V.C. a fost condamnat la pedepasa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infr. de tâlhărie (fila 194 vol. II dosar instanță). Din fișa de cazier rezultă că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 01.02.2008 cu un rest de 636 de zile.

2. Fapta inculpatului V.C., care la data de 01.06.2014, în jurul orei 13.00, în baza unei înțelegeri prealabile, a ajutat-o pe suspecta B.R. să valorifice la amanetul SC EMY AMANET SRL, lănțișorul din aur aparținând persoanei vătămate, B.A., lănțișor care a fost sustras de la persoana vătămată, în aceeași zi, prin exercitarea de acte de violență, respectiv smulgere, de către suspecta B.R., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 233 C.pen.. (pct. 7 rechizitoriu)

Prin înțelegerea inculpatului V.C. cu inculpata minoră B.R. și prin ajutarea inculpatei minore menționate să valorifice bunul sustras prin exercitarea de acte de violență, este realizat elementul material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la tâlhărie. Urmarea imediată o reprezintă producerea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate și totodată lezarea integrității corporale. Între elementul material și urmarea imediată există legătură de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului V.C. față de fapta săvârșită și față de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform art.16 al. 3 lit. a C.pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

Sunt, așadar, realizate laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 233 C.pen..

Instanța va reține în sarcina inculpatului V.C. circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen, respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, întrucât, pe tot parcursul judecății inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita către casele de amanet contravaloarea bijuteriilor sustrase și care ulterior au fost amanetate.

În sarcina inculpatului se va reține recidiva postexecutorie, prev. de art. 43 alin. 5 c. pen. întrucât prin s.p. 707/26.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă la data de 05.04.2005 prin d.p. 9/16.03.2005 a Curții de Apel Craiova, inculpatul V.C. a fost condamnat la pedepasa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infr. de tâlhărie (fila 194 vol. II dosar instanță). Din fișa de cazier rezultă că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 01.02.2008 cu un rest de 636 de zile.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților:

Instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din actualul C.p., respectiv: gravitatea infracțiunii comise, periculozitatea infractorului care se evaluează după împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În ceea ce o privește pe inculpata B.R.

Instanța constată că în perioada aprilie 2014-iunie 2014 inculpata B.R. avea vârsta de 15 ani, astfel că față de acesta se va aplica o măsură educativă și nu o pedeapsă.

Art. 114 c. pen. care reglementează consecințele răspunderii penale, prevede că:

(1) Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Art. 129 alin. 1 c. pen. prevede că în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114, ținând seama de criteriile prevăzute în art. 74.

Instanța constată că toatele infracțiunile sunt concurente, fiind comise în timpul minorității, astfel că instanța va lua o singură măsură educativă pentru cele 5 infracțiuni comise.

Instanța apreciază că luarea măsurii educative a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni pentru pentru comiterea infractiunii de

- tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (faptă din 19 mai 2014 în dauna părții civile R.A.M.)

- tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (faptă din 01.06.2014 în dauna părții civile B.A.)

- tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen., (faptă din 02.06.2014 în dauna părții civile B.M.E.)

- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.(faptă din 16.04.2014 în dauna părții civile D.D.F.)

- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (faptă din 25.04.2014 în dauna părții civile I.I.A.) este suficientă pentru reeducarea inculpatei.

Instanța apreciază că luarea unei măsuri privative de libertate ar fi mult prea severă, întrucât inculpata are o vârstă frageă, respectiv 15 ani, a recunoscut comiterea faptelor și nu este cunoscută cu antecedente penle.

În baza art.121 al. 1 lit. a, b, și e C.p.

Va obliga inculpata B.R. ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, să respecte următoarele obligații:

- să urmeze un curs de pregătire scolara sau de formare profesionala;

- să nu depășească, fără acordul Serviciului de Probațiune Dolj, limita teritorială a mun. Craiova;

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj la datele fixate de acesta.

Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Dolj

Va atrage atenția inculpatei asupra dispoz. art. 123 C.p. privitor la prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art.399 alin.1 C.p.p. va revocă măsura arestului la domicliu luată față de inculpata B.R. prin încheierea din data de 20.10.2014 a judecatoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr……/215/2014, definitivă prin d.p…../23.10.2014 a Tribunalului Dolj.

În baza art. 404 alin. 4 Cpp va constata că inculpata a fost reținută și arestată preventiv de la data de 03.06.2014 până la data de 23.10.214 și arestată la domicliu de la data de 23.10.2014 până la punerea în executare a prezentei sentințe.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P.M.A.

Instanța consideră că aplicarea unor pedepse orientate spre minim, de câte 1 an și 4 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen. (faptă comisă la data de 18.05.2014 în dauna părții civile B.E.M.), art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen. (faptă comisă la data de 23.05.2014 în dauna părții civile T.I.), art. 48 rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen. (faptă din 19 mai 2014 în dauna părții civile R.A.M.) cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate și modalitatea de executare are în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost de acord să achite prejudiciul cauzat persoanelor vătămate.

De asemenea, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, care este un regim mult prea sever raportat la persoana inculpatului și a urmărilor produse.

Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 91 c. pen, astfel:

a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:

a) pedeapsa aplicată este numai amenda;

b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Instanța constată că pedeapsa stabilită este de 2 ani și 2 luni și 20 de zile închisoare, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat.

De asemenea, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, care este un regim mult prea sever raportat la persoana inculpatului și a urmărilor produse.

Având în vedere că inculpatul prin natura faptei săvârșite a demonstrat că nu este demn să exercite o funcție ce presupune alegerea într-o autoritate publică sau o funcție electivă publică și nici o funcție implicând exercițiul autorității de stat, aceste funcții implicând o responsabilitate pe care inculpatul a demonstrat că nu o are în acest moment, i se vor interzice drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen.

Având în vedere aceste aspecte,

În baza art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen.

Va condamnă pe inculpatul P.M.A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de participație improprie la tâlhărie (faptă comisă la data de 18.05.2014 în dauna părții civile B.E.M.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen.

Va condamna pe inculpatul P.M.A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de participație improprie la tâlhărie (faptă comisă la data de 23.05.2014 în dauna părții civile T.I.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 48 rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen.

Va condamnă pe inculpatul P.M.A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de complicitate la tâlhărie (faptă din 19 mai 2014 în dauna părții civile R.A.M.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 38 alin. 1 c. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen.

Va contopi pedepsele de mai sus, reținute în sarcina inculpatului P.M.A. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, la care adaugă sporul de 10 luni și 20 de zile închisoare prev. de art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen , astfel că

Inculpatul P.M.A. va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. 1 c. pen. rap. la art. 67 alin. 2 c. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 65 alin. 1 rap. la art. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 91 C. pen.

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.

Impune inculpatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Dolj

În baza art. 93 alin. (3) C. pen.,

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei Craiova, județ Dolj pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen

În temeiul art.399 alin.1 C.p.p. rap. la art. 241 alin.1 lit. b din. Cpp va constata încetată de drept măsura arestului la domicliu luată față de inculpatul P.M.A. prin încheierea din data de 20.10.2014 a Judecatoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr. …../215/2014, definitivă prin d.p. ……/23.10.2014 a Tribunalului Dolj.

În baza art. 404 alin. 4 Cpp va constata că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la data de 03.06.2014 până la data de 23.10.214 și arestat la domicliu de la data de 23.10.2014 până la punerea în executare a prezentei sentințe.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul V.C.

Instanța consideră că aplicarea unor pedepse orientate spre minim, de câte 2 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 1 c. pen rap. la art. 43 alin. 5 c. pen. cu referire la art. 79 alin. 3 c pen. (faptă din 20.05.2014 în dauna părții civile O.M.) și respectiv art. 48 rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 1 c. pen rap. la art. 43 alin. 5 c. pen. cu referire la art. 79 alin. 3 c pen. (faptă din 01.06.2014 în dauna părții civile B.A.) în regim de executare constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat.

În ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate se are în vedere faptul că a fost de acord să achite prejudiciul cauzat persoanelor vătămate.

În ceea ce privește modalitatea de executare, instanța constată că nu poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere deoarece, prin s.p…../26.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă la data de 05.04.2005 prin d.p. 9/16.03.2005 a Curții de Apel Craiova, inculpatul V.C. a fost condamnat la pedepasa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infr. de tâlhărie (fila 194 vol. II dosar instanță).

Având în vedere că inculpatul prin natura faptei săvârșite a demonstrat că nu este demn să exercite o funcție ce presupune alegerea într-o autoritate publică sau o funcție electivă publică și nici o funcție implicând exercițiul autorității de stat, aceste funcții implicând o responsabilitate pe care inculpatul a demonstrat că nu o are în acest moment, i se vor interzice drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din c. pen.

Având în vedere aceste aspecte,

În baza art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 1 c. pen rap. la art. 43 alin. 5 c. pen. cu referire la art. 79 alin. 3 c pen.

Va condama pe inculpatul V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr. de participație improprie la tâlhărie (faptă din 20.05.2014 în dauna părții civile O.M.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c din c. pen.

În baza art. 48 rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 1 c. pen rap. la art. 43 alin. 5 c. pen. cu referire la art. 79 alin. 3 c pen.

Va condamnă pe inculpatul V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr. de complicitate la tâlhărie (faptă din 01.06.2014 în dauna părții civile B.A.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c din c. pen.

În baza art. 38 alin. 1 c. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen.

Va contopi pedepsele de mai sus, reținute în sarcina inculpatului V.C. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 8 luni închisoare prev. de art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen , astfel că

Inculpatul V.C. va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 c. pen. rap. la art. 67 alin. 2 c. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c din c. pen.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a din c. pr. pen. rap. la art. 72 alin. 1 c. pen.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 03.06.2014 până la data de 23.10.214 și arestul la domicliu de la data de 23.10.2014 la zi.

În baza art. 399 alin. 1 c. pr. pne. va menține măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpatul V.C..

În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

Persoana vătămată D.D.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal întrucât și-a recuperat bunul sustras (fila 124 dup)

Persoana vătămată I.I.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal întrucât și-a recuperat bunul sustras (fila 140 dup)

Prin înscrisul depus la dosarul cauzei în ședința publică din data de 26.09.2014, de către apărătorul ales A.A.pentru persoana vătămată B.M., aceasta din urmă a învederat că nu se constituie parte civilă (fila 192 vol. I dosar instanță).

În ședința publică din data de 26.09.2014 persoanele vătămate R.A.M. (fila 193 vol. I dosar instanță) și B.A. fila 194 vol. I dosar instanță), Iulia (fila 195 vol. I dosar instanță) au solicitat restituirea bijuteriei sustrase.

În ședința publică din data de 17.10.2014 persoana vătămată O.M. (fila 215 vol. I dosar instanță) a solicitat restituirea bijuteriei sustrase.

În ședința publică din data de 17.10.2014 persoana vătămată B.M.E. (fila 216 vol. I dosar instanță) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000 de lei reprezentând contravaloarea bijuteriei sustrase.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat încă, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat.

Instanța constată că sunt îndeplinite aceste condiții, iar în ceea ce privește pe persoanele vătămate Rovența, Tită, Opran, Bădoi, instanța constată că prejudiciul cauzat poate fi acoperit prin restituirea bunurilor, astfel că

În baza art. 25 c. pr. pen rap. la adrt. 255 c. pr. pen., art. art. art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ.

Va admite cererea formulată de partea civilă R.A.M. (fila 193 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur, de 14 karate, cu o greutate de 5,65 grame, aflat la casa de amanet D.R.Y. GOLD IFN SRL, conform contractului de amanet nr. 4235/19.05.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul P.M.A. (fila 218 dup).

Va admite cererea formulată de partea civilă T.I. (fila 195 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur, de 14 karate, cu o greutate de 13,4 grame, aflat la casa de amanet DSC ANCAALIN & ALINA SRL, conform contractului de împrumut nr. 9041/23.05.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul P.M.A. (fila 254 dup).

Va admite cererea formulată de partea civilă O.M. (fila 170 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur și a medalionului din aur aflat la casa de amanet SC V&I AMANET IFN SRL, conform contractului de amanet nr. 241/20.05.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul V.C. (fila 289 dup).

Va admite cererea formulată de partea civilă B.A. (fila 194 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur, de 14 karate, cu o greutate de 6,74 grame, aflat la casa de amanet EMY IFN SRL, conform contractului de amanet nr. 8478/01.06.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul V.C. (fila 342 dup).

În baza art. 19 c. pr. pen, art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ.

Va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă B.M.E. (fila 216 vol. I dosar instanță) și obligă inculpata B.R., în solidar cu partea responsabilă civilmente B.S. la plata sumei de 1.000 de lei reprezentând contravaloarea bunului sustras.

În baza art. 374 alin. 1, 2, 3 din c. pr. pen. obligă inculpata B.R. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.S. la plata sumei de 674 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 74 de lei reprezintă cheltuieli din timpul urmăririi penale.

În baza art. 374 alin. 1, 2 din c. pr. pen. va obliga inculpatul V.C. la plata sumei de 674 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 74 de lei reprezintă cheltuieli din timpul urmăririi penale.

În baza art. 374 alin. 1, 2 din c. pr. pen. va obliga inculpatul P.M.A. la plata sumei de 674 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 74 de lei reprezintă cheltuieli din timpul urmăririi penale.

În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a din codul de procedură penală

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 800 de lei (din care suma de 500 de lei onorariu din timpul urmăririi penale, 100 de lei onorariu pentru legalitatea arestării preventive - fila 6 vol. I dosar instanță, 300 de lei onorariu fond - fila 37 vol. I dosar instanță) , rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE,

1. Respinge cererea formulată de inculpata B.R. de aplicare a dispozițiilor art. 374 alin. 4 c. pr. pen. rap. la art. 396 alin. 10 teza ultimă din c. pr. pen.

În baza art. 120 C.pen. rap. la art. 129 alin. 1 c. pen.

Aplică inculpatei minore B.R., fiica…., născută la…., CNP …….cu domiciliu in……., măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o perioadă de 6 luni, pentru comiterea infractiunii de

- tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (faptă din 19 mai 2014 în dauna părții civile R.A.M.)

- tâlhărie, prev. de art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (faptă din 01.06.2014 în dauna părții civile B.A.)

- tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen., (faptă din 02.06.2014 în dauna părții civile B.M.E.)

- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen.(faptă din 16.04.2014 în dauna părții civile D.D.F.)

- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. - art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., cu aplicarea art. 113 și urm. C.pen. (faptă din 25.04.2014 în dauna părții civile I.I.A.)

În baza art.121 al. 1 lit. a, b, și e C.p.

Obligă inculpata B.R. ca pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, să respecte următoarele obligații:

- să urmeze un curs de pregătire scolara sau de formare profesionala;

- să nu depășească, fără acordul Serviciului de Probațiune Dolj, limita teritorială a mun. Craiova;

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj la datele fixate de acesta.

Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Dolj

Atrage atenția inculpatei asupra dispoz. art. 123 C.p. privitor la prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art.399 alin.1 C.p.p. revocă măsura arestului la domicliu luată față de inculpata B.R. prin încheierea din data de 20.10.2014 a judecatoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr……./215/2014, definitivă prin d.p. …../23.10.2014 a Tribunalului Dolj.

În baza art. 404 alin. 4 Cpp constată că inculpata a fost reținută și arestată preventiv de la data de 03.06.2014 până la data de 23.10.214 și arestată la domicliu de la data de 23.10.2014 până la punerea în executare a prezentei sentințe.

Executorie în ceea ce privește revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpata B.R., conform art. 399 alin. 4 c. pr. pen.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

2. În baza art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen.

Condamnă pe inculpatul P.M.A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de participație improprie la tâlhărie (faptă comisă la data de 18.05.2014 în dauna părții civile B.E.M.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen.

Condamnă pe inculpatul P.M.A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de participație improprie la tâlhărie (faptă comisă la data de 23.05.2014 în dauna părții civile T.I.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 48 rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen.

Condamnă pe inculpatul P.M.A. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infr. de complicitate la tâlhărie (faptă din 19 mai 2014 în dauna părții civile R.A.M.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 38 alin. 1 c. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen.

Contopește pedepsele de mai sus, reținute în sarcina inculpatului P.M.A. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, la care adaugă sporul de 10 luni și 20 de zile închisoare prev. de art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen , astfel că

Inculpatul P.M.A., fiul ……născut la……, domiciliat CNP…….., va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. 1 c. pen. rap. la art. 67 alin. 2 c. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 68 alin. 1 lit. b din c. pen.

În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 65 alin. 1 rap. la art. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 91 C. pen.

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen.

Impune inculpatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Dolj

În baza art. 93 alin. (3) C. pen.,

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei Craiova, județ Dolj pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen

În temeiul art.399 alin.1 C.p.p. rap. la art. 241 alin.1 lit. b din. Cpp constată încetată de drept măsura arestului la domicliu luată față de inculpatul P.M.A. prin încheierea din data de 20.10.2014 a Judecatoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr……215/2014, definitivă prin d.p…../23.10.2014 a Tribunalului Dolj.

În baza art. 404 alin. 4 Cpp constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la data de 03.06.2014 până la data de 23.10.214 și arestat la domicliu de la data de 23.10.2014 până la punerea în executare a prezentei sentințe.

Executorie în ceea ce privește încetarea de drept a măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpatul P.M.A., conform art. 399 alin. 4 c. pr. pen.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

3. În baza art. 52 alin. 3 c. pen. rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 1 c. pen rap. la art. 43 alin. 5 c. pen. cu referire la art. 79 alin. 3 c pen.

Condamnă pe inculpatul V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr. de participație improprie la tâlhărie (faptă din 20.05.2014 în dauna părții civile O.M.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c din c. pen.

În baza art. 48 rap. la art. 233 c. pen, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a din c. pen. rap. la art. 76 alin. 1 c. pen, cu aplic. art. 41 alin. 1 c. pen rap. la art. 43 alin. 5 c. pen. cu referire la art. 79 alin. 3 c pen.

Condamnă pe inculpatul V.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infr. de complicitate la tâlhărie (faptă din 01.06.2014 în dauna părții civile B.A.)

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată perioada executării pedepsei închisori, conform art. 65 alin. 3 c. pen.

În baza art. 67 alin. 2 c. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c din c. pen.

În baza art. 38 alin. 1 c. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen.

Contopește pedepsele de mai sus, reținute în sarcina inculpatului V.C. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul de 8 luni închisoare prev. de art. 39 alin. 1 lit. b din c. pen , astfel că

Inculpatul V.C., fiul….., născut la….., CNP….., cu domiciliu in……., va executa pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 c. pen. rap. la art. 67 alin. 2 c. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d din c. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c din c. pen.

În baza art. 3 și 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a din c. pr. pen. rap. la art. 72 alin. 1 c. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 03.06.2014 până la data de 23.10.214 și arestul la domicliu de la data de 23.10.2014 la zi.

În baza art. 399 alin. 1 c. pr. pne. menține măsura preventivă a arestului la domiciliu luată față de inculpatul V.C..

Latura civilă

Ia act că persoana vătămată D.D.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal întrucât și-a recuperat bunul sustras (fila 124 dup)

Ia act că persoana vătămată I.I.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal întrucât și-a recuperat bunul sustras (fila 140 dup)

Ia act că persoana vătămată B.E.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal întrucât și-a recuperat bunul sustras (fila 192 vol. I dosar instanță)

În baza art. 25 c. pr. pen rap. la adrt. 255 c. pr. pen., art. art. art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ.

Admite cererea formulată de partea civilă R.A.M. (fila 193 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur, de 14 karate, cu o greutate de 5,65 grame, aflat la casa de amanet D.R.Y. GOLD IFN SRL, conform contractului de amanet nr. 4235/19.05.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul P.M.A. (fila 218 dup).

Admite cererea formulată de partea civilă T.I. (fila 195 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur, de 14 karate, cu o greutate de 13,4 grame, aflat la casa de amanet DSC ANCAALIN & ALINA SRL, conform contractului de împrumut nr. 9041/23.05.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul P.M.A. (fila 254 dup).

Admite cererea formulată de partea civilă O.M. (fila 170 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur și a medalionului din aur aflat la casa de amanet SC V&I AMANET IFN SRL, conform contractului de amanet nr. 241/20.05.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul V.C. (fila 289 dup).

Admite cererea formulată de partea civilă B.A. (fila 194 vol. I dosar instanță) și dispune restituirea către aceasta a lanțului din aur, de 14 karate, cu o greutate de 6,74 grame, aflat la casa de amanet EMY IFN SRL, conform contractului de amanet nr. 8478/01.06.2014, încheiat între această casă de amanet și inculpatul V.C. (fila 342 dup).

În baza art. 19 c. pr. pen, art. 397 c. pr.pen. rap. la art. 1.357 C.civ.

Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă B.M.E. (fila 216 vol. I dosar instanță) și obligă inculpata B.R., în solidar cu partea responsabilă civilmente B.S. la plata sumei de 1.000 de lei reprezentând contravaloarea bunului sustras.

În baza art. 374 alin. 1, 2, 3 din c. pr. pen. obligă inculpata B.R. în solidar cu partea responsabilă civilmente B.S. la plata sumei de 674 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 74 de lei reprezintă cheltuieli din timpul urmăririi penale.

În baza art. 374 alin. 1, 2 din c. pr. pen. obligă inculpatul V.C. la plata sumei de 674 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 74 de lei reprezintă cheltuieli din timpul urmăririi penale.

În baza art. 374 alin. 1, 2 din c. pr. pen. obligă inculpatul P.M.A. la plata sumei de 674 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 74 de lei reprezintă cheltuieli din timpul urmăririi penale.

În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a din codul de procedură penală

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 800 de lei (din care suma de 500 de lei onorariu din timpul urmăririi penale, 100 de lei onorariu pentru legalitatea arestării preventive - fila 6 vol. I dosar instanță, 300 de lei onorariu fond - fila 37 vol. I dosar instanță) , rămâne în sarcina statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru părți și procuror.

Soluția se comunică potrivit art. 407 c. pr. pen.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre talharie art. 233 N.c.p. Jurisprudență Infracţiuni contra proprietăţii