Temeiuri de drept ale arestării preventive. Preîntâmpinarea fugii inculpatului
| Comentarii |
|
Singură cetăţenia inculpatului, în absenţa oricăror alte date că inculpatul s-a ascuns sau ar încerca să fugă în scopul sustragerii de la procedurile penale declanşate împotriva lui în România, nu este suficient de convingătoare ca să ducă la reţinerea motivului privării de libertate prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. În schimb, contrar alegaţiilor acuzatului, celelalte temeiuri de fapt ale arestării preventive şi temeiul de drept consacrat de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. sunt incidente în cauză, iar buna desfăşurare a procesului penal impune privarea de libertate, cu caracter preventiv, a inculpatului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 555 din 7 septembrie 2012
Prin încheierea penală nr. 282/05.09.2012, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita:
- a respins cererea formulată de inculpat prin apărător de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara;
- a admis propunerea Parchetului de pe lângă I.C.C.J., Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Harghita și în consecință:
- în baza art. 1491alin. (9), (10) C.proc.pen., raportat la art. 136 alin. (5), art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C.proc.pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului F.I., pentru 29 de zile, începând cu data de 6.09.2012 și până la data de 4.10.2012, inclusiv.
în motivarea acestor dispoziții, se arată, în esență, că temeiurile arestării preventive [atât cele de fapt, date de presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de introducere în țară, fără drept de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât și temeiurile de drept, prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C.proc.pen.] sunt îndeplinite, iar buna administrare pe mai departe a procesului penal impune privarea de libertate cu caracter preventiv a inculpatului.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
în motivarea căii de atac promovate, este contestată temeinicia hotărârii judecătorului delegat de la Tribunalul Harghita, de arestare preventivă. Menționează că, în cauză, nu sunt incidente nici temeiurile de fapt ale privării de libertate, inculpatul nefiind vinovat de comiterea infracțiunii care i se reproșează, și nici temeiurile de drept. în acest sens, doar cetățenia lui, în absența oricărui alt element care să susțină ideea că inculpatul se va sustrage procedurilor, nu poate sta la baza motivului arestării preventive prevăzut de art. 148 lit. a) C.proc.pen. De asemenea, la dosar nu există dovezi din care să rezulte că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, iar procesul penal poate avea loc în bune condiții și dacă va fi lăsat în libertate.
Analizând recursul declarat prin prisma materialului dosarului nr. 3045/96/2012 al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, susținerilor și concluziilor inculpatului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele învestirii date de efectul devolutiv și cel al neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
Recursul inculpatului este fondat, iar aspectele dezvoltate mai jos vor determina, în temeiul art. 1403cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., admiterea căii de atac, cu consecința casării în parte a încheierii penale nr. 282/05.09.2012 pronunțată de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3045/96/2012 și rejudecării cauzei în următoarele limite:
a) în primul rând, în ceea ce privește temeiurile de drept ale arestării preventive, în acord cu inculpatul, instanța subliniază că cel oferit de art. 148 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. nu are actualitate și nici nu poate justifica, prin particularitățile prezentei pricini, o dispoziție de luare a măsurii arestării preventive. în considerarea acestei idei, singură cetățenia inculpatului, în absența oricăror alte date că inculpatul s-a ascuns sau ar încerca să fugă în scopul sustragerii de la procedurile penale declanșate împotriva lui în România, nu este suficient de convingătoare ca să ducă la reținerea motivului privării de libertate supus discuției. Aspectul semnalat determină înlăturarea temeiului arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. de către instanța de recurs, în urma admiterii căii de atac promovate de inculpat;
b) în al doilea rând, se remarcă o problemă ținând exclusiv de motivarea încheierii de arestare preventivă, care nu atrage, din această perspectivă, o reformare a hotărârii în discuție, întrucât vizează doar considerentele încheierii, iar acestea vor fi corectate în al doilea grad, prin prezenta hotărâre, dat fiind specificul judecății în recurs. în acest sens, în ceea ce privește infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedeapsa prevăzută în textul incriminator este închisoarea de la 6 luni la 2 ani, alternativ cu amenda, situație în care, date fiind imperativele art. 136 alin. (6) și art. 148 alin. (1) lit. f) prima teză și alin. (2) C.proc.pen., este exclusă orice decizie de arestare preventivă a inculpatului, având la bază acest temei de fapt.
în schimb, contrar alegațiilor acuzatului, celelalte temeiuri de fapt ale arestării preventive și temeiul de drept consacrat de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. sunt incidente în cauză, iar buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate, cu caracter preventiv, a lui F.I. Astfel, probele administrate până la acest moment al procedurilor (însemnând procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, depozițiile martorilor I.E.I., R.V. și V.A., precum și declarațiile inculpatului, văzând caracterul divizibil al declarațiilor de inculpat) confirmă bănuiala legitimă că inculpatul a participat la comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și contrabandă cu droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care formează obiectul acțiunii penale puse în mișcare față de F.I.
în aceeași ordine de idei, motivul arestării preventive prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. este în ființă. în acest context, mai întâi, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de trafic de droguri de risc și contrabandă cu droguri de risc este închisoare mai mare de patru ani. Apoi, în ipoteza suspectării unui acuzat de comiterea unor infracțiuni de natura celor pentru care poartă acuza, aplicabilitatea dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. este argumentată de protejarea interesului colectiv împotriva unor comportamente deosebit de periculoase, care ar pune în primejdie imediată valorile morale și sociale ale comunității. în speță, probele aflate la dosarul de urmărire penală afirmă un pericol public accentuat al inculpatului, în această fază a procesului penal actual și cert, concretizat în atingerea adusă sănătății publice, prin introducerea pe piață a substanțelor catalogate ca droguri de risc, având consecințe dintre cele mai nefaste asupra evoluției fizice și psihice a celor care le consumă. La aceste aspecte, pentru conturarea pericolului pentru ordinea publică pe care acuzatul îl prezintă, se adaugă și modalitatea concretă de acțiune, perseverența inculpatului în realizarea urmărilor voite ale actelor sale, cantitatea de droguri vehiculată, amploarea activității ilicite care i se reproșează, ilustrată de caracterul transfrontalier al acesteia, precum și de implicarea și participarea și a altor persoane la derularea acestei activități. în prezența acestor realități, nevoia protejării interesului public este prioritară interesului particular al acuzatului de a fi cercetat în libertate și impune arestarea preventivă a acestuia.
