Trafic de persoane. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

Tribunalul BACĂU Sentinţă penală nr. 33 din data de 31.01.2014

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 al. 1, 2 lit. a Legea 678/2001 modificată prin Legea 287/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Cp și art. 8 din Legea 39/2003 cu referire la art. 323 alin.1 C.pen, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cp constând în aceea că: în perioada octombrie 2008 - sept. 2009 împreună și în înțelegere prealabilă cu inc. B.V. și alte persoane, prin înșelăciune, a recrutat, transportat și cazat și exploatat prin muncă în Spania, zona orașului Valencia, un număr de 23 de părți vătămate, exploatarea realizându-se fără respectarea condițiilor legale privind normele de muncă, salarizare, sănătate și securitate și în scopul de a obține beneficii materiale.

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, instanța reține următoarele:

Inculpatul B.I. este frate cu B.V. și ambii locuiesc în satul T., com. G.F., jud. Bacău.

Premergător lunii iunie 2008 B.I. era director la firma surorii sale și avea calitatea de consilier local la Primăria com. G.F., jud. Bacău.

Întrucât în urma alegerilor locale, din luna iunie 2008, nu a fost ales pentru funcția de primar, B.I., determinat de dificultățile financiare survenite urmare a cheltuielilor electorale și a declinului activității comerciale în care era implicat, a luat hotărârea infracțională de a se redresa financiar prin intermediul exploatării muncii altor persoane pe care a considerat că îi poate determina să muncească, fără forme legale, în străinătate.

În acest sens, inculpatul B.I. și B.V. au hotărât să profite de implicarea lor în alegeri și de faptul că o parte din foștii susținători de pe raza comunei G.F. vor accepta să lucreze sub îndrumarea lor în străinătate.

Despre posibilitățile de a realiza cele propuse, frații B. aflaseră de la martorul F.D. că, în urma experienței sale din perioada 2007, pe teritoriul Spaniei există diverși angajatori străini sau români, care au nevoie de forță de muncă pentru culesul citricelor (mandarine și portocale).

Atrași de mirajul câștigării facile a unor sume de bani (1,25 euro/lădița de portocale) frații B., deși nu aveau nicio calitate în recrutarea/angajarea de persoane pentru prestarea de activități lucrative în străinătate, au hotărât împreună ca să înceapă demersurile pentru atragerea unor consăteni în a accepta "oferta"; lor de muncă în Spania, ofertă nereală și bazată pe promisiuni mincinoase privind condițiile de muncă și cazare.

În realizarea rezoluției infracționale B.V., în înțelegere cu inculpatul B.I., au desfășurat activități specifice de căutare a potențialelor victime, sens în care pe raza comunei G.F. și-au făcut cunoscută așa zisa "ofertă de muncă";.

Activitatea de recrutare a persoanelor, a presupus, datorită efectului de "zvon public";, și ca alte persoane (victime dezinteresate de activitatea ilicită a lui B.V. și a inc. B.I.) să preia și să transmită mai departe această ofertă, fapt ce a avut drept consecință racolarea de persoane prin intermediul acestora (persoanele vătămate O.G., C.G.).

Pentru a întări convingerea persoanelor recrutate cu privire la realitatea ofertei, frații B. au prezentat o situație de fapt neconformă cu realitatea, punând accent în mod deosebit pe importante sume de bani ce pot fi câștigate din activitățile lucrative ce se vor desfășura în Spania.

În acest sens, transmițând informații false cu privire la condițiile de realizare a activităților lucrative ce urmau a se desfășura în Spania, cei doi au reușit să inducă în eroare mai multe persoane rezultând următoarele:

- în ceea ce privește locul de cazare au menționat că persoanele urmează a fi cazate într-o localitate din Spania, într-un apartament cu mai multe camere, în care aveau toate utilitățile necesare unui trai decent, iar contravaloarea cazării și a hranei sunt gratuite;

- în ceea ce privește transportul până în Spania, acesta va fi asigurat cu cheltuielile ce vor fi suportate de ei. Contravaloarea transportului urma să le fie returnată în lunile următoare, cu banii câștigați din munca prestată în Spania.

- referitor la munca prestată și plata acesteia, a arătat că aceasta se va desfășura la persoane fizice/juridice din Spania ce trebuie să recolteze fructe. Principala activitate pe care urmau a o desfășura era culesul de portocale sau mandarine.

Aceste promisiuni mincinoase au ajuns la cunoștința persoanelor vătămate, fiecare fiind asigurat, că va putea realiza lunar , chiar după reținerea cheltuielilor menționate, importante sume de bani în raport cu posibilitățile de câștig prin muncă din România.

Afirmațiile celor doi aveau drept scop captarea atenției persoanelor interesate și variau în funcție de situația socială și starea educațională a victimelor, pentru întărirea convingerii privind deplasarea în Spania.

Cronologic și din punct de vedere al modalității de recrutare s-au distins următoarele etape de realizare a activităților de recrutare/transport/cazare și exploatare prin muncă, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, pe care le vom expune în cele ce urmează.

În perioada august 2008 - octombrie 2008 B.V. a reușit să determine un număr de 7 persoane de pe raza comunei G.F., sat T., jud. Bacău la a se deplasa, pe cheltuiala sa, în Spania pentru a muncii la cules de citrice.

Pe acest fond, în condițiile în care B.V. a plecat cu grupul său de persoane în Spania, inculpatul B.I. a căutat, în vederea realizării scopului comun infracțional, să găsească alt grup de persoane dispus a accepta oferta sa de muncă.

O parte din persoanele ademenite de afirmațiile mincinoase ale acestora au retransmis oferta spre cunoștințele lor, astfel că, s-a ajuns ca o mare parte din cetățenii de pe raza com. G.F. să cunoască dorințele de deplasare și ofertele de locuri de muncă la cules de citrice în Spania.

În fapt, inculpatul B.I. se baza pe "unele promisiuni"; ale unor angajatori din Spania și pe posibilul ajutor ce putea fi oferit de către fratele său B.V., care s-a implicat în întărirea convingerii inculpatului privind obținerea unor foloase materiale din exploatarea muncii altor persoane.

La înlăturarea oricăror îndoieli privind veridicitatea afirmațiilor inculpatului B.I. s-a adăugat și argumentul precedentului creat de B.V., care "a reușit să ofere locuri de muncă"; altor consăteni, ce se aflau în acel moment pe teritoriul Spaniei și despre care se considera că realizau veniturile promise de frații B.

Aceste aspecte cu privire la condițiile de muncă și plată nu au putut fi verificate de către victime datorită timpului relativ scurt dintre momentul plecării grupului condus de B.V. (septembrie 2009) și data stabilită ca zi a plecării spre Spania de către inculpatul B.I. (aproximativ începutul lunii octombrie 2009).

Nu în ultimul rând, suportarea cheltuielilor de transport și asumarea implicării în organizarea deplasării spre Spania de către inculpatul B.I. au fost alte motive ce au condus ca cele 23 de persoane vătămate să accepte oferta de muncă și deplasarea în condițiile stabilite de către învinuit.

Din declarațiile părților vătămate a rezultat că, din rândul celor 23 de persoane, doar numiții V.M., I.D., O.G., C.G. și B.S. au fost contactați în mod direct de către inculpatul B.I. și doar acestora li s-au efectuat promisiunile descrise anterior.

Prin efectul comunicării verbale a ofertei de muncă, aceștia au retransmis informațiile către cunoștințele lor, astfel că, s-a ajuns la acceptarea condițiilor mincinoase de către părțile vătămate N.R., T.V., O.L., O.D., C.A., V.M., I.Z., B. N. (prin intermediul numitului O.G.), C.E., I.V., B. C.I., C.Ș. (prin zvon public), M.I., C.G. I. (prin intermediul numitului C.G.).

În cazul tuturor acestor persoane, indiferent de modalitatea transmiterii ofertei de muncă, s-a stabilit o legătură de tip personal, fundamentată pe faptul că, proveneau din același sat T. din com. G.F. a județului Bacău, aveau aceleași intenții de a câștiga sume de bani (conform ofertei de deplasare/muncă în Spania) și, toți, au acceptat modul de organizare și conducere stabilit de către inițiatorul ofertei, respectiv inculpatul B.I.

În afara părților vătămate N.R. și T.V., ambii din com. M., jud. Iași, cunoscuți ai familiei O.G. și O.L. din com. G.F., jud. Bacău, toate celelalte persoanele menționate anterior proveneau din același mediu social, aveau aceeași pregătire și locuiau în aceeași zonă cu inculpatul B.I., astfel că s-a realizat cu ușurință emulația în a se accepta condițiile mincinoase impuse.

În vederea realizării deplasării, inculpatul B.I. a luat legătura cu fratele său B.V., aflat în Spania și a stabilit, prin diverse mijloace de comunicare modalitatea în care vor colabora, în scopul exploatării noilor persoane ce vor fi aduse în Spania.

Astfel, pentru realizarea scopurilor infracționale cei doi frați B. au hotărât ca:

 față de părțile vătămate recrutate din rândul consătenilor lor să se asigure deplasarea acestora către Spania (prin achiziționarea biletelor de călătorie de la o firmă de transport) cu autovehicule ce asigurau în mod frecvent deplasarea persoanelor către Spania.

În acest scop, frații B. și-au asigurat mijloacele financiare necesare deplasării/cazării și hranei muncitorilor în Spania, prin contractarea unui împrumut bancar în valută de la unitate bancară din România.

Astfel, ca urmare a interceptărilor și înregistrărilor de convorbiri și comunicări telefonice a fost identificat un împrumut bancar (obținut prin intermediari) folosit de către frații B. în scopul realizării activităților infracționale privind transportarea/cazarea unui număr însemnat de persoane (consăteni de-ai lor) din România către Spania.

În intenția acestora se dorea ca sumele împrumutate să fie recuperate din exploatarea, pe viitor, a muncii persoanelor vătămate și astfel să se realizeze alte foloase materiale ilicite.

 inculpatul B.I. trebuia să se deplaseze separat de ceilalți ( pe cale aeriană) în scopul efectuării activităților premergătoare sosirii (pe cale terestră) a persoanelor vătămate.

Această variantă a înțelegerii prealabile a vizat contactarea angajatorilor din Spania în vederea identificării posibilităților de exploatare prin muncă a persoanelor ce urmau a veni din România.

Modul diferit de deplasare a inculpatul B.I. față de ceilalți consăteni demonstrează, fără niciun fel de dubiu, aspectele unei intenții similare cu cele ale fratelui său, B.V.

Astfel, dacă B.V. era persoana care urma să îl ajute pe fratele său la demararea și realizarea condițiilor de exploatare, celelalte persoane implicate - angajatori din Spania - urmau a fi puși în legătură, în mod direct, cu inculpatul B.I. pentru a se stabili detaliile desfășurării activităților lucrative în beneficiul lor.

În acest sens, organele de urmărire penală au identificat în cuprinsul însemnărilor olografe, din caietul de evidență al lui B.V., un cetățean român, cu prenumele "A.";, la care au fost exploatate persoanele conduse de către B.V..

Acesta din urmă a fost identificat în persoana numitului C. A., zis "A. A.";Despre aceasta din urmă, partea vătămată K.L.I. a afirmat în cuprinsul declarației sale (vol.IV, fl. 459 - 463) că este unul dintre angajatorii pentru care a lucrat în Spania alături de grupul condus de B.I.

Față de detaliile stabilite în cursul lansării ofertei de muncă la începutul lunii octombrie 2008 inculpatul B.I. s-a deplasat cu o cursă aeriană în Spania, loc unde s-a întâlnit cu fratele său.

Așa cum s-a stabilit sub forma înțelegerii prealabile, sub îndrumarea numitului C.Ș., părțile vătămate N.R., O.D., O.L., O.G., C.A., V.M., I.Z., B.I., C.E.,V.M., M.I., B.M., I.V., I.A.M., I.D., C.G., B.S., T.V., B. C.I., B. N., C.G. I., K.L.I., s-au deplasat cu un autocar aparținând SC T.T. SRL - Sucursala Onești, până în localitățile Valencia -Alzira - L Olleria Spania.

În zona autogării din Valencia părțile vătămate au fost așteptate de către inculpatul B.I. și ulterior transportate într-o cameră de hotel închiriată de către frații B.

După ce s-au odihnit în acea noapte a sosirii, părțile vătămate au fost transportate de către inculpatul B.I. până în localitatea Xativa, loc unde cele 23 de persoane au fost cazate într-un apartament cu trei camere, în vederea desfășurării de activități lucrative.

Intenția inculpatului B.I. era aceea de a asigura minimele condiții de exploatare a consătenilor săi și față de aspectul cunoașterii legislației spaniole s-a interesat în a obține documentele de ședere ale consătenilor săi.

În acest sens, inculpatul le-a preluat documentele de identitate românești și a solicitat de la autorități vizele de ședere pe teritoriul spaniol.

În același timp împreună cu B.V. și cu C. A. s-a interesat de locurile de muncă unde consătenii săi să își desfășoare activitățile lucrative.

Pe lângă oferirea unor condiții de trai minime, la crearea de tensiuni între consăteni a contribuit și perioada ploioasă din acea perioadă, fapt care i-a determinat pe angajatorii din Spania să nu poată primii muncitori la muncă datorită condițiilor improprii culesului de citrice.

În aceste condiții, frații B. și-au văzut "sabotate"; (de vremea capricioasă) câștigurile pe care le preconizau încă din țară și, în acest scop, au mai solicitat sume de bani din România de la rudele lor.

Pentru a realiza sume mai mari de bani au hotărât ca să își achiziționeze propriile mijloace de transport persoane spre locurile de muncă, astfel că acele cheltuieli să le parvină tot lor prin impunerea de noi rețineri cu transportul.

Aspectul constatării nerentabilității organizării "afacerii"; a determinat pe inculpatul B.I. să devină amenințător și agresiv cu părțile vătămate, astfel ca să dea de înțeles că nu va tolera o opoziție la realizarea scopurilor sale.

În acest sens, B.I. a impus părților vătămate ca pentru a scăpa de datoriile acumulate cu transportul și hrana să-și contacteze rudele din România pentru a le trimite sumele de bani în valută necesare absolvirii de pretențiile financiare.

Relevant în acest sens este cazul părților vătămate I.D. și a fiicei sale, care au telefonat la rude în România și care le-au trimis peste 1.000 de euro (prin vânzarea unui teren agricol din România), din care B.I. și-a oprit suma de 800 de euro pentru așa zisele cheltuieli efectuate cu cei doi, pe perioada de 3 săptămâni de zile de la plecarea din România și cât au locuit pe teritoriul statului spaniol.

Întrucât persoanele cazate în condiții grele nu au mai suportat restricțiile de deplasare și atitudinea amenințătoare a fraților B. au început să discute între ei posibilitatea de a scăpa de sub influența traficanților.

Condițiile grele și insuportabile impuse de inculpatul B.I., B.V. și persoanele care îl ajutau, au culminat cu intenția părților vătămate N.R. și T.V. de a părăsii apartamentul unde erau cazați și de a denunța faptele autorităților spaniole.

Metoda aleasă (escaladarea ferestrei apartamentului unde erau cazați) nu a fost una inspirată dar avea în vedere constrângerile anterioare și teama de a nu fi depistați de către ceilalți colocatari, care îl puteau anunța pe inculpatul B.I., cu consecința determinării unor noi atitudini violente din partea acestuia.

În aceste condiții, R.N. și T.V. au convenit ca de la etajul I al blocului unde erau cazați, cu ajutorul unui cearșaf, să coboare aproximativ 5 metri până la parter și să realizeze denunțarea faptelor fraților B.

Datorită unor situații imprevizibile, T.V. a căzut de la înălțime și a suferit leziuni grave în zona craniană și membrele inferioare.

Din raportul de expertiză medico-legală al I.M.L. Iași nr.182/05.02.2010, rezultă că sus-numitul a prezentat grave leziuni traumatice la nivelul piciorului drept - respectiv fracturi cominutive ale tibiei drepte, care s-au agravat ulterior și care au condus la osteomelită și tromboflebită venă femurală dreapta.

Din același raport rezultă că acele leziuni necesită pentru vindecare peste 1 an și 4 luni de zile, datorită complicațiilor apărute, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă (de la data examinării - 05.02.2010, după care va reveni pentru o nouă examinare medico-legală).

T.V. a fost internat imediat după căderea din apartamentul din Spania, localitatea L’olleria, într-un spital din Valencia, apoi în România la Spitalele de Urgență din Iași, apoi la Spitalul de Urgență București.

Imediat partea vătămată N.R. a reușit, prin aceleași mijloace, să anunțe poliția spaniolă din localitate, care au demarat cercetările penale cuprinse în dosarul penal înaintat de către autoritățile spaniole.

B.I. și Viorel au continuat să-i exploateze pe cei rămași, în aceleași condiții de teroare și amenințare, ceea ce a făcut ca majoritatea să plece în România după ce-și achitau forțat sumele de bani solicitate de către sus-numiții (câte 400 de euro) sau prin ajutorul dat de reprezentanții autorităților spaniole sau C.R.

Situația de fapt descrisă mai sus este probată cu procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de identificare a părților vătămate, adrese către unități bancare, lista celor 23 de victime ale traficului de persoane prin muncă în grupul condus de B.I. de la începutul lunii octombrie 2009 - fl. 1;- planșa foto cu fotografiile judiciare ale celor 23 de victime ale traficului de persoane prin muncă - fl.4 - 10; acte de identitate, declarațiile și documente depuse de numiții: N.R. - fl. 11- 27; T.V. - fl.28 - 66; O.G. - fl.67 - 80; O.L.- fl.81 - 94; O.D. - fl. 95 - 105; B. N. - fl.106 - 142; M.I. - fl. 143 - 159; V.M. - fl.160 - 179; I.Z. - fl.180 - 204; I.D. - fl.205 - 222; I.A.M. - fl.223 - 240; I.V. - fl.241 - 259; B.S. - fl.260 - 272; B.I. - fl.273 - 296; B.M. - fl.297 - 324; C.A. - fl.325 - 343; V.M. - fl. 344 - 368; C.E. - fl.369 - 393; C.G. - fl.394 - 417; C.G. I. - fl.418 - 430; C.Ș. - fl.431 - 445; B. C.I. - fl.446 - 458; K.L.I. - fl.459 - 463; documente în limba spaniolă depuse de persoana vătămată K.I.L. fl.1 - 24, traducerea documentelor în limba spaniolă depuse de persoana vătămată K.I.L. fl.25 - 62; - tabel cu situația sumelor de bani realizate de inc. B.V. în Spania, conform însemnărilor olografe ale acestuia dintr-un caiet găsit cu ocazia percheziției la domiciliul său - fl. 63-69; - lista celor 7 persoane care au plecat la muncă în Spania, în grupul condus de B.V. de la începutul lunii septembrie 2009 - fl. 70; - delegații avocațiale, acte de identitate, declarațiile și documente depuse de numiții: N.I. - fl. 72 - 83; - lista celor 11 persoane care au plecat la muncă în Spania, în grupul condus de F.D. de la începutul lunii septembrie 2009 - fl. 135; delegații avocațiale, acte de identitate, declarațiile și documente depuse de numiții: F.D. - fl. 136 -158; B. M.D. - fl. 159 - 161; B.Ș. - fl. 162 - 166; B. A. fl. 167 - 170; B. I. Ioan fl. 171 - 174 ; B. B. fl.175 - 177; B. V. - fl. 178 - 182; B. D.I. - fl. 183 - 187; G.R. - fl. 188 - 191; T.R. - fl.192-195; B. G. - fl. 196 - 198; - cereri de comisie rogatorii internaționale formulate de DIICOT Serviciul Teritorial Bacău în dosarul 59D/P/2009 - fl. 199 - 237;- traduceri ale actelor judiciare întocmite de autoritățile spaniole fl. 1 - 77;- acte judiciare în limba spaniolă expediate în urma comisiei rogatorii a unității noastre - fl. 78 - 219;- acte judiciare în limba spaniolă expediate în urma comisiei rogatorii a unității noastre - fl. 1 - 361.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată inculpatul nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa precizând că, la momentul sosirii consătenilor săi a constatat că una din persoanele ce îi oferise telefonic, locuri de muncă în Spania, nu și-a ținut promisiunea, astfel că, intențiile sale au fost deturnate de la scopul "nobil"; pe care și l-a propus de la plecarea din România.

Aceste aspecte expuse de către inculpat nu pot fi reținute de către instanță ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, încât se observă în mod vădit că ele reprezintă apărări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.

Astfel, inculpatul B.I. a cunoscut de la fratele său B.V. situația ofertelor de muncă în Spania și doar în acest scop s-a deplasat în această țară.

Oricare ar fi situația necunoașterii unor aspecte privind situația implicării viitoare nu se pot ignora situațiile privind: achitarea contravalorii și organizarea deplasării, din România spre Spania a părților vătămate; contactul direct cu fratele său (B.V.) și ajutorul dat de acesta pentru realizarea deplasării/cazării pe teritoriul Spaniei a părților vătămate; preluarea victimelor de la locul de întâlnire; condițiile precare de cazare, hrană și lipsa retribuirii; nerespectarea condițiilor afirmate în cadrul ofertei de muncă și evitarea încheierii unor forme legale de desfășurare a activităților lucrative.

De asemenea, din traducerea documentelor depuse de către partea vătămată K.L.I. că, legalizarea activităților lucrative a avut loc în luna noiembrie 2009 (vol.V, fl. 31-32), imediat după declanșarea activităților de urmărire penală de către autoritățile judiciare spaniole, ca urmare a accidentului survenit în legătură cu partea vătămartă T.V.

Încheierea în formă legală a unor documente (privind activitățile lucrative desfășurate de către părțile vătămate menționate anterior) s-a dorit a fi o acoperire a activităților ilicite desfășurate până în perioada octombrie - noiembrie 2009.

Faptul că acele condiții de muncă oferite consătenilor săi erau în totală discordanță cu cele expuse mincinos în România este demonstrat și de evoluția dramatică a evenimentelor din Spania, evenimente care au culminat cu autoaccidentarea părții vătămate T.V.

Mai mult, din declarațiile părților vătămate de reține faptul că B.I. a impus părților vătămate ca pentru a scăpa de datoriile acumulate cu transportul și hrana să-și contacteze rudele din România pentru a le trimite sumele de bani în valută necesare absolvirii de pretențiile financiare.

Relevant în acest sens este cazul părților vătămate I.D. și a fiicei sale, care au telefonat la rude în România și care le-au trimis peste 1.000 de euro (prin vânzarea unui teren agricol din România), din care B.I. și-a oprit suma de 800 de euro pentru așa zisele cheltuieli efectuate cu cei doi, pe perioada de 3 săptămâni de zile de la plecarea din România și cât au locuit pe teritoriul statului spaniol.

Întrucât persoanele cazate în condiții grele nu au mai suportat restricțiile de deplasare și atitudinea amenințătoare a fraților B. au început să discute între ei posibilitatea de a scăpa de sub influența traficanților.

Condițiile grele și insuportabile impuse de inculpatul B.I., B.V. și persoanele care îl ajutau, au culminat cu intenția părților vătămate N.R. și T.V. de a părăsii apartamentul unde erau cazați și de a denunța faptele autorităților spaniole.

Metoda aleasă (escaladarea ferestrei apartamentului unde erau cazați) nu a fost una inspirată dar avea în vedere constrângerile anterioare și teama de a nu fi depistați de către ceilalți colocatari, care îl puteau anunța pe inculpatul B.I., cu consecința determinării unor noi atitudini violente din partea acestuia.

În aceste condiții, R.N. și T.V. au convenit ca de la etajul I al blocului unde erau cazați, cu ajutorul unui cearșaf, să coboare aproximativ 5 metri până la parter și să realizeze denunțarea faptelor fraților B..

Datorită unor situații imprevizibile, T.V. a căzut de la înălțime și a suferit leziuni grave în zona craniană și membrele inferioare.

Din raportul de expertiză medico-legală al I.M.L. Iași nr. 182/05.02.2010, rezultă că sus-numitul a prezentat grave leziuni traumatice la nivelul piciorului drept - respectiv fracturi cominutive ale tibiei drepte, care s-au agravat ulterior și care au condus la osteomelită și tromboflebită venă femurală dreapta.

Din același raport rezultă că acele leziuni necesită pentru vindecare peste 1 an și 4 luni de zile, datorită complicațiilor apărute, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă (de la data examinării - 05.02.2010, după care va reveni pentru o nouă examinare medico-legală).

T.V. a fost internat imediat după căderea din apartamentul din Spania, localitatea L’olleria, într-un spital din Valencia, apoi în România la Spitalele de Urgență din Iași, apoi la Spitalul de Urgență ""; București.

Imediat partea vătămată N.R. a reușit, prin aceleași mijloace, să anunțe poliția spaniolă din localitate, care au demarat cercetările penale cuprinse în dosarul penal înaintat de către autoritățile spaniole.

Față de această situație s-a pus în discuția părților de către instanță și schimbarea de încadrare juridică potrivit dispozițiilor art.334 Cod pr.penală, din art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, în art.12 alin.1, 2 lit.a și b din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 din Cod penal.

In ceea ce privește depozițiile unor martori din lucrări și a unora din părțile vătămate acestea trebuie avute în vedere cu foarte mare circumspecție din pricina relațiilor speciale existente între aceste persoane și inculpat determinată de calitățile lor de vecini, consăteni din satul T., com. G.F. jud. Bacău.

Este de la sine înțeles că aceeași situație obiectivă (a locului natal și vecinătatea) a determinat și schimbarea unor declarații și manifestări de voință privind participarea în cadrul procesului penal.

Astfel, se reține că au renunțat la calitatea lor de părți vătămate/părți civile victimele C.A., V.M., C.G., C.Ș., C.G. I., B.M., B.S. și C.E.

In drept, faptele inculpatului B.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.12 alin.1, 2 lit.a și b din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 din Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.8 din Legea nr.39/2003 cu referire la art.323 alin.1 Cod penal, texte de lege în baza căruia se va dispune condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția inculpatului se va dispune condamnarea acestuia, urmând a se ține seama de criteriile generale de individualizare cuprinse în art.72 din Cod penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, rezonanța socială a unor asemenea fapte grave cum este traficul de persoane - infracțiuni de o amploare deosebită care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății acesteia, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme de criminalitate organizată - , condițiile și împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o poziție nesigură pe parcursul procesului penal, negând cu vehemență faptele reținute în sarcina sa și faptul că acesta a mai cunoscut rigorile legii penale, fiind cunoscut cu antecedente penale.

Astfel, se reține că prin sentința penală nr.22 din 21.01.2009 a Judecătoriei Moinești inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar prin sentința penală nr.100 din 20.02.2008 a Tribunalului Bacău acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Avându-se în vedere că inculpatul a comis faptele din prezenta cauză înainte de pronunțarea hotărârilor menționate anterior sau până la rămânerea definitivă a acestora și prin care s-a dispus suspendarea executării pedepselor urmează ca în cauză să se dispună potrivit art.85 din Cod penal, anularea suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate anterior, urmând ca acestea să fie contopite cu pedepsele aplicate în cauză.

Se va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal;

De asemenea, se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 din Cod penal.

Față de datele cauzei, Tribunalul apreciază că scopul educativ al pedepsei ce se va aplica inculpatului poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenție.

Pe latură civilă, se va lua act că părțile vătămate O.G., O.L., B. N., M.I., V.M., I.Z., O.D., B. C.I., I.V. și K.L.I. nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.

Se va dispune scoaterea din cauză a lui : C.A., V.M., C.G., C.Ș., C.G. I., B.M., B.S. și C.E. care nu au dorit să participe în cauză în calitate de părți vătămate și părți civile.

De asemenea, se va constata că celelalte părți vătămate s-au constituit părți civile în cauză după cum urmează: I.D. cu suma de 1000 euro daune materiale (reprezentând suma de bani care i-a fost trimisă de acasă de rude și pe care i-a dat-o inculpatului); N.R. cu suma de 1200 euro daune materiale, bani pe care i-ar fi câștigat dacă îi erau asigurate condițiile de muncă promise la plecare și suma de 2000 euro daune morale; T.V. cu suma de 35.000 euro daune morale și 5000 euro daune materiale, reprezentând bani pe care i-ar fi câștigat dacă îi erau asigurate condițiile de muncă promise la plecarea din țară, venituri ulterioare pentru că nu a mai putut munci datorită infirmității cu care a rămas, cheltuieli de spitalizare și transport din Spania în România când s-a întors acasă; I.A.M. cu suma de 400 euro daune materiale, sumă ce reprezintă banii trimiși de acasă pentru a se întoarce în România; B.I. cu suma de 5000 euro daune materiale, bani pe care trebuia să-i obțină dacă îi erau asigurate condițiile de muncă promise la plecarea din țară și 2000 euro daune morale.

Din declarațiile coroborate ale părților vătămate și ale părților civile, rezultă în mod cert oferta făcută de inculpat atunci când a recrutat părțile, constând în promisiunea mincinoasă a obținerii unui loc de muncă în străinătate, astfel că instanța va reține ca fiind dovedit prejudiciul materiale suferit de părțile civile, astfel că apreciază ca fiind întemeiate cererile acestora de a fi obligat inculpatul la plata acestor despăgubiri reprezentând salariul promis și cuvenit, precum și cheltuielile ocazionate de vătămarea părții civile T.V. care constau în cheltuieli de spitalizare, faptul că nu a mai putut munci datorită urmărilor produse (infirmitate fizică a acestuia) și cheltuieli de transport ocazionate de întoarcerea în țară.

In consecință, Tribunalul constată că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: există faptă ilicită (infracțiunea), există prejudiciu cert și nerecuperat (așa cum s-a analizat în considerentele ce preced), există raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și există vinovăția inculpatului sub forma intenției.

Potrivit Codului civil orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

Aceste texte de lege care folosesc termenul general de "prejudiciu"; fără a distinge, în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, trebuie interpretate în sensul că urmează a fi reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale cauzate prin fapte ilicite.

Victimele unor infracțiuni de natura celor comise de inculpat au dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial, acest prejudiciu constând în suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat de pe urma faptului ilicit.

Existența unui atare prejudiciu rezultă din probele administrate în cauză, Tribunalul apreciind că obligarea inculpatului la plata sumei de câte 1000 Euro părților civile N.R. și B.I., respectiv suma de 2000 Euro părții civile T.V. cu titlu de daune morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri în sensul art.14 din Cod pr.penală.

Se va constata că părțile vătămate au fost asistate de avocat oficiu.

Se va constata că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

Văzând și dispozițiile art.191 Cod pr.penală.

Instanța condamnă inculpatul B.I., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni :

-art.12 alin.1, 2 lit.a, b din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din art.12 alin.1,2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal;

-art.8 din Legea nr.39/2003 cu referire la art.323 alin.1 Cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare;

In baza art.85 Cod penal dispune anularea suspendării condiționate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.22 din 21.01.2009 a Judecătoriei Moinești rămasă definitivă la 5.10.2010 prin nerecurare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.9 alin.l lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.13 din Cod penal.

Dispune anularea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.100 din 20.02.2008 a Tribunalului Bacău rămasă definitivă prin decizia penală nr.2605 din 29.06.2011 a I.C.C.J. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.2 și 3 din Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.c din Cod penal.

Contopește pedepsele aplicată în cauză și cele două pedepse pentru care s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal;

Pedeapsă de executat: 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal;

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Cod penal în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 din Cod penal.

Ia act că părțile vătămate O.G., O.L., B. N., M.I., V.M., I.Z., O.D., B. C.I., I.V. și K.L.I. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Dispune scoaterea din cauză a lui: C.A., V.M., C.G., C.Ș., C.G. I., B.M., B.S. și C.E. care nu au dorit să participe în cauză în calitate de părți vătămate și părți civile.

Obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile către părțile civile după cum urmează:

-suma de 1000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare, reprezentând daune materiale către partea civilă I.D.

-suma de 1200 euro echivalentul în lei la data punerii în executare, reprezentând daune materiale și suma de 1000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare cu titlu de daune morale către partea civilă N.R.

-suma de 5000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare, reprezentând daune materiale și suma de 2000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare cu titlu de daune morale către partea civilă T.V.

-suma de 400 euro echivalentul în lei la data punerii în executare, reprezentând daune materiale către partea civilă I.A.M., și

-suma de 5000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare, reprezentând daune materiale și suma de 1000 euro echivalentul în lei la data punerii în executare cu titlu de daune morale către partea civilă B.I..

Constată că părțile vătămate au fost asistate de avocați oficiu.

Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

In baza art.191 Cod pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru celelalte părți.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de persoane. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete