Vătămare corporală gravă. Condiţii de existenţă
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 187 din 13.05.2002, Judecătoria Săveni a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 C. pen., obligându-1 şi la plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri civile.
S-a reţinut că, la data de 30 septembrie 2001, inculpatul a lovit pe partea vătămată cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 14 zile şi care au condus la avort.
Prin decizia penală nr. 546/A/25.06.2002, Tribunalul Botoşani a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 701 din 7.10.2002, a admis recursul inculpatului (care critica greşita încadrare juridică), a casat decizia şi parţial sentinţa, în sensul că a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 C. pen., în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 C. pen. şi a condamnat pe inculpat la pedeapsa amenzii.
Curtea a reţinut că pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. 1 teza penultimă C. pen. - consecinţa avortului - este necesar ca victima să fi fost însărcinată în momentul lovirii (situaţie premisă) şi, în acelaşi timp, inculpatul să fi ştiut sau să fi putut prevedea că victima este însărcinată.
In lipsa oricărei culpe din partea făptuitorului, încadrarea faptei în art. 182 alin. I teza penultimă C. pen. nu este posibilă.
Simpla prezumţie generală şi vagă (orice femeie poate fi însărcinată şi, deci, o vătămare corporală adusă unei femei poate provoca un avort) nu poate fi admisă deoarece ar însemna crearea unei răspunderi penale obiective, bazată numai pe rezultatul produs, indiferent de atitudinea subiectivă a făptuitorului, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 17 şi 19 C. pen.
în speţa de faţă, deşi raportul de expertiză medico-legală a reliefat că partea vătămată este însărcinată în luna a V-a, inculpatul a pretins tot timpul că nu a ştiut despre această împrejurare. Martorii audiaţi au declarat fie că sarcina părţii vătămate se cunoştea foarte puţin, fie că ei nu cunoşteau că ar fi fost însărcinată.
Or, din moment ce o femeie a sesizat cu greu sarcina, inculpatul care se afla în stare de ebrietate, în mod cert nu avea cum să-şi dea seama (nici o probă din dosar nu a dovedit contrariul). în plus, nu s-au reliefat nici elemente de fapt din care să rezulte că inculpatul putea să prevadă starea de graviditate a victimei.
în lipsa cunoaşterii stării de graviditate sau a posibilităţii concrete de a o prevedea, textul art. 182 alin. 1 teza penultimă C. pen. nu este aplicabil, căci nimeni nu este obligat să prevadă, în mod general, eventualitatea producerii unui avort.
C.A. Suceava, decizia penală nr. 701 din 7.10.2002
