Vătămare corporală gravă. Elemente constitutive
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 139/2001 a Tribunalului Braşov, s-a admis apelul declarat de inculpatul CM împotriva sentinţei penale nr. 2624/2000 a Judecătoriei Braşov, care a fost desfiinţată în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa aplicată. în urma rejudecării cauzei în aceste limite, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, inculpatul fiind condamnat pentru această infracţiune la pedeapsa de 10 luni închisoare.
Instanţa de apel a reţinut faptul că, din documentele medicale aflate la dosar, rezultă că pentru leziunile corporale suferite la data de 6.03.1998, partea vătămată a necesitat 45 zile îngrijiri medicale, iar diminuarea acuităţii auditive nu constituie infirmitate permanentă.
încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul CM este cea prevăzută de art. 181 Cod penal şi nu de art. 182 Cod penal, după concluziile organului de specialitate, căci infirmitatea fizică presupune o stare anormală cu caracter permanent, în care victima nu se mai poate folosi în mod obişnuit şi normal de corpul său, iar prin infirmitate psihică se înţelege situaţia în care victima a suferit un traumatism psihic care presupune pierderea totală sau parţială a controlului activităţilor sale, consecinţe care nu se regăsesc în speţă.
Prin decizia penală nr. 251/2001 a Curţii de Apel Braşov, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, fiind casată decizia tribunalului şi menţinută sentinţa primei instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 182 Cod penal, infracţiunea de vătămare corporală gravă constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 zile sau care a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.
Cât priveşte pierderea unui simţ sau organ, legiuitorul a avut în vedere nu numai pierderea totală a celor cinci simţuri pe care le are omul ci şi slăbirea unui simţ.
în acest din urmă caz, slăbirea simţului are caracter permanent, fapta urmează a fi încadrată în dispoziţiile art. 182 Cod penal şi nu ale art. 181 Cod penal.
în speţă, urmare a conflictului dintre părţi, victima şi-a pierdut acuitatea auditivă pentru frecvenţe înalte. Cum partea a rămas cu sechele ce au caracter de permanenţă, care scad acuitatea auditivă, fapta săvârşită de inculpat realizează elemente constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 Cod penal şi nu de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 Cod penal.
Decizia penală nr.251/2001 a Curţii de Apel Braşov
