Vătămare corporală gravă. Latura subiectivă
| Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 1940 din 22 august 2000, Judecătoria Botoşani a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal reţinându-se că, a încercat să o lovească pe victimă cu o furcă şi cum aceasta se afla într-o căruţă încărcată cu fân, vrând să evite lovitura s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 85 zile.
încadrarea juridică dată de instanţa de fond a fost menţinută de Tribunalul Botoşani prin decizia penală nr. 818 din 21 decembrie 2000 şi de Curtea de Apel Suceava prin decizia penală nr. 296 din 26 martie 2001.
A fost înlăturată susţinerea apărării cum că fapta ar constitui infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 Cod penal.
Aceasta presupune, potrivit art. 19 pct. 2 Cod penal, ca infractorul să prevadă rezultatul faptei sale pe care nu-1 acceptă, socotind fără temei că nu se va produce sau să nu-1 prevadă, deşi putea şi trebuia să-1 prevadă. în speţă însă, cu intenţie, inculpatul a încercat să o lovească pe partea vătămată cu furca (urmărind producerea unei suferinţe fizice) rezultatul nefiind prevăzut, deşi putea şi trebuia prevăzut cât timp victima se afla în echilibru instabil, într-o căruţă cu fân, la o înălţime de 2 m.
Ne găsim prin urmare în situaţia infracţiunii praeterintenţionate prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal. Că lovirea a rămas în faza tentativei, nu este de natură a determina o altă încadrare juridică, textul incriminând "fapta" prin care s-a pricinuit integrităţii corporale o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile. Or, tentativa de lovire este o faptă ca şi lovirea însăşi dacă a condus la producerea aceluiaşi rezultat - fie că acesta a fost dorit sau nu de făptuitor.
Decizia penală nr.296/26.03.2001 a Curţii de Apel Suceava
