Vătămare corporală gravă. Tentativă de omor. Încadrare juridică
Comentarii |
|
Fapta inculpatului de a trage cu o puşcă cu aer comprimat asupra părţii vătămate, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare circa 30 zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 raportat la art. 20 C.pen., iar nu pe cele ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, întrucât, prin modul de săvârşire a faptei, inculpatul a urmărit sau acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, Decizia nr. 331 din 3 iunie 2008
Prin sentința penală nr. 403/11.10.2007 pronunțată de Judecătoria Horezu, în baza art. 182 alin. (2) C.pen., a fost condamnat inculpatul U.C., la pedeapsa închisorii de 3 ani.
S-au aplicat dispozițiile art. 57 și art. 71 C.pen., în privința executării pedepsei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, la data de 29.06.2005, inculpatul U.C. a tras cu o pușcă cu aer comprimat, asupra părții vătămate C.N., cauzându-i leziuni ce au necesitat circa 30 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în pericol.
împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal au formulat apel inculpatul și partea vătămată.
Apelantul-inculpat a criticat sentința sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
S-a susținut de acesta că prima instanță nu a reținut în favoarea lui circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C.pen., respectiv scuza provocării întrucât partea vătămată a fost aceea care în ziua de 29.06.2005 i-a adus insulte, amenințări, i-a distrus un gard ce marca hotarul dintre ei și a pătruns în domiciliul său prin violență.
Apelantul - partea vătămată a criticat sentința sub aspectul soluționării laturii penale, respectiv a individualizării pedepsei.
S-a susținut că pedeapsa aplicată este blândă, solicitându-se condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de omor, precum și arestarea imediată a acestuia.
Prin decizia penală nr. 34/A/20.02.2008, Tribunalul Vâlcea a admis apelul declarat de inculpatul U.C., a desființat în parte sentința în sensul că, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicând dispozițiile art. 82-83 C.pen.
în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a respins ca nefondat apelul părții vătămate.
în privința apelului formulat de partea vătămată, s-a apreciat că acesta este nefondat sub toate aspectele.
în cauză nu poate fi vorba de comiterea infracțiunii de tentativă de omor, întrucât modul în care a acționat inculpatul, obiectul pe care l-a folosit pentru comiterea infracțiunii nu erau în măsură să producă moartea părții vătămate, acesta având intenția doar de a-i produce vătămări, având în vedere distanța de la care a tras și felul de armă folosit.
Nu se pot reține nici infracțiunile de violare de domiciliu și distrugere, întrucât conflictul între cei doi și starea tensionată mai veche se datorează unui drum de trecere pe care îl folosesc cei doi, neexistând dovezi că inculpatul a pătruns în domiciliul părții vătămate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal partea vătămată C.N.
Partea vătămată a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile vizând greșita încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat. Pe cale de consecință, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tentativă de omor.
Deși proiectilul nu a lezat vital organele interne ale victimei, acest fapt se putea întâmpla, dată fiind puterea de penetrare și zona corpului în care partea vătămată a fost lovită.
Arma folosită de inculpat funcționează pe principiul aerului comprimat, cu alice de plumb, fără pulbere explozivă și face parte din categoria armelor neletale, însă argumentul nu este pertinent în ceea ce privește calificarea juridică a faptei. în acest sens, trebuie să se aibă în vedere cu prioritate celelalte aspecte menționate mai sus, respectiv distanța mică de la care a avut loc tragerea și mai ales zona vitală a corpului în care inculpatul a fost lovit.
Recurenta parte vătămată a susținut că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide, iar rezultatul periculos al faptei nu s-a produs din motive independente de voința lui.
Prin decizia penală nr. 331/R/03.06.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost admis recursul declarat de partea vătămată C.N., împotriva deciziei penale nr. 34/A/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
A fost casată în parte sentința penală nr. 403/11.10.2007, pronunțată de Judecătoria Horezu, și în totalitate decizia penală nr. 34/A/20.02.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
în baza art. 334 C.proc.pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 C.pen., raportat la art. 20 C.pen. cu aplicarea art. 74,art. 76 C.pen.
A fost condamnat inculpatul U.Gr.C. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-b) C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C.pen. raportat la art. 20 C.pen. cu aplicarea art. 74,art. 76 C.pen.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut că, deși proiectilul nu a lezat vital organele interne ale victimei, acest fapt se putea întâmpla, dată fiind puterea de penetrare a proiectilului și zona corpului în care partea vătămată a fost lovită.
Arma folosită de inculpat funcționează pe principiul aerului comprimat, cu alice de plumb, fără pulbere explozivă și face parte din categoria armelor neletale, însă argumentul nu este pertinent în ceea ce privește calificarea juridică a faptei. în acest sens, trebuie să se aibă în vedere cu prioritate celelalte aspecte menționate mai sus, respectiv distanța mică de la care a avut loc tragerea și mai ales zona vitală a corpului în care inculpatul a fost lovit.
în raport cu aceste elemente, nu mai prezintă relevanță caracterul neletal al armei folosite, deoarece rezultatul periculos, respectiv eventuala moarte a victimei se putea produce chiar și în condițiile în care inculpatul folosea o armă neletală, dar victima era lovită într-o zonă vitală a corpului, prin tragere directă, de la o distanță mică, așa cum s-a întâmplat în această cauză.
în mod constant, jurisprudența în materie a stabilit că încadrarea juridică a unei fapte în infracțiunea de omor se realizează și în funcție de împrejurările în care victima a fost lovită și mai ales zona corpului în care i s-a aplicat lovitura.
în consecință, în mod greșit primele instanțe au calificat fapta în infracțiunea prevăzută de art. 182 C.pen.
Inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide, iar rezultatul periculos al faptei nu s-a produs din motive independente de voința lui.