Pedeapsa accesorie (art. 64 C.pen.). Individualizare. Obligativitatea pentru instanţe a jurisprudenţei CEDO şi a ICCJ
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 71 alin. (2) C.pen., conform cărora condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C.pen., trebuie aplicate în concordanţă cu dispoziţiile art. 52 C.pen. privind pedeapsa şi scopul acesteia, precum şi a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la criteriile de individualizare a pedepselor, astfel încât instanţele să înlăture caracterul automat şi absolut al aplicării pedepsei accesorii, exercitând controlul judecătoresc asupra necesităţii şi pertinenţei aplicării acestei categorii de pedeapsă, raportat la interesul prezervării ordinii publice şi la tipul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor. Pentru neaplicarea automată şi absolută, fără control judecătoresc asupra componentelor pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C.pen. s-a pronunţat CEDO în cauza Sabou şi Pîrcălab c. României (M. Of. nr. 484 din 8 iunie 2005), respectiv ICCJ, în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007, jurisprudenţă obligatorie pentru instanţele naţionale.
Secţia penală, Decizia nr. 346 din 27 martie 2008
Prin sentința penală nr. 237/06.07.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpații L.I. și L.P.A., din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a)-b) C.pen., art. 194 alin. (1) C.pen. și art. 189 alin. (2) C.pen., în infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) și art. 189 alin. (2) C.pen., cu înlăturarea art. 211 C.pen.
Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de părțile vătămate E.R., E.G. și H.Z., din infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen. în infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C.pen.
Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a)-b) C.pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b) C.pen., în dauna părților vătămate E.G., E.R. și H.Z., a fost condamnat inculpatul L.P.A., la trei pedepse de câte 4 ani închisoare.
Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C.pen., în dauna părților vătămate E.G., E.R. și H.Z., a fost condamnat același inculpat la trei pedepse de câte 2 luni închisoare.
Pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b) C.pen., în dauna părților vătămate E.G., E.R., I.P.S. și H.Z., a fost condamnat același inculpat la patru pedepse de câte 4 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani închisoare.
Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a)-b) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., în dauna părților vătămate E.G., E.R. și H.Z., a fost condamnat inculpatul L.I., la trei pedepse de câte 7 ani închisoare.
Pentru săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., în dauna părților vătămate E.G., E.R. și H.Z., a fost condamnat același inculpat la trei pedepse de câte 6 luni închisoare.
Pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzute de art. 189 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., în dauna părților vătămate E.G., E.R., I.P.R. și H.Z., a fost condamnat același inculpat la patru pedepse de câte 7 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.
în baza art. 61 C.pen., a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului dispusă în privința pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1988/26.10.2006 a Judecătoriei Baia Mare și contopește restul de pedeapsă de 565 zile închisoare neexecutat, cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință. Inculpatul va executa în final o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpați timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 12.03.2007 și până la zi și a fost menținută starea de arest a inculpaților. S-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. c) C.pen., în condițiile și pe durata stabilită de art. 71 C.pen.
Prin decizia penală nr. 416/A/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., s-a admis apelul declarat de inculpații L.I. și L.P.A. împotriva sentinței penale nr. 237/06.07.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj; s-a desființat hotărârea atacată în latura civilă a cauzei, rejudecând.
în baza art. 14,art. 346 C.proc.pen., a înlăturat obligarea inculpaților la plata daunelor morale în suma de 2.000 lei către partea civilă H.Z., acordate de prima instanță.
A menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate.
împotriva acestei decizii penale au declarat recurs inculpații L.P.A. și L.I., solicitând admiterea recursului cu consecința casării atât a sentinței Judecătoriei, cât și a deciziei Tribunalului, fie cu trimitere spre rejudecare, fie cu reținerea cauzei spre rejudecare și reindividualizarea mai puțin severă a pedepsei aplicate.
în motivare s-a arătat că în fața instanței de apel ambii inculpați au fost asistați de același avocat din oficiu, că în faza urmăririi penale declarațiile părților vătămate au fost consemnate personal de procuror și, în fine, că pedepsele aplicate sunt mult prea severe în raport cu gravitatea infracțiunilor pentru care sunt cercetați și prejudiciul cauzat părților vătămate.
Ambii inculpați au fost audiați, în recurs, în fața curții de apel, asigurându-li-se exercitarea dreptului la apărare și asistență juridică din oficiu.
Examinând recursurile inculpaților, prin prisma motivelor invocate, dar și a celor din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. (2) C.proc.pen., curtea de apel constată că acestea sunt fondate, însă nu pentru motivele indicate de inculpați, ci pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, atât judecătoria, cât și tribunalul au considerat că, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, este aplicabilă în mod automat și pedeapsa accesorie a interzicerii față de ambii inculpați a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., și a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice [lit. a)] a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat [lit. b)], respectiv a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura acelei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii [lit. c)].
Procedând astfel, ambele instanțe au individualizat greșit pedeapsa accesorie, ceea ce constituie motivul de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 14 C.proc.pen.
Curtea relevă că dispozițiile art. 71 alin. (2) C.pen., conform cărora condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C.pen., nu au fost aplicate în concordanță cu dispozițiile art. 52 C.pen. privind pedeapsa și scopul ei, precum și de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la criteriile de individualizare a pedepselor, astfel încât instanțele să înlăture caracterul automat și absolut al aplicării acestei pedepse, exercitând controlul judecătoresc asupra necesității și pertinenței aplicării acestei categorii de pedeapsă, raportat la interesul prezervării ordinii publice și la tipul infracțiunilor reținute pe seama inculpaților.
în acest sens s-a pronunțat ICCJ prin decizia nr. 74/05.11.2007, dată în recurs în interesul legii, statuându-se că pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C.pen. nu se aplică automat, ci în funcție de criteriile de individualizare impuse de art. 71 alin. (3) C.pen.
Decizia pronunțată în interesul legii este obligatorie în privința aplicării unitare de către instanțele judecătorești a dispozițiilor art. 71 alin. (2)-(3) C.pen. cu referire la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I-c) C.pen. în toate situațiile în care se pronunță condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii.
Pentru neaplicarea automată și absolută a pedepsei accesorii privind interzicerea unor drepturi în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a lua în considerare tipul infracțiunii, s-a pronunțat, totodată, CEDO în cauza Sabou și Pârcălab c. României (Hotărârea din 28 septembrie 2004, publicată în M. Of. nr. 484 din 8 iunie 2005). Astfel, instanța comunitară a statuat că aplicarea pedepsei accesorii în condițiile mai sus expuse nu îndeplinește cerințele art. 8 din Convenția europeană asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, îndeosebi sub aspectul constatării de către instanțele judecătorești, în mod nemijlocit, a caracterului necesar al acestei pedepse, raportat la obiectivele prevăzute de art. 8 pct. 2 din Convenție.
Prin urmare, aplicarea automată și în afara oricărui control judecătoresc a pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-c) C.pen. constituie o ingerință care încalcă dreptul la respectarea vieții private.
în cauza prezentă, nici judecătoria, nici tribunalul nu au procedat la individualizarea pedepsei accesorii, ceea ce rezultă din absența oricăror trimiteri, în hotărârile acestor instanțe, la considerente de fapt și de drept pentru care au ajuns la concluzia că se impune condamnarea inculpaților la această pedeapsă.
Prin consecință, curtea de apel va casa ambele hotărâri, sub acest aspect, procedând la reținerea spre rejudecare a cauzei penale cu privire la latura penală, iar în cadrul acesteia numai referitor la individualizarea pedepsei accesorii, conform dispozițiilor art. 38517 C.proc.pen.
Curtea relevă, în primul rând, că în conformitate cu principiul legalității pedepsei, instituit de art. 2 C.pen., pedeapsa accesorie, constând în interzicerea unor drepturi, este prevăzută de legea penală prin art. 64 C.pen.
în al doilea rând, curtea constată că recurgerea instanței la această categorie de pedeapsă este subordonată exigenței legale a constatării de către instanța judecătorească, atât a necesității aplicării sale, cât și a unor criterii de individualizare instituite, de asemenea, de legea penală, și anume dispozițiile art. 71 alin. (3) C.pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia ICCJ nr. 74/05.11.2007, pentru unificarea practicii judiciare naționale în această materie.
Sub aspectul necesității aplicării pedepsei accesorii, curtea de apel constată că în raport de tipul infracțiunilor pentru care au fost condamnați inculpații, infracțiuni ce au adus grave atingeri dreptului la protecția bunurilor, a integrității corporale sau a sănătății, a libertății de a dispune asupra bunurilor proprii și a libertății de mișcare, față de persoanele vătămate, ceea ce constituie conținutul infracțiunilor de tâlhărie în formă agravată [art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) lit. a)-b) C.pen.], de șantaj (art. 194 C.pen.) și de lipsire de libertate în mod ilegal, forma agravată [art. 189 alin. (2) C.pen.], o astfel de pedeapsă se impune pentru a asigura pe deplin scopul general al pedepsei penale, prevăzut de art. 52 alin. (1) C.pen. în realizarea acestui scop, orice pedeapsă trebuie să conțină cumulativ un element coercitiv, un altul reeducativ și, în final, un element preventiv. Curtea statuează că numai prin condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii raportat la gravitatea și multitudinea faptelor și actelor infracționale în stare de recidivă a unuia dintre ei, la imperativul ocrotirii pe viitor a unor relații sociale referitoare la exercițiul unor funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat, nu este suficientă. Inculpații, în condițiile în care vor fi condamnați definitiv, trebuie decăzuți din dreptul de acces la astfel de demnități publice, limitat pe durata executării pedepsei închisorii sau până la momentul în care legea o consideră executată.
Curtea de apel concluzionează, așadar, că aplicarea pedepsei accesorii în sarcina ambilor inculpați are caracter necesar.
Relativ la individualizarea pedepsei accesorii, Curtea constată că procesul de alegere și nominalizare a pedepsei accesorii impune cercetarea criteriilor legale în raport de care instanța de judecată va efectua o astfel de individualizare. Aceste criterii sunt prevăzute de art. 71 alin. (3) C.pen., cu titlu general, și se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului.
Criteriile enunțate sunt supuse controlului instanței de judecată, dar în considerarea următoarelor limite: interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice [art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen.] intervine de drept, conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) C.pen., ceea ce înseamnă că această componentă a pedepsei accesorii se aplică automat, prin voința legiuitorului și fără control judecătoresc, ori de câte ori pedeapsa principală aplicată este detențiunea pe viață sau închisoarea; interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza I lit. b)-c) C.pen. este supusă în toate cazurile controlului exercitat de instanța de judecată, fiind exclus automatismul legii penale.
Evaluând criteriile de individualizare a acestor din urmă componente ale pedepsei accesorii, deci și interzicerea dreptului de a alege [art. 64 lit. a) teza I C.pen.], a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat [art. 64 lit. b) C.pen.] și a dreptului de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii [art. 64 lit. c) C.pen.], curtea de apel statuează că în raport de aceste criterii, precum și de tipul infracțiunilor săvârșite de către inculpați, interzicerea acestor drepturi nu se impune.
Astfel, relativ la interzicerea dreptului de a alege, deci a dreptului electoral de a participa la procesul de alegere a organelor democratice ale statului, prin exercitarea dreptului de vot, curtea statuează că severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituțional nu este justificată și nu se află în legătură directă cu tipul infracțiunilor reținute în cauză.
Tot astfel, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat apare de prisos a fi impusă, deci nejustificată, în condițiile în care pe durata executării pedepsei închisorii, ocuparea unei atare funcții nu se poate realiza în mod obiectiv, inculpații aflându-se în detenție, în regim penitenciar caracterizat prin izolarea persoanei deținute de posibilitatea de a ocupa o astfel de funcție, iar ulterior, pe durata unei eventuale liberări condiționate sau a grațierii de pedeapsă, condamnatul se află în stare de incompatibilitate cu funcția de exercitare a autorității de stat.
în fine, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii este exclusă pe considerentul absenței oricărei conexiuni, având semnificație penală, între activitățile infracționale ale inculpaților și o anumită funcție, profesie sau activitate care să le fi facilitat acestora săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați.
în concluzie, curtea de apel statuează că inculpaților urmează a li se aplica, alături de pedeapsa închisorii, și pedeapsa accesorie având ca obiect interzicerea dreptului de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) C.pen. cu referire la dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C.pen. Această interdicție se va aplica de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei închisorii sau, după caz, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Pentru considerentele deja expuse, curtea va înlătura interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I lit. b)-c) C.pen., aplicate de tribunal și judecătorie inculpaților, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. se va admite recursul declarat de inculpații L.I. și L.P.A. împotriva deciziei penale nr. 416/A/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, se vor casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 237/06.07.2007 pronunță de Judecătoria Lugoj în ceea ce privește individualizarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților și rejudecând: se va înlătura interzicerea exercitării dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza I - dreptul de a alege și lit. c) C.pen. aplicată inculpaților.
(Judecător Marian Bratiș)
