Verificarea arestării inculpatului în cursul judecăţii. Recurs
| Comentarii |
|
Potrivit dispoziţiilor art. 3002C.proc.pen., „în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b Cod procedură penală”.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 931 din 29 iunie 2012
Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, Secția penală, în dosarul nr. 4485/120/2012, în baza dispozițiilor art. 3002raportat la dispozițiile art. 160b alin. (3) C.proc.pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului T.V.V., trimis în judecată pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de dispozițiile art. 20 raportat la dispozițiile art. 174,art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către apărător privind înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de dispozițiile art. 145 alin. (1) C.proc.pen.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul întocmit de către procuror la 29.05.2012 în dosarul nr. 202/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a fost trimis în judecată inculpatul T.V.V., pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de dispozițiile art. 20 raportat la dispozițiile art. 174,art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen., constând în aceea că la data de 1.05.2012, orele 14:11, i-a aplicat părții vătămate M.I.C., zis E., o lovitură cu un corp tăietor înțepător, cu o singură muchie tăietoare în zona abdominală în partea dreaptă, cauzându-i o leziune traumatică care a necesitat pentru vindecare 22-24 de zile de îngrijiri medicale, cu consecința punerii în primejdie a vieții, acțiune desfășurată în interiorul unei stații PECO, în prezența mai multor persoane, care a putut fi văzută și auzită de acestea sau de alte persoane din afara stației.
Prin încheierea nr. 13 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița la 4.05.2012 în dosarul nr. 3746/120/2012, inculpatul fusese arestat pe o perioadă de 29 de zile, de la 4.05.2012 până la 1.06.2012.
După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Dâmbovița, în conformitate cu dispozițiile art. 3001alin. (3) C.proc.pen., la 29.05.2012 tribunalul a menținut arestarea preventivă a inculpatului, apreciind că subzistă temeiul în baza căruia măsura a fost dispusă inițial.
La termenul din data de 26.06.2012, în aplicarea dispozițiilor art. 3002C.proc.pen., tribunalul a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului constatând că actele și lucrările dosarului nr. 202/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, relevă în continuare existența indiciilor temeinice, în sensul dispozițiilor art. 681C.proc.pen., că inculpatul a comis o tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prevăzută de dispozițiile art. 20 raportat la dispozițiile art. 174,art. 175 alin. (1) lit. i) C.pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare și interzicerea unor drepturi.
Alături de recunoașterea inculpatului, comiterea faptei a fost probată de plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, ale învinuitului M.I.C. și cea a lui G.V.Ș., dar și cu ajutorul imaginilor furnizate de sistemul de supraveghere video al stației PECO, în incinta căreia a avut loc incidentul dintre părți.
Totodată, în opinia tribunalului și la momentul analizei, există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât se confirmă ambele condiții care se cer să fie îndeplinite cumulativ - prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., acestea justificând rămânerea sa în continuare în detenție provizorie.
Aceasta cu atât mai mult cu cât se constată că la dispunerea măsurii au fost respectate în integralitatea lor criteriile prevăzute de dispozițiile art. 136 alin. (8) C.proc.pen., între care un loc important îl ocupă gradul de pericol social al faptei comise.
Comiterea unei acțiuni violente, într-un spațiu deschis accesului persoanelor și în prezența altor persoane, cel puțin, până în acest moment, fără nicio justificare, ușurința cu care a fost luată rezoluția infracțională și gradul de impulsivitate majoră pe fondul căreia inculpatul a apelat la un obiect tăietor-înțepător, pentru a o înjunghia pe partea vătămată în zona abdomenului, conturează un anumit tip de profil al agresorului, care reclamă o intervenție fermă a organelor judiciare pentru a-l menține în detenție provizorie, izolat de comunitatea din care face parte, în vederea evitării unei recidive și diminuării impactului negativ și a sentimentului de insecuritate induse în rândul cetățenilor.
Recunoașterea faptei de către inculpat și, pe cale de consecință, existența unei imposibilități obiective de a-i influența pe martori sau pe partea vătămată, nu pot să conducă la revocarea arestării sau la înlocuirea arestării cu măsura preventivă a obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de dispozițiile art. 145 alin. (1) C.proc.pen., conduita sa procesuală urmând să fie valorificată la momentul individualizării pedepsei care-i va fi aplicată, dacă vinovăția îi va fi probată.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.V.V., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, și a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea sa în stare de libertate.
Curtea, examinând hotărârea recurată, în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856alin. (2) C.proc.pen. și art. 3859C.proc.pen., a constatat că recursul este nefondat.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, pe de o parte, pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat legea prevede sancțiunea cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare și interzicerea unor drepturi, iar pe de altă parte, există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât se confirmă ambele condiții care se cer să fie îndeplinite cumulativ și prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., acestea justificând rămânerea sa în continuare în detenție provizorie.
Analizând existența temeiurilor prevăzute de art. 143 C.proc.pen., Curtea a apreciat că în cauză există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul poate fi autorul infracțiunii reținute în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât în faza de urmărire penală a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Probatoriul administrat la urmărirea penală și finalizat prin actul de trimitere în judecată constituie dovezi pertinente pentru judecarea în stare de arest a inculpatului.
Se constată că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de deplină legalitate și se impune menținerea acestei măsuri - așa cum de altfel a procedat instanța de fond - fiind îndeplinite și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., constând în faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin rezonanța socială mare a acestei fapte.
Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă și probatoriul administrat în cauză nu au evidențiat o altă situație de fapt, astfel încât, în mod corect prima instanță a apreciat că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului.
Așa fiind, pe cale de consecință, recursul declarat de inculpatul T.V.V. împotriva încheierii de ședință din 26.06.2012 a Tribunalului Dâmbovița a fost respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
(Judecător Ion Stelian)
