Alte cereri. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu muncă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 485

Ședința publică din data 23 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina

JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 3: Sas Laura

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85, prin reprezentații săi legali, împotriva sentinței nr. 38 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentanții recurentei și pârâtei intimate Primăria comunei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța constatând recursul în stare de judecată și faptul că recurenta a solicitat, conform art. 242.pr.civ. judecarea în lipsă a dat cuvântul la dezbateri.

Intimata a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani, înregistrată sub nr. 3140/40 din 25 iunie 2008, reclamanta, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii B și Primăria comunei a solicitat a se stabili că a desfășurat activitate la CAP, perioadă ce constituie timp util la pensie.

Motivând acțiunea reclamanta a arătat că a desfășurat, începând cu anul 1969, activitatea ca membru cooperator în cadrul CAP-ului din satul, activitate întreruptă în anul 1978 și, deși a solicitat eliberarea unei adeverințe, nu a reușit obținerea acestui act întrucât nu se găsesc înscrisuri doveditoare nici la Primăria și nici la.

Prin întâmpinarea formulată, Primăria comunei a susținut că fostul CAP a fost lichidat în anul 1992 iar întreaga documentație cu privire la evidența muncii membrilor cooperatori a fost înaintată la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială B și Casa Județeană de Pensii

Pârâta Casa Județeană de Pensii Bai nvocat lipsa calității procesuale pasive dar și excepția prematurității acțiunii datorită lipsei unui raport de muncă dar și a unei cereri pentru stabilirea drepturilor de asigurări sociale.

Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 38 din 12.01.2009, a dispus următoarele:

- a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prematurității cererii invocată de Casa Județeană de Pensii B;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii B și Primăria comunei și a stabilit că reclamanta a desfășurat activitatea la CAP, în anul 1968-1976, ce constituie timp util la pensie.

Prin considerentele sentinței s-a reținut că potrivit art. 160 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, constituie stagiu de cotizare și timp util la pensie perioada lucrată de agricultori în condițiile Legii nr. 80/1992.

4 al aceluiași articol arată că persoanele cărora nu li s-a calculat timpul util în baza Legii nr. 80/1992 pot solicita caselor teritoriale de pensii stabilirea timpului util.

Întrucât reclamanta a solicitat reconstituirea vechimii în muncă, prestată în calitate de membru cooperator în vederea stabilirii drepturilor la pensie, deci implicit a timpului util și atâta timp cât Casa Județeană de Pensii este chiar instituția ce poate stabili care este timpul util, rezultă că pârâta are calitate procesuală pasivă și nici nu este obligatorie parcurgerea unei proceduri prealabile în vederea aplicării art. 160 alin. 4 din Legea nr. 19/2000.

Pe fondul cauzei s-a reținut că în raport de prevederile art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 instanței îi revine competența de soluționare a cauzei și, față de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați s-a reținut că reclamanta desfășurat activitatea la CAP începând cu anul 1968 până în 1976, considerat ca timp util pentru stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei sentințe formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii iar pe fondul cauzei, a susținut că în raport de data nașterii reclamantei, nu avea voie să desfășoare activitatea, neavând împlinită vârsta de 15 ani și nici acordul părinților, susținând că reclamanta nu îndeplinește cerințele legale pentru a-și desfășura activitatea în cadrul CAP-ului.

Recursul, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. este nefondat pentru următoarele considerente:

Din verificările actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond constată că prin acțiunea astfel cum a fost precizată reclamanta a solicitat reconstituirea activității desfășurată ca membru cooperator în perioada anilor 1968 - 1977 la fostul CAP din comuna, județul

Urmarea cererii adresată Casei Județene de Pensii B, înregistrată sub nr. 5294 din 6.06.2008, petenta a fost îndrumată la Primăria comunei, instituție care a comunicat ca nu deține arhiva fostului CAP, lichidat în anul 1992, motiv pentru care au fost audiați martori, foști membru cooperatori.

Conform dispozițiilor art. 160 alin. 3 din legea nr. 19/2000, constituie stagiu de cotizare și timpul util realizat de agricultori în condițiile Legii nr. 80/1992 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, act normativ care stabilea competența caselor teritoriale de pensii în acest domeniu astfel, în mod corect au fost soluționate excepțiile invocate în cauză.

Nici criticile privind neîmplinirea vârstei de 15 ani de reclamantă la data desfășurării activității nu are relevanță întrucât față de specificul raporturilor de muncă, nulitatea nu poate avea efect retroactiv.

Față de obiectul acțiunii, constatarea vechimii în muncă, nu prezintă relevanță, celelalte susțineri ale recurentei, din moment ce reclamanta nu a solicitat în această cauză acordarea unor drepturi de asigurări sociale.

Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, prin reprezentații săi legali, împotriva sentinței nr. 38 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

ptr. judecător -

pensionat semnează

președintele instanței

Red.

Judec. fond:,

Tehnored. 2 ex. 18.05.2009

Președinte:Apetroaie Eufrosina
Judecători:Apetroaie Eufrosina, Biciușcă Ovidiu, Sas Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Suceava