Alte cereri. Decizia 931/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - alte cereri -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 931
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii, cu sediul în municipiul B, Calea Națională, nr.85, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.431din1.04.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal lipsesc reprezentantul recurentei și contestatorul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
URTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani și înregistrat sub nr- la data de 19.09.2009, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. - din 15 decembrie 2008 emisă de Casa județeană de pensii B, prin care s-a dispus recuperarea sumei de 7460 lei și restituirea sumelor care i-au fost reținute în baza acestei decizii.
În motivarea cererii sale contestatorul a arătat că, decizie este nelegală, că a fost ales în funcția de consilier local în cadrul Consiliului local și că beneficiază de pensie anticipată în baza deciziei de pensionare nr. - din 18 mai 2006 emisă de Casa județeană de pensii
A mai arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Deciziei nr. 54 din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Casa județeană de pensii Bas olicitat respingerea contestației, arătând că numitul este beneficiarul unei pensii anticipate parțial începând cu data de 15 martie 2006 conform deciziei nr. - din 18 mai 2006 și că, în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin.1 lit. b din Legea nr. 19/2000, beneficiarii unei pensii anticipată parțial nu pot cumula dreptul de pensie cu veniturile rezultate din o altă activitate din cele cuprinse la art.5 din Legea nr.19/2000.
Prin sentința nr. 431 din 1 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania admis contestația formulată de contestator, a anulat decizia nr. - din 15 decembrie 2008 și a obligat intimata să restituie acestuia sumele reținute în baza deciziei contestate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum prevede art. 92 alin.1 lit. b din Legea nr. 19/2000 plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțial se regăsește în una din situațiile prevăzute la art.5 alin.1 pct. I și II.
Art. 5 alin. 1 pct. II din lege arată că în sistemul public sunt asigurate obligatoriu persoanele care își desfășoară activitatea în funcțiile elective pe durata mandatului.
Deci, pentru a fi incidente dispozițiile art. 94 din Legea nr. 19/2000 ar trebui ca numitul să obțină venituri dintr-o activitate profesională. Însă activitatea de consilier local nu este o activitate profesională în sensul acestei dispoziții legale.
Astfel, persoana ce ocupă o asemenea funcție electivă nu încheie un contract de muncă iar relațiile dintre consilier și consiliul local nu sunt specifice raporturilor dintre un angajator și un salariat.
Indemnizația pe care o primește un consilier local este o remunerație ocazională și nepermanentă în sensul art. 34 din Legea nr. 393/2004 și poate fi acordată numai în măsura în care persoana în cauză participă la ședințe.
Atâta timp cât nu a obținut un venit profesional în sensul art.94 din Legea nr.19/2000 rezultă că putea să beneficieze și de plata pensiei anticipate.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în recurs în interesul legii nr. 54 din 4 iunie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 138 din 22 februarie 2008.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa județeană de pensii B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 92 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora beneficiarii unei pensii anticipată parțială pot cumula dreptul de pensie cu o altă activitate din cele cuprinse la art. 5 din lege.
Mai arată că reclamantul și-a desfășurat activitatea în funcția de consilier local și a încasat o indemnizație pentru această activitate, așa încât acesta a cumulat pensia anticipată parțială cu veniturile realizate din funcția de consilier local. Având în vedere că s-a creat un prejudiciu bugetului de asigurări sociale de stat în sumă de 7460 lei s-a uzat de dispozițiile art.187 din Legea nr. 19/2000 în sensul că s-a trecut la recuperarea debitului creat și la sistarea pensiei considerând că pensionarul și-a recuperat capacitatea de a muncă.
Această perioadă în care contestatorul a încasat și alte venituri reprezintă stagiu de cotizare în înțelesul dispozițiilor imperative ale Legii nr. 19/2000, în sensul că la trecerea la pensia pentru limită de vârstă, acesta ar trebui adăugat la stagiul de cotizare deja efectuat și luat în calcul la stabilirea pensiei. Or, conform art. 92 alin.1 lit. b din lege titularul unei pensii anticipată parțial nu are dreptul să-și suplimenteze stagiul de cotizare pe perioada acordării pensiei.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii contestației ca nefondate.
Legal citat intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Examinând recursul sub aspectul motivelor invocate care pot fi încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Consilierul local primește o remunerație sub forma îndemnizației, ocazională și neparmanentă în sensul art. 34 din Legea nr. 393/2004 iar activitatea acestuia nu este o activitate profesională în sensul art. 94 din Legea nr. 19/2000.
Atâta timp cât contestatorul nu a obținut un venit profesional în sensul art. 94 din Legea nr. 19/2000, în mod corect a apreciat instanța de fond că acesta putea beneficia și de plata pensiei anticipate.
În acest sens s-a statuat și de către Înalta Curt ea de Casație și Justiție prin decizia nr. 54 din 4 iunie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 138 din 22 februarie 2008 pronunțată în recursul în interesul legii, decizie care potrivit art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă este obligatorie pentru instanțe.
Față de cele ce preced și văzând că nu este dat nici un caz de nelegalitate a sentinței civile, Curtea urmează ca în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii, cu sediul în municipiul B, Calea Națională, nr.85, județul B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.431din1.04.2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2
16.07.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina