Asigurări sociale. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 132
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.1644 din 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D prin consilier juridic, lipsă fiind intimatul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-contestator care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
S-a înmânat reprezentantului legal al recurentei-intimate un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-contestator.
Consilier juridic pentru recurenta-intimată, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată, arată că instanța de fond în mod eronat a reținut că la baza deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001 întrucât în mod legal și corect, intimata a emis decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală în conformitate cu prevederile art.41, capitolul III, Secțiunea C din Ordinul nr.340/2001.
De asemenea, mai arată că urmare a controlului efectuat de Direcția audit Intern și Control prin care s-au constatat anumite erori în ceea ce privește procedura de expertizare medicală, s-a emis decizia de încetare a pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit.
Solicită admiterea recursului, modifcarea sentinței și pe fond respingerea contestației și menținerea deciziei emisă de recurenta-intimată ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, anularea deciziei nr. 321/09.04.2008 emisă de Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și a deciziei nr.-/17.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii
Motivând contestația, contestatorul a arătat că decizia de pensionare privind acordarea pensiei de invaliditate nr.-/21.09.2006 s-a emis în baza avizului dat de Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și s-a concretizat prin decizia 33183/25.08.2006.
S-au anexat contestației copie de pe deciziile contestate.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că decizia de anulare a deciziilor medicale a fost emisă ca urmare a notei de constatare nr.24178/04.04.2008 întocmită de Direcția Audit Intern și Control din cadrul CNPAS, prin care s-au constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește emiterea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
A mai arătat intimata, de asemenea, că decizia medicală a fost emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme întocmite de către asistenta de la cabinetul de expertiză medicală, iar începând cu data de 25.08.2006 nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a beneficia de pensie de invaliditate.
S-au anexat întâmpinării copii de pe deciziile atacate și de pe nota de constatare întocmită cu ocazia verificărilor efectuate la cabinetul de expertiză.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1644 din 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, s-a anulat decizia nr.321/09.04.2008 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, decizia nr. -/17.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii D și s-a dispus repunerea contestatorului în plata drepturilor de pensie începând cu data de 01 mai 2008.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 321/09.04.2008 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Maa nulat decizia asupra capacității de muncă nr. 3183/25.08.2006, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
De asemenea, a mai reținut instanța de fond că, prin decizia nr. -/17.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 3943 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 12.09.2006 - 01.05.2008, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
Totodată, instanța de fond a reținut că s-a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă - Cabinetul Medical M de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de Audit Intern și Control, control ce a avut loc în baza HG nr. 13 /08.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, an. 39 din Ordinul 340/2001.
Urmare controlului, s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului Ia consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
De asemenea, s-a mai reținut că în prezent s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperare a capacității de muncă, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.
Tot instanța de fond a reținut, de asemenea, că nu s-a pronunțat instanța penală în legătură cu existența unor infracțiuni de fals material sau intelectual în înscrisuri oficiale și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grade de invaliditate pe acest motiv.
In aceste condiții, anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de intimată împotriva salariatei este nelegală.
A mai reținut instanța de fond că, în mod cert CNPAS prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340 /2001 invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
A apreciat instanța de fond că această concluzie rezultă din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Pentru trecut, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
A mai reținut instanța de fond, pe de altă parte, susținerea contestatoarei, în mod întemeiat, că deciziile sale de încadrare în grad de invaliditate sunt definitive, nefiind contestate.
Într-adevăr conform art. 56(6) din. 19/2000 decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.
Astfel, instanța de fond a apreciat că, întrucât decizia asupra capacității de muncă emisă anterior deciziei nr.321/09.04.2008 a devenit definitivă, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, anularea ei este posibilă numai în condițiile expres prevăzute de lege, dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Ordinului nr.340/2001 neprevăzând modalitatea de anulare cuprinsă în decizia contestată.
Totodată, instanța de fond a reținut că potrivit art.39 din capitolul III al Ordinul nr.340/2001, oficiile de expertiză medicală și recuperarea a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate, în cadrul activității de control oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control, se aplică, potrivit alin.3 din același articol de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.
S-a mai apreciat de instanța de fond că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei de anulare a deciziilor suficient, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act. Numai în situația constatării săvârșirii unor fapte penale de către contestator sau de către salariați ai intimatei se poate solicita în cadrul procesului penal anularea deciziilor și a înscrisurilor nereale precum și obligarea la plata despăgubirilor civile de către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care invocat dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 și a art.3041Cod procedură civilă.
Recurenta a învederat faptul că în mod greșit prima instanță a reținut ca temei legal al soluției disp. art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, întrucât în mod corect și legal, dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 41, cap. III, secțiunea din Ordinul menționat, care precizează că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză care le-a emis la sesizarea organelor de control ale CNPAS, ori în cauză au fost constatate erori, așa cum rezultă din Nota de constatare nr.24178/04.04.2008.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziilor emise de către recurentă ca fiind legale și temeinice.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că la data de 09.04.2008 recurenta a emis decizia nr.321 prin care a anulat deciziile asupra capacității de muncă emise începând cu anul 2005 pentru intimatul-contestator, cu motivarea că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de lege. În această decizie este prevăzută și calea de atac a contestației ce poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 56 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.
Fără să respecte termenul legal de exercitare a căii de atac a deciziei, la data de 17.04.20008, recurenta emite decizia nr.- prin care dispune încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu 12.09.2006 și recuperarea de la intimatul-contesatator a sumei încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate în cuantum de 3943 lei, pentru perioada 12.09.2006-01.05.2008.
În această decizie se menționează că reprezintă titlu executoriu și poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța competentă.
În aceste condiții, este de netăgăduit că dispozițiile art. 56 din Legea nr. 19/2000 nu au fost respectate chiar de către recurentă, care nu putea emite decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate decât după expirarea termenului de 30 de zile de contestare a deciziei de anulare asupra capacității de muncă.
Pentru aceste considerente nu se poate reține așa cum în mod greșit susține recurenta, că intimatul-contestator nu a respectat procedura legală, neputându-se transfera culpa nerespectării legii de către recurentă, cu toate efectele pe care le-a produs, în sarcina contestatorului.
Curtea reține totodată, faptul că intimatul-contestator se află în incapacitate de a munci datorită bolii și că recurenta nu a făcut dovada unei atitudini culpabile a acestuia în stabilirea și menținerea gradului de invaliditate.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect efectuarea controlului în baza HG nr. 13/8.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficiențe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatorului anterior, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Deciziile emise în baza controlului, așa cum just a reținut prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art. 39 alin.3 din Ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la aceste dispoziții, în cazul în care s-ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică și legală raportat la faptul că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Față de aceste considerente, Curtea reține că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 Cod procedură civilă să îl respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1644 din 21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./28.01.2009
dosar fond - - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond -
-
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120/2006
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Afrodita Giurgiu Alexandrina Urlețeanu