Asigurări sociale. Decizia 1451/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1451
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D împotriva sentinței civile nr.771 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în comuna, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că intimata contestatoare a depus la dosar concluzii scrise care au fost înregistrate de compartimentul registratură sub nr. 11610 din 11 iunie 2009.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 28/120/5.01.2009 petenta a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. -/01.11.2007 emisă de intimată.
În motivarea contestației, petenta a arătat că prin decizia nr. 1186/3.07.2001 a fost încadrata în gradul II de invaliditate, nerevizuibilă, această decizie fiind definitivă.
arătat contestatoarea că suferă de hepatită activă și ulcer, că la dosarul de pensionare se regăsesc toate actele medicale, iar procedura de expertizare medicală a fost respectată.
La termenul din 10.02.2009 petenta a depus la dosar completare la acțiune, arătând că solicită și anularea deciziei nr. 1238/29.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, arătând ca a contestat aceasta decizie la casa de pensii, dar nu a primit nici un răspuns.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației întrucât petenta nu a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, decizia medicală fiind emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme cu realitatea și în lipsa unei dovezi că petenta s-a prezentat personal la termenele de revizuire. In consecință, a fost emisă și decizia nr. 1238/29.10.2007 emisa de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M prin care s-au anulat deciziile asupra capacitații de muncă, iar prin decizia nr. -/01.11.2007 emisa de intimata s-a dispus încetarea plătii pensiei si recuperare sumei de 7543 lei.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința nr. 771 din 19 martie 2009 admis contestația astfel cum a fost completată ulterior de reclamantă, anulat deciziile nr. -/01.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D și nr. 1238/29.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1238/29.10.2007, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă Maa nulat decizia asupra capacității de muncă fn/30.07.2001 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Prin decizia nr. -/01.11.2007 Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 7543 lei, cu motivarea că a fost anulata decizia de încadrare în grad de invaliditate.
Contestatoarea a atacat decizia privind anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate la Casa Județeană de Pensii D, însă până în prezent nu s-a primit nici un răspuns din partea acesteia.
Contestația s- apreciat a fi întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul medical M, invocându-se drept temei al controlului prevederile HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C pct. III, art. 39 din Ordinul 340/2001, întocmindu-se nota de constatare nr. 50345/29.10.2007 depusa la dosar de către intimata.
S-au constatat deficiențe în derularea procedurilor de încadrare în grad de invaliditate și de revizuire medicală, constând în lipsa formularului privind concluziile medicale la termenul de revizuire, inexistența documentelor medicale prezentate in vederea revizuirii la termen, existenta unei decizii medicale fără număr.
Astfel, deși prin nota de constatare se propune ca în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 340/2001 al, secțiunea C, pct. III, art. 41 să se anuleze decizia asupra capacitații de muncă, încetarea plătii pensiei și recuperarea sumei plătite necuvenit, instanța a constatat că textul de lege invocat de către intimată are în vedere revizuirea deciziilor ramase definitive pentru erori.
Anularea unei decizii nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri judecătorești pronunțată într-o cerere de anulare a deciziei respective, atunci când se invocă nulități ale acesteia si nu poate produce efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul 340/2001, aplicabil in cauza, care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare."
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Neprocedând în acest mod s-au încălcat prevederile Ordinului 340/2001 precum și prevederile art. 56 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc procedura privind încadrarea în grad de invaliditate.
Concluzia care se desprinde este aceea a culpei intimatei care invocă drept motive ale încetării pensiei și ale recuperării sumei de 7543 lei, propriile-i greșeli în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale și nu a petentei care nu are obligația dovedirii împrejurărilor prezentării la toate termenele de revizuire și a depunerii la acele termene a documentelor medicale.
Ținând seama și de principiul efectelor nulității actelor juridice, potrivit căruia anularea actului inițial atrage si anularea actului subsecvent, instanța a anulat și decizia nr. -/01.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.
Susține recurenta că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Tot în mod eronat instanța de fond a reținut că depunerea de către intimata-contestatoare a unor documente medicale la dosarul cauzei ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse și la, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de către intimata-contestatoare la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizându-o pe intimată.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimata-contestatoare a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.1238/29.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimata contestatoare, fără număr, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.
La numai câteva zile de la emiterea deciziei nr.1238/29.10.2007 și fără a se aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/01.11.2007, prin care, având în vedere decizia de anulare nr. 1238/29.10.2007 a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatei contestatoare și recuperarea sumei de 7543 lei de la acesta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.11.2004 - 01.11.2007.
Intimata-contestatoare s-a adresat, în termen legal, cu contestație împotriva deciziei nr.238/29.10.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000, dar nu a primit nici un răspuns.
În cuprinsul deciziei nr.1238/28.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.50345/29.10.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.
Controlul consemnat în nota de constatare nr.50345/29.10.2007. invocată de recurentă, a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului medical
În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.
Recurenta a susținut că la dosarul medical intimata-contestatoare nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși nu motivele medicale, ci nerespectarea procedurilor legale, datorate, în principal, unei angajate a cabinetului au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.
În consecință, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.
În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D împotriva sentinței civile nr.771 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în comuna, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- - - - - -
Fiind in co semnează
Președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
VD/MD
2 ex/25.06.2009
Dosar fond - al Trib. D
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian