Asigurări sociale. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.161
Ședința publică din data de 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
: - -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1151 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în Târgoviște, dul -, -.8,.B,.3,.18, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic, lipsind intimata-contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar din partea intimatei-contestatoare s-a depus întâmpinare, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, declară că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei-intimate Casa Județeană de Pensii D că alte cereri nu mai are de formulat, cât și față de împrejurarea că intimata-contestatoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D critică sentința instanței de fond întrucât în mod eronat prima instanță a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001, în realitate temeiul legal al anulării în reprezintă prevederile art.41 capitolul III din Ordinul nr.340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuire în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis. Decizia de încetare a pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit - contestată de către contestatoare - a avut la bază decizia de anulare a deciziilor medicale asupra capacității de muncă, acestea rămânând definitive.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificare în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, iar pe fond să se mențină decizia emisă de instituția ce o reprezintă.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului retine următoarele:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa județeană de Pensii D (CJP) anularea deciziei nr.212 emise la 23 aprilie 2007 de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și a adresei nr.1104/14 iunie 2007 Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă
În motivarea contestației, contestatoarea a susținut că prin decizia nr.212/23.04.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Mis -au anulat deciziile asupra capacității de muncă începând cu anul 1999, iar contestației pe care a formulat-o, i s-a răspuns prin adresa nr.1104 din 14 iunie 2007 că anularea s-a făcut în baza unei documentații medicale neconforme realității și nu a avut la bază criterii medicale.
În plus, contestatoarea a mai susținut și că potrivit art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000-modificată, la soluționarea contestației era obligatoriu avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă () ce nu a fost solicitat precum și că nu i s-a comunicat documentul organului de control intern care ar fi stat la baza emiterii respectivelor decizii.
Contestatoarea a depus la dosar în dovedirea susținerilor sale copiile deciziilor la care s-a referit (filele 6-12) și acte medicale (filele 14-21).
Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare(filele 29-31) prin care a susținut că deciziile medicale au fost anulate de medicul expert ca urmare a controlului efectuat de Auditul Intern al Casei Naționale de Pensii conform notei de constatare nr.17812/20.04.2007; că avizul la care se referă contestatoarea nu era obligatoriu, medicul expert de asigurări sociale având dreptul iar nu obligația de a-l solicita.
S-a mai arătat că anularea s-a impus datorită unor înscrieri și înregistrări neconforme realității în dosarul medical și nerespectării procedurii legale.
S-au depus înscrisuri (filele 34-39) și s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1151 din 21 noiembrie 2007 admis contestația si a anulat atât adresa nr.1104 emisă la data de 14 iunie 2007 de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D cât și decizia nr.212 din 23 aprilie 2007 Casei Județene de Pensii D-cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă-
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.212 din 23 aprilie 2007 Casei Județene de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă-M au fost anulate deciziile asupra capacității de muncă a contestatoarei emise anual, cu nr.372/1999, nr.227/2000, nr.1704/2003, nr.2658/2006, cu motivarea nerespectării procedurii de expertizare medicală prevăzută de normele legale în vigoare.
La Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă-M, direcția audit și control intern a CNPAS a efectuat un control constatând deficiențe în derularea procedurii de stabilire în grad de invaliditate.
A mai reținut tribunalul că potrivit art. 56 (6) din Legea nr.19/2000 modificată, decizia de încadrare sau neîncadrare în grad de invaliditate, necontestată in termen este definitivă, iar revizuirile care pot fi operate asupra acestora, ca urmare a unui autocontrol, se aplică numai de la data emiterii lor, conform art.39 (3) din Ordinul nr.340/2001.
In plus, neregulile și erorile constatate cu ocazia controlului aparțin unei angajate a intimatei iar nu contestatoarei căreia nu i se poate imputa nerespectarea procedurii medicale legale de revizuire pentru încadrarea în grad de invaliditate.
Totodată s-a mai constatat și că soluționarea contestației, se face numai cu consultarea obligatorie a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, avizul acesteia fiind definitiv, conform procedurii prevăzute de art.56 (3) din legea pensiilor, care nu a fost respectată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, intimata Casa Județeană de Pensii Dae xercitat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 3-4).
Recurenta a susținut că deciziile de revizuire emisă anual începând cu anul 1999 privind pe beneficiara-contestatoare au fost anulate prin adresa contestată, datorită identificării unor erori sesizate de organele de control ale CNPAS, deciziile de revizuire putând fi anulate în atare situație, conform art.41 capitolul III din secțiunea Ca O rdinului nr.340/2001.
A mai arătat recurenta că decizia de încetare a pensiei de invaliditate nr.212/23.04.2007, a fost contestată în termen de 30 zile, în conformitate cu art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000-modificată, la Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, însă prin adresa nr.1104/14 iunie 2007, aceasta a fost respinsă deoarece contestatoarea nu a depus la dosarul medical documente și nici nu s-a prezentat spre expertizare, culpa aparținându-i acesteia, iar nu intimatei așa cum a stabilit instanța fondului.
Sub aspectul avizului Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, recurenta a susținut că acesta nu este obligatoriu, dispozițiile legale conferind doar posibilitatea iar nu obligativitatea solicitării lui.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate iar în fond, respingerea contestației. invocând cazurile de casare prev. de art.304 pct.8 și 9 și art.3041cod pr.civ.
Intimata contestatoare a depus întâmpinare (filele 8-9) prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate care este legală și temeinică.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Din copia înscrisului depus în anexă la contestație (fila 8 dosar fond) rezultă că la data de 23 aprilie 2007, Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, a emis decizia nr.212 prin care a anulat deciziile asupra capacității de muncă emise anual, începând cu data de 18.10. 1999 pentru intimata, cu motivarea în fapt de a nu fi fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de lege iar drept temei juridic au fost indicate prevederile Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/4.05.2001 și rezultatele controlului efectuat conform notei de constatare nr.17812/20.04.2007.
In această decizie este prevăzută și calea de atac a contestației ce poate fi exercitată în termen de 30 zile de la comunicare, conform art.56 alin.2 din legea pensiilor.
Această cale de atac a fost parcursă de contestatoare (fila 6 dosar fond) prin adresa nr.1104 din 14 iunie 2007, Oficiul județean de Expertiză Medicală D respingând-o cu motivarea că nu criterii medicale ci nerespectarea procedurilor medicale impun această soluție.
Este de netăgăduit că dispozițiile art.56(3) din Legea nr.19/2000 modificată și completată au fost nerespectate de intimata CJP D care, prin organele prevăzute de lege să soluționeze contestațiile asupra capacității de muncă a unei persoane, erau obligate să solicite avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, act cu caracter definitiv și obligatoriu, astfel cum s-a reținut în mod corect de către prima instanță.
Nici critica referitoare la greșita reținere a culpei intimatei-recurente în derularea procedurilor medicale prevăzute de lege pentru revizuirile medicale și încadrarea în grade de invaliditate, nu se justifică.
În această privință, recurenta a susținut că la dosarul medical, contestatoarea nu a depus documente justificative și nu sunt dovezi că s-a prezentat la expertizare, deși atât din conținutul adresei nr. 1104 din 14 iunie 2007 cât si al notei de constatare a controlului nr.17812 din 20.04.2007 (filele 34-39 dosar fond) rezultă fără putință de tăgadă că nu motive medicale ci nerespectarea procedurilor legale datorate în principal unei angajate a cabinetului, au impus soluția contestată ulterior de beneficiara-contestatoare.
Drept urmare, în mod justificat a reținut prima instanță că nu i se poate imputa contestatoarei neregulile identificate la control în dosarul său medical, iar existența acestora nu poate avea consecința anulării unor decizii de revizuire anterioare, dispozițiile legale evocate de tribunal fiind în mod corect interpretate.
In cazul unui autocontrol, deciziile de încadrare sau de reîncadrare în grad de invaliditate, precum și cele de încetare a invalidității, se aplică de la data emiterii lor, cu efecte pentru viitor, așa încât decizia de anulare a celor emise începând cu anul 1999 este nelegală, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a făcut dovada-cu copiile actelor medicale depuse la filele 14-21 dosar fond că încadrarea sa în gradul II de invaliditate a fost justificată.
În aceste condiții, soluția tribunalului dea anula atât decizia adresa nr.1104 emisă la data de 14 iunie 2007 2007 de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D cât și decizia nr.212 din 23 aprilie 2007 Casei Județene de Pensii D-cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă-M este legală și temeinică, ceea ce atrage consecința respingerii ca nefondat a recursului, în conformitate cu art.312 cod pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1151 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în Târgoviște, dul -, -.8,.B,.3,.18, județul
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 19.02.2008, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
- - - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehored.2 ex/04.03.2008
/
dos.fond - Trib.
jud.fond
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana