Asigurări sociale. Decizia 1610/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1610

Ședința publică din data de 5 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr.860 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în municipiul Târgoviște, str. - -, bloc 3,. 15, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul contestator, reprezentat de avocat - din Baroul Dâmbovița, conform contractului de asistență juridică nr. 30 din 3 septembrie 2008, lipsind recurenta Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat - pentru intimatul contestator depune la dosar chitanța fiscală nr. 39 din 5 septembrie 2008, reprezentând onorariu apărător în valoare de 800 lei, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat - având din nou cuvântul pentru intimatul contestator solicită respingerea recursului ca nefondat.

Se arată că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, apreciindu-se că în mod corect CNPAS prin Serviciul audit și Control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperarea capacității de muncă în baza art. 30 din Ordinul 340/2001, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.

În cazul în care s-ar fi constatat deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire încadrării în gradul de invaliditate se puteau emite decizii noi de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare invalidității cu efecte pentru viitor, pentru trecut însă anularea deciziilor nu putea avea loc.

În concluzie se solicită respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr.-/26.10.2007 emisă de intimată.

Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul aceluiași tribunal contestatorul a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr.1143/25.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

În motivarea contestațiilor s-a arătat de către contestator că a beneficiat de pensie de invaliditate stabilită în baza deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, că prin aceste decizii nu i s-a mai stabilit obligația de a se prezenta la revizuirea medicală și că a contestat decizia nr.1143/25.10.2007 a Cabinetului de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M, însă contestația a rămas fără răspuns.

La termenul de judecată din 14.05.2007 instanța a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.

Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare solicitând respingerea contestației formulată în dosarul nr- ca inadmisibilă motivat de faptul că petentul nu a respectat prevederile art.56 alin.2 din Legea nr.10/2000 și anume contestarea deciziei în termen de 30 de zile de la comunicare la Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă M, iar ulterior la instanța de judecată.

Pe fond s-a arătat că petentul nu a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, decizia medicală fiind emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme cu realitate întocmite de asistenta medicală și, în lipsa unei dovezi, petentul s-a prezentat personal la termenele de revizuire.

În ce privește întâmpinarea formulată în dosarul nr- intimata a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că la baza deciziei de încetare a plății pensiei a stat decizia nr.1143/25.10.2007 prin care s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă, că aceste decizii au rămas definitive deoarece nu a fost formulată toată procedura de contestare prevăzută de lege.

La termenul de judecată s-a renunțat de către intimată la excepția inadmisibilității față de faptul că s-a făcut dovada de către contestată a formulării contestației împotriva deciziei nr.1143/25.10.2007, depunându-se la dosar decizia de răspuns nr.2417/19.12.2007.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.860 din 20 mai 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestațiile formulate de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a anulat deciziile nr.-0/26.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și nr.2417/19.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă D, obligând intimata la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunța această prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr.1143/25.10.2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat decizia asupra capacității de muncă emisă în anul 2001 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Prin decizia nr.-/26.10.2007 Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 10508 lei, cu motivarea că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.

Contestatorul a atacat decizia privind anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate la Cabinetul de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, iar prin decizia nr.2417/19.12.2007 i s-a respins contestația, rămânând valabilă decizia nr.1143/25.10.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de Audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală invocându-se drept temei al controlului prevederile nr.HG13/08.01.2004 și a Secțiunii C pct.III, art.39 din Ordinul nr.340(2001.

S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

În prezent s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de Expertiză și Recuperarea a Capacității deMuncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.

De asemenea, nu s-a pronunțat instanța penală în legătură cu existența unor infracțiuni de fals și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grad de invaliditate pe acest motiv.

În aceste condiții, anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunța în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de intimată împotriva salariatei este nelegală.

Anularea deciziei de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art.39 alin.3 din Ordinul nr.340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea unor decizii nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.

Neprocedând în acest mod s-au încălcat prevederile Ordinului nr.340/2001 precum și prevederile art.56 din Legea nr.19/2000, care stabilesc procedura privind încadrarea în grad de invaliditate, s-a dispus încetarea plății pensiei și s-a anulat decizia privind încadrarea în grad de invaliditate emisă în anul 2001.

Instanța a mai constatat că decizia nr.190/12.03.2001 privind încadrarea în gradul II de invaliditate a contestatorului stabilea că acesta este nerevizuibil conform Legii nr.49/1997 și prin urmare nu mai era necesar ca acesta să se prezinte la termenele de revizuire începând cu anul 2001 și că nu a fost încălcată procedura de expertizare medicală.

Concluzia care se desprinde este aceea a culpei intimatei care invocă drept motive ale încetării plății pensiei și ale recuperării sumei de 10508 lei, propriile-i greșeli în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale și nu a petentului care nu are obligația dovedirii împrejurărilor prezentării la toate termene de revizuire și a depunerii la acele termen a documentației medicale.

Pentru aceste considerente tribunalul a admis contestația și a anulat deciziile nr.-/26.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, precum și deciziile nr.1143/25.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și nr.2417/19.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, obligând intimata în bata art.274 Cod procedură civilă la cheltuieli de judecată către contestator.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata, solicitând admiterea căii de atac și în principal modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice.

A susținut recurenta că în mod eronat prima instanță a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art.39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

A mai precizat că documentele medicale depuse de contestatoare la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală.

De asemenea, în speță nu e obligatorie consultarea B, ea fiind doar o posibilitate pentru intimată.

Intimatul-contestator deși legal citat nu a formulat întâmpinare, însă la termenul din 05.09.2008, reprezentat prin apărător, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pe fondul contestației prima instanță a reținut în mod just că, urmare a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr.340/2001 Casa Județeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru petent pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emițând decizia nr.-/26.10.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 10508 lei reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.11.2004-01.11.2007.

Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr.340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp.art.39 alin.3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Raportat la dispoziția legală anterior invocată, în mod corect prima instanță a reținut că în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

D EC IDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.860 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în Târgoviște, str.- -,.3,.15, județul

Obligă recurenta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 septembrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina

--- - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.2ex./22.09.2008

/

.fond nr- Trib.

Jud.fond

G -

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1610/2008. Curtea de Apel Ploiesti