Asigurări sociale. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 167

Ședința publică de la 03 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 1495/8.10.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind Casa Județeană de Pensii

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii I, lipsă fiind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.

Consilierul juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii I arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii I solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe. Arată că recurenta nu are dreptul la actualizarea pensiei de serviciu din octombrie 2007.

Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată sub nr.2655 /99/13.05.2008, pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta a chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată să-i emită decizia de actualizare a pensiei de serviciu conform disp.art.68 pct.12 din nr.OUG100/2007, raportate la disp.art.567/2007, să-i plătească diferența dintre pensia stabilită anterior și cea actualizată ca urmare a majorării veniturilor grefierului aflat în activitate, pentru perioada ianuarie 2007-mai 2008.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 11.04.2008, pârâta i-ar fi comunicat că nu poate beneficia de recalcularea pensiei, în urma unei notei interne nr.1360/08.04.2008 a

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, Casa Județeană de Pensii Ias olicitat respingerea acțiunii formulate, întrucât nr.OUG 100/2007, intrată în vigoare la data de 08.10.2007, nu poate avea caracter retroactiv, neexistând temei legal pentru actualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar începând cu data de 1 octombrie 2007.

Prin sentința civilă nr. 1495 din 08.10.2008 a Tribunalului Iașis -a respins acțiunea reclamantei, reținându-se următoarele:

Dispozițiile art.68 alin.12 din Legea nr. 567/2004, modificată prin pct.1 al art.III din nr.OUG100/2007, conform cărora pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței, nu pot fi aplicate în vederea stabilirii drepturilor de pensie ale reclamantei, așa cum s-a solicitat prin acțiune, având în vedere faptul că ultimele majorări salariale stabilite prin nr.OUG8/2007 au avut loc începând cu 1 octombrie 2007, iar prevederile nr.OUG100/2007 au intrat în vigoare la data de 08.10.2007.

În cauză a fost formulată și o opinie separată a unuia dintre asistenții judiciari, cu următoarea motivație:

de stabilire și actualizare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate a devenit, ca urmare a adoptării OUG nr. 100/2007, următorul: pensie stabilită ca procent din ultimul salariu, cu actualizarea cuantumului ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului.

Scopul adoptării formei modificate a art. 68 din Legea nr. 567/2004 trebuie decelat din însăși conținutul normei: "actualizarea cuantumului ori de câte ori se majorează salariul de bază" A amâna și restrânge actualizarea pensiilor de serviciu doar raportat la majorările legale ulterioare datei de 08.10.2007 vine în contradicție cu înțelesul cuvântului actualizare: "a face ca ceva să fie actual" - 1954.

OUG nr. 100/2007 a intrat în vigoare la 08.10.2007, prin urmare, începând cu această dată se aplică noul algoritm de actualizare a pensiilor de serviciu, iar reclamanta avea dreptul la actualizarea pensiei sale de serviciu începând cu data de 08.10.2007.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanța a reținut că dispozițiile nr.OUG100/2007 nu pot fi aplicate retroactiv pentru actualizarea pensiei.

Recurenta mai invocă faptul că, prin decizia emisă la dat de 12.08.2008, intimata i-a actualizat pensia de serviciu, dar începând cu data de 01.04.2008, fără a beneficia de actualizările corespunzătoare majorărilor salariale ale personalului în activitate ce au avut loc în anul 2007.

Analizând recursul formulat de către reclamanta, prin prisma disp.art.3041din Codul d e procedură civilă, se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. -/22.03.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii I, s-a stabilit în favoarea reclamantei-recurente o pensie de serviciu, conform dispozițiilor Legii nr.567/2004, începând cu data de 17.02.2005.

Potrivit adeverinței nr.3438 din decembrie 2007 eliberată de Tribunalul Iași, venitul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate(luna octombrie 2007) în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței, cu cele ale reclamantei, s-a majorat la suma de 3060 lei, astfel încât, începând cu luna noiembrie 2007, se impunea actualizarea pensiei de serviciu a recurentei, conform dispozițiilor art.68 alin.12 din Legea nr. 567/2004, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG100/2007.

Conform acestor dispoziții, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței.

Având în vedere faptul că recurenta a fost prejudiciată prin neacordarea pensiei de serviciu actualizate începând cu luna noiembrie 2007, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, să se admită recursul formulat de reclamanta, să se modifice în tot sentința primei instanțe, să se admită în parte acțiunea formulată de către reclamantă, cu obligarea intimatei la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei, potrivit disp.art.68 alin.12 din Legea nr. 567/2004, modificată și completată, începând cu data de 01.11.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1495 din 08.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot.

Admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii I.

Obligă pârâta să actualizeze pensia de serviciu a reclamantei, potrivit disp.art.68 alin.12 din Legea nr. 567/2004, începând cu data de 01.11.2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 3 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 12.03.2009;

Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;

-.

Președinte:Cristina Mănăstireanu
Judecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Iasi