Asigurări sociale. Decizia 1695/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIALITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Decizia civilă nr.1695

Ședința publică din 13 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat

Grefier:- -

S- luat în examinare recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr.1781 din 21 august 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - și pârâții Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției și Libertăților, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 09.11.2009 concluzii scrise din partea reclamantei intimate.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1781 din 21 august 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea precizata de reclamanta -, in contradictoriu cu parata Casa Județeana de Pensii Tao bligat parata Casa Județeana de Pensii T sa procedeze la actualizarea drepturilor de pensie pe anul 2007, reclamantei, prin valorificarea adeverinței nr. 16/3/A/16.01.2008 emisa de Curtea de APEL TIMIȘOARA.

A fost respinsă acțiunea fata de pârâții Curtea de APEL TIMIȘOARA, și Ministerul Justiției si Libertăților.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanta - a solicitat în contradictoriu cu pârâții, pronunțarea unei hotărâri judecătorești în sensul obligării pârâtei Curtea de APEL TIMIȘOARA să întocmească adeverințele prevăzute de lege pentru actualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar conform Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate a instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea cu referire la creșterile salariale reprezentând indexările de 5% începând cu data de 05.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006 și respectiv 2% începând cu 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și să le înainteze Ministerului Justiției pentru comunicare cu Casa Județeană de Pensii T; obligarea pârâtului Ministerul Justiției să comunice adeverințele menționate Casei Județene de Pensii T, precum și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii T să actualizeze pensia de serviciu conform adeverinței menționate precum și potrivit adeverinței 16/3/A/16.01.2008, eliberată de Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În motivare a arătat că la datele de 01.01.2007, respectiv 01.01.2007 salariile personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au fost indexate cu 5%, respectiv cu 2%, însă pensiile persoanelor care au îndeplinit astfel de funcții înainte de pensionare, nu au fost mărite, întrucât art. 68 al. 7 din Legea 567/2004, modificată prin Legea 17/2006, prevedea că "pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează anual, în raport de media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate", însă prin Ordonanța de Urgență a Guvernului 100/04.10.2007, art. 68 din Legea 567/2004 a fost modificat, prevăzându-se la art. 17 că "pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar, al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu".

Reclamanta a susținut că pârâții Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției refuză eliberarea adeverințelor referitoare la majorarea salariului brut lunar al personalului auxiliar de specialitate, în activitate, anterior datei de 08.10.2007 și comunicarea unor astfel de adeverințe Casei Județene de Pensii T, iar aceasta, la rândul ei refuză actualizarea pensiei de serviciu, susținând prin adresa nr. 273/06.05.2008, că nu există temei legal pentru valorificarea acestei adeverințe și pentru actualizarea pensiei de serviciu în raport cu modificările salariilor personalului auxiliar de specialitate, din datele de 01.01.-2007 - 01.04.2007 și 01.10.2007.

Prin încheierea din 10.07.2008, pronunțată în dosarul -, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Timiș și trimiterea ei spre competentă soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA, în temeiul dispozițiilor art. II al. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 75/2008, privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, pe care le-a apreciat incidente în cauză, raportat la obiectul litigiului.

Ulterior, prin încheierea nr. 204/04.08.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. -, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Tribunalul Timiș în vederea continuării judecății, apreciind că obiectul litigiului îl reprezintă drepturi de asigurări sociale apreciindu-se că, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 75/2008.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-.

Prin încheierea nr.3097/25.09.2008 pronunțată în dosarul -, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Timiș și trimiterea ei spre competentă soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA, constatându-se ivit conflict negativ de competenta materiala, urmând a sesiza Inalta C de Casație si Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competenta.

Ulterior, prin decizia nr.2898/11.03.2009 pronunțata in dosar nr- sa stabilit competenta de soluționare in favoarea Tribunalului Timiș.

S-a reținut că la termenul de judecată din 15.06.2009 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii la actualizarea pensiei de serviciu începând cu data de 01.10.2007.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și Casa Județeană de Pensii T au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

Tribunalul a apreciat ca fiind intentată acțiunea cu motivarea că în baza dispozițiilor art.68 alin.7 din Legea nr.567/2004 pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează anual raportat la media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni ale personalului auxiliar în activitate și că prevederile pct.1 al art.III din OUG nr. 100/2007 referitoare la actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, au intrat in vigoare începând cu data de 8.10.2007, conform art.7 din acest act normative, data de la care se aplica si majorarea in raport de veniturile salariale obținute pe ultimele 12 luni, ale personalului in activitate.

Împotriva sentinței civile nr.1781/21.08.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii T care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare a arătat că este nelegală dispoziția instanței de fond în sensul obligării instituției la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei prin valorificarea adeverinței nr.16/3/A/16.01.2008 emisă de Curtea de APEL TIMIȘOARA, deoarece în această adeverință este menționat venitul brut realizat la data de 01.10.2007, iar prevederile art.68 alin.12 din Legea nr.567/2004 au intrat în vigoare la data de 08.10.2007, potrivit art.VII din OUG nr.100/2007, începând cu această din urmă dată(08.10.2007) actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate efectuându-se la fiecare majorare a salariului de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, și nu cum în mod eronat a reținut instanța de fond, în raport de veniturile salariale realizate în ultimele 12 luni ale personalului auxiliar de specialitate.

A arătat că la data de 08.10.2007 nu a intervenit nici o majorare a salariului de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitatea instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prima majorare a acestor salarii, după adoptarea OUG nr.100/2007, fiind efectuată începând cu data de 01.04.2008 în temeiul dispozițiilor art.2 alin.1 din OG nr.13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008.

În drept invocă dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, ale art.68 alin 12 din Legea nr.567/2004, art.VII din OUG nr.100/2007.

Prin concluzii scrise reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate, raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, așa cum corect s-a reținut de tribunal prevederile art.III din OUG nr.100/2007 referitoare la actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate au intrat în vigoare începând cu data de 08.10.2007 conform art.VII din ordonanță.

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile legale prevăzute de art. 68 alin. 7 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și dispozițiile art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004 așa cum a fost modificată de art. III pct. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 100/2007, și care au intrat în vigoare cu începere de la data de 8.10.2007, data de la care se aplică și majorarea în raport de veniturile salariale obținute pe ultimele 12 luni, ale personalului în activitate.

Actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei s-a dispus pe baza celor menționate în adeverința nr. 16/3/A/16.01.2008, emisă de Curtea de APEL TIMIȘOARA, așa încât susținerile recurentei că nu au avut loc majorări salariale ale personalului în activitate, nu pot fi reținute.

Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică, sub aspectul motivelor de recurs invocate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE.

Respinge recursul declarat de pârâta casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1781 din 21 august 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - și pârâții intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției și Libertăților

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 noiembrie 2009

Președinte Judecător Judecător

- - - - -

Grefier

- -

Red.-/16.11.2009

Tehnoreed.DR/16.11.2009

2 ex.

Prima instanță:; -Trib,

Președinte:Maria Biberea
Judecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Maria Lăpădat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1695/2009. Curtea de Apel Timisoara