Asigurări sociale. Decizia 1732/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1732

Ședința publică din 17 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr. 950/9.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că recurenta a depus la dosarul cauzei note de ședință, prin Serviciul Registratură, la data de 6.11.2009.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile supuse reformării, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 950/09.06.2009, Tribunalul Arada admis acțiunea precizată a reclamantului, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A, a obligat pârâta la recalcularea pensiei prin utilizarea unui punctaj mediu anual de 2,08397 începând cu 01.02.2006, precum și la plata diferenței dintre pensia cuvenită și cea efectiv plătită reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare, pentru toate categoriile de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie, dar nu anulează drepturile la pensie ale salariaților ce au lucrat în grupele I și II de muncă, născute sub imperiul legilor anterioare.

Deși reclamantul a fost pensionat în anul 2005, acesta a acumulat vechimea în muncă, inclusiv cei 24 ani 3 luni 27 zile lucrați în grupa I de muncă, în regimul stabilit de Legea nr. 3/1977, menținut de art. 19 și 20 din Legea nr. 19/2000.

Astfel, s-a stabilit că reclamantului îi sunt aplicabile prevederile anexei IV din Legea nr. 19/2000, care stabilesc un stagiu complet de cotizare de 20 ani, iar prin raportul de expertiză contabilă s-a stabilit cuantumul pensiei la valoarea de 1.454 lei, punctajul mediu anual de 2,03004 și diferența dintre pensia cuvenită și pensia încasată, ca fiind de 492 lei.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivele de recurs hotărârea este criticată pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor OUG nr. 4/2005, în sensul aplicării greșite a acestor dispoziții raportat la Legea nr. 19/2000.

Astfel, se arată că deciziile anterioare celei contestate sunt definitive prin necontestarea lor în termenul legal de 45 de zile de decădere, astfel că dispoziția instanței de recalculare a pensiei, începând cu 01.02.2006, este nelegală.

Pe de altă parte, se arată că au fost nesocotite dispozițiile tranzitorii ale art. 164 și art. 167 din Legea nr. 19/2000, astfel, fiind încălcat principiul neretroactivității legii civile, dispozițiile Legii nr. 19/2000 neaplicându-se anterior intrării în vigoare, cum nelegal a hotărât prima instanță.

Prin întâmpinare, intimatul s-a opus admiterii recursului, cu motivarea că criticile de nelegalitate nu sunt fondate, instanța de fond făcând o aplicare corectă a Legii nr. 19/2000, prin aceea că nu este firesc și nici legal să fie impuse îndeplinirea unor condiții de vechime prevăzute de art. 19 și art. 20 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, deoarece față de anul 2001 îndeplinirea condiției de 20 ani vechime ar conduce la anul calendaristic 2021.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate, raportat la dispozițiile art. 3041, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul s-a pensionat pentru munca depusă și limita de vârstă cu o vechime integrală, conform deciziei nr. -/16.08.2005, fiind deschis dreptul la pensie începând cu această dată, în temeiul Legii nr. 19/2000.

Așadar, stagiul complet de cotizare, aplicabil reclamantului al cărui drept de pensie s-a deschis conform Legii nr. 19/2000, utilizat la determinarea punctajului mediu anual, a fost cel reglementat de această lege și reprezintă vechimea integrală prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.

Prevederile art. 20 alin. 1 lit. a, precum și dispozițiile art. 43 alin. 1 și art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, sunt aplicabile reclamantului, întrucât dreptul de pensie al acestuia s-a deschis la data de 16.08.2005.

Art. II lit. a din OUG nr. 100/2008 exclude de la beneficiul prevederilor art. 782introdus în Legea nr. 19/2000, persoanele ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform OUG nr. 4/2005, cu utilizarea vechimii în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, situație în care se află și reclamantul.

Așadar, dreptul la pensie pentru limită de vârstă al reclamantului a fost stabilit conform dispozițiilor art. 167 din Legea nr.19/2000, astfel cum rezultă în decizia nr. -/06.01.2006, iar deciziile ulterioare emise la 27.08.2007 și la 23.12.2008 prin care s-a luat în calcul perioada lucrată după pensionare, respectiv 01.05.2007 - 01.08.2008 sunt definitive, astfel că soluția instanței de fond de recalculare a pensiei pe această perioadă este nelegală, întrucât încalcă principiul neretroactivității civile în timp.

Legea nr. 3/1977 nu este aplicabilă în speță având în vedere data deschiderii dreptului la pensie pentru reclamant și de asemenea prevederile art. 89 din Legea nr.19/2000 nu sunt incidente, soluția instanței de fond fiind nelegală și sub aspectul aplicării greșite a acestor dispoziții legale.

În considerarea celor de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul pârâtei, se va modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii.

În baza art. 274 Cod procedură civilă se va respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr. 950/9.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Modifică în tot hotărârea recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul pentru recalculare pensie.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /21.12.2009

Tehnored./21.12.2009/2 ex

Prima instanță: și

Tribunalul Arad

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1732/2009. Curtea de Apel Timisoara