Asigurări sociale. Decizia 1769/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1769

Ședința publică din 18 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -

JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ de PENSII A împotriva sentinței civile nr.563/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Depune la dosar copia deciziei de pensionare nr.- din 21.09.2009 și o copie de pe talonul de pensie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 563 din 26 martie 2009 Tribunalului Arad, s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii A, s-a anulat Decizia nr. 183.934/04.12.2008 privind recalcularea pensiei din sistemul public pentru limită de vârstă, intimata fiind obligată la emiterea unei noi decizii de pensionare, recalculată în funcție de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, raportat la art. 14 din Legea nr. 3/1997 și o vechime totală în muncă de 43 de ani, 9 luni și 27 de zile, din care, în grupa I (Legea nr. 3/1977) 23 de ani, 4 luni și 23 de zile; în grupa II (Legea nr. 3/1977) 0 ani, 7 luni și 4 zile; în condiții normale 5 ani, 8 luni și 18 zile; stagiu asimilat 2 ani, 7 luni și 12 zile; spor aferent grupa I și II - 11 și 6 luni.

Totodată, intimata a fost obligată la plata retroactivă a drepturilor de pensiei cuvenite și neîncasate începând cu data de 04.12.2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi de pensii s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art.14 din Legea 3/1977, cum drepturile de pensie ale contestatorului pentru munca depusă și limită de vârstă s-au deschis la data de 3.12.1998, conform Legii 3/1977, realizând în grupa Iov echime de 23 de ani, 4 luni și 23 zile, contestatorul este îndreptățit la reducerea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, dându-se astfel eficiență juridică dispozițiilor art.77 alin.2 raportat la art.43 alin. 1 și 2 din Legea 19/2000, dar și deciziei nr.40/22.09 2008, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de ICCJ.

De asemenea, în baza art.89 din Legea 19/2000, intimata a fost obligată la plata retroactivă a drepturilor de pensie cuvenite și neîncasate, începând cu data de 4.12.2005, constatând culpa acesteia în interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.14 din Legea nr.3/1977.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii A, considerând soluția instanței de fond privind recalcularea punctajului mediu anual pentru utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, ca fiind lipsită de suport legal, întrucât în conformitate cu prevederile art.4 din nr.OUG4/2005 și art.2 alin.1 și 3 din nr.HG1550/2004 " stagiul utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr.3/1977 pentru persoanele al căror drept de pensionare s-a născut sub imperiul legii speciale".

A mai arătat că Legea nr.3/1977 nu face referire în cuprinsul art.141la noțiunea de " stagiu complet de cotizare", această noțiune fiind introdusă abia prin Legea nr.19/2000 și reiterată prin art.2 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, și că, petentul a beneficiat de prevederile art.14 din Legea nr.3/1977, atât în ceea ce privește reducerea vârstei de pensionare, cât și în ce privește acordarea sporului aferent grupei superioare de muncă ( spor aferent grupelor superioare de muncă: 11 ani și 6 luni).

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, reiterând motivele arătate la instanța de fond, în sensul că a fost pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977, fiind incidente dispozițiile art.14 din această lege, având o vechime de 43 ani, 9 luni și 27 zile, în grupa I, condiții speciale de muncă.

Criticile aduse sentinței sunt întemeiate, recursul urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/3.12.1998, conform Legii nr.3/1977, pentru o vechime totală în muncă de 41 ani, 9 luni și 13 zile, întregită la 42 ani, beneficiind de reducerea vârstei standard de pensionare de la 62 ani la 50 ani, vârstă de la care au fost acordate drepturile de pensie. Această reducere cu 12 ani a vârstei obligatorii (62 ani) pentru pensia de limită de vârstă a fost acordată conform dispozițiilor în vigoare la acea dată, prevăzute ca urmare a prestării activității în condițiile grupei I de muncă a unei perioade de 23 ani, 4 luni și 24 zile.

Legea nr.3/1977 a reglementat, la art. 8 alin.6, stagiul complet de cotizare pentru bărbați la 30 ani, iar reclamantul a beneficiat deja de prevederile art.14 din această lege, atât în ceea ce privește reducerea vârstei de pensionare ( a fost înscris la pensie la vârsta de 50 de ani, deci cu 12 ani mai devreme decât vârsta normală) cât și în ceea ce privește acordarea sporului aferent grupei superioare de muncă, respectiv 11 ani și 6 luni, situație ce reiese din examinarea Buletinului de calcul nr.-/1.10.2004 (f 29 dosar).

Prin urmare, greșit a apreciat tribunalul că reclamantul este îndreptățit la reducerea stagiului complet de cotizare la 20 de ani, în conformitate cu dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin1, 3 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă se va admite recursul, modificându-se în tot sentința civilă atacată cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul pârâtei CASA JUDEȚEANĂ de PENSII A declarat împotriva sentinței civile nr.563/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.

Modifică hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -

GREFIER,

- -

Red./14.11 2009

Thred./14.11.2009

Ex.2

Prima inst. - - - Trib.

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1769/2009. Curtea de Apel Timisoara