Asigurări sociale. Decizia 1817/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1817
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta cu domiciliul în comuna, sat, jud. P, prin mandatar cu domiciliul în comuna, sat, jud. I împotriva încheierilor de ședință pronunțate la 12 martie 2009, respectiv 3 aprilie 2009 și 23 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în municipiul B, nr. 1A, sector 1, Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în municipiul P,-, jud. și Inspectoratul de Poliție al Județului P, cu sediul în municipiul P,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P, consilier juridic, pentru intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului P, consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Consilier juridic pentru intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P și consilier juridic, pentru intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului P declară că alte cereri nu mai au de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților prezente că alte cereri nu mai au de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legale a încheierilor recurate potrivit motivelor expres enumerate în conținutul întâmpinării. Arată că instanța de fond, după ce a pus în discuție raportul de expertiză și s-au formulat obiecțiuni, acestea au fost apreciate ca neîntemeiate și respinse, fiind precizate detaliat considerentele care au dus la respingerea acestora. De altfel, încheierile recurate nu pot fi atacate decât odată cu fondul.
Având cuvântul în fond pentru intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului P, consilier juridic solicită respingerea ca nefondată a recursului, menținerea ca legale a încheierilor recurate, precizând că în mod corect au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză.
CURTEA:
Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată a pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Casa Județeană de Pensii P și Inspectoratul de Poliție al Județului P, solicitând a se dispune plata pensiei de urmaș la care consideră că are dreptul, după decesul soțului său, care a lucrat în cadrul MAI.
Prin încheierea din 3 aprilie 2009 Tribunalul Prahovaa respins cererea de recuzare formulată de reclamantă împotriva judecătorilor cauzei ca neîntemeiată, cu motivarea că nu sunt întrunite cazurile expres prevăzute de lege în art.24 pr.civ.
De asemenea, prin încheierea din 23.04.2009, Tribunalul Prahovaa aplicat mandatarului reclamantei o amendă judiciară, în cuantum de 100 lei, potrivit art.1082(1) pr.civ.
Împotriva acestor două încheieri a declarat recurs reclamanta, prin mandatarul său, criticându-le ca netemeinice și nelegale, cu motivarea, în esență, că nu s-a reținut corect de către instanță situația de fapt prezentată și că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea reține următoarele:
Referitor la încheierea din Camera de Consiliu din 3.04.2009, prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată investit cu judecarea pricinii, curtea reține că potrivit dispozițiilor art.34 alin.2 din pr.civ. încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate atacat numai o dată cu fondul.
Din analiza acestei dispoziții legale și având în vedere că la fond nu s-a pronunțat încă o sentință care să soluționeze cauza, curtea va constat că nu poate fi pusă în discuție încheierea de respingere a cererii de recuzare în acest moment procesual, ci numai după de tribunalul va pronunța o hotărâre asupra fondului.
Referitor la încheierea din 23.04.2009 a Tribunalului Prahova, curtea va reține că prin aceasta s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare mandatarului reclamantei.
Potrivit disp. art.1085pr.civ. mpotriva încheierii prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii. Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.
Prin urmare, având în vedere procedura specială instituită de Codul d e procedură civilă, împotriva încheierii prin care s-a aplicat o amendă judiciară în baza disp. art.1082pr.civ. se poate declara numai calea de atac a reexaminării și nu cea a recursului.
C amendat poate formula această cerere de reexaminare, la instanța care a aplicat amenda, în termenul de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Față de aceste considerente, curtea, văzând și disp. art.304, 3041și 312.pr.civ. va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta cu domiciliul în comuna, sat, jud. P, prin mandatar cu domiciliul în comuna, sat, jud. I împotriva încheierilor de ședință pronunțate la 12 martie 2009, respectiv 3 aprilie 2009 și 23 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în municipiul B, nr. 1A, sector 1, Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în municipiul P,-, jud. și Inspectoratul de Poliție al Județului P, cu sediul în municipiul P,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
--- - - - -
Grefier
-
Red./
6ex./20.10.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta