Asigurări sociale. Decizia 1919/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1919
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatoarea domiciliată în comuna, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1194 din 26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei au lipsit recurenta contestatoare și intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 15 octombrie 2009, o cerere formulată de recurenta-contestatoare prin care înțelege să facă dovada că au fost soluționate favorabil cauze care au avut același obiect din prezenta pricină, sens în care anexează: sentințele civile nr. 771/19.03.2009 și 822/30.03.2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, cu mențiunea că acestea sunt definitive și irevocabile.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și deliberând pronunță următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la data de 06.04.2009 sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeana de Pensii D, anularea deciziei 1511 din 01.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, a deciziei nr. -/07.11.2007 emisă de intimată, precum și repunerea în situația avută anterior suspendării pensiei de invaliditate.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în anul 2002 fost încadrată în gradul II de invaliditate nerevizuibilă, că acestea nu au fost contestate în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 19/2000, fiind inadmisibilă anularea deciziei pentru pierderea capacității de muncă, că au fost respectate procedurile de expertiză medicală, iar la dosarul cauzei se găsesc toate actele medicale care pot dovedi gradul de invaliditate de care suferă în prezent.
Pentru dovedirea contestației au fost anexate, deciziile a căror anulare o solicită și decizia asupra capacității de muncă nr. 1825/27.04.2004.
Intimata, în termen legal, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității contestației, susținând că petenta a primit decizia în data de 11.12.2007 și a formulat contestația în cursul lunii aprilie 2009, mai invocat excepția inadmisibilității motivat de faptul că nu a fost urmată procedura de contestare prevăzută de lege, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea contestației pe motiv că decizia medicală a fost emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme de către asistenta de la
Intimata a atașat întâmpinării, în copie, deciziile nr. -/7.11.2007, 1511/30.10.2007, nota de constatare, dovada de comunicare prin poștă a deciziei privind încetarea plății pensiei precum și confirmările de primire.
Prin sentința civilă nr.1194 pronunțată la data de 26 mai 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția tardivității contestației formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii și a respins ca tardiv formulată contestația împotriva deciziei nr. 1511/1.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M precum și împotriva deciziei nr. -/7.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1511/30.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă emise contestatoarei, iar ca urmare a anulării acestor decizii s-a dispus încetarea plății pensiei prin decizia nr. -/7.11.2007 și recuperarea pensiei încasată pe perioada 1.11.2004-1.11.2007 în cuantum de 8081 lei.
Din dovezile de comunicare prin poștă rezultă că decizia privind anularea deciziilor asupra capacității de muncă a fost comunicată contestatoarei la data de 12.11.2007, iar contestația a fost formulată la data de 6.04.2009 cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Conform dispozițiilor art.40 din Ordinul nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000, decizia emisă de medicul expert al asigurărilor sociale de soluționare a contestației cu privire la gradul de invaliditate poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.
În ce privește decizia privind încetarea plății pensiei aceasta a fost emisă la data de 7.11.2007 și contestată tot la data de 6.04.2009, peste termenul de 45 de zile prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, astfel că și aceasta este tardiv formulată.
În ce privește apărarea contestatoarei în sensul că deciziile menționate sunt lovite de nulitate absolută nu poate fi primită având în vedere că deciziile emise de Casa Județeană de Pensii D sunt supuse unei proceduri prevăzute în mod expres de disp.art. 56 din Legea nr. 19/2000 precum și de prevederile art.40 din Ordinul 340/2001 de la care nu se poate deroga.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând modificarea sentinței și pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Criticând sentința, contestatoarea a susținut că în speță au fost invocate trei excepții - tardivitatea contestației, inadmisibilitatea acesteia și nulitatea absolută a deciziilor contestate - instanța de fond nepronunțându-se asupra nulității absolute a deciziilor, referitor la care s-a ignorat că atât forma cât și fondul acestora, nu cuprind elementele obligatorii ale unor decizii medicale, care de altfel produc efecte numai pentru viitor, iar pe fond nu s-a observat că anterior fiind încadrată contestatoarea în gradul 2 de invaliditate nerevizuibilă nu mai putea avea loc o anulare a deciziei de încadrare în grad de invaliditate, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a fost înștiințată în nici un mod despre necesitatea prezentării sale la un control medical.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate și din oficiu conform art. 3041Cod pr.civilă, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul de față este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia asupra capacității de muncă nr. 1825 din 27 aprilie 2004, contestatoarea, a fost încadrată în gradul doi de invaliditate - nerevizuibilă medical -, incapacitate de muncă menținută prin deciziile nr. 1421/9 mai 2002, 2117/20 mai 2003 și 2051/4 mai 2004, care însă prin decizia nr. 1511 din 30 octombrie 2007 emisă de cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă M au fost anulate, după care deși nu expirase termenul de 30 zile în care această decizie de anulare putea fi contestată, s-a emis la numai 8 zile decizia nr. - din 7 noiembrie 2007 de către Casa Județeană de Pensii D, prin care s-a încetat plata pensiei de invaliditate începând cu data de 1 iunie 2002 și recuperarea sumelor încasate anterior în perioada 1 noiembrie 2004 - 1 noiembrie 2007, în total suma de 8081 lei (RON).
Așadar, se poate observa, în primul rând, că față de afecțiunile grave pe care le prezenta contestatoarea aceasta a fost încadrată în grad II de invaliditate - nerevizuibilă medical - ceea ce nu mai justifică prezentarea sa la revizuirea medicală periodică și cu toate acestea s-a dispus anularea deciziilor anterioare de încadrare în grad de invaliditate, prin decizia nr. 1511/30 octombrie 2007 prin încălcarea dispozițiilor Ordinului nr. 340/2001 a Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, precum și ale prevederilor Legii nr. 19/2000, acționând deci intimata în mod vădit culpabil, inclusiv din punct de vedere procedural în materie.
Mai mult, la 8 zile de la emiterea acestei decizii se emite și decizia sus-arătată din 7 noiembrie 2007, prin care se încetează retroactiv plata pensiei legal stabilite anterior începând de la 1 noiembrie 2004 cu recuperarea sumelor încasate în acea perioadă, în total 808 lei (RON) - contrar prevederilor art. 39 din Ordinul nr. 340/2001.
Deci, s-a procedat din nou vădit culpabil de către intimată, prin încălcarea succesivă a drepturilor contestatoarei.
În atare situație, în mod greșit a reținut prima instanță că nu se poate deroga de la prevederile art. 40 ale Ordinului 340/2001 și art. 56 din Legea nr. 19/2000, în condițiile în care intimata a încălcat condițiile prevăzute de lege în legătură cu menținerea, revocarea sau încetarea gradului de invaliditate în care se afla contestatoarea.
Pe de altă parte, la dosar s-a depus în fața primei instanțe copia borderoului de comunicare a deciziilor medicale de anulare, dar nu subzistă nici dovada certă că i-au fost comunicate această decizie, precum și cea de încetarea plății pensiei, ci numai un borderou în care sunt menționate persoane și decizii pretins a fi comunicate, celor încadrați în grad de invaliditate.
Oricum, intimata a încălcat în mod vădit dispozițiile legale în materie privind gradul de invaliditate al contestatoarei, care a fost declarată nerevizuibilă medical, astfel că nu se poate susține că deciziile respective de anulare și încetare a plății au rămas definitive ca atare.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a respins contestația împotriva celor două decizii ca tardiv formulată, în loc să analizeze cauza pe fond, ceea ce impune reluarea judecății urmare casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal conform considerentelor prezentei decizii, în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea domiciliată în comuna, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1194 din 26 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian
- - --- - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. TL/SȘ
4 ex./16.11.2009
f- Trib.
Emis 2 comunicări/17.11.2009
Grefier
1.
2. Casa Județeană de Pensii D,
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Ioana Cristina Țolu Traian