Asigurări sociale. Decizia 1941/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR.1941

Ședința publică din data de 7 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă

JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.696 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, sat, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D prin consilier juridic, lipsă fiind intimata-contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimata-contestatoare care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-a înmânat reprezentantului legal al recurentei-intimate un exemplar al întâmpinării formulate de intimata-contestatoare.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea contestației, menținerea ca temeinică și legală a deciziei emisă de recurenta-intimată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul tribunalului Dâmbovița, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a solicitat anularea deciziei nr.-/23.04.2007, emisă de intimată prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și restituirea sumei de 7.888 lei, încasate cu titlu de pensie de invaliditate.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că în anul 2001 a fost pensionată pe motive medicale pentru pierderea capacității de muncă prin deciziile nr.2410/2005 și nr.2217/2006, că i s-a comunicat decizia de anulare nr.127/18.04.2007 fără a fi chemată la reexaminare, invocându-se prevederile art. 53-56 și 62-63, referitoare la revizuirea medicală, că a respectat îndrumările date de medicul de specialitate și a prezentat toate documentele solicitate, că decizia de anulare nu este întemeiată pe criterii medicale, că se impune anularea deciziilor nr. 2410/2005 și nr.2217/2006.

Contestatoarea a mai arătat că anularea deciziilor asupra capacității de muncă este tardivă deoarece trebuiau contestate în termen de 30 de zile, iar aplicarea măsurii recuperării pensiei încasate este contrară prevederilor art. 91 alin.l lit. b din Legea nr. 19/2000, conform cărora plata pensiei încetează în luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale.

La data de 14 iunie 2007 contestatoarea a completat cererea de chemare în judecată și a solicitat și anularea deciziei nr. 127/2000 și a adresei nr.565 /28.05.2007, motivând că prin această adresă i s-a comunicat respingerea contestației formulate împotriva deciziei nr. 127/2007.

Intimata Casa Județeană de Pensii D, prin notele scrise formulate la data de 22 aprilie 2008, a solicitat respingerea contestației, motivând că emiterea deciziei de încetare a plății pensiei și de recuperare a pensiei încasate anterior a fost întemeiată pe deciziile nr. 2410/2005 și nr.2217/2006, prin care s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă, că petenta nu a respectat normele referitoare la revizuirea medicală și a folosit documente necorespunzătoare pentru stabilirea incapacității de muncă și că în mod legal și temeinic s-a emis decizia de încetare a plății pensiei și recuperării sumelor încasate necuvenit.

Prin sentința civilă nr.696 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația formulată de către contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, s-au anulat deciziile nr.-/22.04.2007 emisă de intimată și nr.127/18.04.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, menținută prin adresa nr. 565/28.05.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.-/23.04.2007, emisă de intimată s-a dispus încetarea plății de invaliditate acordată contestatoarei începând cu data de 1.06.2005 și recuperarea sumei de 7.888 lei, reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 1.06.2005-1.05.2007, avându-se în vedere decizia nr. 127/18.04.2007 emisă de medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperarea a Capacității de Muncă M, prin care s-au anulat deciziile nr. 2410/2005 și nr.2217/2006, anularea acestor decizii fiind determinată de mențiunile din nota de constatare nr. 17332/18.04.2007, întocmită de Direcția de audit Intern și Control a prin care s-a arătat că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Conform prevederilor art.56 al.(6) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările

ulterioare, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.

S-a constatat de către tribunal, că deciziile asupra capacității de muncă, menționate în cuprinsul deciziei nr.127/18.04.2007 au devenit definitive prin necontestare și au intrat în circuitul civil, producând efecte juridice depline.

Este de principiu că un act administrativ jurisdicțional, care a intrat în circuitul civil, nu poate fi anulat decât în baza unei hotărâri penale prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu actul respectiv sau a unei hotărâri civile prin care s-a dispus anularea acesteia. Prin urmare, decizia de anulare nu poate produce efecte retroactiv, atâta timp cât deciziile emise anterior deveniseră definitive, chiar dacă intimata a emis în mod abuziv o decizie de anulare, care însă nu poate retroactivă.

Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, conform art. 39 din Ordinul 340 /2001, invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot fi retroactive, pentru că dispozițiile menționate stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

Dispozițiile art.39 din capitolul III al Ordinul nr.340/2001, prevăd că oficiile de expertiză medicală și recuperarea a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale S, precum și la sesizarea părții interesate, în cadrul activității de control oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare medicală și recuperare a capacității de muncă.

Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control, se aplică, potrivit alin.3 din același articol de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.

Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei de anulare a deciziilor suficient, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act.

Numai în situațiaconstatării săvârșirii unor fapte penale de către contestator sau de către salariați ai intimatei se poate solicita în cadrul procesului penal anularea deciziilor și a înscrisurilor nereale precum și obligarea la plata despăgubirilor civile de către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.

Având în vedere că intimata nu avea posibilitatea legală să anuleze deciziile definitive asupra capacității de muncă, că efectele deciziei de anulare se produc doar pentru viitor, în raport de prevederile art.62 (4) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare și ale art.39 alin.3 din ordinul nr.340/2001, coroborate cu dispozițiile art.155 lit.f din Legea nr.19/2000, tribunalul a admis contestația și a anulat deciziile contestate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a arătat, în esență că temeiul emiterii deciziilor de anulare îl reprezintă disp.art.41 cap. III, Secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care îi îndrituiesc să revizuiască, în caz de erori, deciziile rămase definitive. A învederat recurenta că petenta nu a depus alte acte medicale și că nu sunt indicii în sensul că aceasta ar deține și alte acte medicale.

Intimata-contestatoare formulat întâmpinare prin care a arătat că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prima instanță a reținut în mod corect efectuarea controlului în baza HG nr. 13/8.01.2004 și a Secțiunii C, pct.III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficiențe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatoarei în anul 2005, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum și recuperarea sumelor încasate necuvenit în perioada 2005-2007.

Deciziile emise în baza controlului, așa cum just a reținut prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art. 39 alin.3 din Ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la aceste dispoziții, în cazul în care s-ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte nnumai pentru viitor, anularea deciziilor emnise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică și legală raportat la faptul că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Cu privire la faptul că intimata-contestatoare nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanța reține că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru și nu s-a conformat și că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Față de aceste considerente, Curtea privește recursul ca nefondat, sens în care în temeiul art. 312.pr.civ. îl va respinge.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.696 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 7 octombrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./15.10.2008

dosar fond- -- Tribunalul Dâmbovița

judecători fond-

-

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120/2006

Președinte:Alexandru Bobincă
Judecători:Alexandru Bobincă, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1941/2008. Curtea de Apel Ploiesti